30 august / 12 septembrie

Cel între sfinți, părintele nostru Alexandru al Constantinopolului a fost primul episcop al Constantinopolului, el fiind deja episcop al Bizanțului atunci când numele orașului a fost schimbat în Constantinopol. Alexandru a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea și a luptat împotriva ereziei ariene. El este pomenit de Biserică la 30 august.

Viața

Se crede despre Sfântul Alexandru că s-a născut între 237 și 244. A fost ales vicar pentru a-l asista pe Mitrofan, care era episcop al Bizanțului în primele decade ale secolului al IV-lea și care era foarte bătrân în vremea Sinodului de la Niceea. Există o mare incertitudine legată de transferul dintre Alexandru și Mitrofan privind episcopia Bizanțului și decesul lui Mitrofan. Hirotonirea lui Alexandru ca vicar a avut loc, probabil, între 313 și 314, când Alexandru avea 72 de ani. Din cauza vârstei lui Mitrofan, Alexandru a fost cel care a participat la Sinodul de la Niceea, deși se poate ca și Mitrofan însuși să fi participat la acest sinod

Punctul central al Sinodului de la Niceea a fost disputa teologică provocată de Arie și învățătura sa numită arianism. Alexandru l-a sprijinit pe Alexandru al Alexandriei în apărarea poziției trinitare la sinod, în final sinodul condamnându-l pe Arie și arianismul. După sinod, Arie a cerut să fie reprimit în comuniune. Cu sprijinul lui Eusebiu de Nicomidia, care l-a convins pe împărat, Constantin cel Mare l-a obligat pe Alexandru să îl reprimească oficial pe Arie în comuniunedepunerea și alungarea, el a persistat în a refuza să-l admită pe Arie înapoi în sânul Bisericii. Alexandru s-a închis singur în Biserica Sfânta Irina, care la acea vreme era catedrala Constantinopolului, în rugăciuni fierbinți către Dumnezeu cerând să fie luat din lumea aceasta mai degrabă decât să fie forțat să refacă comuniunea cu cineva care doar se prefăcea că se pocăiește. Așa cum se cunoaște, Arie a murit în 336 în drum spre biserică, înainte de a putea fi reprimit în comuniune.

Alexandru nu i-a supraviețuit mult timp lui AriePavel și că și-a avertizat clerul împotriva lui Macedonius, un semi-arian care a devenit episcop de Constantinopol în 342 și ale cărui învățături au inspirat macedonianismul.

Imnografie

Tropar, glasul al IV-lea:

Dumnezeul Părinților noștri, care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci pentru rugăciunile lor Sfinților Patriarhi Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, în pace îndreptează viața noastră.

Condac, glasul al VIII-lea:

Cu turma ta, ca cel ce m-am izbăvit de cei răucredincioși, aduc semne de biruință și mulțumire, ție nebiruitului viteaz, ierarhe. Pentru că ai omorât pe Arie cel nebun și ai amuțit pe filosoful cel semeț. Pentru aceea grăiesc către tine: Bucură-te, Părinte, de trei ori fericite.

Alt condac, glasul al VIII-lea

Aprinși fiind de dragostea lui Hristos, slăviților, ați luat jugul sfintei Sale Cruci, următori arătându-vă Lui în viețile voastre, și astfel făcutu-v-ați părtași dumnezeieștii Sale slave, înțeleptule Alexandru împreună cu minunatul Ioan și cu slăvitul Pavel. Stând înaintea tronului Său, rugați-vă statornic pentru sufletele noastre.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Sfințit Alexandru de Constantinopol se zugrăvește sub chipul unui bătrân (Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000, p. 212, 218).

Note și referințe

1. ↑ Site-ul Patriarhiei Ecumenice [[1]] spune că Alexandru i-a succedat lui Mitrofan în 314.
2. ↑ Datarea tranziției scaunului patriarhal dintre Mitrofan și Alexandru din acest articol urmărește informațiile postate pe site-ul Patriarhiei Ecumenice [lista patriarhilor]. Totuși, aceste informații nu coincid cu cele din biografia lui Mitrofan I de pe același site și nici cu perioada Primului Sinod Ecumenic, Alexandru fiind deja Episcop al Bizanțului cu zece ani înainte de sinod
3. ↑ Atanasie al Alexandriei Ep. ad Serap.; Rufinus, Hist. i.
4. ↑ Socrates Scholasticus, op. cit. i. 37
5. ↑ Socrates Scholasticus, op. cit. ii. 6 ; Theodoret, op. cit.i. 19
6. ↑ Condac tradus din limba engleză

Surse

• w:Alexander_of_Constantinople
• OCA: St Alexander the Patriarch of Constantinople]

Legături externe

• Ec-patr: List of Patriarchs
• Ec-patr: Metrophanes I

Cel întru sfinți părintele nostru Pavel al IV-lea al Constantinopolului, numit și Pavel cel Nou, a fost patriarh al Constantinopolului în a doua jumătate a secolului al VIII-lea, între anii 780 și 784. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la data de 30 august.

