10 ianuarie / 23 ianuarie

Sfântul Grigorie al Nissei (335-384) nu a fost nici un mare administrator al Bisericii și un legislator al vieții monastice ca fratele său, Sfântul Vasile cel Mare († 1 ianuarie), nici un predicator prestigios și un poet ca Sfântul Grigorie de Nazianz († 25 ianuarie). El a luat-o totuși înaintea tuturor Părinților și scriitorilor bisericești din secolul al IV-lea ca fiind cel mai erudit teolog speculativ al timpului, ca mistic și chiar „Părinte al misticii”. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 10 ianuarie.

Grigorie, episcop al Nissei

În anul 371, la vârsta de 35 de ani, Grigorie este ales episcop al Nissei, un târgușor din pustia Cappadociei ce depindea de scaunul mitropolitan al Cezareei, unde era arhiepiscop fratele său, Vasile. Nepriceput în politica și administrația bisericească – ca orice mistic autentic – sfântul devine repede victima mașinațiunilor ereticilor arieni din părțile locului. Aceștia, profitând de naivitatea și nevinovăția lui, îi încurcă gestiunea financiară a episcopiei, apoi îi înscenează un proces de deturnare de fonduri și obțin depunerea lui din scaunul episcopal în anul 376. Dar doi ani mai târziu, în 378, la moartea împăratului arian Valens, dreptatea este restabilită și Sfântul Grigorie se reîntoarce la Nissa, unde poporul îi face o primire triumfală.

„Stâlp al Ortodoxiei”

Totuși, acești ani zbuciumați și mai apoi moartea Sfântului Vasile († 379) au avut darul să-i schimbe viziunea asupra lumii și să facă din el un luptător fervent pentru ideile reformatoare ale fratelui său, al cărui moștenitor spiritual și continuator s-a făcut.

Sf. Grigorie al Nissei s-a opus ereziei ariene și a susținut doctrina identității de substanță a Sf. Treimi la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol din anul 381. Astfel, participanții la acest sfânt sinod l-au recomandat ca „stâlp al Ortodoxiei”, iar împăratul Teodosie cel Mare (379-395) l-a impus ca normă de credință adevărată pentru toată lumea creștină.

Învățătura despre îndumnezeire și epectază

Articol principal: Epectază.

Dacă monahismul răsăritean își datorează organizarea Sfântului Vasile, orientarea duhovnicească i-o datorează Sfântului Grigorie, prin scrierile despre îndumnezeire (gr. theosis) și despre epectază (gr. epektasis = întindere, urcuș) – învățături esențiale ale misticii și asceticii ortodoxe, potrivit cărora sufletul, atras fiind de Dumnezeu, este într-o continuă și fără oprire mișcare ascendentă pe scara virtuților către treptele superioare ale plenitudinii harului și până la îndumnezeire. Acest urcuș (gr. anábasis) este elanul către Dumnezeu pe care erosul dumnezeiesc îl imprimă ca un element dinamic în ființa omului. El presupune o continuă eliberare de patimi (gr. katharsis), o creștere spirituală spre „măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Ef. 4, 13). Simbolul epectazei este Moise, care „nu se oprește deloc din urcușul său, nici nu-și fixează limite la mișcarea sa către înălțimi, ci, odată ce a pus piciorul pe scară, el nu încetează de a urca pe treptele acesteia și continuă mereu să se ridice, deoarece orice treaptă pe care o urcă dă întotdeauna, înaintând, spre una superioară” (Grigorie al Nissei – Viața lui Moise. Tratat de desăvârșire în virtute, Theorie II, 227).

Moaștele Sf. Grigorie al Nissei

În România, biserica „Domnița Bălașa” din București (paraclis patriarhal) păstrează fragmente din moaștele Sf. Grigorie al Nissei. Ele au fost aduse aici în secolul al XIX-lea de către Emanoil Hagi-Moscu, împreună cu Constantin Sturdza și Grigore Brâncoveanu.

Moaște ale Sfântului Grigorie de Nyssa se mai găsesc în Mănăstirea Visoki Decani din Serbia și în Biserica Sfântul Eustatie din Peissos, Grecia.

