19 iunie / 2 iulie

Sfântul slăvitul și mult lăudatul Apostol Iuda a fost unul din Cei Doisprezece Apostoli ai lui Iisus Hristos și fratele său, alături de Sfântul Iacov, prin faptul că era fiul lui Iosif Logodnicul. El mai este numit și Levi sau Tadeu, dar nu trebuie confundat cu Iuda Iscarioteanul, cu Apostolul Matei (numit și „Levi”) sau cu Apostolul Tadeu din Cei Șaptezeci. El este menționat în Evangheliile sinoptice, în Faptele Apostolilor și a scris o epistolă care este parte componentă din Noul Testament. Prăznuirea sa se ține la 19 iunie.

Viața

Iuda a fost fratele Sfântului Iacov și fiul Sfântului Iosif, Logodnicul Mariei. El nu a crezut în Mântuitorul de la început, așa cum a făcut fratele său, Sfântul Iacov. El a fost unul din Cei Doisprezece Apostoli și după Înălțarea Domnului a propovăduit Evanghelia în Iudeea, Samaria, Galileea, Idumea, Siria, Arabia, Mesopotamia și Armenia. Pe când propovăduia pe lângă muntele Ararat el a fost capturat de păgâni, răstignit și omorât cu săgeți.

Imnografie

Tropar (glasul 1)

Al lui Hristos frate și mucenic tare, știindu-te pe tine, Iuda,

cu sfințenie te lăudăm pe tine, cel ce ai călcat înșelăciunea și credința ai păzit.

Pentru aceasta astăzi preasfântă pomenirea ta prăznuind,

dezlegare de păcate cu rugăciunile tale luăm.

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Iuda, roagă pe milostivul Dumnezeu

ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 2-lea) :

Cu minte tare ucenic ales tu te-ai arătat

și stâlp neclintit Bisericii lui Hristos,

neamurilor ai propovăduit cuvântul lui Hristos,

învățându-le să creadă într-o Dumnezeire,

din care pricină ai și fost preamărit și ai primit harul vindecării,

ca să vindeci neputințele celor ce aleargă către tine,

Apostole Iuda, întru tot lăudate.

Condac (glasul al 4-lea):

Ca pe o stea prealuminoasă Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Iuda,

cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se.

Pentru aceea strigăm lui Hristos :

Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

1. ↑ Troparul pe glasul 1 și condacul pe glasul al 2-lea se cântă la prăznuirea din 19 iunie; celelalte (de obște ale Apostolilor) se cântă la prăznuirea din 26 mai.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sfântul Apostol Iuda Tadeu se zugrăvește tânăr, cu început de barbă; poartă în mână un sul înfășurat, semn al propovăduirii sale apostolice sau ținând în mână o carte – Epistola sa. (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, p. 149, 207).

Surse

• OrthodoxWiki:Apostle Jude, după Sfântul Nicolae (Velimirovici), Proloagele de la Ohrida.

Legături externe

• en: Apostle Jude the Brother of the Lord, June 19 (OCA)
• en: Apostle Jude, the Brother of James, June 30 (OCA)
• en: Thaddeus (Jude) the Apostle & Brother of Our Lord (GOARCH)

Cuviosul Paisie cel Mare (gr. Ὅσιος Παΐσιος ὁ Μέγας; 320 – 417avva Bishoy sau Pishoy (în coptă: Ⲁⲃⲃⲁ Ⲡⲓϣⲱⲓ Abba Pišoi) a fost unul din marii Părinți ai pustiei din Egipt, la Nitria și la Schetia, în secolele IV-V. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 19 iunie.

