3 ianuarie / 16 ianuarie

Sfântul prooroc Maleahi (în ebraică: מַלְאָכִי, Mal'akhi, cu sensul de „îngerul Domnului” sau „trimisul Domnului”; gr. Μαλαχίας) este unul din cei 12 prooroci ziși „mici” din Vechiul Testament, căruia i se atribuie Cartea lui Maleahi. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe data de 3 ianuarie.

Viața și activitatea

Maleahi s-a născut în satul Sofes, după întoarcerea evreilor din robia babilonică, fiind din seminția lui Levi. A avut doi frați, Nathaniel și Josiah.

Încă de tânăr, Maleahi a avut viață curată și sfântă. Numele lui se tâlcuiește „înger” din două motive: primul, pentru că era la față frumos și vesel, și al doilea, pentru că toate câte proorocea el erau îndată adeverite. Cei nevrednici auzeau numai glasul îngerului, iar cei vrednici vedeau și chipul îngerului.

Maleahi este cel din urma prooroc din Legea Veche şi a proorocit cu 430 de ani înainte de venirea Mântuitorului pe pământ. După ce a murit, a fost îngropat în satul părinților săi.

Imnografie

Tropar (glasul al 2-lea)

Pomenirea prorocului Tău Maleahi prăznuind, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

Condac (glasul al 3-lea)

Fiind tu, mare prooroace Malahia, plin de înțelepciunea cea prea înțeleaptă și dumnezeiască, ca un prooroc ai arătat pe Cel ce este din veac înțelepciunea lui Dumnezeu, că este să se amestece cu toți cei de jos. Pentru aceea te cinstim săvârșind cu credință dumnezeiască pomenirea ta.

Iconografie

„După predanie, sfântul prooroc Maleahi era „frumos la vedere, cu fața rotundă, cu părul creț de părea că este tuns, cu capul lunguieț iar numele lui se tâlcuiește «îngerul Domnului»”.

După Erminia picturii bizantine a lui Dionisie din Furna, proorocul Maleahi se reprezintă „cu căruntețe și barba rotundă”, iar pe pergamentul lui se zice: „De la răsăritul soarelui și până la apusul lui, mare este numele Meu printre popoare...“ (Maleahi 1,11) sau: „Iată vine ziua care arde ca un cuptor; și toți cei trufași și care făptuiesc fărădelegea vor fi ca paiele...“ (Maleahi 3,19).

Note

1. ↑ Sinaxar - Mineiul lunii decembrie: https://calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie03.htm

Legături externe

• en.Wikipedia: Malachi
• Calendar Ortodox: 3 ianuarie - Sfantul Proroc Maleahi

Numeroși sfinți ai Bisericii au supranumele de făcător de minuni sau taumaturg, mai rar purtător de semne, pentru faptul că sunt recunoscuți în mod special pentru faptul că au făcut și fac minuni, încă din timpul vieții, și chiar după moarte.

Și unii sfinți mai noi au această reputație, precum Sfântul Nectarie din Eghina, Taumaturgul.

Minunile și vindecările pe care le fac ei sunt desigur atribuite lui Dumnezeu, sfinții fiind mijlocitorii acestui dar al lui Dumnezeu.

Spunem, de asemenea, despre unele icoane și moaște că sunt făcătoare de minuni.

Sfinți făcători de minuni

Câțiva din sfinții care poartă supranumele sau apelativul „făcător de minuni” sunt:

• Sfântul ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei
• Sfântul mare mucenic Mina
• Cuviosul Tit, făcătorul de minuni
• Sf. ierarh Spiridon al Trimitundei
• Sfinții Cosma și Damian (Roma)
• Sfinții Cosma și Damian (Asia Mică)
• Sfinții Chir și Ioan
• Sf. mare mucenic Pantelimon

A se vedea și

• Sfinți
• Titlurile sfinților
• Minunea în Biblie

Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Efrem din Nea Makri sau Sf. Efrem din Muntele Amomon (gr. Άγιος Εφραίμ Νέας Μάκρης / του Όρους των Αμωμών), despre care se crede că a trăit între anii 1384 și 1426, este cinstit ca sfânt mucenic și făcător de minuni de mulți creștini ortodocși. Deși nu există date istorice despre elsfinți din Grecia, și o mulțime de pelerinaje se fac la moaștele și locul pătimirii lui, Mănăstirea Buna Vestire din Muntele Amomon. Mucenicia sa este prăznuită la data de 5 mai, iar descoperirea moaștelor sale la 3 ianuarie. Moaștele sfântului au fost descoperite prin voia lui Dumnezeu în 1950, 524 ani după moartea sa martirică. Patriarhia Constantinopolului l-a canonizat în martie 2011.

