17 noiembrie / 30 noiembrie

Viața

Sfântul Grigoriebotez. În copilăria sa nu a cunoscut creștinismul, pentru că pe atunci erau doar 17 creștini în toată Neocezareea. Dar a primit o educație aleasă și mai apoi a fost trimis de mama sa, împreună cu fratele său, Atenodor, să studieze la Beryt (Beirut de azi), pe atunci una din cele mai faimoase școli ale lumii elenistice. În drum, ei o conduc pe sora lor la Cezareea Palestinei, unde aceasta era măritată cu consilierul juridic al guvernatorului. Aici cei doi frați îl cunosc pe marele Origen († 254), de puțină vreme venit din Alexandria pentru a creea o școală creștină în Palestina. Fascinați de Origen, cei doi frați abandonează proiectul de a merge la Beryt, și rămân la Cezareea la școala lui Origen timp de șapte ani (231-238). Tot în această perioadă, cei doi frați primesc și botezul.

După terminarea studiilor, Grigorie trăiește o perioadă ca pustnic în asceză și rugăciune. Către vârsta de 30 ani este hirotonit episcop al Neocezareii de Fedim, episcopul Amasiei și mitropolitul Pontului, și după ce a mers la biserica ce i s-a dat, se spune că a făcut multe minuni, care nu s-au auzit și mai mari decât se pot crede.

Predica și misiunea lui au fost atât de puternice și roditoare, încât se spune că la sfârșitul vieții lui, în 275, în Neocezareea nu mai erau decât 17 păgâni.

Imnografie

Troparul, glasul al 8-lea:

Întru rugăciuni priveghind, la lucrările minunilor răbdând, asemenea numire cu îndreptările ai câştigat. Ci te roagă lui Hristos Dumnezeu părinte Grigorie, să lumineze sufletele noastre, ca să nu adormim întru moarte cu păcate.

Condac, glasul al 4-lea:

A multora minuni luând lucrarea, cu semne înfricoşate pre draci i-ai îngrozit şi boalele oamenilor ai gonit, prea înţelepte Grigorie. Şi făcător de minuni te numeşti, chemarea din fapte luând.

Icos: De unde voiu începe a alcătui laude, eu ticălosul? văzând multe şi prea minunate lucruri. De voiu începe din viața Cuviosului, nici cum nu voiu putea; că toată mintea covârșește dumnezeiască viața lui. Iară de voiu începe din minuni şi întru aceasta mă voiu ruşina, că mai mult decât nisipul sunt. Pentru aceasta s’a numit de minuni făcător, chemarea din fapte luând.

Note

1. ↑ Viața sfântului Grigorie Taumaturgul este povestită de sfântul Grigorie al Nissei (PG 46, 893-958) într-un panegiric rostit la 17 noiembrie 380 într-o biserică din Neocezareea. Bunica după mamă a sfântului Grigorie al Nissei, sfânta Macrina cea Bătrână, a primit învățătura credinței creștine și botezul chiar de la sfântul Grigorie Taumaturgul. Dar sfântul este menționat și de alți istorici bisericești de-a lungul timpului.

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
• Gregory Thaumaturgus

Legături externe

• Gregory Thaumaturgus his writings at the Christian Classics Ethereal Library
• Archive of The Life of Gregory the Wonderworker by St. Gregory of Nyssa, translated by Richard McCambly, with an introduction by David A. Salomon
• On the Holy Spirit: Chapter 29: Enumeration of the illustrious men in the Church who in their writings have used the word "with.", section 74, by St. Vasile cel Mare
• St Gregory the Wonderworker of Neocaesarea (OCA)
• St Gregory the Wonderworker (GOAA)
• Saint Gregory the Wonderworker, Bishop of Neocaesarea (Prologue of Ohrid)
• Gregory the Wonderworker & Bishop of Neo-Caesarea (GOARCH)
• St. Gregory Thaumaturgus (St. Pachomius Library)
• Gregory Thaumaturgus at Wikipedia
• Gregory Thaumaturgus
• San Gregorio Taumaturgo, Padre della Chiesa d'Oriente e d'Occidente (Italian)
• https://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie17.htm
• https://doxologia.ro/sfantul-ierarh-grigorie-taumaturgul-episcopul-neocezareei-pontului

Numeroși sfinți ai Bisericii au supranumele de făcător de minuni sau taumaturg, mai rar purtător de semne, pentru faptul că sunt recunoscuți în mod special pentru faptul că au făcut și fac minuni, încă din timpul vieții, și chiar după moarte.