Viața

Sfântul Patriarh Pavel al IV-lea al Constantinopolului era originar din Cipru. El a fost mai întâi citeț, și, strălucind cu cuvintele și faptele sale virtuoase, a fost ales Patriarh, împotriva voinței sale, în cea dea doua Duminică din Postul Mare din anul 780, după o lungă perioadă în care tronul de patriarh a fost neocupat, din cauza tulburărilor ereziei iconoclaste. Sub presiunea împăratului persecutor Leon al IV-lea Khazarul (775 - 780), Pavel a trebuit să semneze un document în care declara că nu va accepta cultul icoanelor. Dar împăratul a murit la puțină vreme după hirotonirea sa, tot în anul 780, așa încât a putut să retracteze cele semnate cu forța. Totuși, erezia continua să se răspândească, iar el, bătrân și bolnav, se vedea neputincios a-i face față, mai ales că iconoclaștii ocupau încă poziții importante în imperiu și în ierarhia bisericească. Astfel, în anul 784, sfântul Pavel cel Nou a preferat să renunțe la slujirea de Patriarh și să se retragă la Mănăstirea lui Flor, luând schima monahală, fără sa o prevină însă pe împărăteasa regentă, Sf. Irina (prăznuită la 7 august). Decum au aflat, împărăteasa și fiul ei Constantin al VI-lea (780 - 797) s-au dus la sfântul episcop și l-au întrebat de ce a plecat. Fericitul Pavel, în lacrimi, le-a răspuns: „Nu ar fi trebuit să accept să fiu în fruntea unei Biserici care se separă de împărtășirea cu celelalte scaune patriarhale”. Plini de întristare și de amărăciune, suveranii au trimis o ambasadă de patricieni și membrii ai Senatului, ca să încerce să-l convingă să revină, dar el le-a răspuns cu hotărâre: „Dacă nu adunați un Sinod Ecumenic care să corecteze eroarea care este în mijlocul nostru, atunci nu este nicidecum mântuire pentru voi”. Și cum ei îl întrebau de ce a acceptat să semneze cu împăratul eretic, Pavel le-a răspuns: „Tocmai din aceasta cauză plâng și mă tânguiesc acum și m-am hotărât să mă pocăiesc, rugând pe Dumnezeu să mă pedepsească pentru că nu am predicat adevărul de frica nebuniei voastre”. A adormit cu pace două sau trei luni după aceasta (784), aducând mare doliu la palat și printre ortodocși, căci toți îl admirau pentru virtutea și credința sa. Iar datorită acestei hotărâri și mustrări a lui, împărăteasa și patriarhul ce i-a urmat, ales la sfatul fericitului Pavel, sfântul Tarasie (prăznuit la 25 februarie), au început pregătirea celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic, care a restabilit cultul icoanelor în anul 787.

Referințe

• The Orthodox Church in the Byzantine Empire, J. M. Hussey, Clarendon Press, Oxford, 1986.

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
• St. Paul the New, Patriarch of Constantinople
• Wikipedia:Patriarch_Paul_IV_of_Constantinople

Cuviosul Sarmata (gr. Σαρματᾶς) a fost unul din Părinții pustiei care a trăit în secolele IV-V în pustia Egiptului. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 30 august.

Viața

Avva Sarmata este cunoscut din Patericul egiptean, colecția alfabetică. A fost contemporan cu avva Pimen cel Mare (cf. apoftegma 3)Patericul egiptean, și anume că era un bătrân iubitor de mari osteneli - adesea se retrăgea în pustin 40 de zile, în desăvârșită liniște.

Apoftegme

Patericul egiptean - Pentru avva Sarmata

1. Zis-a avva Sarmata: prefer mai bine un om care a păcătuit și știe că a păcătuit și se pocăiește, decât un om care nu a păcătuit și se crede că este drept.

2. Se spunea despre avva Sarmata, că de multe ori lua patruzeci de zile, cu sfatul lui avva Pimen, și ca o nimica se împlineau zilele înaintea lui. Deci a venit avva Pimen la dânsul și i-a zis: spune-mi, ce-ai văzut, făcând atâta osteneală? Iar el a zis către dânsul: nimic mai mult. I-a zis lui avva Pimen: nu te las, de nu-mi vei spune. Și i-a răspuns: una numai am aflat, că de voi zice somnului, du-te, se duce, și de-i voi zice, vino, vine.