Istoric

Numele Sfântului Efrem și biografia sa cu detalii și date exacte au fost revelate monahiei Makaria Desypris (1911-1999) într-o serie de vise de inspirație divină în anul 1950. În urma acestor vise, ea s-a încredințat că voia lui Dumnezeu era ca ea să reconstruiască Mănăstirea Buna Vestire din Nea Makri, mănăstire ce a fost distrusă în secolul al XV-lea de către pirați. Cu permisiunea episcopului locului, monahia Macaria a luat în grijă ruinele capelei, și în timp ce lucra la îndepărtarea molozului, se ruga să afle mai multe despre călugărul care a trăit cândva acolo. Răspunsul la rugăciune a fost un gând puternic care-i spunea „Sapă pământul aici și vei găsi ceea ce cauți”. Ajutată de un tânăr muncitor, au descoperit o fostă vatră, cu trei ferestre mici, și un perete parțial distrus, indicii că acel loc fusese cândva o chilie. În pământul din vecinătatea schitului, au fost găsite sfinte moaște despre care s-a presupus că aparțin Sf. Efrem. După descoperirea Sfintelor sale Moaște, Sfântul Efrem cel Nou s-a arătat de mai multe ori monahiei Makaria, altor maici și multor creștini fie sub chipul unui nevoitor cu fața brăzdată de multe osteneli, fie purtând veșminte preoțești, fie ca un călugăr, mărturisind: „Mă numesc Efrem!” și relatându-le viața, chinurile și torturile la care a fost supus. Moaștele Sfântului au devenit rapid un loc popular de închinăciune, iar Sfântul a devenit cunoscut ca un grabnic ajutător și mare făcător de minuni. Pe locul unde a trăit și a murit ca martir, a fost reconstruită mănăstirea cu hramul Buneivestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Mănăstirea este astăzi un loc de pelerinaj foarte frecventat ce atrage vizitatori din toată lumea, în special oameni care se roagă pentru vindecarea de boli.

Viața

Potrivit viselor revelate monahiei Macaria, Sf. Efrem s-a născut pe 14 septembrie 1384 în Trikala, Thessalia, primind la botez numele de Constantin. A rămas orfan de tată încă de când era mic și evlavioasa lui mamă s-a îngrijit de creșterea lui și a celorlalți șase frați. La vârsta de 14 ani s-a îndreptat spre mănăstire, a depus votul monahal primind numele de Efrem și s-a mutat în Attica să viețuiască în Mănăstirea Buna Vestire din Muntele Amomon. După ce a trăit 27 de ani în nevoință călugărească aspră, în anul 1424, mănăstirea fost cotropită de otomani. Turcii au ucis monahii prin decapitare, dar Sf. Efrem a scăpat și timp de un an a viețuit ca pustnic printre ruinele mănăstirii. În 14 septembrie 1425 a fost luat în robie de turcii veniți într-un nou raid, așa începând mucenicia lui. A fost ținut captiv și torturat mai bine de opt luni, iar în ziua de 5 mai 1426 a fost torturat până la moarte. Sfântul Mare Mucenic Efrem avea atunci 42 de ani. Dudul de care se presupune că sfântul a fost spânzurat, este astăzi un loc de închinare în interiorul mănăstirii reconstruite.

Imnografie

Troparul și condacul

Ai strălucit ca soarele pe Colina Neprihăniților și ai urcat la Domnul pe calea martiriului, dându-ți sufletul sub loviturile necredincioșilor, Sfinte Părinte Efrem, Mare Mucenic al lui Christos. Pentru aceasta, ai făcut ca dumnezeiescul har să se reverse neîncetat spre cei ce cu evlavie îți strigă ție: slavă Celui Ce ți-a dăruit putere, slavă Celui Ce ți-a dăruit harul tămăduirilor, slavă Celui Ce dă tuturor tămăduiri prin tine.

Pe Colina Neprihăniților te-ai întărit viețuind întru nevoință, Părinte de Dumnezeu înțelepțite, și de acolo ai purces pe calea muceniciei. Pentru aceasta, Cel Ce dăruiește lumii viață cu îndoită cunună te-a încununat, Mare Mucenice al lui Christos Efrem, și te-a dăruit nouă ca în tot locul să avem ajutător și să ne rugăm cu stăruință: Miluiește-ne pe noi cei ce te cinstim pe tine!

