24 septembrie / 7 octombrie

Întocmai cu Apostolii (gr. ισαποστολος - de la ισος, „egal”, și αποστολος, „apostol”) este epitetul sau numirea sau „titlul” pe care Biserica o dă câtorva sfinți a căror lucrare de propovăduire a Evangheliei este considerată asemănătoare cu a Apostolilor.

Sfinți care poartă supranumele de „întocmai cu apostolii”

Printre sfinții din vechime care poartă acest supranume sunt:

• Sfânta mironosiță Maria Magdalena (22 iulie)
• Sfânta Mare Muceniță Tecla (24 septembrie)
• Sfântul împărat Constantin cel Mare (21 mai)
• Sfânta împărăteasă Elena, mama Sf. Constantin (21 mai)
• Sfântul Averchie, episcopul Ierapolei (22 octombrie)

Și alți mari sfinți au primit cu timpul acest supranume:

• Sfinții Chiril și Metodie, apostolii slavilor (11 mai)
• Sfântul Fotie cel Mare, mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului (6 februarie)
• Sfânta Olga, împărăteasa Rusiei (11 iulie)
• Sfântul Sfințitul Nou Mucenic Cosma Etolul (4 august)
• Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei (14 ianuarie)
• Sfântul Nicolae, luminătorul Japoniei (3 februarie)

A se vedea și

• Sfinți
• Titlurile sfinților

Sfânta, slăvita și drept-biruitoarea Întâia-muceniță Tecla, cea întocmai cu Apostolii, și-a dedicat viața lui Dumnezeu în vremea în care toți creștinii erau prigoniți. Prăznuirea ei se face la 24 septembrie.

Viața

Sfânta Tecla s-a născut în secolul I d.Hr., la Iconium (astăzi Konya, în Turcia), din părinți înstăriți. După ce l-a ascultat pe Sfântul Apostol Pavel, pe când acesta propăvăduia în casa lui Onisifor, vorbind despre castitate, ea s-a hotărât să-l urmeze pe Hristos și a renunțat la intenția de a se mărita. Mama sa, Teocleia, și Tamir, logodnicul ei, s-au opus acestei decizii, iar acuzațiile lor, aduse în fața guvernatorului provinciei, au dus la întemnițarea Sf. Apostol Pavel. Atunci, Sf. Tecla a plecat de acasă, departe, ca să îl asculte pe Sf. Pavel propovăduind în închisoare, mituindu-i pe gardieni cu bijuteriile ei pentru a putea pătrunde în închisoare.

La proces, Sfântul Pavel a fost alungat din oraș, dar Sfânta Tecla a refuzat să se răzgândească, cu toate lacrimile, amenințările și argumentele pe care mama ei și guvernatorul le-au putut aduce. Ea era neclintită în hotărârea ei de a-L urma pe Iisus Hristos mirele. Atunci, mama ei, înfuriată, l-a convins pe judecător să o condamne la moarte prin ardere de vie. Încurajată de dragostea ei pentru Hristos, ea a făcut semnul Crucii peste flăcări și a fost înconjurată de lumină, rămânând neatinsă de flăcări. Ploaia și grindina au stins focul și, împreună cu tunetele, au dus la îndepărtarea celor care doreau să o omoare pe Tecla.

Ea i-a găsit pe Pavel și pe însoțitorii lui, inclusiv pe Sf. Apostol Barnaba, care se ascundeau într-o peșteră din apropierea orașului. Împreună cu ei a mers să propovăduiască Evanghelia lui Hristos în Antiohia, făcând multe minuni și suferind numeroase chinuri de-a lungul vieții ei pentru slava lui Dumnezeu. După aceea, cu binecuvântarea Sfântului Pavel, Sfânta Tecla s-a retras într-o regiune pustie și aspră din Seleucia Isauriei, unde a continuat să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu și să-i vindece pe fiii Lui.

