Petru Movilă a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646. Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea, fiind autorul Mărturisirii de credință ortodoxă, și ca un reformator al învățământului teologic ortodox. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie.
Viața
Familia lui Petru Movilă
Petru Movilă s-a născut la 31 decembrie 1596 la Suceava, într-o familie boierească din Moldova secolului al XVII-lea. Familia Movileștilor dăduse Moldovei și Țării Românești mai mulți domni, între care tatăl lui Petru, Simion (domn al Țării Românești, cu întreruperi, în anii 1599-1601 și al Moldovei în 1606-1607) și fratele acestuia, Ieremia Movilă (domn al Moldovei, cu o scurtă întrerupere, între anii 1595-1606). Mama lui, Marghita, era o prințesă poloneză, călugărită ulterior sub numele de Melania.
Pe lângă Ieremia Movilă, un alt frate de-al tătălui său a fost mitropolitul Gheorghe. Cei trei frați erau ctitorii mănăstirii Sucevița. Tatăl celor trei frați, deci bunicul lui Petru, era marele logofăt Ioan Movilă, căsătorit cu Maria, fiica lui Petru Rareș. Petru era, așadar, strănepotul lui Petru Rareș și al lui Ștefan cel Mare. Dintre frații lui Petru, trei au ajuns domni în Moldova și Țara Românească: Mihail, Gavriil și Moise.
Egumenul mănăstirii Peșterilor din Kiev
Din pricina situației politice tulburi din Moldova, familia lui a trebuit să fugă în Polonia când Petru era încă foarte tânăr. Petru a primit educația timpurie în Polonia, la școala ortodoxă din Liov, continuându-și apoi studiile în Europa Occidentală, inclusiv la universitatea din Paris și în Olanda. În Polonia a fost o vreme ofițer, însă el era atras mai mult de viața monahală. Și-a păstrat credința ortodoxă în toată perioada în care a trăit în țări catolice și protestante.
În anul 1625 a intrat în mănăstire, în Lavra Pecerska din Kiev. A fost tuns în monahism în anul 1627. Mai târziu a fost hirotonit preot și apoi a primit rangul de arhimandrit, fiind de asemenea și egumenul mănăstirii.
În acea perioadă, Ucraina se confrunta cu un curent prozelitist catolic-iezuit.
Petru Movila a izbutit să ridice activitatea bisericească și culturală a mănăstirii Pecerska la un prestigiu necunoscut până atunci. În timpul celor peste cinci ani de activitate ca egumen, el a dovedit a fi o personalitate excepțională, cerută de situația critică în care se găsea Ortodoxia din regatul polon.
Între altele, s-a ocupat de restaurarea și înfrumusețarea mănăstirii și a peșterilor în care se aflau moaște de sfinți, precum și de întocmirea vieții acelora. A continuat activitatea tipografică a predecesorilor săi, reorganizând tipografia pe care a înzestrat-o și cu litere latine, dând la lumină mai multe cărți de slujbă și de învățătură.
În anul 1631, a pus bazele unui colegiu, întâi în Lavră, mutat apoi în mănăstirea Bratska, din care s-a dezvoltat mai târziu vestita Academie duhovnicească de la Kiev. Nevoia unei asemenea școli se simțea atunci mai mult ca oricând, pe de o parte, ca ortodocșii să nu mai fie nevoiți să frecventeze școlile iezuiților, pe de altă parte, ca să poată ridica nivelul cultural al clerului său și, în felul acesta, să poată apăra cu temei adevărurile de credință ortodoxe.