Fragment din Acatistul Sf. Efrem cel Nou

Condacul 1

Strălucitu-ne-ai tuturor, ca o nouă stea, când s-au descoperit sfintele tale moaște, Părinte, iar cu strălucirea minunilor tale luminezi întreaga lume. Prin mila și smerenia ta, plinește cererile celor care se apropie cu credință și care îți strigă ție:

Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Icosul 1

Ca un Înger nemaivăzut ai fost trimis din Cer și ne-ai arătat nouă harul Preasfântului Duh, cu care îi mângâi pe toți credincioșii, Sfinte Mucenice Efrem. Pentru aceasta, ,,Preafericit’’ te numim și îți strigăm ție:

Bucură-te, căci odinioară lupta cea bună ai purtat;

Bucură-te, căci acum tu strălucești prealuminat;

Bucură-te, cela ce ne dăruiești nouă veselie;

Bucură-te, căci pricinuiești în Ceruri bucurie;

Bucură-te, stea cu totul nouă a Bisericii lui Christos–Dumnezeu;

Bucură-te, sabie cu două tăișuri împotriva nebuniei celui rău;

Bucură-te, căci tuturor te-ai făcut pildă de sfântă nevoință;

Bucură-te, căci în ale tale lupte ai dobândit cununi de biruință;

Bucură-te, întărirea cea nouă a credinței;

Bucură-te, rana și surparea necredinței;

Bucură-te, că ești putere dăruită celor credincioși;

Bucură-te, că preschimbi inimile celor necredincioși;

Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Iconografie

Sf. Efrem cel Nou apare în iconografie având o înfățișare ascetică și slabă, cu părul negru și barbă, îmbrăcat în rasa neagră de călugăr și având în mână o limbă de foc.

Proslăvirea

La data de 4 martie 2011, Sf. Efrem a fost trecut în rândul Sfinților de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului3 ianuarie în amintirea descoperirii sfintelor sale moaște și pe 5 mai în amintirea martiriului său.

La șaizeci de ani de la descoperirea moaștelor Sf. Efrem, Sfântul Sinod al Greciei a cerut printr-o scrisoare trimisă Patriarhului Ecumenic ca Sf. Efrem să fie trecut în rândul sfinților. Scrisoarea preciza faptul că Sf. Efrem este recunoscut ca și sfânt de către ortodocșii din întreaga lume, menționând următoarele: "afluxul de pelerini este masiv, aproape zilnic, iar în duminici și în sărbători mănăstirea este invadată de pelerinii veniți din toată Grecia... Cinstirea Sf. Efrem cel Nou se face atât în Grecia cât și în afara ei... Există biserici dedicate Sfântului în Sitia și Tinos... Icoane ale Sfântului sunt cinstite în întreaga lume ortodoxă."

Încercări anterioare de proslăvire a Sf. Efrem au avut loc în anul 1997 de către arhiepiscopul Christodoulos al Atenei și a toată Grecia, în timpul Mitropolitului Panteleimon (Bezeniti) de Attica. Mitropolitul a scris într-o scrisoare următoarele: "în conformitate cu Tradiția Ortodoxă, Biserica Ortodoxă proclamă sfinți în conformitate cu conștiința lumii ecleziastice, iar autoritatea administrativă a Bisericii confirmă credința poporului printr-o decizie care este doar declarativă." Mitropolitul Panteleimon se referea la minunile săvârșite de Sfânt și la miile de pelerini care vin anual la mănăstire. Un an mai târziu, în timp ce Sfântul Sinod a cerut Patriarhului Ecumenic să-l treacă pe Efrem în rândul sfinților, un conflict a izbucnit între Mitropolitul de Attica și Mănăstirea ce adăpostea moaștele Sf. Efrem, iar subiectul proslăvirii a fost închis, fiind finalizat abia în 2011.

