28 octombrie / 10 noiembrie

Sfântul Ierarh Iachint de Vicina a viețuit în secolul al XIV-lea (născându-se probabil spre sfârșitul secolului al XIII-lea), fiind ultimul conducător al Mitropoliei de Vicina și primul Mitropolit al Ungro-Vlahiei (Țara Românească). El a fost un ucenic al Sf. Grigorie Palama

Prăznuirea lui se face la data de 28 octombrie.

Viața

Sf. Ierarh Iachint a urmat la Vicina mitropolitului Chiril de Vicina (1347 - 1348).

Iachint nu a păstorit însă pentru mult timp Mitropolia de Vicina, anul 1359 găsindu-l la Curtea de Argeș. Sinodul din Constantinopol, patriarhul Calist I și împăratul bizantin Ioan al V-lea Paleologul au aprobat cererea voievodului Țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab, ca Sf. Ierarh Iachint să devină păstor duhovnicesc al tuturor românilor din Dobrogea și Țara Românească.

Astfel, Eparhia de Vicina dispare și ia ființă o nouă mitropolie românească, cunoscută sub numele de Mitropolia Ungrovlahiei, Sfântul Ierarh Iachint devenind astfel primul mitropolit al Țării Românești.

Ca păstor și părinte sufletesc al tuturor românilor dintre Dunăre și Carpați, mitropolitul Iachint a avut grijă să hirotonească preoți pentru toate satele, să zidească biserici în orașe și sate, să întemeieze noi așezări mănăstirești și să țină în strânsă legătură duhovnicească Biserica Țării Românești cu Patriarhia Constantinopolului, purtând totodată de grijă și pentru credincioșii ortodocși din părțile vecine, îndeosebi din Transilvania, cărora le trimitea preoți și călugări misionari.

Acest ierarh, ajutat de domnul țării, Vladislav I (Vlaicu Vodă, urmașul lui Nicolae Alexandru), a încurajat și susținut mult monahismul românesc. El l-a adus în țară pe Sfântul Nicodim de la Tismana, care venea din Muntele Athos, pentru a organiza câteva mânăstiri-lavre după modelul athonit. El a trimis numeroși călugări „vlahi” la Mănăstirea Cutlumuș (Muntele Athos), unde au ajuns monahi vestiți. Iar în țară a organizat mai multe mănăstiri la Tismana, Curtea de Argeș, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgoviște, Bolintinul din Deal și din Vale, Tânganu, Cotmeana și altele.

Ultimii ani din viață i-au fost grei din cauza bolilor și a supărărilor provocate de unii răuvoitori, neputând participa la Sinodul Patriarhal din 1370 al cărui membru era de drept. Într-o scrisoare adresată patriarhului Constantinopolului, Sf. Ierarh Iachint se justifica spunând: „O slăbiciune grozavă m-a cuprins și sufăr cele multe”... „sufăr și sunt jignit tocmai la bătrânețile mele”, la acuzele aduse cum că ar fi „profanator și disprețuitor al Bisericii lui Dumnezeu”. Ultimele cuvinte adresate patriarhului de către sfântul ierarh sunt: „să nu treci cu vederea bătrânețea mea înaintată și asprimea bolii mele, iar rugăciunile preasfinției tale să-mi fie pavăză pentru totdeauna”.

Sfântul Ierarh Iachint a murit la Curtea de Argeș în anul 1372, după ce a păstorit cu râvnă, a sfătuit cu înțelepciune și a pătimit cu răbdare și smerenie. Pentru credința sa ortodoxă, viața sa sfântă și dragostea sa față de Biserică și neam, mitropolitul Iachint se numără acum printre Sfinții Ierarhi ai lui Dumnezeu, fiind totodată o podoabă de mare preț a neamului românesc.

Proslăvirea ca sfânt

La 8 iulie 2008 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât proslăvirea Sfântului Ierarh Iachint, cu data de prăznuire la 28 octombrie. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc pe 26 octombrie 2008, la Catedrala patriarhală din București, odată cu proclamarea oficială a canonizării altor doi sfinți români: Sfântul Voievod Neagoe Basarab și Sfântul Dionisie Exiguul.

Imnografie

Tropar (glas 1)

Vrednic următor al ierarhilor dobrogeni și întâiule între mitropoliții Țării Românești, Sfinte Ierarhe Iachint, te-ai arătat mărturisitor al dreptei credințe, lucrător al virtuților și rugător pentru sufletele noastre.

Condac (glas 8)

Pe apărătorul dreptei credințe, pe Sfântul Ierarh Iachint, cel ce s-a arătat ca un luceafăr strălucitor al Mitropoliei Țării Românești și a împlinit cele duhovnicești ale păstoriților săi, să-l lăudam cu inimi curate la prăznuirea sa cea de peste an, zicând: Bucură-te, sfinte slujitor al lui Hristos pe pământ românesc.

Note

1. ↑ Viața Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești, Viețile Sfinţilor, URL: https://doxologia.ro/viata-sfantului-ierarh-iachint-mitropolitul-tarii-romanesti
2. ↑ Hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 8-9 iulie 2008, 9 iulie 2008, Basilica.ro, accesat la 26 septembrie 2021

A se vedea și

• Începuturile Mitropoliei Țării Românești

Legături externe

• Sf. Iachint de Vicina - viața, nevoințele, slujba, icoane.
• Acad. Prof. Dr. Emilian Popescu, Sf. Ierarh Iachint de Vicina - argumentele pentru canonizare.
• Conf. Pr. Dr. Ioan Moldoveanu, Contextul istoric al păstoriei primului mitropolit al Țării Românești (Iachint de Vicina) și câteva posibile argumente pentru canonizarea sa. La 650 de ani de la numirea sa (1359-2009), Simpozionul Comisiei de istorie bisericească, Lacu Sărat, 28-29 septembrie 2009

Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab (numele la naștere Teodora), fiica lui Basarab I Întemeietorul, domn al Țării Românești, a trăit în Țara Românească și în Bulgaria secolului al XIV-lea, nevoindu-se în viața călugărească în ultima parte a vieții sale. Biserica Ortodoxă Română o prăznuiește pe data de 28 octombrie.

