18 octombrie / 31 octombrie

Sfântul, slăvitul și întru-tot lăudatul Apostol și Evanghelist Luca este autorul Evangheliei după Luca, însoțitorul Sfântului Apostol Pavel (Filimon 1, 24; 2 Timotei 4, 10-11) și este numărat printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El s-a născut în Antiohia siriană și era medic. El este considerat a fi fondatorul iconografiei.

Emblema sa de evanghelist este un vițel, cea de-a treia figură simbolică menționată în Iezechiel (1, 10), care este un simbol al rangului sacrificial și preoțesc ale lui Hristos, așa cum sunt ele menționate de Sfântul Irineu.

Prăznuirea sa se face la 18 octombrie, la 22 aprilie împreună cu Apostolii Nataniel și Climent, la 20 iunie ziua în care moaștele sale, alături de ale altor sfinți, au fost mutate în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, precum și la 4 ianuarie, împreună cu soborul Celor Șaptezeci.

Viața

Sfântul Luca s-a născut în Antiohia și era sirian de neamIerusalim unde a venit la credința în Hristos. Conform tradiției, el și Cleopa l-au întâlnit pe Domnul înviat pe drumul spre Emaus (Luca 24 - unde numele lui Luca nu este menționat, de unde îndoiala unor bibliști).

După Pogorârea Duhului Sfânt, Luca se reîntoarce în Antiohia, apoi călătorește spre Roma împreună cu Sfântul Pavel convertind mulțime de evrei și păgâni la credința creștină. "Luca, doctorul iubit, ... te salută", scrie Apostolul Pavel către Coloseni (Coloseni 4:14). La solicitarea creștinilor, Sfântul Luca scrie o Evanghelie. În conformitate cu anumite dovezi, aceasta se întâmpla în jurul anului 60 d.Hr., iar conform altora în jurul anului 80 d.Hr. După mucenicia Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Luca propovăduiește Evanghelia de-a lungul Galiei, Italiei, Dalmației, Macedoniei

În completare la Evanghelia sa, Sfântul Apostol Luca scrie Faptele Apostolilor și dedică amândouă aceste scrieri lui Teofil, guvernatorul din Ahaia.

La bătrânețe merge să propovăduiască la Teba în Egiptul de Sus după Simeon Metafrastul, dar aceasta pare mai degrabă o confuzie cu orașul Teba din Boeotia în Grecia, unde se află mormântul Apostolului. Aici, la vârsta de 84 de ani, idolatrii înrăiți îl prind și îl torturează pentru credința în Hristos, apoi îl spânzură de un măslin.

El pictează trei icoane ale Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, dar și icoane ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Din acest motiv, Sfântul Evanghelist Luca este considerat fondatorul iconografiei creștine. Conform Tradiției, Sfântul Luca este cel care a pictat prima icoană a Maicii Domnului zisă Povățuitoarea (sau „arătătoarea drumului” - gr. Hodigitria), menționată în Paraclisul Maicii Domnului:

Mută să fie gura păgânilor,

Care nu se închină cinstitei icoanei tale,

Celei zugrăvite de sfântul

Apostol și Evanghelist Luca,

Ceea ce se cheamă Povățuitoare.

Moaștele sf. Luca

Moaștele sale făcătoare de minuni sunt mutate de la Teba la Constantinopol în timpul împăratului Constanțiu (357 d.Hr.), fiul Sfântului Constantin și depuse în Biserica Sfinților Apostoli Andrei și Luca

În timpul împăratului Iustinian I moaștele sale sunt transferate în Biserica Sfinților Apostoli zidită de Iustinian, iar capul sfântului Luca este adus la Roma de sfântul Grigorie cel Mare la sfârșitul secolului al VI-lea.

În 1204, cruciații celei de-a IV-a Cruciade fură moaștele sfântului Luca de la Constantinopol și le aduc la Padova (Italia), unde se găsesc și acum, în biserica Santa Justina din centrul acestui oraș.