3. Un frate l-a întrebat pe avva Sarmata, zicând: gândurile îmi zic: nu lucra ci mănâncă și bea și dormi. I-a zis lui bătrânul: când îți este foame, mănâncă; când îți este sete, bea; când îți este somn, dormi! Un alt bătrân, din întâmplare a venit la fratele și i-a spus lui fratele cele spuse de avva Sarmata. Deci, i-a zis lui bătrânul: așa ți-a zis avva Sarmata? Când îți este foame tare și îți va fi sete, încât să nu mai poți răbda, mănâncă și bea; și când vei priveghea foarte mult și dormitezi, dormi. Aceasta este ceea ce ți-a zis ție bătrânul.

4. L-a întrebat iarăși același frate pe avva Sarmata, zicând: îmi zic gândurile, du-te afară, mergi la frați! Și i-a zis bătrânul: să nu le asculți, ci să zici: iată, v-am ascultat o dată, dar acum nu mai pot să vă ascult.

Note

1. ↑ Un alt avva Sarmata, din Tebaida, ucenic al sfântului Antonie cel Mare, a murit ca mucenic în 357, omorât de saracini. Acesta este pomenit și de fericitul Ieronim, în Chronicon (PL 27,689). Prăznuirea acestuia de face la 11 octombrie. - Cf. https://nominis.cef.fr/contenus/saint/10513/Saint-Sarmata.html

Surse

• Patericul egiptean - ediția românească
• Les sentences des Pères du désert - collection alphabétique, Solesmes, 1981, p. 300-301
• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
• Pateric Egyptean, ed. Sofia, București, 2011 (diortosit, completat și adnotat de monahul Filotheu Bălan), p. 258-259

Sfântul Ierarh Varlaam (Moțoc) al Moldovei (n. 1585 - d. 18 august 1657) a fost mitropolit al Moldovei între anii 1632-1653. Este considerat a fi unul dintre întemeietorii limbii române literare, îndeosebi prin Cazania sa. A tradus și compus mai multe lucrări de spiritualitate. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 30 august.

Sub Varlaam s-a înființat prima tipografie din Moldova, în care au apărut primele cărți de conținut teologic în românește, s-a întrunit Sinodul de la Iași, care a cercetat „Mărturisirea Ortodoxă” a lui Petru Movilă, un alt sinod care a luat măsuri împotriva acțiunii prozelitiste dusă de calvinii din Transilvania, s-au ridicat biserici și mănăstiri, între care biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași, în care au fost așezate moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, au fost ajutate cele patru Patriarhii ortodoxe și alte așezăminte bisericești din Răsărit.

Viața

Perioada mănăstirească

Sf. Varlaam (pe numele de de mirean Vasile Moțoc) s-a născut în jurul anului 1580. Provenea dintr-o familie de răzeși (din Borcești, sat dispărut situat lângă Târgu-Neamț, după unele surse

A intrat în monahism la schitul Zosim, pe valea pârâului Secu, unde a învățat greaca și slavona. Tânărul Vasile Moțoc a intrat în obștea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. Fiind un bun povățuitor, a ajuns pe treptele ecleziastice cele mai înalte, fiind numit egumen al mănăstirii.

Pe lângă grijile gospodărești, egumenul Varlaam a avut și frumoase preocupări cărturărești. Acum a tradus în românește lucrarea ascetică Scara sau Lepădătura Sfântului Ioan Scărarul (1618). Datorită rodnicei sale activități cărturărești, cât și vieții sale îmbunătățite, a fost hirotesit arhimandrit.

Misiunea in Kiev și Rusia

A ajuns în curând unul dintre oamenii de încredere ai domnitorului Miron Barnovschi (1626-1629 și 1633). Acesta, împreună cu mitropolitul Anastasie Crimca, au încredințat arhimandritului Varlaam o misiune la Kiev și Moscova.

A plecat în decembrie 1628, fiind însoțit de câțiva dregători și călugări, precum și de mai mulți slujitori. Avea asupra lui mai multe scrisori de recomandare către țarul Mihail Fedorovici al Rusiei (1613-1645) și către patriarhul Filaret Nichitici al Moscovei, din partea lui Miron Barnovschi și a lui Anastasie Crimca, în care se arăta că este trimis în Rusia ca să cumpere icoane pentru mănăstirea Dragomirna și pentru alte două biserici ctitorite de domnul moldovean (la Bârnova și în Iași).

În drum spre Moscova, solia s-a oprit la Kiev, unde era egumen al Lavrei Pecerska fiul de domn român Petru Movilă. Varlaam i-a predat manuscrisul unui Octoih slavon de la Neamț, cerut de Petru Movilă în vederea tipăririi unei noi ediții slave, îndreptate (Octoihul a apărut la Lvov, în 1630, fiind închinat lui Miron Barnovschi și lui Petru Movilă: pe carte apar și stemele celor două țări românești, în care domnise tatăl său, Simion Movilă). După o ședere de câteva zile, solia a pornit spre Moscova, primind acum și scrisori de recomandare către țar și patriarh din partea lui Petru Movilă și a mitropolitului Iov Boretki al Kievului.