Viața

Acest de trei ori fericit cuvios și purtător de Dumnezeu, Părintele nostru Paisie cel Mare, era de neam din Egipt, din localitatea Shansa (Shensha sau Shesna). Născut a fost din părinți cinstitori de Dumnezeu, învățați în credința lui Hristos, și având multă bogăție și împodobiți cu străluciri, au învățat cu silință și pe cei 7 copii ai lor întru sporirile cele dumnezeiești și omenești. După săvârșirea tatălui său, fericitul acesta, prunc încă și cel mai mic dintre frați, a rămas la maică-sa, care fiind foarte amărâtă, i s-a arătat în vis un înger, mai înainte spunându-i buna sporire a lui Paisie, zicându-i: „Pe fiul tău Paisie l-a ales Domnul, ca să slăvească și să laude sfânt numele Său cel lăudat în vecii vecilor; acesta este plăcut lui Dumnezeu”, și l-a apucat pe el de mână; iar maică-sa a răspuns îngerului: „Toți ai lui Dumnezeu sunt, și la fel acesta care este plăcut lui Dumnezeu”. Și trezindu-se ea, se minuna de acea vedenie.

Ajuns la vârsta adultă, pe la 20 de ani, Paisie s-a îndreptat spre deșertul Nitriei, lângă avva Pamvo (prăznuit la 18 iulie), care l-a îmbrăcat cu haina monahală. Fiind desăvârșit ascultător față de părintele său duhovnicesc, precum și față de Dumnezeu însuși, el a progresat rapid în calea ascezei. La sfatul lui avva Pamvo ca să-și țină capul plecat și să nu privească vreodată la fața cuiva, cuviosul Paisie a petrecut trei ani neuitându-se în sus, ci avându-și capul în jos plecat și mintea întreagă absorbită în rugăciune, meditând asupra cuvintelor Sfintei Scripturi, care deveneau în gura sa mai dulci decât mierea.

După moartea lui avva Pamvo, cuviosul Paisie a trăit cu avva Ioan Colov (prăznuit la 9 noiembrie) în aceeași chilie, împărtășind aceleași dispoziții spirituale și același mod de viață ascetic. Cu toate acestea, după un timp, Paisie, dorind o mai mare perfecțiune, a început să postească în fiecare săptămână, mâncând doar pâine și sare sâmbăta; apoi a extins postul la două săptămâni consecutive și mai pe urmă a fost cuprins de dorința de a se retrage singur cu Dumnezeu. Răspunzând rugăciunilor lor, pentru a ști dacă această dorință venea cu adevărat de la Dumnezeu, un înger le-a apărut și i-a poruncit lui Ioan să rămână în acel loc pentru a îndruma pe calea virtuții pe cei care vor veni la el, iar lui Paisie i-a poruncit să se retragă în partea de vest a deșertului Schetis (Schetia).

Vestea despre sfințenia vieții sale se răspândea peste tot, iar călugării și laicii veneau în număr mare să îi ceară să i se alăture, ca albinele adunându-se într-un stup, pentru a gusta mierea duhovnicească a învățăturii sale. Cu înțelepciune și discernământ, sfântul le permitea unora să intre imediat în viața eremitică, iar pe alții îi îndemna să trăiască în chinovie, în supunere și ascultare, fiecare după posibilitățile sale. Însă tuturor le dădea ca poruncă absolută să nu facă niciodată nimic din propria voie, ci să acționeze în totul conform poruncilor părintelui lor duhovnicesc.

După ce și-a împărtășit învățătura acestor primi ucenici, s-a retras timp de trei ani într-o peșteră din pustiul cei mai din adânc, unde și-a legat părul lung de un toiag așezat la înălțime, astfel încât era obligat să rămână tot timpul în picioare.

Și acolo dându-se pe sine la petrecerea sihăstrească, întru atâta a covârșit pe toți, încât a vorbit împreună cu Hristos, și I-a spălat picioarele Lui, iar după spălare a băut apa, și îndată s-a făcut începător viețuirii celei supraomenești, că aflându-se fericitul cu trup muritor se ridicase mai presus de trup.

