20 decembrie / 2 ianuarie

Sfântul sfințit mucenic Ignatie Teoforul a fost al treilea episcop al AntiohieiApostolul Petru și Apostolul Evod, căruia i-a urmat în scaun pe la anul 68. A murit în anul 107 în timpul persecuției împotriva creștinilor din vremea împăratului Traian. Prăznuirea lui principală este la 20 decembrie, iar la 29 ianuarie se face pomenire, în calendarul ortodox, pentru aducerea moaștelor sale de la Roma la Antiohia.

Teofor

Există două ipoteze privind numirea de Teoforul, care poate însemna atât purtătorul de Dumnezeu cât și cel purtat de Dumnezeu:

1. Unii spun că sfântul Ignatie a fost numit de creștinii din vremea sa deja ca „purtător de Dumnezeu” din cauza harului cu care Dumnezeu l-a înzestrat, cum se poate vedea și din scrierile sale.
2. Alții spun că Sfântul Ignatie a fost copilul pe care l-a apucat de mână Stăpânul Hristos și l-a luat în brațe și a zis: „De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăția cerurilor”; și: „Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește”. De aceea a fost numit purtător de Dumnezeu.

Viața și mucenicia

Sfântul mucenic Ignatie a fost urmaș direct al apostolilor, fiind al treilea episcop / patriarh al Antiohiei, după Evod (+68, unul din Cei 70 de Apostoli). A fost ucenic al sfântului apostol Petru și, împreună cu sfântul Policarp, episcop de Smirna, ucenic al sfântului apostol și evanghelist Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu.

Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia împotriva parților, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. Împăratul l-a cercetat îndelung și a văzut că nu poate fi întors de la credința în Iisus Hristos. De aceea a fost chinuit și în felurite chipuri; dar arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis legat la Roma, păzit de zece ostași, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. În drum spre Roma, a întărit Bisericile din cetățile prin care trecea și se ruga să fie mâncat de fiare, „ca să ajung, spunea el, pâine curată lui Dumnezeu”. În Roma a fost aruncat în arena circului și a fost sfâșiat de leii sloboziți asupra lui, de i-au rămas numai oasele cele mari. Pe acestea le-au adunat creștinii și le-au dus în Antiohia, dându-le fraților, ca un dar dorit. Aceștia le-au așezat cu toată cinstea în pământ. Biserica prăznuiește cu bucurie sărbătoarea Aducerii moaștelor sfântului Ignatie Teoforul la 29 ianuarie.

Posteritatea

Cele șapte scrisori care au rămas de la sfântul Ignatie l-au făcut să fie considerat ca cel mai important dintre Părinții apostolici.

Pe Sfântul Ignatie l-a cinstit cu un cuvânt de laudă și cel între sfinți părintele nostru Ioan Gură de Aur.

Scrierile

De la sfântul Ignatie au rămas 7 scrisori, de o deosebită importanță. Acestea au fost traduse și publicate în limba română de către preotul profesor universitar Dumitru Fecioru

• Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Efeseni
• Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Magnezieni
• Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Tralieni
• Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Romani
• Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Filadelfieni
• Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Smirneni
• Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Sfântul Policarp al Smirnei

Scrisorile către comunitățile din Efes, Magnesia, Tralles și Roma le-a scris din Smirna, când era dus sub gardă spre Roma. Apoi, din Troa, a scris Bisericilor din Filadelfia și Smirna, și lui Policarp al Smirnei.

Ignatie introduce în circulație noțiuni de bază ale vocabularului teologic: „Dumnezeu întrupat” (Către Efeseni 7, 2), „Dumnezeu-Hristos” (Către Smirneni 10, 1), „creștinătate”, „Biserica universală” („Unde este Hristos, acolo este Biserica universală/sobornicească” - Către Smirneni 8, 2), „leacul nemuririi” (i.e. Euharistia - Către Efeseni 20, 2).