Martiriul

La vârsta de 90 de ani, vrăjitori păgâni invidioși au venit să o batjocorească. Atunci, o stâncă uriașă s-a crăpat în două, când Sfânta Tecla l-a chemat pe Mântuitorul în ajutorul ei, și acea piatră a acoperit-o, ea dându-și astfel sufletul în mâinile Domnului.

Proslăvirea

Biserica Ortodoxă a proslăvit-o pe Sf. Tecla, numind-o Întâia-muceniță și cea întocmai cu Apostolii. Ea este „călăuza celor care suferă și cea care deschide drum de ieșire din orice chin” (așa cum Dumnezeu i-a deschis ei drum prin stâncă).

Au fost ridicate multe biserici cu hramul Sf. Tecla; prima dintre acestea, la Constantinopol, fiind ctitorită de însuși Sf. Împărat Constantin cel Mare.

Prăznuirea ei se face pe data de 24 septembrie.

De asemenea, Sfânta Întâia-muceniță Tecla, o mijlocitoare a rugăciunilor monahilor, este invocată la tunderea unei femei în monahism.

Sfintele Moaște

Fragmente din moaștele Sfintei Mucenițe Tecla se află la Mănăstirea Sf. Tecla din Maaloula, Siria. Acestea au fost aduse spre cinstire și în Româia, în iunie 2009, iar câteva părticele au rămas la Mănăstirea Sf. Tecla din localitatea Predești, Dolj.

Fragmente din moaștele unei Sfinte Tecla (însă nu este sigur că este vorba de aceeași) se mai găsesc și în Europa Occidentală, astfel: capul Sfintei este așezat spre cinstire în Domul din Milano, iar alte fragmente din moaștele aceleiași Sfinte se mai găsesc în Franța, Italia și Spania.

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Mielușeaua Ta, Iisuse, Tecla, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Alt tropar, glasul al 4-lea

Tu care ai fost pătrunsă de lumină prin cuvintele lui Pavel, Mireasă a lui Dumnezeu, Tecla,

Iar credința ta a fost lăudată de Petru, Aleasa lui Dumnezeu.

Ai fost prima dintre femei care a suferit și a primit moarte mucenicească,

Intrând în flăcări ca într-un loc al bucuriei.

Pentru că atunci când ai primit Crucea lui Hristos,

Puterile diavolești au fost înfrânte.

Una rugătoare, mijlocește pentru noi în fața lui Hristos Mântuitorul pentru izbăvirea sufletelor noastre.

Condac, glasul al 8-lea:

Cu frumusețea fecioriei ai strălucit, cu cununa muceniciei te-ai împodobit, și apostolie ți s-a încredințat, fecioară [Tecla], ca unei mărite; și văpaia focului ai prefăcut-o în rouă, iar prin rugăciunea ta furia taurului ai înfrânt-o, ca ceea ce ești întâia nevoitoare.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Tecla se zugrăvește în momentul săvârșirii ei: despicându-se o piatră și ea intrând într-aceasta. Zugrăvirea: „Dealuri și peșteră, și puțintel departe înaintea peșterii, o piatră mare despicată, și sfânta până la mijloc prinsă în ea; și doi ostași dinafară, ținând îmbrăcămintea ei cea de deasupra. Şi deasupra ei Hristos pe nori, cu dreapta binecuvântând-o. și cu stânga arătându-i piatra.

Note

1. ↑ OCA - Protomartyr and Equal of the Apostles Thekla
2. ↑ A se vedea "Biserica Ortodoxă o sărbătorește astăzi pe Sf. Mare Mc. Tecla", pe basilica.ro.
3. ↑ Maria Grazia Tolfo, "Santa Tecla, pe siteul Storia di Milano
4. ↑ Tropar tradus din limba engleză.
5. ↑ Dionisie din Furna - Erminia picturii bizantine, editura Sophia, București, 2000, p. 164 și 186. ISBN 973-99692-0-8