Și unii sfinți mai noi au această reputație, precum Sfântul Nectarie din Eghina, Taumaturgul.

Minunile și vindecările pe care le fac ei sunt desigur atribuite lui Dumnezeu, sfinții fiind mijlocitorii acestui dar al lui Dumnezeu.

Spunem, de asemenea, despre unele icoane și moaște că sunt făcătoare de minuni.

Sfinți făcători de minuni

Câțiva din sfinții care poartă supranumele sau apelativul „făcător de minuni” sunt:

• Sfântul ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei
• Sfântul mare mucenic Mina
• Cuviosul Tit, făcătorul de minuni
• Sf. ierarh Spiridon al Trimitundei
• Sfinții Cosma și Damian (Roma)
• Sfinții Cosma și Damian (Asia Mică)
• Sfinții Chir și Ioan
• Sf. mare mucenic Pantelimon

A se vedea și

• Sfinți
• Titlurile sfinților
• Minunea în Biblie

Cuviosul Lazăr Zugravul (+867) a fost un iconograf și mărturisitor pentru dreapta credință în secolul al IX-lea, în a doua perioadă a persecuțiilor iconoclaste. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 17 noiembrie.

Viața

Pătruns încă din tinerețe de dragostea pentru Hristos, Sfântul Părinte nostru Lazăr (despre care spuneau unii că era de origine khazară), s-a făcut călugăr și s-a lepădat de deșertăciunile lumii pentru a se dedica unei vieți după duhul. În același timp, a învățat meșteșugul iconografiei, adică al picturii icoanelor, mozaicurilor și frescelor din biserici. Iar pe lângă viața aspră și înfrânarea ce întrebuința, se silea fericitul încă și spre milostenie.

În timpul domniei împăratului iconoclast Teofil (829-842), cuviosul Lazăr a apărat cu putere credința ortodoxă împotriva tuturor eresurilor, și atât de multe necazuri a suferit, nu numai de la nestorieni și eutihieni și dioscoreni, ci și de la luptătorii împotriva icoanelor, încât este cu neputință prin cuvânt a se spune. Din această cauză, a fost exilat la mănăstirea Înaintemergătorului zisă "Phoberon" ("Înfricoșătorul") de pe coasta asiatică a Bosforului. Deși avea mâinile arse în timpul torturii, a continuat și acolo, în ciuda persecuțiilor, să practice iconografia, pictând pentru împărăteasa Teodora o icoană a Înaintemergătorului, care a devenit făcătoare de minuni.

După moartea lui Teofil și restabilirea cultului sfintelor icoane de către împărăteasa Teodora (843), s-a întors în capitala Constantinopol împreună cu alți mărturisitori ai Ortodoxiei. Acolo a pictat, la cererea patriarhului Metodie, marea icoană a Mântuitorului care era expusă pentru cinstire publică la Poarta de Bronz (gr. Χαλκῆ Πύλη – Halkiasceză și rugăciune pentru a-și pregăti contemplația interioară pe care o transcria în icoanele pe care le picta, a fost hirotonit preot.

În anul 855, Sfântul Lazăr a fost trimis la Roma de împăratul Mihail al III-lea și de patriarhul Ignatie al Constantinopolului pentru a aduce daruri papei Benedict al III-lea, recent ales, și pentru a discuta cu el despre mijloacele de restabilire a păcii și unității Bisericii. În timpul celei de-a doua călătorii la Roma s-a îmbolnăvit și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu (867). Iar trupul lui a fost adus la Constantinopol pentru a fi cinstit la mănăstirea Evandru (gr. Evandres - Galata), unde și trăise.

Posteritatea

Conform pelerinului rus Antonie de Novgorod (pe la anul 1200), Sfântul Lazăr ar fi realizat mozaicurile Maicii Domnului cu Pruncul și ale celor doi îngeri care se găsesc și astăzi în catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol.