Ajunși la Moscova, solii moldoveni au fost primiți în audiență de țar, la 4 martie 1629. Varlaam a comandat apoi mai multe icoane după modelul ales de el de doi zugravi din Moscova. A zăbovit în capitala Rusiei aproape un an, nefiind terminate icoanele. Cu toate acestea, la 20 decembrie 1629 a plecat spre țară, dar fără icoane, căci patriarhul Filaret considera icoanele executate ca „necuvioase”, fapt pentru care n-a îngăduit ieșirea lor din țară. Le-a obținut Vasile Lupu, mult mai târziu, prin 1639.

Ajuns acasă, arhimandritul Varlaam a găsit lucrurile schimbate, căci Anastasie Crimca murise, iar scaunul domnesc fusese ocupat de Alexandru Coconul (1629-1630), înlocuit curând cu Moise Movilă (1630-1631).

Hirotonia întru arhiereu

S-a retras atunci la mănăstirea Secu. Nu peste mult timp, însă, a murit mitropolitul Atanasie (13 iulie 1632). Frumoasele sale însușiri duhovnicești, cultura sa adâncă și strădaniile neobosite în slujba Bisericii și a țării au făcut pe arhimandritul Varlaam vrednic să fie ales în scaunul mitropolitan, trecându-se peste bătrânii episcopi de Roman, Rădăuți și Huși.

A fost hirotonit întru arhiereu în ziua de 23 septembrie 1632. Cu acest prilej, a rostit o cuvântare învățatul dascăl și predicator grec Meletie Syrigos (1586-1664), aflat pe atunci la Iași. Primii ani de păstorire ai mitropolitului Varlaam au căzut în vremuri destul de tulburi, din pricina prea deselor schimbări de domni, dar a continuat apoi neîntreruptă în tot cursul domniei lui Vasile Lupu.

Activități ca mitropolit

Ca nou mitropolit, Varlaam a avut multe realizări, mai ales că reușește să-și atragă și sprijinul voievodului Vasile Lupu. Sprijinit și de Sf. Mitropolit Petru Movilă al Kievului, Mitropolitul Varlaam reușește înființarea primei tipografii românești din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea "Sfinții Trei Ierarhi" din Iași. Faptul că în Moldova s-a înființat așa de târziu o tiparniță (aproape la un veac și jumătate după a lui Macarie în Țara Românească) poate fi explicat prin existența atâtor centre de caligrafiere a manuscriselor, îndeosebi în limba slavonă, care au împiedicat introducerea mai timpurie a tiparului.

A publicat în limba română scrierile Cazania, Cele șapte taine, Răspunsul împotriva catehismului calvinesc, Pravila, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu etc.

Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, printre cei trei candidați propuși pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului. În timpul Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidită frumoasa și renumita biserică a Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, ctitoria cea mai cunoscută a lui Vasile Lupu. În anul 1641, în aceasta biserică, a adus moaștele Sf. Cuvioase Parascheva, dăruite Domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.

S-a ocupat de organizarea Sinodului de la Iași din 1642. S-a îngrijit de construcția bisericii Sf. Trei Ierarhi din Iași, unde a așezat moaștele Sf. Parascheva. A contribuit la înființarea Academiei Domnești de la Iași. S-a retras la Mănăstirea Secu în 1653, unde a rămas până la moartea sa, în 1657.

Retragerea

În aprilie 1653, Vasile Vodă Lupu a pierdut scaunul domnesc, retrăgându-se spre Hotin. Desigur, odată cu el a plecat și mitropolitul Varlaam, care i-a fost colaborator prețios în tot cursul domniei. Din Letopisețul lui Miron Costin aflăm că noului domn Gheorghe Ștefan „i-au citit molitva de domnie Ghedeon episcopul de Huș, fiind mitropolitul Varlaam ieșit la munte, la mănăstirea Secul”. Astfel, după o păstorire plină de fapte mari pentru țara și Biserica Moldovei, mitropolitul Varlaam se reîntoarcea în mănăstirea sa de metanie, de unde plecase în urmă cu 21 de ani.

A viețuit la Secu încă patru ani. Este pomenit în mai multe acte ale vremii, interesându-se de starea materială a mănăstirii. Și-a redactat în câteva rânduri testamentul, ultimul fiind din 18 august 1657. Două din ele nu le-a putut iscăli „că au fost bolnav, fulgerat de mîini… ce unde-i trebuia punea pecetea”. Probabil era paralizat. Toate lucrurile agonisite în cursul vieții le lăsa mănăstirii Secu: sate, vii, prisăci, mori, case etc. Pentru rude, rânduia să se dea doar patru boloboace de miere surorii sale Caterina (peste patru ani, ea însăși făcea o însemnată danie mănăstirii Secu). Rânduia de asemenea ca niciun nepot să nu mai ceară nimic, căci „s-a îndurat” de ei fiind în viață.