Galerie de imagini

• Fotografia Sfântului
• Piciorul și papucul sfântului

Note

1. ↑ Despre mulți alți sfinți nu au existat și s-au aflat date istorice mai târziu, sau nu există nici până astăzi, ceea ce nu împiedică cultul lor, bazat pe tradiții, descoperiri dumnezeiești și minuni continue.
2. ↑ Acatistul Sfântului Efrem cel Nou
3. ↑ Aimilios Polygenis, March 4, 2011, Romfea.gr http://romfea.gr/index.php?option=com_content&view=article&id=8049:-l-r&catid=13

Legături externe

• Asociația "Prietenii Sfântului Efrem cel Nou"
• Ι.Μ. Αγίου Εφραίμ Νέας Μάκρης on "Pathfinder club" (în grecește)
• Story of healing
• Rugăciune către Sf.Efrem pentru căsătorie
• Acatistul Sfântului Efrem cel Nou

Sfinții Mucenici Tit și Gordian au trăit în secolele al III-lea–al IV-lea, păstorind pe rând Eparhia Tomisului până în jurul anilor 320–323, în timpul persecuțiilor împăratului roman Liciniu, cei doi fiind originari din Capadocia.

Tit, episcopul Tomisului

Ca episcop al Tomisului, Sfântul Mucenic Tit a păstorit locuitorii din Dobrogea timp de mai mult de zece ani (probabil începând din anul 304), urmându-i Episcopului Efrem al Tomisului, propovăduind creștinismul, catehizând și botezând o mare parte a populației barbare de la gurile Dunării.

Fiind creștin, episcopul Tit a fost denunțat armatei împăratului Liciniu, fiind prins de soldații acestuia, chinuit și înecat în Marea Neagră, rămășițele sale fiind mai apoi luate de către ucenicii săi și de alți creștini și îngropate în Cetatea Tomisului, bisericile creștine comemorându-l în ziua de 3 ianuarie.

Gordian, episcopul Tomisului

Sfântul Mucenic Gordian i-a urmat episcopului Tit în scaunul Eparhiei Tomisului, continuând cu o și mai mare râvnă eforturile acestuia de creștinare a daco-romanilor din Dacia Pontică. Văzând reușitele strădaniei sale, împăratul Liciniu a ordonat întemnițarea episcopului, urmând, ca în timpul persecuțiilor sale împotriva creștinilor din anii 320–323, să i se taie capul împreună cu alți cinci martiri creștini, Macrobiu, Helia, Zotic, Lucian și Valerian, în ziua de 15 septembrie, sinaxarele ortodoxe grecești și românești pomenindu-l împreună cu aceștia în data de 13 septembrie.

A se vedea și

Listă a episcopilor Tomisului

Sfânta cuvioasă Genoveva (Nanterre, c. 419/422 d.Hr. – Paris 502/512 d.Hr.) este o sfântă care a trăit la Paris în secolele V-VI, și este considerată ca fiind ocrotitoarea ParisuluiPrăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la data de 3 ianuarie.

Viața

Sfânta Genoveva s-a născut în jurul anului 420 la Nanterrebotezată și are ca nașă o aristocrată credincioasă din Paris, Procula.

Încă de pe când era copilă este remarcată pentru pietatea ei de către episcopii sfinți Gherman de Auxerre (prăznuit la 31 iulie) și Lup de Troyes (prăznuit la 29 iulie), care treceau prin Nanterre pe la anul 430, cu ocazia călătoriei lor misionare în provincia romană Britania (azi Mare Britanie), trimiși de papa Celestin al Romei (prăznuit la 8 aprilie)Dumnezeu, din mâna episcopului Wilicus de Bourges.

La moartea părinților ei, în jurul anului 440, se mută la Paris, la nașa ei Procula, care locuia în inima cetății, pe insula Île de la Cite. În același timp moștenește de la tatăl ei (fiind unicul copil) titlul și responsabilitatea de membru al consiliului orașului (lat. curia), făcând parte din cercul restrâns de zece aristocrați membrii ai consiliului municipal din Paris (numit în acea vreme Lutetia sau Lutetia Parisiorum).

Reputația ei de sfințenie se răspândește până în Orient: se spune că negustorii sirieni care au trecut pe la Paris au povestit sfântului Simeon Stâlpnicul (prăznuit la 1 septembrie) despre virtuțile fecioarei Genoveva și că acesta i-a lăudat ostenelile și viața și a cerut să fie pomenit de sfânta în rugăciunile ei

Sfânta Genoveva avea o mare evlavie față de sfinții care au fost întemeietorii Bisericii din Galia (Franța). Așa se face că ea construiește prima bazilică pe mormântul sfântului episcop martir Dionisie al Parisului (prăznuit la 9 octombrie) de la Montmartre (Mons Martyrum) și inspiră parizienilor obiceiul evlavios de a veni în pelerinaj la mormânt chiar și atunci când vremea era urâtă. Se povestește că într-o astfel de zi, sfânta a făcut pelerinajul în plină furtună, cu o lumânare aprinsă în mână, fără ca aceasta să se stingă. De asemenea, sfânta a contribuit esențial la dezvoltarea cultului sfântului Martin (prăznuit la 11 noiembrie) la Tours, loc care a devenit în timp unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din tot Occidentul.