Note

1. ↑ A se vedea: https://fr.wikipedia.org/wiki/Chalk%C3%A8
2. ↑ Această celebră icoană a lui Hristos de la Poarta de Brunz a fost mai întâi distrusă de Leon al III-lea Isaurul - când au fost martirizați și 10 mucenici prăznuiți la 9 august) și apoi a fost reinstalată de împărăteasa Irina în anul 787 și a fost din nou înlăturată de Leon al V-lea și înlocuită cu o cruce. După restaurarea definitivă a Ortodoxiei (843), Sfântul Lazăr Zugravul a realizat, la comanda patriarhului Metodie, o nouă icoană în mozaic, care ulterior a devenit prototipul pentru toate icoanele lui Hristos în picioare.

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras
• https://calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie17.htm
• https://en.wikipedia.org/wiki/Lazarus_Zographos

Legături externe

• Lazăr Zugravul: Artistul credinței

Cuviosul Longhin a fost unul din Părinții pustiei care a trăit în secolele IV-V, în pustia Egiptului. Este unul dintre Părinții duhovnicești pomeniți în Patericul egiptean. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 17 noiembrie.

Viața

Avva Longhin era de fel din Cilicia și a trăit un timp în Siria și Palestina. Apoi a venit în Egipt și a devenit unul din marii părinți ai pustiei și făcător de minuni. A fost contemporan cu avva Zinon (prăznuit la 19 iunie) ucenicul lui avva Siluan de la Schetiaegumen al călugărilor din Enat (sau Enaton)

Avva Longhin are șase apoftegme în partea alfabetică a Patericului egiptean și alte zece apoftegme răspândite în colecția tematică.

Apoftegme

Patericul egiptean - „Pentru avva Longhin”

1. A întrebat odată avva Longhin pe avva Luchie despre trei gânduri, zicând: voiesc să mă înstrăinez. I-a zis lui bătrânul: de nu-ți vei stăpâni limba nu ești străin, oriunde vei merge. Deci și aici stăpânește-ți limba și ești străin. I-a zis lui iarăși: voiesc să postesc! I-a răspuns lui bătrânul: zis-a Isaia proorocul: de vei încovoia ca pe un lanț și ca pe un belciug grumazul tău, nici așa nu se va chema post primit (Isaia 51, 5). Ci mai vârtos stăpânește gândurile tale cele rele. I-a zis lui a treia oară: voiesc să fug de oameni. Răspuns-a bătrânul: de nu vei isprăvi aceasta mai întâi cu oamenii, nici deosebi nu poți să o isprăvești.

2. Avva Longhin fiind odată bolnav, zicea intru sine: zaci și mori. Iar de mi vei cere să mănânci fără vreme, nici hrana cea de toate zilele nu-ți voi da.

3. S-a întrebat avva Longhin: care faptă bună este mai mare decât toate celelalte? Și a zis: socotesc că precum mândria este mai mare decât toate patimile, încât a putut să surpe pe unii și din cer, așa și smerita cugetare este mai mare decât toate faptele bune, pentru că poate să scoată pe om din însăși adâncuri, măcar de ar fi păcătos ca un drac. Pentru aceea și Domnul mai înainte de toți fericește pe cei săraci cu duhul.

4. O femeie având patimă la sân, care se cheamă carchin, auzind de avva Longhin, a căutat să se întâlnească cu dânsul. Deci ședea el la semnul al nouălea de la Alexandria (adică: la Enaton). Și căutând femeia, s-a întâmplat fericitul acela de aduna lemne pe lângă mare. Și găsindu-l pe el, i-a zis lui: avvo, unde locuiește avva Longhin, robul lui Dumnezeu? - neștiind că el este. Iar el i-a răspuns: ce voiești de la înșelătorul acela? Nu te duce la dânsul, căci este amăgitor! Dar ce este ceea ce ai? Iar femeia i-a arătat patima și făcând el semnul crucii peste locul acela, a slobozit-o zicând: du-te și Dumnezeu te va tămădui, căci Longhin cu nimic nu poate să te folosească! Deci s-a dus femeia, crezând cuvântul lui și s-a tămăduit îndată. După acestea povestind ea către oarecare lucrul și semnele bătrânului spunându-le, a priceput că el este avva Longhin.

5. Altădată iarăși i-au adus lui unii pe un îndrăcit. Iar el zicea către dânșii: eu n-am ce să fac. Ci mergeți mai bine la avva Zinon, Apoi când a început avva Zinon să gonească diavolul, a început a striga diavolul: acum socotești, avvo Zinon, că pentru tine ies? lată avva Longhin se roagă acolo împotriva mea și temându-mă de rugăciunile lui, ies, că altfel ție nu-ți dam răspuns.