La scurtă vreme după întocmirea diatei, mitropolitul Varlaam „s-a dus în casa cea de lut a moșilor săi”, după cuvântul său din „predoslovia” Cazaniei rămase de la el. A fost îngropat în mormântul pe care și l-a pregătit singur, lângă zidul de miazăzi al bisericii mănăstirii Secu, spre strana dreaptă. Data trecerii sale din viață nu mai a fost trecută pe lespedea de piatră de pe mormânt.

Biserica și colegiul de la Trei Ierarhi

Datorită sprijinului generos al lui Vasile Lupu, cultura, arta și, în general, viața bisericească au cunoscut o stare de înflorire, cum nu se mai întâlnise în Moldova din timpul lui Ștefan cel Mare și Petru Rareș. Mitropolitul Varlaam nu a fost un simplu martor al acestei vieți culturale-bisericești înfloritoare, ci el va fi îndemnat pe domn la săvârșirea unora din faptele sale.

Biserica Sfinții Trei Ierarhi

Între altele, Vasile Vodă Lupu a ctitorit minunata mănăstire Sfinții Trei Ierarhi din Iași, o capodoperă a artei moldovene, care „s-a sfințit cu mâna arhiepiscopului Varlaam”, la 6 mai 1639, după cum arată pisania slavonă așezată deasupra ușii de intrare. Pictura a fost făcută de patru zugravi ruși, câțiva ani mai târziu. Ea a devenit pentru un timp catedrală mitropolitană, căci mitropolitul Varlaam stătea mai mult la Iași decât la Suceava.

Pentru că Vasile Lupu plătise toate datoriile Patriarhiei ecumenice, Sinodul acesteia, în frunte cu ecumenicul Partenie I (1639-1644), a hotărât să dăruiască domnului moldovean moaștele Sfintei Parascheva, aflate pe atunci în Constantinopol. În iunie 1641, moaștele, însoțite de trei mitropoliți greci, au fost aduse în Moldova. La Galați, alaiul cu sfintele moaște a fost întâmpinat de Vasile Lupu, de episcopii Evloghie al Romanului și Gheorghe al Hușilor, înconjurați de o mare mulțime de preoți și credincioși. În ziua de 13 iunie, au fost așezate în biserica mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi.

Colegiul de la Trei Ierarhi

În anul 1640, Vasile Lupu, desigur tot la îndemnul mitropolitului Varlaam, a pus bazele unui așezămint școlar la Iași, considerat ca „prima instituție cu elemente de învățământ superior din Moldova”, după modelul celui înființat la Kiev de Petru Movilă. La început se pare că a funcționat în chiliile de la Trei Ierarhi, iar în 1641 Vasile Lupu a cumpărat o casă în apropiere.

Vasile Lupu a cerut de la Petru Movilă, mitropolitul Kievului, și dascăli învățați pentru școala sa. Mitropolitul i-a trimis un grup de profesori (se pare că patru), în frunte cu Sofronie Pociațki, fost rector al școlii movilene din Kiev, care la Iași a primit mai multe însărcinări: profesor de retorică și rector, egumen la Trei Ierarhi și conducător al tipografiei. Toți profesorii erau oameni cu aleasă pregătire umanistă, primită desigur la școlile din Polonia sau la Colegiul din Kiev. N-ar fi exclus ca între profesorii de la Iași să se fi numărat și români, poate logofătul Eustratie, care va fi comentat cu elevii săi pravilele și obiceiurile pământului, și alții.

Între studiile predate în acest Colegiu se numărau: cele „șapte arte liberale”, obișnuite în școlile medievale: gramatica, retorica, dialectica (artes sermonicales), aritmetica, geometria, astronomia și muzica (artes reales), la care se adăugau: teologia, filozofia și dreptul. Se învățau și limbile latină, greacă, slavonă, ca limbi culte și de circulație oficială, dar și limba română, pe care o cunoșteau elevii (în însemnările de călătorie ale lui Pavel de Alep se spunea că Vasile Lupu a înființat „un mare colegiu românesc”). Dintr-un act mai târziu, aflăm că Vasile Lupu a dăruit mănăstirii trei sate din ținutul Roman pentru întreținerea profesorilor.

După 1646, acest grup de profesori veniți de la Kiev, în frunte cu Sofronie Pociațki, a fost înlăturat. Conducerea școlii a trecut în mâinile unor profesori greci. Locul limbii latine a fost luat de limba greacă, iar orientarea umanistă a dascălilor kieveni a fost schimbată cu una tradiționalistă, ortodoxă. Școala a dăinuit timp îndelungat, devenind, cu timpul, Academie, dar cu dascăli greci, până la începutul secolului al XIX-lea (între profesorii ei de mai târziu, amintim pe Teodor Trapezuntul, Ieremia Cacavelas etc.). Se presupune că între elevii acestei școli s-au numărat și marii cărturari moldoveni Nicolae Milescu Spătărul și mitropolitul Dosoftei.