Aceste scrisori s-au dovedit a fi influente în dezvoltarea teologiei creștine, întrucât numărul de scrieri din această perioadă a istoriei Bisericii este foarte mic. În mod evident, acestea au fost scrise în mare grabă și fără o planificare prealabilă, cu propoziții nedelimitate și o succedare neordonată a gândurilor. Ignatie este primul scriitor creștin cunoscut care insistă mult asupra principiului existenței unui singur episcop în fiecare oraș, asistat de presbiteri și diaconi. Scrierile mai timpurii vorbesc fie de episcopi, fie de presbiteri și lasă impresia că ar fie existat mai mult de un episcop în fiecare comunitate. Ignatie insistă și pe valoarea Euharistiei, numită leac spre nemurire. Pentru cititorul modern poate părea bizară dorința sa de a avea o mucenicie sângeroasă, lucru exprimat de el uneori foarte plastic în scrierile sale. Dar studierea atentă a dimensiunii soteriologice a scrierilor sale arată că el privește mântuirea ca izbăvire de puterea și frica morții. Astfel că pentru el a încerca să fugă de mucenicie ar echivala cu reîntoarcerea sub frica și puterea morții.

Astăzi se crede că doar versiunile mai scurte ale celor șapte scrisori sunt într-adevăr scrieri ale Sf. Ignatie. Se crede că versiunile mai lungi cuprind adăugiri datând din secolul al V-lea, scrise pentru a-l înscrie - postum - pe Sf. Ignatie ca martor în unele dispute teologice din acea perioadă. Se consideră că alte scrisori care i-au fost atribuite, ca și istorisirea martiriului său de către un martor ocular sunt simple falsuri datând din aceeași perioadă.

Citate extrase

„Timpul îți cere să dobândești pe Dumnezeu, după cum căpitanii corăbiilor cer vânturi bune, iar naufragiații cer porturi. Fii treaz, ca un atlet al lui Dumnezeu. Premiul? Nestricăciune și viață veșnică...” (Ep. către Policarp, II, 3).

„Mai bine este să taci și să fii, decât să vorbești și să nu fii. Bine este a învăța, dacă cel ce învață face.” (Ep. către Efeseni, XV, 1).

„Să nu fim așadar nesimțitori față de bunătatea Sa [a Domnului]! Că dacă ne-ar face nouă după faptele noastre, nici n-am mai fi. De aceea, fiind ucenici ai Lui, să ne învățăm să trăim potrivit creștinismului.” (Ep. către Magnezieni, cap. X, 1).

„Sunteți pietre ale templului Tatălui, pregătiți pentru zidirea lui Dumnezeu Tatăl, ridicați la înălțime cu unealta lui Hristos, care este crucea, folosindu-vă de Duhul Cel Sfânt ca de o funie.” (Ep. către Efeseni, IX, 1)

Imnografie

Tropar (Glasul 4)

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu însuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, sfințite mucenice Ignatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac (Glasul 4)

De la Răsărit astăzi te-ai înălțat și toată făptura ai luminat-o cu învățăturile Mirelui, Celui împodobit de Dumnezeu, purtătorule de Dumnezeu Ignatie.

Alt Condac, glasul al 3-lea

Ziua cea purtătoare de lumină a nevoințelor tale celor luminate, mai-nainte vestește tuturor pe cel ce s-a născut din Fecioară, că de acesta însetând, din dragoste ca să te îndulcești, te-ai grăbit să te macini de fiare. Pentru aceasta de Dumnezeu purtător te-ai chemat, Ignatie mărite.

Icos

Avraam oarecând a dus spre jertfă pre fiul său, mai-nainte închipuind junghierea celui ce cuprinde toate, și acum în peșteră merge să se nască. Iară tu, de Dumnezeu înțelepte, pe tine însuți tot te-ai adus ca o junghiere, și fiarelor mâncare făcându-te, grâu curat te-ai arătat Ziditorului tău; viețuind în jitnițele cerești cu adevărat, și cu ceea ce ai dorit desfătându-te. Pentru care toată lumea lăsând prea fericite, de Dumnezeu purtător te-ai chemat, Ignatie mărite.

Iconografie

Sfântul Ignatie Teoforul este reprezentat, conform Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sofia, București, 2000, p. 152), ca un episcop bătrân, cu barba lungă, spunând următoarele: „Doamne Dumnezeule, Atotțiitorule, Cela ce ești unul sfânt, [Carele primești jertfă de laudă de la cei ce te cheamă pe tine cu toată inima...]”

Iar pentru icoana care reprezintă mucenicia sa (pomenită la 20 decembrie), erminia precizează doar că se săvârșește fiind mâncat de lei. Frecvent, sunt reprezentați doi lei care îl atacă pe Sfânt, care apare așa cum este descris mai sus, cu veșmintele episcopale.