Surse și legături externe

• en: St. Thekla the Proto-Martyr (Antiochian Village)
• en: Holy Protomartyr and Equal of the Apostles Thekla (OCA)
• en: Thekla the Protomartyr & Equal-to-the-Apostles (GOARCH)
• en: "Come and See" Icons, Books & Art: St. Thekla Icons: [1], [2], and [3], by the hand of Nicholas Papas
• ro: Acatistul Sf. Mc. Tecla, cea întocmai cu Apostolii
• ro: Sinaxar 24 septembrie, Sf. Mare Mc. Tecla
• ro: Viața și pătimirea Sfintei Întâiei Mucenițe Tecla, cea întocmai cu Apostolii

Sfântul Coprie a fost un cuvios părinte care a trăit în secolul al VI-lea în mănăstirea sfântului Teodosie cel Mare, începătorul vieții de obște. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 24 septembrie.

Viața

Sfântul Coprie a trăit în Palestina în secolul al VI-lea, într-o perioadă în care agarenii (triburile arabe din regiune) făceau frecvente incursiuni în satele creștine. În timpul uneia dintre aceste raiduri, mama sa, care era pe cale să nască, s-a grăbit împreună cu ceilalți locuitori ai satului spre mănăstirea Sfântului Teodosie Chinoviarhul (prăznuit la 11 ianuarie) pentru a găsi refugiu. Dar, fiind cuprinsă de durerile nașterii înainte de a ajunge, a născut copilul pe un maldăr de gunoi și a murit. Abia după plecarea arabilor, călugării au descoperit nou-născutul. L-au dus la Sfântul Teodosie, care l-a numit Coprie (gr. κόπρος - „gunoi”) și l-a hrănit cu laptele unei capre.

Ajuns la vârsta potrivită, Coprie a fost rânduit în ordinul îngeresc. Teodosie îl iubea în mod deosebit datorită inocenței și simplității sale, care l-au ajutat să păstreze intact chipul lui Dumnezeu din el și să progreseze zilnic spre asemănarea cu Creatorul său. Ca semn al harului divin, Dumnezeu i-a dat darul de a recăpăta stăpânirea pe care Adam o avea asupra animalelor în Rai. Astfel, într-o zi, găsind un urs care mânca salatele din grădină, Coprie l-a prins de ureche, l-a alungat din grădină și l-a amenințat că îl va pedepsi prin rugăciunea Sfântului Teodosie dacă va reveni. Altă dată, când a urcat pe munte cu măgarul mănăstirii pentru a aduce lemne, un urs a atacat și a rănit măgarul. Sfântul a prins ursul, l-a încărcat cu lemne și i-a spus: „Nu te voi lăsa să pleci și vei face munca măgarului pe care l-ai rănit, până când se va vindeca.”

Într-o altă ocazie, fiind la bucătărie, a văzut cum oala dădea în clocot și legumele se revărsau pe jos. Neavând o lingură la îndemână, și-a băgat mâinile goale în apa fierbinte și le-a scos fără nicio arsură. Sfântul Coprie s-a remarcat astfel în mănăstire, împodobit cu toate virtuțile și dedicat rugăciunii neîncetate, până la vârsta de nouăzeci de ani. Cu puțin timp înainte de moartea sa, Sfântul Teodosie i-a apărut pentru a-l invita să i se alăture în lăcașurile bucuriei și odihnei veșnice.

Surse

• Sinaxarul Păr. Macarie dela Simonos Petras
• https://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie24.htm

Sfântul cuvios Siluan Athonitul este un sfânt de origine rusă de la Muntele Athos, a cărui pomenire se săvârșește în ziua de 24 septembrie.

Viața

Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de țărani ruși, alcătuită - pe lângă părinți - din cinci băieți și două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credință, blândețe și de multă înțelepciune, îi este primul model în viața sa lăuntrică.

Încă de mic copil, Simeon și-a pus în gând - avea doar patru ani - ca atunci "când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul". Auzind mai apoi de viața sfântă și minunile săvârșite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan) tânărul Simeon și-a dat seama că "dacă există Sfinți, înseamnă că Dumnezeu e cu noi și n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc."