În anul 1632, a avut loc alegerea noului rege al Poloniei. Cu acest prilej, arhimandritul Petru Movilă, ca reprezentant al mitropolitului din Kiev, a strâns în jurul său pe mulți nobili poloni din Dietă, izbutind să impună alegerea ca rege a lui Wladyslaw IV (1632-1648). În felul acesta, noul rege s-a văzut silit să recunoască unele din vechile drepturi și libertăți ale ortodocșilor din regatul său, prin așa-numitele „articole de împăcare” (Articula de pacificatione sau Pacta conventa) dintre ortodocși și uniți, semnate de Wladyslaw la 1 noiembrie 1632, cu câteva zile înainte de încoronarea sa. Printre altele, au fost câștigate: libertatea de cult a Ortodoxiei în regatul polon; recunoașterea legală a Mitropoliei ortodoxe a Kievului, cu eparhiile sufragane: Lvov (singura eparhie ortodoxă menținută tot timpul și până atunci), Luțk, Przemyśl și Mstislav; dreptul pentru Biserica Ortodoxă de a avea biserici, tipografii și spitale; menținerea frățiilor ortodoxe și dreptul de a înființa altele; restituirea tuturor bisericilor ortodoxe din Kiev, răpite de uniți; dreptul pentru credincioșii ortodocși de a dobândi orice demnități în stat.
Cu toate acestea, luptele dintre ortodocși și uniți au continuat, ajungându-se și la ciocniri sângeroase, încât ulterior multe din drepturile primite au fost revizuite, iar uniții au rămas favorizați.
Hirotonia întru arhiereu
La 2 martie 1631, a trecut la cele veșnice mitropolitul Iov Boretski al Kievului, fiind ales în locul său episcopul Isaia Kopinski de Przemysl. Nefiind recunoscut de autoritățile de stat polone, ca și ierarhii hirotoniți de Teofan al Ierusalimului, s-au făcut noi alegeri de vlădici. În scaunul de „arhiepiscop și mitropolit al Kievului, Haliciului și a toată Rusia” (e vorba de Rusia Mică) a fost ales arhimandritul Petru Movilă. La alegerea lui au tras greu în cumpănă atât originea sa voievodală și relațiile pe care le avea cu oamenii politici ai vremii, dar, mai ales, pregătirea sa cărturărească și marile biruințe ale Ortodoxiei din regatul polon, dobândite prin vrednicia sa. Alegerea sa ca mitropolit a fost întărită de regele Wladyslaw al IV-lea și recunoscută de patriarhul ecumenic Chiril Lucaris.
La 28 aprilie 1633, a fost hirotonit întru arhiereu de către un sobor de ierarhi în frunte cu episcopul Ieremia Tissarovski, în catedrala cu hramul Adormirea Maicii Domnului (Uspenia) din Lvov, la zidirea căreia contribuiseră tatăl și unchiul său, domnitorii Simion și Ieremia Movilă (era numită și „Volosskaia țerkov”). Abia la începutul lunii iulie 1633, și-a făcut intrarea în Kiev.
Activitatea arhierească
Rodnica activitate începută de Petru Movilă ca egumen al Lavrei Pecerska a fost continuată, cu și mai multă însuflețire, după înscăunarea sa ca mitropolit al Bisericii Ortodoxe ucraino-ruse din Polonia.
Ctitoriri
Pe tărâm gospodăresc, se remarcă refacerea și înfrumusețarea unor biserici și mănăstiri din Kiev. Astfel a luat măsuri pentru restaurarea catedralei mitropolitane Sf. Sofia (lucrările au durat vreo 10 ani) și a mănăstirilor dependente de ea, Vîdubițki și Pustîno-Nicolaevsk, restituite atunci de uniți ortodocșilor. De asemenea, a fost înnoită biserica principală a mănăstirii Pecerska, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (Uspenia), a fost restaurată din temelie biserica „Spasa”, ctitorită, după tradiție, de marele cneaz Vladimir, a fost „dezgropată” biserica Desiatinaia, ctitoria aceluiaşi cneaz, lăsată în ruină câteva secole (aceasta a fost terminată numai după moartea sa, din banii lăsaţi de el, prin testament). În afară de acestea, a ridicat câteva spitale și azile, a pus bazele unor noi frății ortodoxe.