Sfânta Genoveva este renumită pentru a fi salvat de mai multe ori orașul Paris de la distrugere.

În anul 451, hunii lui Attila înaintau în Galia cu rapiditate către Paris, iar populația, speriată, a început să părăsească orașul. Deși avea mai puțin de 30 de ani, sfânta Genoveva a încercat cu toată puterea să-i facă pe oameni să rămână în cetate, având încredințarea de la Dumnezeu că orașul va fi cruțat, pentru rugăciunile poporului. Deși mulți din locuitorii cetății au plecat, nedând crezare tinerei mistice Genoveva, profeția ei s-a împlinit: după ce au cucerit și jefuit orașele Metz și Reims, Attila și trupele lui au ocolit Parisul, coborând către Orleans, pentru ca apoi să revină pe la Châlons-sur-Marne.

În a doua jumătate a secolului al V-lea, regele franc Childeric I (436-481), tatăl mult mai cunoscutului rege Clovis, domina o bună parte din Galia. Deși era încă păgân, arăta un mare respect pentru Biserica creștină și, la îndemnul sfintei Genoveva a acceptat să mai slăbească pedepsele asupra prizonierilor. Când francii au fost respinși de către romani, regele Childeric a început să intercepteze drumurile de aprovizionare a Parisului. În această situație dificilă, în care unii dintre locuitorii orașului începuseră să-și piardă nădejdea în Dumnezeu, sfânta Genoveva a constituit o flotilă cu marinari îndrăzneți care trecând prin mari pericole, au reușit să aducă grâne de la Arcis-sur-Aube, distribuindu-le la toți locuitorii cetății, și mai ales celor săraci.

În anul 481, Clovis a devenit regele francilor și, sub influența soției sale, sfânta Clotilda (prăznuită la 3 iunie), a arătat un mare respect pentru sfânta Genoveva, îi asculta sfaturile și nu ezita să-și modifice politica astfel încât să țină seama de cei mai slabi. În timp ce Clovis termina cucerirea Galiei, sfânta Clotilda a rămas la Paris cu sfânta Genoveva și sfântul episcop Remi (prăznuit la 1 octombrie) venea din când în când la ele ca să vorbească despre cele sfinte și viața duhovnicească. Acești trei sfinți vegheau la Paris nașterea Franței.

Sfânta Genoveva a trăit până la vârsta de 80 de ani și și-a dat sufletul în pace în mâinile Domnului înconjurată de poporul care o venera. De-a lungul secolelor nu a încetat niciodată de a-și arăta prezența și protecția asupra orașului Paris și asupra locuitorilor lui. Moaștele ei au fost depuse în biserica „Sfânta Genoveva” de pe colina cu același nume din Paris și au făcut nenumărate minuni de-a lungul secolelor. Dar în anul 1793 revoluționarii au ars moaștele și le-au aruncat în Sena.

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras
• https://fr.wikipedia.org/wiki/Genevi%C3%A8ve_de_Paris

Note

1. ↑ În vremea sfintei Genoveva, în secolele V-VI, Parisul purta încă numele roman de Luteția (Lutaetia).
2. ↑ Unica sursă istorică pentru viața sfintei Genoveva este Vita sanctae Genovefa, un text hagiografic scris către anul 520 de un autor anonim, probabil un cleric al Bisericii din Paris la cererea sfintei împărătese Clotinda.
3. ↑ Joël Schmidt, Sainte Geneviève, Perrin, 1999, (ISBN 2-262-00742-X) ; Jeanine Hourcade, Sainte Geneviève hier et aujourd’hui, Médiaspaul, 2005, p. 44. (ISBN 978-2712206901).
4. ↑ Jean-Pierre Soisson, Saint Germain d'Auxerre - Évêque, gouverneur et général. Éditions du Rocher, 2011, 222 pages. (ISBN 2-268-07053-0 și 978-2-268-07053-7).
5. ↑ Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras