STRĂISTENI · COMUNA BĂCIOISfinții zilei
Biserica din StrăisteniCREDINȚĂ ȘI COMUNITATE

Sfinții zilei și viețile lor

28 septembrie / 11 octombrie

Stil vechi / stil nou · 2026 / 2026

Postul zileiZi fără post

Pomenirile zilei

  • Sf. Cuvios Hariton mărturisitorul Hariton Mărturisitorul — citește viața
  • Sf. Prooroc Baruh Proorocul Baruh — citește viața
  • Sf. Sfințit Mucenic Marcu păstorul
  • Sf. Mucenici și frați buni Alexandru, Afiu și Zosima
  • Sf. Mucenic Pimen și Sf. Mucenici Nicon, Neon, Eliodor și celelalte fecioare și fii
  • Sf. Mucenici Calinic și Eustatie Romeul
  • Sf. Mucenic Alexandru și cei împreună cu dânsul 30 de mucenici
  • Sf. ierarh Alchison, episcop de Nicopolis în Epir (+516)
  • Sf. Cuvios Auxențiu din Cipru (sec. XII)
  • Soborul Sfinților Cuvioși din Lavra Pecerska cu moaște în „peșterile de aproape”

Pomeniri: colectivul de autori OrthodoxWiki, sub CC BY-SA 2.5.

Viețile sfinților

Hariton Mărturisitorul

Viața

Cuviosul Hariton s-a născut pe la jumătatea secolului al III-lea în Iconium, în Asia Micăcredința și virtutea lui, a fost arestat, a mărturisit credința și a fost bătut, dar până la urmă a fost eliberat de judecătorpersecuției lui Dioclețian (303), Hariton a fost din nou arestat, dar a reușit să fugă și să se refugieze în Egipt până la sfârșitul persecuției.

Pe la anul 322, pe când făcea un pelerinaj în Țara Sfântă, Hariton a fost luat prizonier de către tâlhari pe drumul de la Ierusalim la Ierihon care urma valea Qelt (sau Qilt, uneori scris Kelt), într-un loc numit Faran (Wadi el-Paran). Ceata de tâlhari l-a dus în peștera lor, dar peste noapte au murit toți pe când beau vin dintr-o sticlă în care un șarpe și-a vărsat veninul. Luând această întâmplare ca pe un semn de la Dumnezeu, Hariton a rămas timp de mai mulți ani în acea peșteră, în asceză și rugăciune, până pe la anul 330 când înmulțirea ucenicilor îl obligă să întemeieze o lavră la Faran (distrusă de perși la marea invazie de la anul 614).

Căutător de isihie, cuviosul Hariton a plecat din nou în sihăstrie și s-a așezat într-o peșteră retrasă pe Muntele Ispitirii de lângă Ierihon, în locul numit Dukas (sau Duka sau Dok). Și aici însă ucenici s-au adunat în jurul lui, așa încât pe la 340 a întemeiat o a doua lavră, la Duka

Între anii 340 la 350 sfântul Hariton fuge din nou și mai în sud în căutarea isihiei, și se instalează într-un loc pustiu numit Tekoa, unde cu ucenicii care s-au adunat a întemeiat Mănăstirea Suka („sukkah” însemnând chiar „mănăstire” în limba siriacă). Pe la începutul secolului al VI-lea, mănăstirea Suka primește supranumele de „Vechea Lavră”, în urma unei revolte a monahilor de la Suka contra sfântului Sava cel Sfințit, când unii dintre ei au plecat din Suka și au înființat în apropiere „Noua Lavră”. Și lavra de la Suka a fost distrusă de perși la 614.

Către anul 350, la sfârșitul vieții, sfântul Hariton s-a retras la Lavra Faran și aici și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Posteritatea

Sfântul Hariton a fost contemporan cu sfântul Ilarion cel Mare, cel care a întemeiat monahismul în Gaza și nordul Palestinei, probabil tot prin anii 330-350. Deși influența sfântului Hariton în Palestina a fost mai mare decât a sfântului Ilarion, acesta din urmă s-a bucurat mai târziu de o mai mare notorietate, probabil datorită unei Vita scrisă de Ieronim (către anul 391), și care s-a bucurat de o mare circulație.

O mulțime de sfinți monahi au trăit în lavrele întemeiat de Sf. Hariton de-a lungul timpului (până în 614, când au fost distruse de perși), cum ar fi: Eftimie cel Mare (377-473), Teoctist († 467), Ioan Moshu și mulți alții.

Conform tradiției și a unor indicații de arheologie liturgică, slujba tunderii monahale și ale elemente din Tipiconul ierusalimitean provin din comunitățile înființate de cuviosul Hariton.

Bibliografie

  • Ierom. Macarie de la Simonopetras, Sinaxar, luna septembrie.
  • Vita Charitonis, editat de Gérard Garitte, La vie prémétaphrastique de S. Chariton, în: Bulletin de l'Institut historique Belge de Rome 21, Rom 1940, S. 16-46
  • Vita Charitonis în traducere engleză: Leah Di Segni, The Life of Chariton, în: Ascetic Behavior in Greco-Roman Antiquity: A Sourcebook (Studies in Antiquity and Christianity), hrsg. von Vincent L. Wimbush, Minneapolis 1990, S. 393–421 ISBN 0-8006-3105-6