Supravegherea clerului
Pentru întărirea disciplinei și a vieții religios-morale a clerului său, mitropolitul Petru a instituit vicari (unul pentru Ucraina, altul pentru Bielorusia Lituania), precum și protopopi, cu misiunea de a cerceta și îndruma pe preoți (înșiși protopopii erau controlați de oamenii săi de încredere, recrutați dintre călugării cu învățătură). El însuși cerceta adeseori pe episcopii săi sufragani.
În fiecare an convoca „soboare” de protopopi și preoți, pentru a lua felurite măsuri privitoare la bunul mers al treburilor bisericești.
A organizat un consistoriu, format din călugări învățați, pentru cercetarea și judecarea abaterilor clerului. A luat măsuri împotriva recăsătoririi preoților, pentru întărirea disciplinei monahale, pentru oprirea femeilor creștine de a sluji la evrei etc.
Academia din Kiev
Dar, în chip deosebit, trebuie subliniată activitatea culturală a mitropolitului Petru Movilă. Așa, de pildă, a purtat o grijă permanentă școlii sale din Kiev, care avea o programă de studii identică cu a școlilor superioare din Occident, un personal didactic temeinic pregătit și o bibliotecă bogată. Rectorul și profesorii, numiți de mitropolitul Kievului, erau recrutați dintre monahii cărturari membri ai Frățiilor Ortodoxe sau dintre tinerii trimiși la studii de Petru Movilă (Isaia Kozlovski, Sofronie Pociațki, Silvestru Kosov - urmașul lui Petru în scaunul mitropolitan -, Inochentie Ghizel și alții).
Programa de studii era foarte bogată, punându-se accentul pe disciplinele umaniste: gramatica, poetica, sintaxa, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia, muzica, filozofia, teologia etc. Colegiul „movilean” din Kiev este considerat cel mai vechi așezământ de învățământ superior la slavii ortodocși. Predarea se făcea în principal în limba latină și, secundar, în limbile greacă și rusă, iar studenții primeau o dublă formație teologică și științifică.
La începutul secolului al XVIII-lea a devenit Academie. A răspândit multă lumină nu numai în Biserica ucraineană, ci în întreaga Ortodoxie (au studiat acolo și mulți români, mai ales în secolul al XIX-lea), exercitând o influență binefăcătoare asupra dezvoltării învățământului superior din alte țări ortodoxe. De pildă, după modelul lui s-a organizat o școală superioară la mănăstirea Trei Ierarhi din Iași de către domnitorul Vasile Lupu, în 1640, alta la mănăstirea Sfântul Andrei din Moscova, de către un sfetnic al tarului Alexei Mihailovici (devenită Academie slavo-greco-latină), ambele cu profesori trimiși de la Kiev.
În același timp, s-a îngrijit și de buna funcționare a celorlalte școli ortodoxe din cuprinsul eparhiei sale (Vinița, Lutk etc.). Prin aceste școli, urmărea să formeze un cler cult, care să facă față atacurilor uniate și iezuite.
Tipărituri
A tipărit trei categorii de cărți:
- de slujbă: Liturghierul (Pecerska 1629, 1638 și 1639, Lvov 1636), Evangheliarul (Lvov 1636, Pecerska 1644), Apostolul (Lvov 1639), Psaltirea (Pecerska 1629, 1640 și 1644, Moghilev 1637), Octoihul (Lvov, 1630, 1639, 1640 și 1644), Triodul (Pecerska, 1627, 1631, 1640), Triodul înflorat (Pecerska 1631, Lvov 1642), Penticostarul (Pecerska 1631, Lvov 1642), Antologhionul (Pecerska 1636, Lvov 1638) etc.
- de evlavie sau de zi cu zi: Capitolele parenetice ale diaconului Agapet (sec. VI) și Aşezămintele ascetice ale lui Dorotei (sec. VI, 1628), Omiliile Sfîntului Macarie Egipteanul (1632), Patericul sfinților care au strălucit în Pecerska (1634), Istoria lui Varlaam și Ioasat (1637), Minunile peșterilor Kievului (1638) etc., toate tipărite la Kiev.