Note

1. ↑ Sinaxarul din Minei îl consideră ca fiind al doilea episcop al Antiohiei, deoarece adesea apostolii nu sunt considerați ca episcopi, ci au un statut particular, oarecum superior celui de episcop (ei sunt cei care instalează primii episcopi).
2. ↑ Scrierile Părinților apostolici, traducere, note și indice de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979, colecția „Părinți și scriitori bisericești (PSB) 1” (reeditat de EIBMBOR de mai multe ori).

A se vedea și

• Biserica Ortodoxă a Antiohiei

Legături externe

• Calendar ortodox Sinaxar (în limba română)
• Scrieri creștine timpurii Texte online ale Scrisorilor Sf. Ignatie (în engleză)
• Ecleziologia Sf. Ignatie al Antiohiei de Pr. John S. Romanides (în engleză)
• "Found to be above death": Ecclesiology as Eucharistic Soteriology in the epistles of St. Ignatius of Antioch, de Andrew Stephen Damick (în engleză)
• Ignatie al Antiohiei - 131 de creștini pe care ar trebui să îi cunoască fiecare, din revista Christian History
• Icoana și mucenicia Sf. Ignatie Teoforul
• Viața și icoana Sf. Ignatie al Antiohiei

Înainteprăznuirea este o perioadă de timp de dinaintea unei sărbători mari din anul creștin în timpul căreia Biserica anticipează sărbătoarea care se apropie. Această apropiere se reflectă în viața liturgică prin prefigurarea sărbătorii în slujbele care se țin în perioada înainteprăznuirii.

Majoritatea sărbătorilor care au înainteprăznuire au și dupăprăznuire și odovanie.

Perioada de înainteprăznuire variază între una și cinci zile, în funcție de particularitatea sărbătorii.

Sfintele Paști, celelalte sărbători din Penticostar și Duminica Floriilor nu au înainteprăznuire. Majoritatea sărbătorilor mai mici, care nu sunt Praznice Împărătești, nu au înainteprăznuire.

Durata înainteprăznuirii

• Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie) — înainteprăznuire: o zi (7 septembrie)
• Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie) — înainteprăznuire: o zi (13 septembrie)
• Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie) — înainteprăznuire: o zi (20 noiembrie)
• Nașterea Domnului (25 decembrie) — înainteprăznuire: 5 zile (20 decembrie - 24 decembrie)
• Epifania (6 ianuarie) — înainteprăznuire: 4 zile (2 ianuarie - 5 ianuarie)
• Întâmpinarea Domnului (2 februarie) — înainteprăznuire: o zi (1 februarie)
• Bunavestire (25 martie) — înainteprăznuire: o zi (24 martie)
• Schimbarea la Față (6 august) — înainteprăznuire: o zi (5 august)
• Adormirea Maicii Domnului (15 august) — înainteprăznuire: o zi (14 august)

A se vedea și

• Dupăprăznuire
• Odovanie

Surse

• The Festal Menaion, tr. by Mother Mary and Archimandrite (now Bishop) Kallistos (St. Tikhon's Seminary Press) (ISBN 1878997009)
• The Pentecostarion, tr. Holy Transfiguration Monastery (ISBN 0943405025)
• Website of the St. Raphael Clergy Brotherhood of the Diocese of Wichita and Mid-America

Crăciunul sau Nașterea Domnului este sărbătoarea creștină a nașterii după trup a Domnului Iisus Hristos, celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domnești (sau praznice împărătești) ale Bisericilor Ortodoxe, a treia mare sărbătoare după cea de Paști și de Rusalii. În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul este de asemenea sărbătoare legală și se prelungește în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.

Nașterea lui Iisus, Hristosul

La „plinirea vremii” (Galateni 4,4), Dumnezeu S-a întrupat, „chip de rob luând” (Filipeni 2, 7) și S-a născut din Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului omenesc.

Conform Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții, Iisus, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a născut în cetatea Betleemului într-o iesle simplă, în peșteră săracă. Dreptul Iosif și Maria, mama lui Iisus au venit din Nazaret în Betleem pentru recensământul poruncit de proconsulul Quirinius, în timpul împăratului Octavian Augustus (Luca 2, 1), dar negăsindu-se loc de găzduire în cetate (Luca 2, 7), Maria, însoțită de logodnicul său Iosif, a găsit adăpost într-o peșteră păstorească, unde L-a născut pe Pruncul Sfânt (Luca 2, 1-20).