De îndată ce și-a dat seama că a găsit credința - împlinise 19 ani - Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, simte o prefacere interioară și atracția pentru viața monahală. Tatăl său este însă categoric: "Fă-ți mai întâi serviciul militar, apoi ești liber să te duci."

Această stare excepțională a durat trei luni, după care l-a părăsit. Tânărul Simeon, viguros și chipeș, începe să ducă o viață asemenea celorlalți tineri de vârsta lui; o viață departe de sfințenia fiorului divin care îl cercetase.

Dotat cu o fire robustă și cu excepțională forță fizică, trece prin multe ispite ale tinereții; într-o zi lovește pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia rămâne în viață.

În vâltoarea acestei vieți de păcat, prima chemare la viața monahală începe să se stingă. Într-o zi, însă, este trezit dintr-un coșmar de glasul blând al Maicii Domnului, care înrâurește sufletul său tulburat. Până la sfârșitul vieții, Cuviosul Siluan i-a mulțumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa .

Această a doua chemare, petrecută cu puțin timp înaintea serviciului militar, a jucat un rol hotărâtor în alegerea căii pe care avea să meargă de acum înainte. Simeon a simțit o adâncă rușine pentru trecutul său și a început să se căiască fierbinte înaintea lui Dumnezeu. Atitudinea sa față de tot ce vedea în această viață s-a schimbat radical.

Simeon își execută serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. Soldat conștiincios, cu o fire pașnică și purtare ireproșabilă, a fost foarte prețuit de camarazii săi. Dar gândul său era mereu la pocăință, Sfântul Munte Athos (unde trimitea uneori chiar și bani). În timpul serviciului militar, sfaturile sale salvează de la destrămare tânăra familie a unui soldat căzut in ispită.

Puțin înainte de eliberare s-a dus să ceară binecuvântarea Părintelui Ioan din Kronstadt; însă negăsindu-l îi lasă o scrisoare. Întors în cazarmă, Simeon simte puterea rugăciunii Sfântului Părinte.

În vârstă de 26 de ani, intră în mănăstirea rusească a "Sfântului Mucenic Pantelimon" (Russikon). Introdus în tradiția seculară atonită: rugăciunea singuratică la chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, privegheri, deasa mărturisire și cuminecare, citirea, munca și ascultarea - fratele Simeon se împărtășește din negrăita bucurie a rugăciunii lui Iisus: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!"

Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, dobândește - ca un dar neprețuit - rugăciunea inimii, ce țâșnea de la sine, fără încetare.

Lipsit de experiență, tânărul frate cade mai apoi pradă unor ispite cumplite: chinurile demonice.

După 6 luni de sfâșieri lăuntrice, într-o după-amiază, șezând în chilia sa, a atins treapta ultimă a deznădejdii, încercând preț de o oră sentimentul unei părăsiri totale de către Dumnezeu - fapt care i-a cufundat sufletul în întunericul unei spaime de iad.

Pradă aceleiași spaime și întristări, se duce la Vecernie în paraclisul "Sfântului Ilie" și abia șoptește "Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!". Atunci, în dreapta ușilor împărătești, în locul icoanei Mântuitorului, Îl vede pe Iisus Hristos Cel Viu! Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Intensitatea viziunii îi provoacă o stare de epuizare aproape de moarte.

Cuviosul Siluan face parte din acei rari sfinți creștini care primesc încă de la începutul căii lor ascetice arătarea desăvârșită a harului lui Dumnezeu. Calea lor este însă cea mai anevoioasă, căci sentimentul părăsirii și al pierderii harului sfâșie sufletul ("nu puteți înțelege durerea mea" spunea Siluan).

Câteva zile după arătarea lui Hristos, Simeon trăiește o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp. Într-o zi de sărbătoare, același har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puțină intensitate, după care treptat lucrarea sa simțită a început să slăbească; pacea și bucuria lăsau loc unei chinuitoare neliniști și temeri de a pierde harul.

