8 octombrie / 21 octombrie

Sfânta Taisia este o sfântă care a trăit în Egipt în secolul al V-lea. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 8 octombrie.

Viața

Rămasă orfană după moartea părinților ei înstăriți, Taisia a dus o viață evlavioasă în Alexandria (Egipt), împărțindu-și averea la săraci și oferind sălaș în casa ei pelerinilor străini și călugărilor care erau în trecere prin Alexandria. Taisia s-a hotărât să-și dedice viața lui Hristos și să nu se mărite niciodată.

După ce și-a cheltuit toată moștenirea, Taisia a fost tentată să facă rost de mai mulți bani prin orice mijloace, începând să ducă o viață păcătoasă. Părinții din Sketis de lângă Alexandria auzind de căderea ei, l-au rugat pe Sf. Ioan Colov (prăznuit la 9 noiembrie) să meargă la Taisia și să o convingă să se pocăiască de cele rele. „Ea a fost bună cu noi și acum ar trebui s-o ajutăm”, spuneau ei. „Tu, părinte, ești înțelept. Du-te și încearcă să-i salvezi sufletul iar noi ne vom ruga la Dumnezeu să te ajute”.

Părintele s-a dus la casa Taisiei dar servitorul n-a vrut să-l lase să intre. Atunci Sf. Ioan i-a spus servitorului să-i transmită stăpânei lui că i-a adus ceva de preț. Taisia, știind că de multe ori călugării găsesc perle pe malul mării, i-a spus servitorului să-l lase pe Ioan înăuntru. Sfântul s-a așezat, a privit-o în ochi și a început să plângă. Taisia l-a întrebat de ce plânge și Sf. Ioan i-a răspuns: „Cum să nu plâng când ai uitat de Mirele Tău, Domnul nostru Iisus Hristos și faci voia satanei cu faptele tale?”

Cuvintele sfântului i-au străpuns sufletul Taisiei ca o săgeată de foc dându-și seama ce viață păcătoasă ducea. Cu frică, ea l-a întrebat pe sfânt dacă Dumnezeu ar accepta pocăința unei păcătoase ca ea. Sf. Ioan i-a răspuns că Mântuitorul așteaptă pocăința ei. De aceea a venit El pe pământ, să caute și să mântuiască pe păcătoși. „El te va primi cu dragoste” a mai adăugat sfântul „și îngerii se vor bucura împreună cu tine”. După cum Însuși Mântuitorul a spus, „mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește” (Luca 15,7).

Sentimentul de pocăință a pus stăpânire pe ea și văzând în cuvintele sfântului o chemare de la Dumnezeu de a se întoarce la El, Taisia căuta cât mai repede o cale de a-și salva sufletul. S-a ridicat și a plecat din casă fără nici un cuvânt și fără să lase dispoziții despre ce se va întâmpla cu proprietatea sa, astfel încât s-a mirat și Sf. Ioan de reacția ei. Urmându-l pe Sf. Ioan în pustie, ea s-a grăbit să se întoarcă la Dumnezeu prin penitență și rugăciune. La căderea nopții, părintele i-a pregătit Taisiei un culcuș și o pernă din nisip pe care să se odihnească și el a mers puțin mai departe pentru a-și face rugăciunile de seară după care s-a pus și el la odihnă.

Dar la miezul nopții sfântul a fost trezit de o lumină ce venea din cer și o învăluia pe Taisia, în locul unde aceasta dormea. În lumina minunată el văzu îngerii din cer cum duceau cu ei sufletul Taisiei. Apropiindu-se de ea, sfântul își dădu seama că Taisia murise.

Sf. Ioan I-a cerut în rugăciune lui Dumnezeu să-i arate dacă Taisia s-a mântuit sau nu. Atunci un înger al Domnului a venit la el și i-a răspuns: „Avva Ioan, o oră de pocăință din partea ei a făcut cât o mulțime de ani pentru că s-a pocăit din tot sufletul și cu toată zdrobirea de inimă.”

După ce a îngropat trupul sfintei, Sf. Ioan s-a întors la Sketis și le-a spus călugărilor ce s-a întâmplat. Toți au dat slavă lui Dumnezeu pentru că s-a milostivit de Taisia, care s-a pocăit ca și tâlharul de pe cruce, într-o singură clipă.

Posteritatea

Istoria sfintei Taisia a devenit foarte cunoscută și populară sub diferite forme și în multe limbi - greacă, latină, siriacă, slavonă etc. În diferitele relatări, convertirea ei este atribuită când sfântului Visarion, când sfântului Pafnutie (cuviosul Pafnutie Chebala, prăznuit la 25 februarie), când sfântului Ioan Colov, când sfântului Serapion Sidonitul (prăznuit la 21 martie). În Patericul egiptean istoria se găsește sub două forme, una la avva Ioan Colov 43 și alta la avva Serapion 1.

Surse

• http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie08.htm
• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras

Sfântul noul mucenic Ignatie Bulgarul sau Ignatie cel Nou (sec. XVIII-XIX) a fost un călugăr de la Muntele Athos care a mucenicit fiind spânzurat de turci la Constantinopol pentru mărturisirea lui Hristos la 8 octombrie 1814. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 8 octombrie. El mai este sărbătorit în 1 mai împreună cu Sf. Acachie și Eftimie.

Viața

Sf. Nou Mucenic Ignatie s-a născut în satul Eski Zagora, regiunea Târnovo a Bulgariei și a fost botezat Ioan. Pe când era încă copil, părinții săi Gheorgheși Maria s-au mutat in orașul Philippopolis unde l-au dat la școală.