Betleemul, numit în vechime și Efrata, se mai chema și cetatea lui David, căci într-însa s-a născut și a fost uns ca împărat marele strămoș după trup al Mântuitorului. Dar s-a mai numit și „Casa Pâinii”, de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-și turmele de oi în acele locuri, mai înainte a văzut și a proorocit că acolo avea să Se pogoare și să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.

Betleemul, situat în Palestina, este o cetate mică, la jumătatea drumului între Ierusalim și Hebron, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul și unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri.

De ce S-a născut Mântuitorul în Betleem. Exista o proorocie că Betleemul va fi locul de naștere al Mântuitorului Iisus Hristos! Proorocul Miheia a spus, cu 4–500 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume: Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești mai mic între fiii lui Iuda, căci din tine va ieși Povățuitorul, Care va paște pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1]; Matei 2, 6).

De ce S-a născut Hristos într-o peșteră? Peștera este simbolul întunericului. Hristos a venit să aducă lumină și în temnița iadului dar și în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum și mai ales cel de până la venirea lui Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stând în întunericul slujirii la idoli și al păcatului.

Hristos S-a născut noaptea și în peșteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul. Unde? În peșterile despre care a spus Isaia, căci zice: peșterile lor – vorbește de peșterile iadului – în veci cu întuneric sunt făcute. Și a venit să risipească întunericul din peșterile iadului și întunericul păcatului de pe fața pământului.

S-a născut în miezul nopții, ca să lumineze peșterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vină în lume. El de la început era lumina lumii și a venit să lumineze și să strălucească în toate părțile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Deși tradiția vorbește despre trei magi care au venit și s-au închinat Pruncului Sfânt chiar în ziua Nașterii Sale (sau, în Tradiția Bisericii Romano-Catolice, douăsprezece zile mai târziu), Sfânta Scriptură vorbește despre mai mulți înțelepți care au venit și I s-au închinat (Matei 2), fără să precizeze numărul lor și nici momentul precis la care au venit. Oricum ar fi, magii sau înțelepții au adus Pruncului daruri: aur, smirnă și tămâie (Matei 2, 11). Imnografia sărbătorii înțelege aceste daruri ca pe niște semne și simboluri: aur, pentru că Hristos este împărat; tămâie, ca unui Dumnezeu; și smirnă, ca Aceluia ce avea să pătimească, să moară și să fie îngropat cu smirna și aromele aduse de femeile mironosițe.

Deși sărbătorim Nașterea Domnului pe 25 decembrie în fiecare an, cei mai mulți teologi sunt de părere că aceasta nu ar fi data reală a Nașterii Domnului și că ar avea legătură cu serbările păgâne care cădeau în această zi a solstițiului. Însă nu este întâmplătoare așezarea sărbătorii Nașterii Domnului în această zi, dincolo de aspectul istoric legat de faptul că până și păgânii intuiau importanța și greutatea simbolică a acestei zile. Sensul principal este unul duhovnicesc, simbolic, pentru că începând de acum ziua crește și noaptea scade. Și la fel de semnificativ este faptul că, după unii Părinți, Hristos nu S-a născut oricând, ci duminica!

Sfânta Scriptură vorbește despre ziua în care a făcut Dumnezeu lumina, când a zis: „Să se facă lumină” – și a fost lumină! (Facerea 1, 3). Ziua întâi a săptămânii, Duminica, Ziua Domnului sau Ziua soarelui! Duminica S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfinții Părinți de la Sinodul de la Calcedon. Duminica a înviat din morți (Matei 28, 1). Duminica a trimis Hristos pe Duhul Sfânt peste Sfinții Săi ucenici și Apostoli. Duminica Sfinții Apostoli făceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a dat și Apocalipsa, pentru că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (1, 10). Iată dar, câte sunt legate de ziua Duminicii! De aceea a sfințit Dumnezeu ziua Duminicii și cu Nașterea Sa, pentru că în ziua aceasta a făcut Dumnezeu lumina.

Sărbătorirea Praznicului

Postul Crăciunului

Articol dedicat: Postul Nașterii Domnului

Pregătirea începe cu un post de patruzeci de zile ce precede praznicul. Acest post se numește al Crăciunului, sau Advent sau Așteptare, după cum era numit în vechime și până în prezent în unele comunități. Pentru credincioși este un timp al curățirii sufletești și trupești pentru intrarea și părtășia în marea realitate duhovnicească a venirii în lume a lui Iisus Hristos, similar pregătirii prin post pentru Învierea Domnului.