Cu toate că încerca să se retragă tot mai departe de oameni, Dumnezeu i-a poruncit să se întoarcă în „deșertul exterior”, adică la Nitria, pentru a instrui frații, și promițându-i o răsplată dublă, i-a spus: „Cel care practică ascetismul singur este slujitorul Meu, în timp ce cel care slujește altora pentru învățătură este fiul și moștenitorul Meu”. Când au aflat că Paisie vine, călugării din Nitria au alergat în grabă să-l întâmpine. Printre ei se afla și sfântul Ioan Colovul, fostul său tovarăș, care, bătând la ușa chiliei lui, a auzit că Paisie discuta cu cineva; dar mare i-a fost mirarea când a intrat și a descoperit că bătrânul era singur. La insistențele lui Ioan, Paisie i-a dezvăluit că era vorba de sfântul Constantin cel Mare, care fusese trimis de Dumnezeu să-l viziteze și să-i arate admirația sa pentru călugări și să mărturisească că el nu a dobândit în ceruri o asemenea slavă și o asemenea familiaritate cu Dumnezeu. Și împăratul adăugase că regreta faptul că nu a renunțat la purpura imperială pentru haina aspră a călugărilor.

În această vreme, avva Pimen (prăznuit la 27 august) a venit și el să-l viziteze pe omul lui Dumnezeu și l-a întrebat: „Ce voi face sufletului meu, că e nesimțitor și nu se teme de Dumnezeu?” Și i-a zis lui avva Paisie: „Du-te, lipește-te de omul care se teme de Dumnezeu și apropiindu-te, te vei învăța și tu a te teme de Dumnezeu.”

În 407/408 AD, când tribul berberic al mazakinilor (Libia) au invadat pustiul schetic, Paisie a plecat cu o parte din ucenicii săi și s-a stabilit în Antinoe. În această perioadă, l-a întâlnit pe sfântul Pavel de Tammah (Pavel din Teba, prăznuit la 15 ianuarie) și cei doi au devenit foarte apropiați. În timp ce se afla în munții din Antinoe, Paisie a întemeiat o altă mănăstire, Mănăstirea Sfântului Paisie din Dayr al-Barsha, care există și astăzi în apropiere de Mallawi.

Deci ajungând la bătrâneți prea adânci, s-a mutat către anul 417 la Domnul, în ziua de 15 iulie (8 Epip, după calendarul copt), unde împreună cu îngerii cântă Țiitorului a toate cântarea cea întreit sfântă.

Posteritatea

La 13 decembrie 841, Papa Iosif I al Alexandriei a îndeplinit dorința Sfântului Paisie și a mutat trupul său (precum și al sfântului Pavel Tebeul) în Mănăstirea sa din pustia Schetis. Se spune că au încercat inițial să mute doar trupul Sfântului Paisie, dar când l-au adus în barcă pe Nil, barca nu s-a mișcat până nu au adus și trupul lui Paul de Tammah, așa cum i s-a descoperit unui pustnic. Astăzi, cele două trupuri se află în biserica principală a Mănăstirii Ortodoxe Copte a Sfântului Paisie / Bishoy din Deșertul Natrun.

Moaștele cuviosului Paisie au rămas nestricate până în ziua de azi.

Despre vestitele lui virtuți și despre minunata viețuire cea întocmai cu a îngerilor, despre toată aspra viețuire cea prin pustii și despre minunile sale, se poate citi în Viața lui, scrisă de avva Ioan Colov.

Note

1. ↑ Vivian, Tim; Mikhail, Maged S. A. (2022). The Life of Bishoi: The Greek, Arabic, Syriac, and Ethiopic Lives. American University in Cairo Press. ISBN 978-1-61797-999-6.
2. ↑ Patericul egiptean, Pentru avva Pimen, 65.

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras
• https://calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie19.htm
• https://fr.wikipedia.org/wiki/Bishoy_de_Nitrie

Cuviosul Zinon (sau Zenon) a fost unul din Părinții pustiei care a trăit în secolele IV-V, mai întâi la centrul monastic Schetia din Egipt, apoi în Muntele Sinai, iar în ultima parte a vieții în Palestina și Siria. Este unul dintre Părinții duhovnicești pomeniți în Patericul egiptean. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 19 iunie.