Legăturile cu celelalte Biserici Ortodoxe

Tot în incinta mănăstirii Trei Ierarhi din Iași s-au ținut lucrările Sinodului din 1642, care a aprobat „Mărturisirea Ortodoxă”, întocmită de mitropolitul Petru Movila al Kievului. Desigur, rolul principal în pregătirea lucrărilor sinodului a revenit mitropolitului Varlaam, în calitate de cârmuitor al Bisericii din Moldova.

În 1645, mitropolitul Varlaam a avut prilejul să primească, la Iași, pe mitropolitul Petru Movila al Kievului, de care se simțea legat sufletește, fiind amândoi oameni de carte și apărători ai Ortodoxiei împotriva prozelitismului altor culte.

În același an, la 2 iunie, mitropolitul Varlaam, cu sufraganii săi și cu egumenii marilor mănăstiri moldovene au dat o scrisoare de recomandare către țarul Rusiei fostului mitropolit al românilor ardeleni, Ilie Iorest, înlăturat din scaun de cârmuitorii calvini din Transilvania.

Mitropolitul Varlaam a hirotonit câțiva ierarhi străini. De pildă, la 23 martie 1645, a hirotonit întru arhiereu pe ieromonahul Paisie, egumenul mănăstirii Galata, ales prin străduința lui Vasile Lupu - patriarh al Ierusalimului. Se pare că tot el a hirotonit și pe unii dintre episcopii ortodocși - ruteni sau români - din Muncaci și din Maramureș. În ultimele luni de păstorire a primit, la Iași, vizita patriarhului Macarie al Antiohiei, însoțit de fiul său, arhidiaconul Pavel de Alep.

Este de reamintit un fapt neîntâlnit în istoria Bisericii românești legat de mitropolitul Varlaam. În anul 1639, patriarhul Chiril Contaris, rivalul și urmașul în scaun al lui Chiril Lucaris, a fost sugrumat, din ordinul autorităților turcești. Între cei trei candidați canonici, găsiți vrednici pentru ocuparea scaunului patriarhal vacant, se număra și mitropolitul Varlaam al Moldovei. Ceilalți doi erau mitropoliții Partenie al Adrianopolului (care a și fost ales) și Porfirie al Niceii. Deși Varlaam a rămas să conducă mai departe Biserica din Moldova – lucru mult mai folositor pentru ea –, totuși trecerea sa printre candidații la scaunul ecumenic arată nu numai prestigiul la care a ajuns țara și Biserica Moldovei sub Vasile Lupu, dar și prețuirea de care se bucura Varlaam în tot Răsăritul ortodox.

Scrieri

• Cazania, sau Carte românească de învățătură
• Cele șapte taine
• Răspunsul împotriva catehismului calvinesc
• Pravila
• Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu
• Jitiile (viețile unor mucenici și pustnici)

Proslăvirea

La 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinților, rânduindu-i ca dată de prăznuire ziua de 30 august. Proclamarea oficială a canonizării lui a avut loc pe 29 august 2007, la Mănăstirea Secu.

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Vrednic slujitor al lui Hristos și înțelept apărător al dreptei credințe, mare cinstitor al Sfintei Cuvioase Parascheva și credincios luminător al neamului românesc, Sfinte Ierarhe Varlaam, roagă pe Hristos-Dumnezeu să ocrotească și să mântuiască sufletele noastre.

Condac

Cu dumnezeieștile învățături strălucind, Părinte Sfinte, ai păstorit Biserica neamului tău și ai tâlcuit Evanghelia lui Hristos. Pentru aceasta, te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Varlaam, ca un mare apărător al dreptei credințe.

Note

1. ↑ Sfinți români. Accesat 19 iulie 2012
2. ↑ Sfântul Varlaam al Moldovei. Accesat 19 iulie 2012
3. ↑ 3,0 3,1 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români: Mitropolitul Varlaam
4. ↑ Doxologia.ro - Condacul Sf. Ierarh Varlaam mitropolitul Moldovei. Accesat 20 iulie 2012.

Surse

• Viața Sf. Ier. Varlaam al Moldovei
• Wikipedia.ro - Varlaam Moțoc
• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.

Legături externe

• Sf. Ier. Varlaam al Moldovei, viața, slujba, acatistul, icoane etc.
• Acatistul Sf. Ier. Varlaam al Moldovei

Sfântul Cuvios Ierarh Ioan de la Râșca și Secu este un cuvios călugăr și ierarh al Bisericii Moldovei care a trăit în veacul al XVII-lea, fiind contemporan și apropiat mitropoliților Varlaam și Dosoftei. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 30 august.