- de apărare a Ortodoxiei: Cazania sau Evanghelia învăţătoare (1637) și Istoria bisericească (1643).
Sumar
Petru a cârmuit Biserica Ortodoxă din Ucraina într-o perioadă în care aceasta se găsea sub dominația poloneză. Lui i se datorează în primul rând renașterea ortodoxă de aici, după vremurile grele ale Unirii de la Brest-Litovsk (1596), când o mare parte a ortodocșilor de aici a acceptat supremația Papei de la Roma și unirea cu Biserica Romano-Catolică. Foarte preocupat de soarta Bisericii Ortodoxe, Petru s-a dedicat întăririi poziției ortodocșilor care rămăseseră independenți de Roma. În ciuda unor puternice presiuni politice și sociale, devenite uneori chiar violente, el a reușit să recupereze pentru Biserica Ortodoxă și să restaureze un mare număr de biserici, între care Catedrala Sfânta Sofia din Kiev.
Adormirea
După o păstorire de 13 ani împliniți, mitropolitul Petru Movilă a trecut la cele veșnice, în ziua de 22 decembrie 1646/1 ianuarie 1647 (st. n.), fiind îngropat în biserica cea mare a mănăstirii Pecerska. Prin testamentul său, arăta că întreaga sa avere, moștenită de la părinți, a folosit-o pentru restaurarea de biserici și înființarea de școli. O bună parte din agoniseala vieții, care i-a mai rămas, o lăsa Colegiului de la Kiev, iar o altă parte, catedralei Sfântul Sofia și mănăstirii Pecerska, pentru refacerea lor și pentru azilul de bătrâni întemeiat de el.
Este de notat că la scurt timp după moartea sa, a început războiul de eliberare a poporului ucrainean, condus de Bogdan Hmielnițki, împotriva Poloniei, iar în 1654 s-a proclamat unirea Ucrainei cu Rusia. Începea deci o nouă epocă în viața poporului și a Bisericii ucrainene. Drumul pentru noi înfăptuiri era pregătit și prin munca de o viață întreagă a lui Petru Movilă.
Legăturile lui Petru Movilă cu țările române
General
În afară de faptul că „Mărturisirea Ortodoxă” a fost aprobată de un sinod ținut la Iași, unde își avuseseră scaunul de domnie unchiul, tatăl și doi din frații săi, Petru Movilă a păstrat legături neîntrerupte cu țările românești.
Astfel, de pildă, în 1631, pe când era egumen al Lavrei Pecerska, unul dintre frații săi, Moise, a ajuns domn în Moldova. Cu acest prilej, arhimandritul Petru i-a închinat o carte bisericească tipărită atunci la Kiev, Triodul ales (sau înflorat). În prefața semnată de el, Movilă spune că Prea puternicul Dumnezeu a binevoit să-l pună pe (Moise Movilă) pe scaunul părinților „noștri”. Prefața cuprindea, pe câteva pagini, și unele „sfaturi către fratele său”, în care-i arăta cum trebuie să se poarte un domn creștin, operă asemănătoare cu „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, desigur, fără să se ridice la valoarea literară și politică a acestora. În cartea sa Ex Lithos, vorbea de multe datini și obiceiuri din Moldova (tăiatul moțului la copii, hramurile de mănăstiri etc.), precum și de zidirea catedralei mitropolitane din Alba-Iulia de către Mihai Viteazul. Penticostarul, editat în limba slavonă la Lvov (1642) în tipografia lui Mihai Sliuzka, cu binecuvântarea lui Petru Movilă, era dedicat domnilor români Matei Basarab și Vasile Lupu, demni urmași ai strămoșilor.