Viața

După ce s-a lepădat la lume și de deșertăciunile ei, Sfântul Zinon a devenit ucenicul lui Avva Siluan de la Schetia, unul dintre marii Bătrâni ai pustiei Schitului (Sketis), și încă de la începutul vieții sale monahale și-a luat obiceiul de a nu primi nimic de la nimeni. Dar, deoarece vizitatorii plecau mâhniți — unii pentru că Bătrânul le refuzase darul, iar alții pentru că nu le oferise nimic ca amintire — el a hotărât să primească ceea ce i se aducea în dar și să dea celor care cereau un semn de binecuvântare. Astfel și-a păstrat liniștea și i-a mulțumit pe toți cei care veneau la el.

Pe la anul 380, Avva Zinon a plecat cu starețul lui, Avva Siluan, în Sinai și apoi în Palestina.

Într-o zi, mergând prin Palestina, s-a simțit obosit și s-a așezat lângă un strat de castraveți. Cum gândul îi șoptea să mănânce un castravete, și-a spus: „Pe hoți îi duc la pedeapsă. Poți tu, așadar, să suporți pedeapsa?” S-a ridicat și a stat cinci zile sub soarele arzător. Când a fost cu totul ars, a zis: „De vreme ce nu poți suporta pedeapsa, nu fura și nu mânca.”

Altă dată a spus: „Cel care vrea ca Dumnezeu să-i asculte repede rugăciunea trebuie, înainte de orice, atunci când se ridică să se roage lui Dumnezeu, să se roage din toată inima pentru dușmanii săi; și Dumnezeu va asculta atunci tot ceea ce va cere.”

Dobândind, prin asceza sa și prin lepădarea desăvârșită de propria voință, harul de a săvârși semne și minuni și de a izgoni demonii, Sfântul Zenon s-a mutat în pace la Domnul la vârsta de șaizeci și doi de ani, pe când era în Gaza, în jurul anului 451.

Avva Zinon are 11 apoftegme în partea alfabetică a Patericului egiptean și alte apoftegme răspândite în colecția tematică.

Apoftegme

Patericul egiptean - „Pentru avva Zinon”

1. Zis-a avva Zinon, ucenicul fericitului Siluan: să nu locuiești în loc renumit, nici să șezi cu un om care are nume mare, nici să pui temelie a-ți zidi ție chilie cândva.

2. Se spunea pentru avva Zinon, că întâi nu voia să ia de la cineva ceva. Și pentru aceasta cei ce aduceau se duceau scârbiți, căci nu lua. Și alții veneau la dânsul voind să ia ca de la un bătrân mare și nu avea ce să le dea lor și se duceau și ei scârbiți... Zice bătrânul: ce să fac? Căci și cei ce aduc se scârbesc și cei ce vor să ia. Aceasta este mai de folos: oricine va aduce, să iau și oricine va cere, să-i dau. Și să făcând, se odihnea și pe toți îi împăca.

3. S-a dus un frate egiptean în Siria la avva Zinon și prihănea gândurile sale înaintea bătrânului. Iar el minunându-se, a zis: egiptenii ascund faptele bune care le au, iar neajunsurile care nu le au, pe acestea pururea le prihănesc. Iar sirienii și elinii, faptele bune care nu le au, zic că le au, iar neajunsurile care le au, le ascund.

4. Au venit niște frați la el și l-au întrebat, zicând: ce înțelegere are cuvântul acela ce este scris în cartea lui Iov: și cerul nu este curat înaintea Lui? Și răspunzând bătrânul, a zis lor: au lăsat frații păcatele lor și cercetează pentru ceruri. Însă tâlcuirea cuvântului aceasta este: de vreme ce numai El este curat, pentru aceasta a zis: și cerul nu este curat.