Începutul postului pe 15 noiembrie nu e marcat liturgic de nici un imn special, însă șase zile mai târziu, de Intrarea Maicii Domnului în biserică, auzim prima anunțare din irmoasele Canonului Crăciunului „Hristos Se naște! Slăviți-L!”

Perioada aceasta mai include alte zile pregătitoare ce anunță apropierea Crăciunului: Sf. Andrei pe 30 noiembrie; Sf. Nicolae pe 6 decembrie; Sf. Spiridon pe 12 decembrie; Duminica Sfinților Strămoși, penultima dinaintea Crăciunului; și Duminica Strămoșilor după Trup de dinaintea Crăciunului.

Din 20 decembrie începe Înainteprăznuirea Nașterii Domnului. Există aici asemănări liturgice cu Săptămâna Patimilor de dinaintea Paștilor. Biserica Ortodoxă privește nașterea Fiului lui Dumnezeu ca începutul lucrării Sale mântuitoare ce Îl va conduce spre jertfa supremă pe Cruce, pentru om și a sa mântuire.

Ajunul Crăciunului

În ajunul Crăciunului se citesc Ceasurile Împărătești și se săvârșește Vesperoliturghia Sf. Vasile cel Mare (Liturghia de seară, unită cu vecernia). La toate aceste slujbe sunt citite 9 profeții din Vechiul Testament despre Nașterea Domnului.

Slujba de Priveghere

Privegherea de seară a Nașterii Domnului începe cu Pavecernița Mare, deoarece Vecernia s-a slujit deja cu Liturghia Sf. Vasile. La Pavecerniță se cântă troparul și condacul praznical precum și imnuri speciale de slăvire a nașterii Mântuitorului. La aceasta se adaugă rugăciuni speciale de cereri stăruitoare și de binecuvântare a celor cinci pâini, a grâului, vinului și untdelemnului. Credincioșii consumă apoi pâinea binecuvântată și înmuiată în vin, și sunt unși cu acest untdelemn. Partea aceasta a privegherii, săvârșită la toate praznicele mari, se numește Litia (cuvânt de origine slavonă) sau artoklasia, care în limba greacă înseamnă frângerea pâinii.

Rânduiala Utreniei este cea a unui praznic mare. Aici, pentru prima dată, se cântă în întregime Canonul Nașterii Domnului, iar credincioșii cinstesc Icoana Nașterii Domnului.

Liturghia de Crăciun

În încheierea prăznuirii stă Liturghia din ziua Nașterii Domnului. Aceasta începe cu stihuri speciale din psalmi aleși (109/110, 110/111 și 111/112) care înlocuiesc cele trei antifoane obișnuite. Troparul și Condacul praznical marchează vohodul (intrarea) cu Evanghelia. Stihul baptismal „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat” (Galateni 3,27) înlocuiește încă o dată imnul Trisaghion, „Sfinte Dumnezeule”. Pericopa apostolică e cea de la Galateni 4,4-7, iar cea evanghelică e relatarea cunoscută a Nașterii Domnului de la Matei 2,1-12. Liturghia continuă apoi obișnuit, singura excepție fiind înlocuirea Axionului („Cuvine-se cu adevărat”) cu irmosul de la cântarea a 9-a a Canonului Nașterii „Taină minunată și neobișnuită văd”.

Douăsprezece zile de Crăciun

A doua zi de sărbătoare marchează începutul a două două zile de prăznuire închinate Maicii Domnului. Prima, pe 26 decembrie, este a Soborului Născătoarei de Dumnezeu. Îmbinând imnuri ale Nașterii cu cele ale Maicii lui Dumnezeu, Biserica arată către Fecioara Maria ca înlesnitoarea care a îngăduit Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. Apoi pe 27 decembrie, pomenim și pe Sf. Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan.

În Duminica de după Nașterea Domnului pomenim pe Sf. Apostol Iacov, ruda Domnului, pe regele David și pe Dreptul Iosif.

Într-a opta zi a Nașterii e Tăierea Împrejur a Domnului.

Perioada de bucurie a Crăciunului se întinde până la Arătarea Domnului, perioadă în care postul și îngenuncherea în biserică sunt oprite, cu excepția unei singure zi, Ajunul Bobotezei. De la Crăciun și până la Bobotează, creștinii ortodocși din unele părți se salută cu cuvintele: „Hristos Se naște!” iar răspunsul este: „Slăviți-L!”