6. Zis-a avva Longhin către avva Acachie: femeia atunci cunoaște că a zămislit, când i se va opri sângele. Așadar și sufletul, atunci cunoaște că a primit Duh Sfânt, când i se vor opri patimile cele ce curg jos dintr-însul. Iar câtă vreme petrece într-însele, cum poate să se mărească în deșert, că este fără patimă? Dă sânge și ia Duh!

Note

1. ↑ Avva Siluan a plecat din Egipt în Sinai cu 12 ucenici, între care și Zinon, pe la anul 380.
2. ↑ Enat sau Enaton a fost în antichitatea creștină egipteană o comunitate de mănăstiri situate nu departe de Alexandria. - Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Enaton și https://fr.wikipedia.org/wiki/Monast%C3%A8re_de_l%27%C3%89naton

Surse

• Patericul egiptean - ediția românească
• Les sentences des Pères du désert - collection alphabétique, Solesmes, 1981
• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
• Pateric Egyptean, ed. Sofia, București, 2011 (diortosit, completat și adnotat de monahul Filotheu Bălan)
• Patericul Mare. Apoftegmele Părinților Pustiei. Colecția tematică, trad. din limba greacă Pr. Proif Constantin Coman - Editura Bizantină, 2016

Cel între sfinți, părintele nostru Ghenadie I (grec.: Άγιος Γεννάδιος), a trăit în secolul al V-lea și a slujit ca Patriarh al Constantinopolului între anii 458-471. Printre altele, este cunoscut și pentru faptul de a fi fost un adept al școlii antiohiene de exegeză. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 17 noiembrie.

Viața

Sursa principală pentru cele ce se știu despre viața Sf. Ghenadie este cartea „Grădina sufletelor”, scrisă de sfinții Sofronie și Ioan, călugări la mănăstirea Salamina, de lângă Alexandria. Cei doi călugări au fost clerici ai Bisericii din Constantinopol chiar în timpul când aceasta era păstorită de Patriarhul Ghenadie.

Ghenadie era preot în Constantinopol când, la moartea patriarhului Anatolie în anul 458, a fost ales să îi succeadă acestuia pe tronul Bisericii din Constantinopol ca Patriarh de Constantinopol, fiind sprijinit de împăratul Leon I „cel Mare” (457-474).

Încă de la începutul păstoririi sale, Ghenadie și-a dovedit zelul său pentru credința creștină și pentru menținerea disciplinei monahale și a clerului, disciplină care slăbise în acea perioadă. Se distingea prin blândețea lui, toleranță, puritate și abstinență. Ne putem face o idee despre puterea rugăciunilor sale din următorul exemplu: în biserica Sf. Elefterie din Constantinopol era citeț un anume Charisius, care avea o reputație foarte proastă, fiind leneș, cheltuitor, impuritatea și chiar bănuit că se ocupa cu vrăjitoria. Sf. Ghenadie l-a admonestat cu blândețe și răbdare, dar în zadar. Atunci patriarhul a recurs la strictețe și a dat ordine să fie pedepsit și disciplinat acest cleric. Chiar și după pedeapsă, Charisius nu s-a îndreptat. Patriarhul Ghenadie a trimis atunci un emisar în numele său la biserica Sf. Elefterie, în care slujea Charisius. Intrând în biserică, trimisul Patriarhului a ajuns în fața altarului, a pus mâna pe placa ce acoperea mormântul Sf. Mucenic Elefterie și a rostit: „Sfinte Mucenic Elefterie! Patriarhul Ghenadie îți spune, prin mine păcătosul, că acest Charisius care slujește aici, în biserica ce îți este închinată, face multe nelegiuiri și creează mare scandal; prin urmare, fie îndreaptă-l pe el, fie scoate-l afară din Biserică!”. A doua zi Carisius, a fost găsit mort, spre spaima întregului oraș.

O altă minune atribuită Sf. Ghenadie și care zugrăvește marea putere a rugăciunilor sale, a avut loc atunci când un pictor a îndrăznit să picteze o imagine a lui Iisus Hristos, dându-i acestuia trăsăturile zeului păgân Jupiter. În urma acestei blasfemii, mâna pictorului s-a uscat imediat. Pictorul s-a pocăit și venind la biserică și-a mărturisit toate păcatele sale Patriarhului. St. Ghenadie s-a rugat pentru iertarea păcătosului și acesta s-a vindecat.