Deși se descurca bine la învățătură, copilul avea o dorință arzătoare pentru viața monahală. Ajungând la maturitate, s-a dus la Mănăstirea Rila, din vestul Bulgariei, fiind dat în grija unui părinte sub ascultarea căruia a rămas timp de 6 ani. Când asprimea părintelui a devenit insuportabilă, Ioan s-a întors acasă.

Cam pe-atunci sârbii s-au revoltat împotriva guvernului musulman, iar tatăl lui Ioan a fost numit comandant al unei brigăzi otomane, însă el a refuzat să lupte împotriva creștinilor ortodocși. Musulmanii l-au atacat pe Gheorghe cu furie, înjunghiindu-l și apoi tăindu-i capul. Mama și surorile lui Ioan au fost prinse de agareni și în cele din urmă s-au convertit la Islam.

Ioan a fugit și s-a ascuns în casa unei bătrâne ortodoxe. Mama și surorile sale aflând unde se ascunde, le-au spus musulmanilor. Aceștia vrând să-l prindă, nu l-au cunoscut la înfățișare și femeia le-a spus că nu-l cunoaște pe cel pe care-l caută. Apoi bătrâna l-a ajutat să fugă la București, în România, unde l-a cunoscut pe Sf. Eftimie, care și el a îndurat mucenicie.

Însă Ioan nu a dorit să rămână în București, pornind spre Muntele Athos. Pe drum a trecut și prin satul Soumla, unde l-a întâlnit din nou pe prietenul său, părintele Eftimie, care, între timp, s-a lepădat de adevărata credință și a devenit musulman. Aflând aceasta, Ioan s-a întristat și a părăsit satul.

Dar nu a ajuns prea departe când a fost prins de soldații turci și i-au fost luate toate cele ce avea asupra sa, fiind amenințat să se convertească la Islamism. De frică Ioan le-a spus că așa va face și a fost lăsat să plece.

Ajungând în satul Eski Zagora, acolo a cunoscut un călugăr athonit de la mănăstirea Grigoriu și au plecat împreună spre Muntele Athos. Acolo, Ioan s-a stabilit la schitul Sf. Ana unde l-a cunoscut pe părintele Vasile.

Într-o zi, cei doi mergând la Tesalonic cu treburi, au fost martorii muceniciei suferite de călugării David și Eftimie din Demetsana. Văzând suferința lor pentru credința creștină, Ioan s-a însuflețit de dorința de a suferi și el mucenicie pentru Hristos, însă părintele Vasile l-a convins să amâne aceasta și să se întoarcă la Sf. Munte. La scurt timp, părintele Vasile s-a mutat la cele veșnice.

Mai târziu, aflând de la un călugăr de la schit despre Noul Mucenic Eftimie care a suferit mucenicie (prăznuit în 22 martie), Ioan a revenit la gândul de a se sacrifica prin mucenicie pentru credința sa. Fiind lăsat sub îndrumarea Părintelui Acachie, acesta a primit de la bătrân să facă diferite rugăciuni, închinăciuni și să citească din Evanghelie.

Cu trecerea timpului, Ioan s-a învrednicit de tunderea în monahism primind numele de Ignatie. Părintele Acachie i-a dat binecuvântare să călătorească la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie ca să-L mărturisească pe Hristos. După ce a primit Sfintele Taine la Constantinopol, Ignatie s-a simțit pregătit pentru marea încercare.

Îmbrăcat în haine musulmane, Ignatie a mers în fața cadiului recunoscând că este creștin. El a povestit cum a promis în tinerețe că se va converti la Islamism, după care aruncă turbanul din capul său la picioarele cadiului, mărturisind că nu se va lepăda niciodată de Hristos.

Crezând la început că Ignatie e nebun, cadiul l-a avertizat să înceteze cu acele vorbe altfel va suferi chinuri groaznice înainte de a fi omorât. Iar dacă va rămâne la Islamism va primi bunuri materiale și multă cinste din partea lor.

Curajosul mucenic i-a răspuns cadiului că nu are nevoie de darurile sale care sunt deșertăciuni și că amenințările cu tortura și moartea nu sunt noi pentru el. Ignatie mărturisi că a venit tocmai ca să îndure acele chinuri și să moară mucenic pentru Hristosul său.

Sf. Ignatie a continuat să-l numească pe Mahomed un fals profet, un învățător al pierzaniei și prieten al vrăjmașului, invitându-i pe musulmani să creadă în Hristos, care era singurul Dumnezeu adevărat.

Cadiul s-a mâniat atât de tare încât nu a mai putut vorbi, făcând semn unui servitor să-l scoată afară pe Ignatie din sală. Însă Ignatie s-a împotrivit și a îngenunchiat în fața cadiului, plecându-și gâtul pentru a fi tăiat pe loc. Atunci alți servitori l-au prins și l-au târât în temniță.

Mai târziu a fost adus din nou în fața stăpânului turc pentru a răspunde la întrebări. Când a fost întrebat cine l-a adus la Constantinopol, el a răspuns că l-a adus Iisus Hristos.

Atunci turcul l-a mai avertizat încă o dată de chinurile care îl așteaptă spunându-i să nu se aștepte că va muri de sabie, ca creștinii să-i adune sângele ca pe o binecuvântare, pentru că avea de gând să-l spânzure. Ignatie i-a răspuns că îi va face o favoare indiferent cum va muri, pentru că el acceptă orice din dragoste pentru Hristos.

Văzând că nu-l poate abate de la credința sa, cadiul a dat ordin să fie spânzurat. Ignatie a fost dus într-un loc numit Daktyloporta, unde s-a dus la capăt sentința, în ziua de 8 octombrie 1814. Trupul mucenicului a rămas agățat timp de trei zile, după care niște creștini evlavioși au plătit răscumpărarea și au luat trupul pentru a fi înmormântat pe insula Prote.

Capul Sf. Ignatie se află la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos.

Surse

• http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie08.htm