Viața

Cuviosul Ioan s-a născut în ținutul Vrancei (pe atunci numit ținutul Putnei), din neam de răzeși, din binecredincioșii părinți Gheorghe și Anastasia. Din tinerețe a dorit viață călugărească.

Rudenia sa, Varlaam Moțoc, viitorul mitropolit al Moldovei, își petrecea viața călugărească în osteneli sfinte la Mănăstirea Secu. Aflând de râvna și dorința tânărului, l-a dus în obștea Mănăstirii Râșca, rectitorită de vornicul Costea Băcioc, prietenul apropiat al lui Varlaam. Aici, la Râșca, tânărul vrâncean a fost călugărit de egumenul Agafton, în jurul anului 1630.

În anul 1632, Varlaam ajunge mitropolit al Moldovei, iar după câțiva ani îl mută pe călugărul Ioan de la Mănăstirea Râșca la Mănăstirea Secu, dându-i chilia, cărțile și lucrurile pe care mitropolitul le păstra în mănăstirea sa de metanie. Ioan, care viețuise la Râșca aproximativ 18 ani, nu a uitat niciodată mănăstirea în care a fost călugărit, contemporanii și urmașii numindu-l „Ioan de Râșca”.

La Mănăstirea Secu, Ioan a stat sub ascultarea egumenilor Nechifor și Ghedeon, acesta din urmă fiind ctitorul Schitului - azi Mănăstirea Sihăstria -, și apoi, în două rânduri, mitropolit al Moldovei.

În anul 1641, Domnitorul Vasile Lupu, sfătuit de Mitropolitul Varlaam, înființează în Cetatea Neamțului o mică mănăstire, cu hramul Sf. Ierarh Nicolae. În Cetate se adăposteau, în vremuri de restriște, familia domnitorului și alte familii boierești din Moldova. Aici era adăpostit și tezaurul țării. De aceea, Mitropolitul Varlaam a așezat la egumenia acestei mănăstiri-cetate pe omul său de încredere și rudenia sa, Ioan „de la Râșca” de la Mănăstirea Secu, smerit călugăr, mare rugător și postitor.

Ioan a fost egumen la Mănăstirea din Cetatea Neamțului până în anul 1665. El a botezat-o în 1650, pe fiica lui Joldea, armașul cetății, cea care avea să fie, peste ani, marea sihastră, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, căreia i-a și fost duhovnic și îndrumător până la vârsta de 16 ani, îndemnând-o să aleagă viața monahală. În toți acești ani, el a povățuit cu blândețe pe străjerii Cetății, săvârșind și pentru ei Sfânta Liturghie, fie în paraclisul Cetății, renovat de Vasile Voievod, fie în bisericuța metocului Cetății din satul străjerilor, ctitorită de același milostiv Domnitor și care avea patron tot pe Sf. Nicolae. În cele din urmă zile ale Mitropolitului Varlaam, egumenul Ioan din Cetate se afla în chilia acestuia de la Secu, ascultându-i ultimele dorințe și povețe, iar după mutarea sa la Domnul, l-a așezat în mormântul de lângă zidul bisericii.

În anul 1666, Mitropolitul Ghedeon, aflat pentru a doua oară în scaunul mitropolitan, l-a așezat, pentru un an de zile, egumen la Mănăstirea Secu. Unul dintre viețuitorii acestei mănăstiri, Arhimandritul Dionisie Udișteanu, îl descrie pe egumenul Ioan astfel: „... ucenic al Mitropolitului Varlaam, bun cunoscător al limbii slavone, foarte smerit, având o viață pilduitoare și cu realizări mari în activitatea sa”.

În anul 1667, Ioan este ales, hirotonit și instalat episcop al Hușilor, Episcopie ce purta grijă de credincioșii din Țara de Jos a Moldovei, de pe ambele maluri ale Prutului. Aici, Ioan a păstorit timp de șapte ani, în vremuri grele, când turcii și tătarii prădau, deseori, aceste locuri. Vlădica Ioan era milostiv, gata oricând să aline orice durere. Era foarte îndrăgit și respectat de ceilalți ierarhi moldoveni, mai cu seamă de Sfântul Ierarh Dosoftei, în acea perioadă episcop la Roman, iar după câțiva ani mitropolit al Moldovei.