Imnografie

Tropar (Glasul al 4-lea)

Condac (Glasul al 3-lea)

Crăciunul în tradiția românească

Peste tot unde există suflare românească cu simțământ creștin, Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Nașterii Domnului, prilej de bucurie, pace și liniște spirituală. Este o zi în care dăruim și primim multă iubire și căldură sufletească. Acest lucru se remarcă în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru Crăciun.

Credință și legende

În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoțită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soția acestuia în grajd, unde dă naștere lui Iisus. De asemenea, se spune că în noaptea sfântă a nașterii lui Hristos s-au deschis cerurile și Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o sărbătoare sfântă care aduce lumină în sufletele oamenilor.

Colindele de Crăciun

Colindele, precum și obiceiurile colindelor sunt prezente și la alte popoare, și s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească „Scoală, gazdă, din pătuț” există și la valoni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de „Dji vén cwerî m'cougnou d'Noyé”.

Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele și creștinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, copiii — câte trei, ca cei trei magi — merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare...”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineața la Moș Ajun!”, casele frumos împodobite își primesc colindătorii. Aceștia sunt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: „Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, „O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, „Domnuleț și Domn în cer” de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în „Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele.

Obiceiurile culinare

Timp de 40 de zile înainte de sărbători creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după litie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipează Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnații, chișca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboșul și nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roșu prețuit de toată lumea.

Etimologie

Pentru lingviști, cuvântul „Crăciun” este un cuvânt ciudat. Unii susțin că ar proveni din limba latină, și anume din „creatio”/ „creationem”, care înseamnă „creațiune, naștere”. Alții susțin că e vorba de un cuvânt mult mai vechi, tracic, dinainte de romanizarea Daciei.

Dicționarul etimolog român al lui Alexandru Ciorănescu (Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958–1966) aduce clarificări și argumente importante pentru a susține că numele de „Crăciun” vine de la etimonul latin creātiōnem luat cu semnificația de „copil”.

A se vedea și

• Moș Crăciun
• Postul Nașterii Domnului
• Colindă
• Magi
• Icoana Nașterii Domnului

Legături externe

• (ro) Crăciunul — Primiți colindători? - despre tradițiile religioase populare dintr-un sat din Munții Apuseni
• (en) The Nativity of our Lord God and Savior Jesus Christ (OCA)
• (fr) L'icône de la Nativité

Binecredinciosul Părintele nostru Ioan din Kronstadt (n. 19 octombrie 1829 în Sura – m. 20 decembrie 1908 în Kronstadt) a fost preot și teolog al Bisericii Ortodoxe din Rusia.

S-a născut în 1829, primind numele de Ivan Ilici Sergheiev. Din 1855 a slujit ca preot la catedrala Sfântului Andrei din Kronstadt. Aici s-a dedat cu multă osârdie activităților filantropice în special pentru cei înstrăinați de Biserică. A călătorit foarte mult pe întreg teritoriul Imperiului Rusiei. A fost membru al mișcării dreapta Soiuz Russkogo Naroda (Alianța Poporului Rus), dar nu s-a implicat în politică. Era deja foarte cinstit încă din timpul vieții.

Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei l-a proslăvit ca sfânt începând cu anul 1964, iar Biserica Ortodoxă Rusă din 8 iunie 1990. Una din mănăstirile cele mai mari din St. Petersburg, a doua ca număr de viețuitori, este dedicată Sfântului Ioan de Kronstadt.

Prăznuirea sa se face pe 20 decembrie.

Citate

„Când te rogi singur și sufletul îți este abătut, când ești ostenit și apăsat de singurătate, atunci adu-ți aminte că Dumnezeu cel Întreit Sfânt te privește cu ochii mai străluciți decât soarele; de asemenea (te privesc) toți îngerii, îngerul tău păzitor și toți sfinții lui Dumnezeu. Cu adevărat te privesc; pentru că toți sunt una în Dumnezeu și unde este Dumnezeu sunt și ei de asemenea. Acolo unde se află soarele, acolo se află îndreptate și toate razele sale. Încearcă să înțelegi ce înseamnă aceasta.”