Legături externe

  • https://doxologia.ro/viata-sfantului-cuvios-hariton-marturisitorul
  • https://ru.wikisource.org/wiki/%D0%AD%D0%A1%D0%91%D0%95/%D0%A5%D0%B0%D1%80%D0%B8%D1%82%D0%BE%D0%BD_%D0%98%D1%81%D0%BF%D0%BE%D0%B2%D0%B5%D0%B4%D0%BD%D0%B8%D0%BA
  • https://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%A5%D0%B0%D1%80%D0%B8%D1%82%D0%BE%D0%BD_%D0%98%D1%81%D0%BF%D0%BE%D0%B2%D0%B5%D0%B4%D0%BD%D0%B8%D0%BA
  • https://en.wikipedia.org/wiki/Chariton_the_Confessor

Note

  1. ↑ Iconium, cea mai importantă cetate din Licaonia, este astăzi cetatea Konya din Anatolia centrală.
  2. ↑ Unele surse istorice consideră ca Aurelian a fost asasinat înainte de a declanșa persecuția împotriva creștinilor (edictul a fost dat în 274 și asasinarea lui a intervenit în 275) și, ca urmare, sfântul Hariton ar fi suferit în timpul pesecuției lui Dioclețian (către anul 303).
  3. ↑ Lavra aceasta ar fi fost contruită pe ruinele cetății hasmoneene și herodiane Dok - cf. Panayiotis Tzamalikos (2012). The Real Cassian Revisited: Monastic Life, Greek Paideia, and Origenism in the Sixth Century. Vigiliae Christianae, Supplements (Book 112). Brill. pp. 82–83. (apud Wikipedia).

Proorocul Baruh

Sfântul prooroc Baruh a fost unul din proorocii numiți „mici” din Vechiul Testament. A fost scrib, secretar și ucenic fidel al proorocului Ieremia. O carte din Vechiul Testament, Cartea lui Baruh - situată între cărțile deuterocanonice -, îi este atribuită. Și-a desfășurat activitatea în secolele VII-VI î.Hr. și a fost contemporan cu distrugerea Ierusalimului și deportarea poporului ales în exil în Babilon (597 î.Hr.). Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 28 septembrie.

Viața și activitatea

Sfântul prooroc Baruh era din tribul lui Iuda. Fiu al lui Neria și frate al lui Seraia, mare cămăraș al regelui Sedechia al regatului lui Iuda, Baruh era secretar, tahigraf și ucenic devotat al proorocului Ieremia (prăznuit la 1 mai).

În al patrulea an al domniei lui Ioiachim (605 î.Hr.), Ieremia, căruia îi era interzisă intrarea în Templul din Ierusalim, îi dictează lui Baruh profeția pe care i-a arătat-o Dumnezeu cu privire la căderea regatului lui Iuda și îl trimite să o citească în Templu (Ier. 36, 4-8). În decembrie 604 î.Hr., Baruch adună poporul în Templu și le citește proorocia lui Ieremia lecture au peuple réuni dans le Temple, iar mai apoi o citește și dregătorilor și casei regelui (Ier. 36, 9-17). Regele Ioiachim, împietrit la inimă, a ars ruloul în care era scrisă profeția și a poruncit ca să fie arestați proorocii Ieremia și Baruh. Dar aceștia se ascunseseră deja și anul următor cuvântul lui Dumnezeu a fost din nou către Ieremia și el i-a dictat lui Baruh din nou prefeția, identică cu prima, dimpreună cu „multe cuvinte asemenea acelora” (Ier. 36, 27-32).

Când Ierusalimul a căzut în Nabucodonosor (587 î. Hr.), Baruh și Ieremia, care au fost martori oculari, s-au refugiat la Mizpah în ținutul lui Veniamin

Baruh a adormit în pace, la puțină vreme după moartea lui Ieremia.

Profeții mesianice

În cartea pe care a citit-o poporului exilat în Babilon, Baruh a proorocit cu limpezime venirea în trup a lui Dumnezeu și pe Domnul Iisus Hristos: ”Acesta este Dumnezeul nostru, şi nimeni altul nu este asemenea Lui. Aflat-a toată calea ştiinţei şi a dat-o lui Iacob, sluga Sa, şi lui Israel, cel iubit de Dânsul. După aceasta pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a locuit.” (Baruh 3, 36-38).

Bartolomeu Anania scrie într-o notă la traducerea sa a Vechiului Vestament acestea: ”Textul original nu precizează cine anume „s’a arătat pe pamânt”, fapt pentru care majoritatea traducerilor occidentale se referă la „ea”, adică la Înțelepciune, aceasta fiindu-le dată, potrivit contextului, fiilor lui Israel (așadar, excluzând dimensiunea universalistă). Sfinții Părinți însă au identificat textul ca fiind o profeție referitoare la Iisus Hristos, pe Care Pavel Îl va numi „Puterea-lui-Dumnezeu-și-Înțelepciunea-lui-Dumnezeu” (1 Co 1, 24). Pe de altă parte, textul începe cu specificarea „Apoi” (mai exact: „După aceasta” – metá touto), ceea ce înseamna ca „întruparea” Înțelepciunii în persoana lui Iisus Hristos s’a produs după încheierea etapei în care Israel fusese unicul ei posesor („în zilele acestea de pe urmă” – Evr 1, 2; „când a venit plinirea vremii” – Ga 4, 4); prin Hristos, accesul omului la Înțelepciune devine un bun universal.”

Surse

  • Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
  • https://en.wikipedia.org/wiki/Baruch_ben_Neriah
  • http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie28.htm

Note

  1. ↑ Flaviu Iosif, "Antichități iudaice" x. 9, § 1
  2. ↑ Biblia sau Sfânta Scriptură. Versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase osteneli, p. 1445, nota 12.

Sunt incluse articolele disponibile în OrthodoxWiki. Unele pomeniri nu au încă un articol biografic în această sursă.