A sprijinit cu multă dărnicie și patriotism activitatea culturală-tipografică din Țara Românească și Moldova. Tipografiile lui Matei Basarab de la Câmpulung (1635), Govora (1637) și Dealu-Târgoviște (1644) sau a lui Vasile Lupu de la Iași (1640-1641), în care au apărut primele cărți românești (după cele din Transilvania din secolul XVI), au fost dăruite sau cumpărate de la Petru Movilă. Tot el a trimis și meșterii tipografi de care era nevoie (Timotei Verbițki, Ivan Kunotovici și Ivan Glebkovici).
În 1640, Vasile Lupu a întemeiat un Colegiu la Iași, după chipul celui din Kiev, în care obiectele de studiu (poezia, retorica, filozofia etc.) erau predate în limbile latină, greacă și slavonă. Mitropolitul i-a trimis și patru profesori, în frunte cu ieromonahul Sofronie Pociațki, care a primit, la Iași, însărcinarea de profesor și rector al colegiului, egumen al mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi și conducător al tipografiei.
La începutul anului 1645, Petru Movilă a avut ocazia să viziteze Moldova, pe care n-o văzuse din copilărie. A venit ca să binecuvinteze căsătoria fiicei lui Vasile Lupu, Maria, cu nobilul lituanian calvin Ianusz Radziwill, căsătorie pe care o mijlocise el însuși. Taina cununiei s-a săvârșit în biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași și cu acest prilej mitropolitul kievean a rostit un „cuvânt duhovnicesc”, cam o treime în limba polonă, cunoscută de mire și de invitații din Polonia, iar două treimi în limba română, cunoscută de mireasă, de familia ei și de nuntași. În același an, cuvântul a fost tipărit într-o broșură la Kiev, în limba polonă. Era un adevărat tratat teologic asupra tainei căsătoriei, cu numeroase citate din Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament.
Mai este de adăugat că pe frontispiciul multora din tipăriturile sale se găsea stema Movileștilor sau a celor două țări române în care domniseră ai săi. De altfel, el însuși se intitula adeseori „fiu al voievodului Tării Moldovei” sau „fiu de domn moldovean” (voievodici). Unul dintre potrivnicii săi îl învinuia că s-a înconjurat numai de slujitori de neam român. De asemenea, Mitropolitul ridică o biserică în Rubiejovka cu hramul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
Memoriile lui Petru Movilă
Există și o carte în care Petru Movilă își scrie memoriile pentru a demonstra că minunile încă se săvârșesc. Această întreprindere trebuia să susțină o lucrare pe care o pregătea despre Viețile Sfinților
Dintre minunile povestite de Petru Movilă, câteva privesc și istoria românilor. Avem deci, încă o dată, dovada că prelatul Kievului se interesa de Moldova unde s-a născut și unde locuiau frații și rudele sale. Ba ceva mai mult, interesul lui Petru Movilă nu este ceva sporadic, ci din contră permanent. Iată povestirea unei minuni: când era arhimandrit la Kiev în 1629 a venit la dânsul arhimandritul Varlaam (ajuns mai târziu mitropolit) trimes de Domnul Miron Barnovschi. Acesta i-a povestit o întâmplare cu ocazia luptei dela Hotin între Poloni și Turci (1621). Polonii voiau să prade Suceava și să fure moaștele Sf. Ioan cel Nou, ocrotitorul Moldovei. Mitropolitul n-a părăsit deloc orașul, iar moaștele s-au îngreunat și n'au putut fi astfel clintite din Suceava. Prin urmare aici Petru Movilă reproduce povestind minunea îngreunării moaștelor Sf. Ioan cel Nou, iar mulțumită ei, orașul nu a fost prădat. Tot odată minunea aceasta răstălmăcită însemna că sfântul dorește să rămână în Moldova.