În acea perioadă, patriarhul monofizit Timotei al II-lea al Alexandriei fusese depus și exilat de către împăratul Leon I „cel Mare”. Timotei a venit totuși la Constantinopol, susținând că acceptă învățăturile Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon , pentru a fi restabilit pe tronul patriarhal. Dar, la 17 iunie 460, Papa Leon cel Mare i-a scris Patriarhului Ghenadie avertizându-l că „Timotei se descalificase el însuși, prin faptele sale, de harul de a mai fi episcop”. Sfătuit de patriarh, împăratul l-a exilat definitiv pe Timotei, mai întâi la Gangra, în Anatolia, apoi la Chersones, în Crimeea. În scaunul patriarhal al Alexandriei a fost confirmat Timotei al III-lea (Timotei Solofaciolus).

În timpul patriarhatului Sf. Ghenadie a fost construită la Constantinopol, în cartierul Psamathia, o biserică având hramul Sf. Ioan Botezătorul. Consulul Studios, un demnitar roman creștin, a adus un grup de monahi din Mănăstirea Neadormiților (a „achimiților” - Acoemetae), ctitorind astfel în anul 462 Mănăstirea Studion, cea care a devenit mai târziu principalul model al călugărilor de la Muntele Athos, precum și pentru majoritatea mănăstirilor ortodoxe. Sf. Ghenadie l-a rânduit ca egumen al noii mănăstiri pe Sf. Marchian (cel prăznuit la 10 ianuarie), cel pe care tot el îl numise mai înainte oeconomus al Bisericii Constantinopolului (administrator al tuturor bunurilor materiale ale Bisericii).

Patriarhul l-a rânduit, de asemenea, pe Sf. Daniil Stâlpnicul la preoție.

Așa cum relata Theodorus Lector (Theodoros Anagnostes) în a sa Historia Ecclesiastica., Sf. Ghenadie a ordonat ca nimeni să nu poată deveni membru al clerului până nu învăța Psaltirea pe de rost.

Sf. Ghenadie s-a străduit să elimine simonia (vânzarea și cumpărarea harului de a săvârși slujbe bisericești, în locul dobândirii acestui har prin vrednicie), care era, din păcate, destul de răspândită în acea perioadă, deși fuseseră luate unele măsuri la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451. Pentru aceasta, patriarhul Ghenadie I a convocat un sinod ce a avut loc la Constantinopol în anul 459. La acest sinod au participat 81 de episcopi, nu numai din Imperiul Roman de Răsărit, ci și din Africa (Egipt), inclusiv cei care fuseseră înlăturați pentru vederile lor ortodoxe de către patriarhul monofizit Timotei al II-lea al Alexandriei. În cadrul lucrărilor sinodului a fost aprobată Enciclica împotriva simoniei, scrisă de însuși Ghenadie și au fost luate măsuri concrete pentru ca simonia să nu mai poată fi practicată. La același sinod a fost condamnată falsa învățătură a ereticului Eutihie.

În anul 471 Sf. Ghenadie a adormit în pace, după ce păstorise timp de 13 ani Biserica din Constantinopol. A rămas în istoria Bisericii ca un patriarh plin de sfințenie, dar și pătruns de misiunea sa de conducere corectă a activităților Bisericii. Lucru mai rar pentru acea epocă, a fost glorificat de toți cei care au scris despre viața și activitatea lui.

Scrieri

Sf. Ghenadie este autorul unor Dialoguri și comentarii la Cartea profetului Daniel, lucrare care nu s-a păstrat însă. Conform unor alte surse, Ghenadie ar fi scris comentarii nu numai la Cartea profetului Daniel, ci și la alte cărți ale Vechiului Testament, precum și la epistolele Sf. Pavel.

A scris de asemenea o Enciclică împotriva simoniei, care a fost aprobată la un sinod ce a avut loc la Constantinopol în anul 459.

Note

1. ↑ Wace, H., Piercy, W., William C. Dictionary of Christian Biography and Literature to the End of the Sixth Century (third edition), Ed. John Murray, London, 1911

Surse

• St. Gennadius the Patriarch of Constantinople (OCA)
• Wikipedia - Gennadius of Constantinople

Cuvioasa Hilda din Whitby (614-680) a fost stareță a Abației Whitby în nordul Angliei în secolul al VII-lea. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 17 noiembrie.