În efortul de a păstra adânca pace a lui Hristos, fratele Simeon (devenit acum monahul Siluan) recurge la mijloace ascetice care pot părea incredibile.

Păstrându-și "ascultarea" de econom (responsabil administrativ) al mănăstirii cu peste două mii de viețuitori, se cufundă și mai adânc în rugăciune.

Începe o lungă perioadă (15 ani !) de alternări continue între vizite ale harului și părăsiri dublate de intense atacuri demonice.

După 15 ani de la prima arătare a Domnului Hristos, într-o înfricoșătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan cade din nou în ghearele unei disperări vecine cu moartea și necredința. Descurajat, cu inima îndurerată, se roagă fierbinte. Şi atunci aude glasul Domnului: "Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor".

"Doamne, zice atunci Siluan, învață-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit".

Şi din nou, în inima sa primește acest răspuns de la Dumnezeu:

"Ţine mintea ta în iad și nu deznădăjdui."

Începând din acel moment sufletul său a înțeles că locul de bătălie împotriva răului, a răului cosmic, se găsește în inima noastră; că rădăcina ultimă a păcatului stă în mândrie - acest flagel al umanității care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu și cufundă lumea în nenorociri și suferințe; mândria - această adevărată sămânță a morții care face să apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii. De acum înainte Siluan își concentrează toate puterile sufletului pentru a dobândi smerenia lui Hristos: biruiește orice suferință pământească, aruncându-se într-o suferință încă și mai mare; osândindu-se la iad, ca nefiind vrednic de Dumnezeu; dar, sigur de iubirea Domnului său, stă în chip înțelept pe marginea adâncului, "și nu deznădăjduiește".

Timp de încă 15 ani, Siluan urmează calea de foc ce i-a fost arătată. De acum înainte harul nu-l mai părăsește ca mai înainte - Duhul Sfânt îi dă din nou puterea de a iubi.

În această stare, Cuviosul Siluan începe să înțeleagă în profunzimea lor marile taine ale vieții duhovnicești. Puțin câte puțin, în rugăciunea sa începe să predomine compătimirea pentru cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu. Întinsă la extrem și însoțită de lacrimi din belșug, rugăciunea sa trece dincolo de marginile timpului. Duhul Sfânt îi îngăduie să trăiască aievea iubirea pentru "întreg Adamul" - iubirea lui Hristos pentru toată omenirea.

Aceeași iubire îl îndeamnă pe Siluan să-ți așterne în scris experiența interioară, extraordinara sa viață duhovnicească, ignorată aproape cu totul de confrații săi monahi. În această perioadă a vieții sale îl descoperă Arhimandritul Sofronie, cel care avea să publice însemnările sale.

Sfârșitul pământesc al Cuviosului Siluan de la Athos a fost la fel de blând, liniștit și smerit ca întreaga sa viață de călugăr. După o scurtă suferință (8 zile), perfect lucid, senin și cufundat în rugăciune, se stinge ușor - fără ca vecinii de infirmerie să audă ceva - între orele 1-2 din noaptea de 24 septembrie a anului 1938, în timp ce în paraclisul infirmeriei se cânta Utrenia.

Prin Viața sfântă și însemnările Părintelui Siluan Athonitul, Hristos transmite un mesaj umanității strivite de absurditatea experiențelor cotidiene, durere și deznădejde. Probabil - cum spunea Părintele Sofronie (Saharov) într-una din cărțile sale - ultimul...