În 1992, mitropolitul Ieromin de Tebei și Livadia (devenit actualmente Arhiepiscop al Bisericii Greciei) a cerut Bisericii Romano-Catolice "un fragment semnificativ din moaștele Sfântului Luca, pentru a puse la închinare acolo unde se găsește mormântul sfântului evanghelist și unde este venerat astăzi". Cu această ocazie, o cercetare științifică a moaștelor din Padova a arătat că ele sunt rămășițele unui bărbat de origină siriană, care a murit undeva între anii 130 și 400 d.Hr. Episcopul romano-catolic de Padova a dăruit mitropolitului Ieronim coasta de lângă inimă din moaștele sfântului Luca pentru a fi păstrată și venerată la mormântul sfântului din Tebatomb in Thebes, Greece.

Mormântul sfântului Luca este făcător de minuni până astăzi. În 22 decembrie 1997 la orele 1.30 pm din marmura mormântului sfântului Luca a început să curgă mir.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole sfinte și evangheliste Luca, roagă pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Tropar (glasul al 5-lea)

Pe păstrătorul Evangheliei bucuriei lui Hristos și scriitorul Faptelor Apostolilor, pe Sfântul Apostol Luca, cu sfințite cântări să-l lăudăm. Că scrierile lui sunt mărturia Bisericii lui Hristos: El este Doctorul neputințelor și suferințelor, El vindecă rănile sufletelor noastre și mijlocește neîncetat pentru mântuirea noastră.

Condac (glasul al 4-lea)

Ucenic făcându-te Cuvântului lui Dumnezeu, împreună cu Pavel ai luminat tot pământul și negura ai gonit, scriind dumnezeiasca Evanghelie a lui Hristos.

Condac (glasul al 2-lea):

Pe învățătorul evlaviei, pe grăitorul tainelor celor necuprinse și pe luceafărul Bisericii, pe dumnezeiescul Luca să-l lăudăm. Căci Cuvântul, Cel ce singur este cunoscătorul inimilor oamenilor, împreună cu înțeleptul Pavel l-a ales ca învățător al neamurilor.

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, pp. 148-150), arată că Sf. Apostol Luca Evanghelistul poate fi reprezentat în mai multe feluri. În general, el este zugrăvit ca un tânăr cu părul creț, cu puțină barbă. Tot astfel (tânăr) este zugrăvit și în reprezentările individuale ale sfinților, ținând în mână Evanghelia.

De asemeni, el mai poate fi reprezentat pictând icoana Maicii Domnului Povățuitoarea, el fiind, conform tradiției Bisericii, întemeietorul iconografiei și sfânt ocrotitor al iconografilor.

În rândul evangheliștilor, este reprezentat stând în casă, sub un baldachin și scriind Evanghelia, pe care se văd cuvintele: "Deoarece mulți s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi...". Simbolul său este vițelul.

Sursa

• Sfântul Nicolae (Velimirovici), Proloagele de la Ohrida

Note

1. ↑ Cf. Eusebiu de Cezareea, Tertulian și Irineu de Lyon.
2. ↑ Cf. sfântului Epifanie de Salamina, care provenea din Palestina și a trăit mai apoi în Cipru, aproape de coasta Siriei.
3. ↑ Cf. sfântului Grigorie Teologul.
4. ↑ Paraclisul Maicii Domnului
5. ↑ Cf. mărturiilor lui Ieronim și Procopie al Cezareii
6. ↑ St. Luke - Padua. The Beloved Physician
7. ↑ Troparul pe glasul al 4-lea și condacul pe glasul al 2-lea sunt traduse din limba engleză.

Legături externe

• Viața Sfîntului Apostol și Evanghelist Luca
• Sfantul Apostol si Evanghelist Luca
• Pomenirea Evanghelistului Luca
• Apostle and Evangelist Luke, October 18 (OCA)
• Apostle and Evangelist Luke of the Seventy, January 4 (OCA)
• October 18: Feast of the Holy Apostle and Evangelist Luke (GOARCH)
• Luke the Evangelist (GOARCH)
• Icons of St. Luke by Dr. Alexander Roman
• Portret al Maicii Domnului facut de Apostolul Luca, 29 martie 2004, Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
• Sfântul Luca, evanghelistul pildelor, 18 octombrie 2009, Adrian Agachi, Ziarul Lumina

Sfântul Marin cel Bătrân (gr. Marinos) a fost un mucenic din timpul persecuțiilor lui Dioclețian (284-305). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 18 octombrie.

Viața

Sfântul Marin era originar din Tars, în Cilicia (Asia Mică). A trăit în vremea împărăției lui Dioclețian (284-305) și a mucenicit cel mai probabil în timpul persecuției lui Dioclețian din anii 303-304 (în acești ani Dioclețian a dat 4 edicte sau decrete împotriva creștinilor, care au condus la una din cele mai mari persecuții din istoria Imperiului Roman). Fiind adus înaintea guvernatorului Ciliciei, Aristobul, sfântul Marin a refuzat să se lepede de credința în Iisus Hristos. Pentru aceasta a fost bătut cumplit cu toiege și legându-i-se picioarele cu fiare, a fost aruncat în temniță. Iar a doua zi, iarăși aducându-l înainte, l-au spânzurat pe lemn de picioare, și l-au bătut fără de milă, pentru ca mai apoi să-i taie capul cu sabia. Și așa și-a dat duhul lui Dumnezeu.

Iar mai apoi sfintele sale moaște au luate de creștini și duse în orașul Anazarbe

Surse

• http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie18.htm
• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras

Note

1. ↑ Anazarbe era o veche cetate a Ciliciei, pe fluviul Piram, azi în Turcia. Romanii o mai numeau Caesarea ad Anazarbus, iar în timpul împăratului Iustinian (527–565) s-a numit Justinianopolis. Anazarbe, cetate importantă și înfloritoare în secolele IV-VI, care avea deja un episcop la începutul secolului al IV-lea (Atanasie de Anazarbe este cunoscut ca fiind un episcop arian care a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea), a devenit capitală a Ciliciei în secolul al V-lea.

Cuviosul Iulian Sava a fost un călugăr cu viață sfântă care a trăit în secolul IV-lea în regiunea Edesa din Mesopotamia. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 18 octombrie.

Viața

Cuviosul Iulian SavaIulian Apostatul (360-363). A lăsat toate ale lumii și s-a făcut pustnic în deșertul din apropierea fluviului Eufrat, în regiunea regiunea numită atunci Osroene (sau Edesa, după numele cetății care era capitala regiunii)post și rugăciune, închinată în întregime lui Dumnezeu, a făcut ca mulți ucenici să se adune în jurul peșterii în care trăia, făcându-și colibi împrejur, și urmând felului de viață al învățătorului lor.

Minunatul acesta a omorât și un balaur și a făcut de a izvorât fântâna cu apă în pământ sec și fără de apă.

Dar ajungând să aibă o sută de ucenici și devenind foarte cunoscut, ca să fugă de lauda oamenilor și de tulburări a plecat cu câțiva ucenici la Muntele Sinai, unde a făcut o biserică deasupra pietrei pe care a văzut Moise, primitorul de lege, pe Dumnezeu, pe cât i-a fost cu putință a-L vedea (Ieșire 33, 21). Această biserică, reconstruită în timpul împăratului Iustinian, există până astăzi.

Însa când păgânul împărat Iulian Apostatul a venit în Persia, creștinii, temându-se de o nouă persecuție, cunoscându-l că este rob ales al lui Dumnezeu, îl rugau ca să-i izbăvească de el. Iar sfântul făcând îndelungată rugăciune către Dumnezeu zece zile, a auzit glas de sus, zicând: "Nu numai pentru tine, ci și pentru alții mulți, care stau toată noaptea la rugăciune, spurcatul și păgânul Iulian a fost junghiat". Dar după scurta domnie a lui Iovian (363-364), care a restabilit credința ortodoxă în Imperiul Bizantin, a urmat împăratul Valens (364-378), adept al arianismului, care a declanșat împotriva creștinilor ortodocși persecuții mai mari decât cele ale lui Iulian Apostatul. În anul 365, împăratul Valens l-a alungat din tronul patriarhal din Antiohia pe fericitul Meletie al Antiohiei (prăznuit la 12 februarie). Atunci sfântul Meletie a trimis pe câțiva creștini binecredincioși la cuviosul Iulian ca să-i ceară ajutorul prin rugăciunea și cuvântul lui, mai ales că ereticii lansaseră zvonul că cuviosul Iulian era de partea lor. Iar cuviosul Iulian, auzind acestea, a lăsat pustia și a venit la Antiohia ca să-i întărească pe creștini și să le arate drepta credință.

Iar mergând pe drum, a fost primit în casă de o femeie iubitoare de Dumnezeu și șezând sfântul la cină, un copilaș de șapte ani al acelei femei, care se afla împrejurul mesei, depărtându-se puțin s-a întâmplat de a căzut într-un puț. Iar acea cinstita femeie văzând aceasta, fără a se întrista cât de puțin sau a se mâhni, nimic nu și-a schimba firea, ci a continuat a sluji sfântului cu credință și mărime de suflet. Deci sfântul întrebând de copil, ea zise cum că îi este rău, iar sfântul cerând cu dinadinsul ca să vină copilul la masă să-l binecuvinteze, a priceput lucrul și numaidecât sculându-se de la masă și venind la puț, văzu copilașul plutind deasupra apei sănătos, ca și cum s-ar fi jucat în ea. Și a poruncit celor ce se aflau acolo de l-au scos; și fiind întrebat copilul, spunea că nu i-a fost nici un rău, fiindcă era ridicat deasupra apei de sfântul, care îi vorbea în apă și se juca cu dânsul.

Deci mergând Sfântul la Antiohia, s-a pogorât la peșterile în care se ascundeau creștinii persecutați. Și mulți creștini venind au luat har și binecuvântare de la sfântul. Iar el fiind aprins de niște friguri foarte grele, zăcea fără de glas, de abia trăgându-și sufletul. Deci supărându-l frații cei ce erau împrejurul lui zicându-i că stau mulți afară care vor să ia binecuvântarea sa, sfântul a făcut rugăciune și s-a sculat însuși din acea mare fierbințeală, pentru folosul mulțimii.

Și după ce i-a mângâiat pe creștinii din Antiohia și i-a întărit în credința ortodoxă, sfântul Iulian a pornit să se întoarcă la pustia și la nevoința lui sihăstrească, trecând prin cetatea Cirului. Iar creștinii din Cir oprind pe sfântul pentru mângâiere, i-au zis: "Robule al lui Dumnezeu, așteptăm în locul episcopului nostru pe un oarecare Asterie rău credincios și adânc în răutate, ci fii cu noi de ne ajută cât vei putea, ca nu cumva el cu bârfitoarea sa limba, să ne întoarcă cu oarecare cuvinte". Deci sfântul a rămas și a făcut rugăciune toată noaptea cu cei ce se adunaseră. Și Dumnezeu s-a milostivit de creștinii ortodocși din Cir, Asterie murind când încerca să vorbească mulțimii ca să-i convertească la arianism.

Apoi întorcându-se către ucenicii săi și petrecând cu ei încă câțiva ani, sfântul Iulian a trecut la Domnul cu pace și bucurie.

Viața fericitului Iulian Sava a fost povestită de Teodoret din Cir în Istoria călugărilor din SiriaIstorie bisericească (H. E. iii. 19, iv. 24).

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras
• http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie18.htm
• https://en.wikisource.org/wiki/Dictionary_of_Christian_Biography_and_Literature_to_the_End_of_the_Sixth_Century/Julianus_Sabas,_an_anchorite

Note

1. ↑ După Dictionary of Christian Biography and Literature to the End of the Sixth Century Sava (Sabas sau Sabbas) ar fi un supranume de cinstire, corespondent al lui Avva din limba greacă, în tradiția monastică. - https://en.wikisource.org/wiki/Dictionary_of_Christian_Biography_and_Literature_to_the_End_of_the_Sixth_Century/Julianus_Sabas,_an_anchorite
2. ↑ De regiunea sau regatul Osroene sau Edesa se leagă legenda regelui Abgar din Edesa, care ar fi trimis pe slujitorul său Anania pe lângă apostoli ca să picteze chipul lui Hristos (pe 16 august Biserica face pomenirea „aducerii Icoanei celei nefăcute de mâna a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din cetatea Edesei, în păzita de Dumnezeu împărăteasa cetăților a Constantinopolului”). Tațian Sirianul, considerat un misionar al țărilor din jurul Eufratului în jurul anilor 170 d.Hr., a călătorit de mai multe ori în Edesa. În 197 d.Hr. Edesa era destul de primitoare față de creștini ca acolo să se țină un sinod, după spusele lui Eusebiu de Cezareea (Historia ecclesiastica, V, 23). Istoriografia creștină consideră regatul Edesei sau Osroene ca fiind primul stat care a acceptat creștinismul ca religie de stat sub Abgar cel Mare (179-214), în anul 206.
3. ↑ Histoire des moines en Syrie 2, SC 234, 195