5. Spuneau părinții pentru avva Zinon, că șezând în Schetia, a ieșit noaptea din chilia sa, spre lunca și rătăcindu-se, a făcut trei zile și trei nopți umblând și ostenindu-se. Leșinând a căzut să moară. Și iată un copil a statut înaintea lui, având o pâine și un vas cu apa. Și îi zicea lui: scoală, mănâncă! Iar el sculându-se, s-a rugat, socotind că este năluca. Iar el a zis lui: bine ai făcut. Și iarăși s-a rugat a doua oara și a treia oara. Și îi zicea lui: bine ai făcut. Deci, sculându-se bătrânul a luat și a mâncat. Și după aceea a zis lui: cât ai umblat, atât ești departe de chilia ta; ci scoală-te și vino după mine! Și îndată s-a aflat la chilia lui. Deci a zis lui bătrânul: intra, fa-ne nouă rugăciune. Și intrând bătrânul acela s-a făcut nevăzut.

6. Altădată același avva Zinon, umblând în Palestina și odihnindu-se, a șezut aproape de o pepenărie să mănânce. Și i-a zis lui gândul: ia-ți ție un castravete și mănâncă că ce este? Iar el răspunzând, a zis gândului: hoții în munca merg. Deci cearcă-te pe tine de aici, de poți suferi munca. (în alte cărți se zice: și a început a se bate pe sine. Apoi zice gândului: de nu poți suferi (și celelalte).) Și sculându-se, a statut în arșița cinci zile. Și prăjindu-se pe sine, a zis: nu pot suferi munca. Și a zis gândului: dacă nu poți, nu fura și mânca!

7. Zis-a avva Zinon: cel ce voiește ca să-i asculte degrabă Dumnezeu rugăciunea, când se scoală, și-și întindă mâinile sale către Dumnezeu, mai înainte de toate și mai înainte de sufletul său, să se roage pentru vrăjmașii săi din suflet; și prin aceasta isprăvi, ori pentru ce se va ruga lui Dumnezeu, îl asculta pe el.

8. Spuneau părinții că era într-un sat unul care postea mult, încât se chema numele lui postitorul. Și auzind avva Zinon pentru dânsul, l-a chemat pe el; iar el s-a dus cu bucurie. Și rugându-se ei, au șezut. Deci a început bătrânul să lucreze tăcând, iar postitorul neaflând să vorbească cu dânsul, a început să se supere de trândăvie. și a zis bătrânului: roagă-te pentru mine, avvo, că voi să mă duc! Zis-a lui bătrânul: pentru ce? Iar el răspunzând, a zis: căci inima mea ca arzându-se este și nu știu ce are. Căci când eram în sat, până seara posteam și niciodată să nu mi s-a făcut. Zis-a lui bătrânul: în sat te hrăneai din urechile tale. Ci mergi de acum și mănâncă la ceasul al nouălea! Și orice faci, întru ascuns fa. Și cum a început să facă, cu necaz a așteptat ceasul al noulea, și ziceau cei ce-l știau pe el, că postitorul s-a îndrăcit și venind el, a spus bătrânului toate. Iar el i-a zis lui: aceasta cale este după Dumnezeu.

9. Doi frați locuind deosebi, mergeau unul către altul. Și a zis unul dintr-înșii celuilalt: voiesc să mă duc la avva Zinon și să-i spun lui un gând. A zis și celălalt: și eu aceasta voiesc. Deci s-au dus amândoi împreună. Și luându-i pe fiecare deosebi și-au spus gândurile lor și unul spunându-le a căzut înaintea bătrânului, rugându-l cu multe lacrimi ca să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul. Și bătrânul i-a zis lui: mergi, nu te slabi pe tine și nu grăi de rău pe cineva și nu te lenevi de rugăciunea ta! Și ducându-se fratele, s-a vindecat. Iar celălalt spunându-i gândul sau către bătrân, a adaus moale și cu nebăgare de seama: roagă-te pentru mine! Dar n-a cerut cu deadinsul. Iar după o vreme s-a întâmplat de s-au întâlnit unul cu altul. Și a zis unul dintr-înșii: când am mers către bătrânul, i-ai spus lui gândul care ziceai că voiești să-l spui lui? Iar acela i-a zis: da, i-am spus! A întrebat acela: oare te-ai folosit după ce i-ai spus? Răspuns-a fratele: da, m-am folosit, că pentru rugăciunile bătrânului m-a vindecat Dumnezeu! Iar celălalt a zis: eu măcar de i-am mărturisit gândurile mele, nu am simțit vreo ușurare. Zis-a lui cel ce s-a folosit: și cum te-ai rugat bătrânului? Răspuns-a acela: i-am zis lui: roagă-te pentru mine, că am acest gând! Iar el a zis: eu mărturisindu-mă lui, am udat picioarele lui cu lacrimile mele, rugându-l ca să se roage lui Dumnezeu pentru mine. Și prin rugăciunea lui m-a vindecat Dumnezeu. Iar aceasta ne-a povestit nouă bătrânul, învățându-ne, că se cade celui ce roagă pe vreunul din părinți pentru gânduri cu osteneala și din toată inima să se roage, ca lui Dumnezeu. și atunci va dobândi. Iar cel ce se mărturisește cu nebăgare de seama, sau ispitește, nu se folosește, ci se și osândește.