"Fost-a un om pe pământ mistuit de dorința lui Dumnezeu. Numele său era Simeon. El s-a rugat îndelung, vărsând lacrimi nestăvilite și zicând: "Miluiește-mă!". Dar strigătul său se pierdea în tăcerea lui Dumnezeu. Luni și luni de zile a rămas în această rugăciune și puterile sufletului său s-au istovit. Atunci a căzut în deznădejde și a strigat: "Ești neînduplecat!" Şi când, o dată cu aceste cuvinte, încă un lucru s-a rupt în sufletul său strivit de deznădejde, dintr-o dată în scânteierea unei clipe Îl vede pe Hristos viu. Inima și trupul său au fost năpădite cu totul de un foc atât de năprasnic încât, dacă vederea ar fi durat doar o clipă mai mult, n-ar mai fi putut să-i supraviețuiască. Şi de atunci n-a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de o negrăită blândețe, nesfârșit iubitoare, plină de pace și bucurie. Şi în toți anii îndelungatei sale vieți ce se vor scurge mai apoi, el a dat neobosit mărturie că Dumnezeu este Iubire, Iubire nesfârșită, nepătrunsă..."

Imnografie

În cinstea Cuviosului Siluan Athonitul s-au alcătuit mai multe tropare și condace, cele ce se cântă în Mănăstirea întemeiată de Arhimandritul Sofronie fiind acelea pe glas 3, respectiv 8.

Tropar (glas 3) (făcut de Pavel Ieromonahul)

Propovăduitor al iubirii lui Hristos, lumii întregi ai fost dat, de trei ori fericite,

între cuvântătorii de Dumne­zeu cel prea duios,

căci pre Cel smerit și blând ai văzut, și inima Aceluia ai cunoscut;

pentru aceasta, cu graiu­rile tale toți luminându-ne, Siluane de Dumnezeu insuflate,

proslăvim Du­hul, Carele pre tine-au proslăvit.

Tropar (glas 4):

Pre Hristos, Învățător în calea smereniei, rugându-te, ai aflat,

Duhul mărturisind în inima ta mântuirea;

*pentru aceasta, neamurile toate, acum la nădejde chemate, se veselesc întru pomenirea ta. :Cuvioase Părinte Siluane, roagă pre Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.

*Iar în Mănăstiri se cântă: pentru aceasta, călăuza nevoinței te-ai arătat, plin fiind de lumina cea dumnezeiască. Cuvioase Părinte Siluane, roagă pre Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.

Tropar (glas 5):

Împodobit-ai, Părinte, Muntele Atho­nului, mai presus de fire viețuind,

și dumnezeiasca lucrare a Duhului arătând;

pentru aceasta, cu cu­viință cinstind pomenirea ta, Siluane,

din inimă slăvim pre Cela ce pre tine

Bisericii mare propovăduitor al lui Hristos te-au dat.

Condac (Glas 4)

Precum mult ai iubit, și mult ai aflat,

Harul cel dumnezeiesc al Duhului, Si­luane, de la Hristos;

pentru aceasta neamurile strigă ție:

Bucură-te Părin­te, podoaba Părinților.

Condac (glas 8):

Pre pământ fiind, slujit-ai lui Hristos, pre urmele Aceluia umblând;

Acuma, în ceruri, pre Carele ai dorit privești,

Împreună cu Dânsul petrecând, pre­cum au făgăduit.

Pentru aceasta, Pă­rinte Siluane, calea mă învață, carea ai urmat.

Referințe

• Saint Silouan the Athonite by Archimandrite Sophrony. Publisher: St. Vladimir's Seminary Press. ISBN 0881411957.

Legături externe

• Slujba și Acatistul Sf. Siluan Athonitul, pe siteul Mănăstirii Săraca
• Paraclisul Sf. Siluan, pe siteul Bisericii Memoriale "Mihai Viteazul" din Alba-Iulia.
• Sinaxar 24 septembrie
• Fotografii cu Sfântul Siluan Athonitul
• Siluan Athonitul (materiale în mai multe limbi)
• Jean-Claude Larchet, Saint Silouane de l’Athos, Cerf, Paris, 2001, ISBN 2-204-06543-9. Recenzie
• (en) St Silouan the Athonite

Sfântul mucenic Petru Aleutinul (sau Cungagnaq în limba sa natală) a fost, probabil, un băştinaş din Insula Kodiak (Alaska). Se spune despre el că a primit numele de Petru la botezarea sa în credinţa ortodoxă de către călugării Sfântului Gherman—propovăduitori în acele ţinuturi. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face în 24 septembrie sau în 12 decembrie.