Din anul 1674 și până la fericita sa mutare la Domnul, în anul 1685, Ioan a păstorit Episcopia Romanului, înființată de primii voievozi Mușatini ai Moldovei. Această eparhie se bucura de deosebită cinste, ierarhilor dându-li-se uneori titlul de arhiepiscop sau chiar de mitropolit al Țării de Jos. Și aici, marele ierarh Ioan a dus o viață pilduitoare. Un Pateric al sfinților din Moldova-România, manuscris din anul 1888, ni-l descrie astfel: „Și tot în anii aceștia și preasfințitul arhiepiscop Ioan au îndemnat pre lume a se minuna prin strălucitele și sfintele sale nevoințe. El mai întâi din tânără vârstă au îmbrățișat orânduiala monahicească … și petrecând viață sfântă și plăcută lui Dumnezeu, de acolo s-au rânduit la scaunul arhiepiscopiei Romanului în anul 1674, unde iarăși întru neîncetate nevoinți și întru înalte bunătăți strălucind minunat! Și petrecând cu smerenie adâncă, s-au mutat la vecinica odihnă”.

Cât timp a păstorit la Roman s-a ostenit ca, din puțina sa agoniseală, să ctitorească Mănăstirea Mera, în ținutul său natal. La săvârșirea acestei frumoase fapte a fost ajutat de rudenia sa, vornicul Moțoc din Odobești. Mănăstirea Mera era destul de aproape de Mănăstirea Vărzărești, pustiită de slujitorii domnești ai lui Matei Vodă Basarab și părăsită de călugări. Episcopul Ioan a găsit de cuviință ca la această mănăstire să așeze pe ucenica sa Teodora de la Cetatea Neamțului, împreună cu alte câteva călugărițe. Purtând grijă de lucrările de la Mera, putea supraveghea și liniștea călugărițelor, ajutându-le totodată cu cele necesare traiului.

Adânc impresionat de viața curată și alesele nevoințe ale episcopului Ioan, Sfântul Mitropolit Dosoftei, în cartea sa „Viața și petrecerea sfinților”, îl numește arhiepiscopul cel sfânt și minunat.

Înainte de moarte, Ioan a lăsat mitropolitului său puținele bunuri pe care le avea.

În anul 1685 fericitul Ioan s-a mutat la Domnul. Sfântul Mitropolit Dosoftei, împreună cu ceilalți ierarhi ai Moldovei, i-a făcut cuvenita prohodire și l-au așezat în mormântul de lângă biserica mare a Mănăstirii Secu. Lespedea mormântului său, peste care au trecut vitregiile vremurilor, stă și astăzi mărturie deasupra locului unde odihnesc osemintele sale. Teodora, după ce și-a condus duhovnicul pe drumul spre veșnicie, s-a retras în singurătate în Munții Sihlei, urmând pilda vieții duhovnicescului său părinte.

Proslăvirea

Simțind sfințenia vieții și ajutorul rugăciunilor sale, credincioșii din Moldova au dat cinstire cuvenită de sfânt cuviosului ierarh Ioan „de Râșca”.

Luând în considerare viața de sfințenie și cinstirea de care s-a bucurat încă din viață ierarhul Ioan al Romanului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților în data de 7 martie 2008, având zi de pomenire la 30 august, împreună cu Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei.

Programul liturgic închinat Sfântului Cuvios Ioan și Sfântului Ierarh Varlaam va începe pe 29 august, la ora 18:00, cu slujba de Priveghere. A doua zi, pe 30 august, acesta va continua cu Acatistul Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca și Secu. La 9:30 va începe Sfânta Liturghie oficiată de IPS, iar de la 11:30 va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Ierarh Ioan de la Râșca și Secu. „Iată că pe 30 august, un alt sfânt nemțean va fi în atenția Bisericii din Moldova. Este un moment deosebit din viața Mănăstirii Secu și a Mănăstirii Râșca, pentru că iată se adaugă încă un rugător în fața lui Dumnezeu pentru noi, Sfântul Cuvios Ierarh Ioan, și, de aceea, îi invităm pe toți credincioșii, pe toți pelerinii din împrejurimi să participe la acest eveniment, pentru că sfântul nu se roagă doar pentru Mănăstirea Secu și viețuitorii ei, ci se roagă pentru toți credincioșii din Moldova și din toată țara“, a declarat consilierul Sectorului Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. Mihai Vizitiu.

Proclamarea oficială a canonizării Sfântului Cuvios Ierarh Ioan de la Râșca și Secu a avut loc în anul 2008, pe 5 iunie, la Mănăstirea Neamț, de Înălțarea Domnului, alături de alți opt cuvioși care au trăit și s-au nevoit în rugăciune și jertfă în ținuturile Neamțului.

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Ierarh Ioan de la Râșca și Secu a avut loc sâmbătă 30 august 2008 la Mănăstirea Secu de către Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, alături de alți ierarhi ai Sfântului Sinod.

Surse

• https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-ierarh-ioan-de-la-rasca-secu-episcopul-romanului
• https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/proclamarea-locala-a-canonizarii-sfantului-cuvios-ierarh-ioan-de-la-rasca-si-secu-54195.html