10. Zicea avva Zinon că i-a povestit lui fericitul Serghie, egumenul din Pediada, o povestire ca aceasta: odată - zice - călătorind noi cu un bătrân sfânt, fiind și alt frați împreună cu noi, ne-am rătăcit pe cale. Și neștiind unde mergem ne-am aflat în semănaturi și am călcat puțin din semănaturi. Iar plugarul simțind, că s-a întâmplat de lucra acolo, a început a ne ocara și a zice cu mânie: voi călugări sunteți? Voi va temeți de Dumnezeu? De aveați frica lui Dumnezeu înaintea ochilor, nu făceați aceasta. Deci îndată ne zice nouă sfântul acela bătrân: pentru Domnul nimeni să nu grăiască! Și se ruga plugarului cu blândețe, zicând: bine zici, fiule; de am fi avut frica lui Dumnezeu aceasta nu am fi făcut, ci pentru Domnul, iartă-ne, că am greșit! Iar acela, înspăimântându-se pentru nerăutatea și smerenia bătrânului, alergând la noi, a căzut la picioarele bătrânului, zicând: iartă-mă pentru Domnul și ia-mă cu voi! Și adăuga fericitul Serghie: iată blândețea și bunătatea sfântului ce a putut cu ajutorul lui Dumnezeu să facă! Și a mântuit sufletul ce era făcut după chipul lui Dumnezeu pe care îl voiește Dumnezeu, mai mult decât nenumărate lumi cu banii lor.

11. Odată ne-am dus la unul din părinți și l-am întrebat pe el zicând: de va avea cineva vreun gând și se vede pe sine biruit; și de multe ori citind cele ce au zis părinții pentru un gând ca acela, se ispitește să facă acelea și nicidecum nu poate, oare ce este mai bine: a vești vreunuia din părinți gândul, sau a se sârgui singur să uneltească acelea care a citit și a se îndestula cu știința sa? Răspuns-a bătrânul: că trebuie să-l vestească către cel ce poate să-l folosească și să nu se nădăjduiască întru sine. Ca nu poate cineva să-și ajute luiși și mai vârtos de a fi cuprins de patimi. Ca mie, tânăr fiind, mi s-a întâmplat una ca aceasta. Ca aveam patima sufletească și mă biruiam de dânsa. Și auzind pentru avva Zinon, că pe mulți care se aflau să i-a vindecat, am voit să mă duc și să-i vestesc lui; iar satana mă oprea, zicând că de vreme ce știi ce trebuie să faci, fa cum citești și nu te mai duce și supăra pe bătrânul. Deci când mă porneam să mă duc și să-i vorbesc lui, războiul se ușura de la mine cu meșteșugirea diavolului ca să nu mă duc. Iar după ce mă plecam să nu merg, iarăși mă stăpâneam de patimă. Și aceasta a meșteșugit vrăjmașul asupra mea multă vreme, nelăsându-mă să vestesc bătrânului. Iar da multe ori m-am dus la bătrânul, vrând să-i spun lui gândul și nu mă lăsa vrăjmașul, aducând rușine în inima mea și zicând: de vreme ce știi cum trebuie să te vindeci, ce trebuință este a spune cuiva? Căci porți grijă de sine; știi cum au zis părinții. Și acestea, zice, îmi aducea pizmașul, ca să nu arăt doctorului patima și să mă vindec. Iar bătrânul mă cunoștea că am gânduri, dar nu mă vădea, așteptând ca însumi să le vestesc pe ele. Și mă învăța pentru viață cea dreapta și mă slobozea. Iar mai pe urma plângând, am zis întru sine: până când, ticăloase suflete, nu vrei să te tămăduiești? Alții vin de departe la bătrânul și iau lecuire, iar tu nu te rușinezi, și având doctorul aproape, nu vrei să te tămăduiești? Și aprinzându-mă cu inima, m-am sculat și întru sine-mi am zis, că dacă voi merge la bătrânul și nu voi afla pe nimeni acolo, voi cunoaște că este voia lui Dumnezeu a-mi mărturisi gândurile mele. Și mergând eu acolo, n-am aflat pe nimeni. Deci bătrânul mă învăța după obicei pentru mântuirea sufletului și cum ar putea cineva să se curățească de cugetele cele spurcate. Iar eu iarăși rușinându-mă și nemărturisindu-mă, vroiam să mă duc și sculându-se bătrânul, făcu rugăciune și mă petrecea mergând înaintea mea, până la ușa cea de afară. Iar eu mă munceam cu gânduri, să spun bătrânului sau să nu spun, și cu încetul pășind, mergeam după dânsul; iar bătrânul întorcându-se și văzându-mă muncindu-mă de gânduri, mă lovește în piept încetișor și îmi zice: ce ai? Om sunt și eu. Și dacă mi-a zis bătrânul acest cuvânt, mi s-a arătat că mi-a deschis inima mea și am căzut la picioarele lui, rugându-l pe el cu lacrimi și zicând: miluiește-mă! Iar el mi-a zis: ce ai? Și i-am zis lui: nu știi ce am? Și mi-a zis: tu trebuie să spui ce ai. Iar eu cu mare rușine de abia mi-am mărturisit patima mea. Și mi-a zis: dar de ce atâta vreme te rușinezi a spune? Au nu sunt și eu om? Însă voiești să-ți spun și eu ceea ce știu? Au nu sunt acum trei ani, de când ai aceste gânduri și venind aici nu le mărturisești? Iar eu mărturisind și căzând și rugându-mă, am grăit lui: miluiește-mă pentru Dumnezeu și mă învață, ce să fac! Și mi-a zis: du-te și nu te lenevi în rugăciunea ta și nu cleveti pe nimeni! Iar eu mergând la chilia mea și nelenevindu-mă de rugăciunea mea, cu darul lui Hristos și cu rugăciunea bătrânului, de aici înainte n-am mai fost supărat de patima aceea. Deci trecând un an, mi-a venit un gând ca acesta: nu cumva m-a miluit Dumnezeu pentru mila Sa, iar nu pentru bătrânul? Și aceasta venindu-mi în minte, am mers către dânsul, vrând a-l ispiti și luându-l în laturi, i-am făcut metanie, zicând: roagă-te pentru mine, părinte, pentru gândul meu ce ți l-am mărturisit oarecând! Iar el m-a lăsat zăcând la picioarele lui și tăcând puțin, mi-a zis: scoală-te, ai credința către mine! Iar eu auzind acestea, voiam să mă înghită pământul de rușine și sculându-mă, nu puteam căuta asupra bătrânului, și mirându-mă și spăimântându-mă, am plecat la chilia mea.

A se vedea și

• avva Siluan de la Schetia
• avva Longhin din Egipt

Surse

• Patericul egiptean - ediția românească
• Les sentences des Pères du désert - collection alphabétique, Solesmes, 1981
• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
• Pateric Egyptean, ed. Sofia, București, 2011 (diortosit, completat și adnotat de monahul Filotheu Bălan)
• Patericul Mare. Apoftegmele Părinților Pustiei. Colecția tematică, trad. din limba greacă Pr. Proif Constantin Coman - Editura Bizantină, 2016