Mucenicia

În 1815 un grup de vânători de foci şi vidre aleuţi, printre care şi Petru, a fost capturat de marinari spanioli, care i-au dus în San Francisco pentru a fi interogaţi. Sub ameninţarea cu tortura, preoţii romano catolici din California au încercat să-i forţeze pe aleuţi să-şi renege credinţa ortodoxă şi să se convertească la romano-catolicism.

Când au refuzat, preotul a tăiat câte un deget de la amândouă picioarele lui Petru. Cu toate acestea, Petru a refuzat să renunţe la credinţa sa. Ca urmare, preotul spaniol a ordonat unui grup de indieni din California să taie toate degetele mâinilor lui Petru, fiecare încheietură pe rând, până ce, la sfârşit, i-au tăiat ambele mâini complet. Apoi, l-au eviscerat, încununându-i viaţa cu cununa muceniciei. Pe când se pregăteau să îi tortureze şi pe ceilalţi aleuţi, când a sosit ordinul ca ei să fie conduşi sub escortă la mănăstirea din Monterey.

După ce a primit vestea morţii lui Petru de la Simeon Yanovsky, Sfântul Herman întors în Insula Kodiak a fost impresionat până la lacrimi şi a strigat "Sfinte nou mucenic Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!" Petru Aleutinul a fost declarat oficial sfânt cu titlul de "Mucenic de San Francisco" în 1980. Relatarea muceniciei Sfântului Petru o avem de la Simeon Yanovsky, aşa cum i-a fost relatată de colegul de celulă al Sfântului Petru care a scăpat de tortură. Simeon Yanovsky a adormit ca schimonahul Serghie, în Mănăstirea Sfântul Tihon din Kaluga. El este autorul lucrării Viaţa Sfântului Herman de Alaska.

Imnografie

Tropar (Glasul al patrulea)

Astăzi Alaska se bucură şi America sărbătoreşte,

Pentru că lumea nouă a fost sfinţită prin mucenicie.

Kodiak răsună de cântecele de mulţumire,

Iliamna şi Kenai asistă la sărbătoarea credinţei.

Apostolul şi mucenicul Iuvenalie este slăvit,

Iar Petru Aleutinul este mărit prin sacrificiul său acceptat,

Prin dragostea şi supunerea lor în faţa Domnului,

Ei s-au arătat pregătiţi să-ndure persecuţii şi moarte pentru Adevăr,

Iar acum, din Împărăţia cea Cerească, mijlocesc pentru sufletele noastre!

Condac (Glasul al patrulea)

Astăzi Valaam se alătură Alaskăi

În sărbătorirea acestei zile sfinte,

Pentru că fiul ei spiritual Iuvenalie

Cu dragoste îl îmbrăţişează pe noul mucenic Petru.

Împreună au suferit pentru Domnul în America

Şi au unit lumea veche cu cea nouă prin sacrificiul lor acceptat.

De acum şi până-n veci, ei stau în faţa Domnului Slavei şi mijlocesc pentru sufletele noastre.

Tropar (Glasul întâi)

O Petru, pe piatra credinţei tale a ridicat Hristos Biserica Sa,

şi în sângele tău a sfinţit El tărâmurile noastre.

Prin tine, poporul tău a fost sfinţit, Aleutinule;

din cea mai îndepărtată insulă a apusului a ridicat El lumină pentru toţi.

Slavă Lui care te-a slăvit pe tine.

Slavă Lui care te-a încoronat pe tine.

Slavă Lui care a pregătit alinare tuturor prin tine.

Izvoare şi legături externe

• Martyr Peter the Aleut
• Saint Peter the Aleut
• Beautiful Icon of Saint Peter the Aleut
• Peter the Aleut on Wikipedia