„Nimic nu este imposibil pentru cei care cred; credința vie și neclintită poate face minuni mari cum ar fi minunile ce țin de slujbele religioase (tainele Bisericii). Taina are loc chiar dacă noi suntem increduli sau nu credem în momentul celebrării lor. „Oare necredința lor va nimici credincioșia lui Dumnezeu?” (Romani 3:3). Răutatea noastră nu poate învinge bunătatea și mila negrăită a lui Dumnezeu; tristețea noastră nu poate birui înțelepciunea lui Dumnezeu și nici slăbiciunea noastră, puterea infinită lui Dumnezeu.” – Viața mea în Hristos.

„O, ce cât de mare este fericirea și bucuria de a se adresa Veșnicului Părinte. Întotdeauna să prețuiești această bucurie ce ți-a fost dăruită de harul nesfârșit al lui Dumnezeu și adu-ți aminte de ea în timpul rugăciunilor tale. Dumnezeu, îngerii și sfinții te ascultă.”

„Dușmanul mântuirii noastre mai ales încearcă să ne îndepărteze mintea și inima de la Dumnezeu atunci când dorim sa-I slujim și se silește în mod viclean să ne facă să ne lipim inima de lucruri neînsemnate. Fii mereu, în orice moment, cu Dumnezeu mai ales atunci când I te rogi. Dacă ești nestatornic, vei trece pe lângă viață și vei cădea în tristețe și în strâmtorare.”

„Nu te descuraja atunci când te lupți cu dușmanul nevăzut, și chiar și atunci când te afli în mijlocul necazurilor și te simți copleșit, dă slavă lui Dumnezeu, Cel care te-a găsit demn de a suferi pentru El, pentru a fi luptat împotriva vicleniei șarpelui și de-a fi rănit pentru El în toată vremea; căci dacă n-ai fi trăit cu cuvioșie și nu te-ai fi silit să te unești cu Dumnezeu, dușmanul nu te-ar fi atacat și nu s-ar fi luptat cu tine.”

„Să nu-ți fie teamă atunci când apare un obstacolul și nu fugi de el; fără luptă nu există virtute. Credința, nădejdea și dragostea noastră sunt puse la încercare și se arată în încercări, adică în împrejurări dificile și amare ce ne vin atât din exterior cât și din interior pe timp de boală, necaz și lipsuri.”

„A se ruga pentru ceilalți are un efect foarte binefăcător asupra celui care se roagă; îi curățește inima, îi întărește credința și nădejdea în Dumnezeu și crește în iubirea de Dumnezeu și de aproapele.”

Imnografie

Tropar (Glas 1) [1]

Mare apărător al credinței ortodoxe

Ocrotitor plin de grijă al pământului Rusiei

Credincios următor al rânduielilor și al chipului de păstor

Predicând pocăința și viața în Hristos

Minunat slujitor și chivernisitor al tainelor lui Dumnezeu

Ca cel ce ai îndrăzneală și mijlocești pentru oameni

O Bunule și dreptule Părinte Ioan,

Tămăduitor și făcător de minuni

Lauda orașului Kronstadt

Și podoaba Bisericii noastre

Roagă-te Atotmilostivului Dumnezeu

Pace lumii să dăruiască și sufletelor noaste mântuire.

Tropar (Glas 4)

Asemenea unui apostol, așa învățătura ta s-a întins până la marginile lumii,

Ca un mărturisitor așa ai suferit pentru Hristos,

Ești asemenea ierarhilor prin predicarea cuvântului;

Cu dreptate strălucești cu harul lui Dumnezeu.

Dumnezeu ți-a înălțat smerenia ta mai presus de ceruri

Și ne-a dat numele tău ca izvor de minuni

O, făcătorule de minuni ce de acum trăiești în veșnicie în Hristos

Îndură-te de cei apăsați de încercări

Și auzi-ne pe noi când strigăm cu credință, O preaiubitul nostru păstor Ioan.

Condac (Glas 3)

Astăzi păstorul din Kronstadt

Se înfățișează înaintea tronului lui Dumnezeu

Rugându-se cu osârdie pentru credincioși

Păstorului Celui Mare care a promis:

„Voi zidi biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui pe dânsa”.

Surse

• en: Wikipedia: John of Kronstadt
• en: Articole la FatherAlexander.org: [2], [3], [4], [5], [6]

Legături externe

• ro: Viața, acatistul, icoane și fragmente din scrierile Sf. Ioan de Kronstadt
• en: Photos and icons: [7], [8]