O altă împrejurare privește pe Eremia Movilă, domnul Moldovei, cunoscut polono-fil, care avea în jurul său, în slujbele militare și civile, foarte mulți poloni. Odată Domnul se găsea într-o biserică din Suceava împreună un polon catolic. Acesta se apucă să insulte pe Sf. Ioan cel Nou, dar imediat a căzut jos lovit de apoplexie. Povestirea aceasta, zice Petru Movilă, i-a spus-o un servitor moldovean, care se pripășise pe lângă dânsul încă de pe vremea când se găsea în Moldova.
Altă minune e în legătură cu Mihaiu Viteazul. Acesta după cucerirea Ardealului, dorea să ridice la Alba-Iulia o biserică și o mitropolie pentru românii de acolo. Catolicii din oraș s-au opus. Atunci spre a se vedea care este voința lui Dumnezeu, s-au așezat două ruguri: unul al ortodocșilor, celalalt al catolicilor. Se întâmpla ca un fulger a aprins rugul ortodocșilor și de aici s-a interpretat că Dumnezeu dorește ca la Alba Iulia să se înființeze o mitropolie ortodoxă. După obiceiul său, Petru Movilă spune că minunea aceasta este povestită de postelnicul Hrizea, care povestire a fost, apoi, făcută cunoscută și la Kiev.
Am văzut cum minunile însemnate de Petru Movilă se raporta și la țările române, dovedindu-se prin aceasta interesul și dragostea mitropolitului față de țările române inclusiv Ardealul.
Moștenirea literară
Petru Movilă a lăsat în urmă numeroase scrieri. El este cel mai adesea evocat sau criticat mai ales datorită acestora. În anul 1637, a publicat o ediție adnotată a celor patru Evanghelii. În anul 1646, a publicat o ediție revăzută a Evhologhion-ului, cunoscut și ca Trebnicul Mare (Molitfelnicul Mare). A mai scris și Scurte eseuri științifice despre articole de credință și un Mic Catehism Rus pentru uzul Bisericii Ruse.
Cea mai cunoscută lucrarea a sa este Mărturisirea de credință ortodoxă a catoliceștii și apostoleștii Biserici ortodoxe a răsăritului, pe care a realizat-o ca reacție la încercările ordinului iezuit catolic și a reformatorilor occidentali din acele zone ale Vechii Rusii care se aflau sub dominație poloneză. Aceasta constituia totodată și o reacție la Mărturisirea de credință calvinizantă publicată (în 1629 și 1633) la Geneva de către Chiril Lucaris, Patriarhul Constantinopolului.
Mărturisirea mitropolitului Petru Movilă a fost discutată la Sinodul panortodox de la Iași din anul 1642 și recunoscută ca validă, după ce Sinodul corectase două puncte împrumutate din teologia catolică (recunoașterea existenței purgatoriului și problema momentului prefacerii Darurilor în timpul Sfintei Liturghii). Mărturisirea, publicată în 1645, a fost apoi editată în întreaga Europă în limbile greacă, latină, germană și rusă. Cu aceste modificări, ea a fost recunoscută de patriarhii Bisericii Constantinopolului, Ierusalimului, Alexandriei și Antiohiei în anul 1643. În anul 1672, Sfântul Sinod al Bisericii Ierusalimului a adoptat Mărturisirea de credință a lui Petru Movilă drept catehism oficial. În limba română, prima ediție a Mărturisirii Ortodoxe a apărut în anul 1699.
Unii teologi ortodocși contemporani, precum Vasili Krivoșein, George Florovski sau Christos Yannaras, precum și unii teologi români, consideră că Petru Movilă a fost puternic marcat de influența occidentală, îndeosebi cea latină și că Mărturisirea de credință introducea în Biserica Ortodoxă nu doar învățături latinizante (cele sancționate în Sinodul de la Iași), ci și stilul scolastic de expunere a credinței, străin de experiența ortodoxă.