Viața

Teodora era fiica lui lui Basarab I Întemeietorul, domn al Țării Românești între anii 1310–1352, și a Margaretei, soția acestuia, fiind sora lui Nicolae Alexandru, care l-a urmat pe tatăl său la domnie, între anii 1352–1364.

Teodora Basarab s-a căsătorit cu Ivan Alexandru, țar al Bulgariei în perioada 1331-1371, fiind prima lui soție. Deși țaratul Asăneștilor nu mai era așa puternic ca în secolele XII-XIII, fiind pus în dificultate de atacurile repetate ale Imperiului Bizantin și ale noului Regat al Sârbilor, Basarab I, care era pe cale de a nu mai recunoaște suzeranitatea Regatului Ungariei asupra Țării Românești, avea nevoie de aliați, căsătoria fiicei sale cu țarul bulgar având astfel și un accentuat caracter politic.isihasmul era în plină dezvoltare. Această perioadă este considerată de către istorici ca o epocă de renaștere culturală și spirituală pentru bulgari, Teodora Basarab fiind un factor important, care a sprijinit și încurajat ridicarea așezămintelor monahale, copierea de cărți necesare cultului și dezvoltarea monahismului.

În anul 1345, țarul Ioan Alexandru al Bulgariei a divorțat de țarina Teodora și s-a căsătorit cu Sara (care și-a luat numele de Theodora după ce s-a creștinat). În aceste condiții, Teodora Basarab s-a retras într-o mănăstire, pentru a se lepăda de grijile, intrigile, răutățile și tumultul acestei lumi și pentru a-i sluji cu dragoste și devotament Mirelui Hristos. Ea a ales să rămână în Bulgaria pentru a nu strica relațiile dintre cele două state vecine de care era atât de atașată sufletește, dând astfel dovadă de înțelepciune și dragoste față de poporul român și bulgar. A primit numele monahal Teofana.

Deoarece țarul Ivan Alexandru îl cunoștea și îl aprecia pe Sfântul Teodosie Isihastul, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul, este foarte probabil că și Teofana Basarab l-a cunoscut și i-a devenit ucenică, învățând de la el ascultarea, milostenia, buna chivernisire, cultivarea liniștii și rugăciunea minții, îndrumări pe care Sf Teodosie le dădea celor pe care îi povățuia în viața duhovnicească.

Nu se cunoaște exact data la care Cuvioasa Teofana Basarab a trecut la cele veșnice. Potrivit tradiției transmise din generație în generație în rândul românilor din Timocul bulgăresc, ea a fost îngropată în fața altarului bisericii săpate în stâncă de la Mănăstirea Albotina, loc în care a viețuit pentru o perioadă lungă de timp. Ea a fost îngropată cu mare cinste, fiind plânsă de poporul pe care l-a slujit, la povățuit și l-a apărat ca o adevărată maică propovăduitoare a dragostei și milei lui Dumnezeu. Cuvioasa Teofana i-a impresionat pe locuitorii cetăților prin care a trecut, fiind foarte iubită de popor, datorită activității ei în sprijinul așezămintelor monahale și a Bisericii în general. Locuitorii din zona râului Timoc (și cei de pe malul drept, bulgăresc, și cei de pe malul stâng, sârbesc) păstrează și astăzi, după șase veacuri, în memoria colectivă faptele și nevoințele Cuvioasei Teofana Basarab, țarina de neam român care a strălucit prin credință și jertfă în pământul bulgar. Și în prezent, locuitorii din zona Timocului bulgăresc și sârbesc o prăznuiesc în ziua de 28 octombrie a fiecărui an.

Proslăvirea

La 17 februarie 2022, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Cuvioasei Teofana Basarab de la mănăstirea Albotina (Vidin), cu zi de prăznuire pe 28 octombrie.proslăvire a Sfintei Cuvioase Teofana Basarab a avut loc la 21 mai 2022, la Catedrala Patriarhală din București, în prezența PF Patriarh Daniel. La această ceremonie au participat și doi ierarhi din Biserica Ortodoxă Bulgară: mitropolitul Naum de Ruse și mitropolitul Daniil de Vidin.

Imnografie

Tropar, glasul al 5-lea:

Pe mlădița aleasă a Basarabilor, care, prin viața sa sfântă, a strălucit minunat, ca o vrednică povățuitoare a Bulgariei, iar, primind chipul îngeresc, îndelung s-a nevoit în privegheri și postire, pe Cuvioasa Teofana, cu vrednicie acum toți să o cinstim.

Condac, glasul al 8-lea:

Pe Cuvioasa Teofana să o lăudăm, pe odrăslirea cea din neamul Basarabilor, că aceasta, lepădând slava cea deșartă și răbdând multe necazuri și întristări, nevoințe pustnicești a luat asupra sa; căreia să-i cântăm: Bucură-te, Maică prealăudată!

Note

1. ↑ Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor, Ed. All Educational, București, 2003, ISBN: 9736845109, p. 299
2. ↑ 2,0 2,1 2,2 2,3 2,4 A fost canonizată Cuv. Teofana Basarab, prima monahie de neam român din istorie, 17 februarie 2022, Basilica.ro, accesat la 18 iunie 2022
3. ↑ Proclamarea Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, 21 mai 2022, Agerpres.ro, accesat la 18 iunie 2022