Viața

Practic tot ce se știe despre Sf. Hilda provine din scrierile venerabilului Beda. Ea era fiica lui Hereric, nepotul regelui Edwin al Northumbriei, rege care se pare că ar fi devenit creștin datorită propovăduirii Sfântului Paulin (unul din misionarii veniți de la Roma) în jurul anului 627, pe când Hilda avea treisprezece ani.

Mișcată de exemplul surorii ei Hereswith, care, după ce s-a căsătorit cu Ethelhere din East Anglia (în prezent East of England, una din cele nouă regiuni ale Angliei) a devenit călugăriță la Chelles, în Galia, Hilda a călătorit și ea în East Anglia, intenționând să-și urmeze sora în străinătate. Dar Sf. Aidan de Lindisfarne a chemat-o înapoi în Northumbria. După ce s-a călugărit, a trăit în monahism mai întâi la o mănăstire situată pe malul de nord al râului Wear, apoi la Hartlepool. Ulterior, Hilda s-a angajat să pună în ordine mănăstirea de la Streaneshalch, un loc căruia vikingii danezi i-au numele de Whitby, un secol sau două mai târziu.

Sub îndrumarea Sfintei Hilda, Mănăstirea de la Whitby a devenit faimoasă. Sfintele Scripturi au fost studiate în mod special acolo și nu mai puțin de cinci dintre monahi au devenit episcopi, dintre aceștia Sf. John, Episcop de Hexham, și Sf. Wilfrid, Episcop de York, făcând un serviciu nespus bisericii anglo-saxone la această perioadă critică a luptei cu păgânismul. Aici, în 664, a avut loc importantul sinod la care regele Oswiu, convins de argumentele Sfântului Wilfrid, a hotărât, printre alte aspecte, o modalitate de calculare a datei pentru sărbătorirea Paștilor în Northumbria. Faima înțelepciunii Sfintei Hilda era atât de mare, încât veneau să o consulte călugări și chiar personaje regale, din împrejurimi dar și de la mari distanțe.

Cu șapte ani înainte de a muri, Sf. Hilda a fost lovită de o febră cumplită, care nu a părăsit-o până când și-a dat ultima suflare, dar, în ciuda acestei fapt, ea nu și-a neglijat niciuna dintre îndatoririle ei față de Dumnezeu sau față de copiii ei spirituali. Ea a murit liniștită după ce a primit sfânta împărtășanie, iar sunetul clopotului mănăstirii s-a auzit în mod miraculos la Hackness, la treisprezece mile depărtare, unde o călugăriță evlavioasă, pe nume Begu, a văzut sufletul Sfintei Hilda purtat la cer de îngeri.

De Sfânta Hilda este strâns legată și povestea lui Caedmon, bardul sacru. Când a fost adus în fața Sfintei Hilda, ea l-a admis să depună jurământul monahal în mănăstirea pe care ea o conducea, unde Caedmon a murit mai târziu, după ce devenise vestit pentru imnele sale.

Proslăvirea Sfintei Hilda încă dintr-o perioadă timpurie este atestată de includerea numelui ei în calendarul Sfântului Willibrord, scris la începutul secolului al VIII-lea. S-a pretins la o dată ulterioară că rămășițele Sfintei Hilda au fost traduse la Glastonbury de către regele Edmund, dar aceasta este doar o parte din „marele mit de la Glastonbury”. O altă poveste spune că Sfântul Edmund i-a adus moaștele la Gloucester. Există mai multe biserici englezești vechi dedicate Sfintei Hilda pe coasta de nord-est a Angliei, iar South Shields este probabil derivat de la numele acestei sfinte.

Sfânta Hilda a fost, împreună cu Sfânta Ebba din Coldingham (prăznuită la 25 august), una dintre figurile marcante ale creștinismului celtic timpuriu și reprezintă unul dintre puținele exemple ale unei amma care a primit de la Dumnezeu darul de a conduce atât comunități religioase cât și grupuri de călugări, de a îndruma credincioșii și de a da sfaturi înțelepte episcopilor care o ascultau, pentru că în Hristos Iisus nu mai există nici bărbat, nici femeie, ci un singur om nou (Galateni 3, 28).

Surse

• St. Hilda, în Catholic Encyclopedia
• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras

Legături externe

• St. Hilda of Whitby, from St. Wilfrid's Church in England (Anglican)
• St. Hilda, from Brittania.com