Potrivit altor teologi și autori ortodocși, influența apuseană în scrierile și activitățile mitropolitului nu a afectat însă fondul învățăturilor sale, care a rămas ortodox. De asemenea, aceștia atrag atenția asupra faptului că toate aceste cărți au fost redactate tocmai pentru a sprijini și consolida credința ortodoxă pentru a-i ajuta pe ortodocși să reziste presiunii misiunilor catolice și protestante în rândul credincioșilor proprii. Constituirea Academiei Teologice din Kiev, prima instituție teologică de nivel universitar din Ortodoxia rusă, a fost tot o încercare de a oferi teologilor din Biserica Ortodoxă o educație modernă, de un nivel comparabil cu cea a teologilor catolici sau protestanți ai vremii și a putea astfel apăra mai eficient credința ortodoxă. Astfel, conchid aceștia, Mitropolitul Petru Movilă a fost în primul rând un apărător al credinței ortodoxe, rol pe care i-l recunoaște și pentru care îl cinstește întreaga Biserică Ortodoxă.
Prăznuirea
Este cinstit ca sfânt de Bisericile Ucrainei, României și Poloniei. Prăznuirea lui se face pe 22 decembrie în Biserica Ortodoxă Română (începând din anul 1997) și pe 1 ianuarie în Biserica Ucrainei, unde el mai este pomenit și pe 6 octombrie, împreună cu ceilalți sfinți mitropoliți ai Kievului.
Scrieri
Dintre scrierile Sf. Ier. Petru Movilă actualmente disponibile pe piața românească de carte amintim:
- Mărturisirea ortodoxă a credinței universale și apostolice a Bisericii orientale, Institutul European, Iași, f.a.
- Împăcarea Bisericii Ortodoxe, trad. de Ştefan Lupan, ed. îngrijită de Vlad Chiriac, Polirom, Iași, 2002 (culegere de scrieri).
Imnografie
Tropar, glasul al 4-lea:
- Apărătorule și mărturisitorule al Ortodoxiei, luminătorule al Neamurilor, fiule al Moldovei și Părinte al Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roagă-te lui Hristos Dumnezeu sa ne apere credința și să mântuiască sufletele noastre.
Condac, glasul al 8-lea:
Podobie: Apărătoare Doamnă...
- Vestitorul Ortodoxiei și apărător al credinței, Arhiereul lui Hristos, Petru al Kievului, să se cinstească după vrednicie, căci patria și neamul le-a lăsat, dar nu le-a uitat, de cele lumești s-a lepădat, pe cele cerești și veșnice dobândind, de aceea se bucură împreună cu ceata ierarhilor mărturisitori ai credinței.
Note
- ↑ 1,0 1,1 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
- ↑ P. P. Panaitescu, Influența polonă și rusă în vechea cultură românească, Universitatea din București, 1935-1936.
- ↑ Diacon Ioan I. Ică, Jr., „Canonul și canoanele creștinismului apostolic” in Canonul Apostolic al primelor secole, Deisis/Stavropoleos, 2008, p. 17. Ierom. Petru Pruteanu, Viața și activitatea Mitropolitului Petru Movilă al Kievului dă ca dată de apariție a primei ediții anul 1691.
- ↑ Ierom. Petru Pruteanu, Viața și activitatea Mitropolitului Petru Movilă al Kievului; v. și Diacon Ioan I. Ică, Jr., „Canonul și canoanele creștinismului apostolic”, op. cit. , pp. 25-26 despre contextul acestor critici.
Surse
- Ierom. Petru Pruteanu, Viața și activitatea Mitropolitului Petru Movilă al Kievului
- OrthodoxWiki:Peter Mogila
- Centrul de Studii Patristice și Liturgice „Sf. Paisie Velicicovski, Slujba Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, Zăbriceni, 2007 (pentru imnografie).
- Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
Legături externe
- en: Peter Mogila
- en: The Orthodox Confession of Mogilas, A.D. 1643
- ro: Wikipedia: Petru Movilă
- ro: Ierom. Petru Pruteanu, Viața și activitatea Mitropolitului Petru Movilă al Kievului
- ro: Viața Sf. Ier. Petru Movilă