Scrieri

Tâlcuiri la texte din Sfânta Scriptură

• Despre alcătuirea omului (scrisă în 379, puțin după moartea Sfântului Vasile și dedicată fratelui său mai mic, Petru de Sevastia, această lucrare completează Omiliile Sfântului Vasile la Hexaimeron, care s-au oprit la ziua a cincea a creației)
• Tâlcuirea apologetică a Hexaimeronului
• Despre titlurile psalmilor (o introducere la studiul Psalmilor)
• Despre pitonisă (Mic tratat de demonologie, care comentează textul din I Regi 28, 12-18. Grigorie, spre deosebire de Origen, dar de acord cu Metodiu de Olimp şi cu Eustaţiu de Antiohia, afirmă că duhul care s-a arătat lui Saul n-a fost sufletul lui Samuel, ci un demon supus vrăjitoarei din Endor)
• 8 omilii la Ecclesiast
• 15 omilii la Cântarea Cântărilor
• Tâlcuire duhovnicească la Fericiri
• Despre rugăciunea domnească (în 5 omilii)
• 2 omilii la Epistola I către Corinteni a Sf. Ap. Pavel

Scrieri teologice și dogmatice

• Cuvântarea catehetică cea mare (un parcurs catehetic care cuprinde tainele mântuirii - Treimea, Întruparea, Răscumpărarea, Botezul, Euharistia -, într-o încercare se sistematizare teologică)
• Despre suflet și înviere
• Viața lui Moise
• Contra lui Eunomie
• Răspunsuri la a doua carte a lui Eunomie
• Despre Duhul Sfânt (contra macedonienilor și pnevmatomahilor, în 25 capitole)
• Despre Sfânta Treime, și despre dumnezeirea Duhului Sfânt
• Despre „Nu trei Dumnezei”
• Despre credință
• Contra lui Apolinarie (adresată episcopului Teofil al Alexandriei),

Scrieri ascetice și morale

• Despre feciorie
• Despre moartea prematură a copiilor
• Despre trebuința de a iubi și primi cu bunătate pe săraci
• Împotriva celor ce amână botezul
• Nu trebuie să plângem pe cei ce au adormit în credință
• Contra cămătarilor
• Despre pelerinaje
• Către Harmonios, despre ce înseamnă numele sau chemarea de creștin
• Către monahul Olimp, despre desăvârșire şi cum trebuie să fie creștinul
• Despre ţinta cea după Dumnezeu şi despre asceza cea adevărată
• Către cei mâhniţi de pedepse

Scrieri panegirice

• La Sfântul Ştefan întâiul mucenic, două cuvântări
• La marele mucenic Teodor
• La Sfinţii patruzeci de mucenici, două cuvântări

Necrologuri, biografii, hagiografii

• Cuvânt funebru la marele Vasile, propriul său frate;
• Lauda Sfântului Părintelui nostru Efrem;
• Cuvânt funebru la marele Meletie, episcopul Antiohiei;
• Cuvânt la moartea Pulheriei;
• Cuvânt funebru la moartea împărătesei Flaccilla;
• La viaţa Sfântului Grigorie, făcătorul de minuni sau Taumaturgul

Predici la sărbători împărăteşti

• Despre dumnezeirea Fiului și a Sfântului Duh
• La ziua luminilor sau la Botezul lui Hristos
• La Sfintele Paști sau La învierea lui Hristos
• La Înălțarea lui Hristos
• Despre Sfântul Duh sau La Cincizecime
• La ziua nașterii lui Hristos

Scrisori

• Către Eusebiu
• Cetății Sebastia
• Către Ablabius
• Către Cynegius
• O mărturie
• Către Stagirius
• Unui prieten
• Unui învățăcel în cele clasice
• O invitație
• Către Libanius
• A doua scrisoare către Libanius
• Despre scrierea contra Eunomius
• Bisericii din Nicomidia
• Episcopului din Melitene
• Către avocatul Adelphius
• Către Amfilohie
• Către Eustathia, Ambrosia și Basilissa
• Către Flavian
• Către Olimpiada: Comentariu la Cântarea cântărilor

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Dumnezeul Părinților noștri, care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile lor, în pace ocârmuiește viața noastră.

Condac, glasul al 8-lea:

Insuflatul de Dumnezeu ierarh al Bisericii și cinstitul scriitor de cântări al înțelepciunii, mintea cea priveghetoare a Nisei, Grigorie, dănțuind și desfătându-se cu îngerii întru dumnezeiasca lumină se roagă neîncetat pentru noi toți.

Condac, glasul 1:

Cu ochiul sufletului priveghind, ierarhe, te-ai arătat lumii ca un păstor priveghetor și cu toiagul înțelepciunii tale, preafericite cuvioase, ai alungat pe toți rău-voitorii credinței ca pe niște lupi, păzindu-ți turma nevătămată, preaînțelepte Grigorie.

Iconografie

Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sofia, București, 2000, pp. 152, 195) precizează că Sf. Grigorie al Nissei trebuie zugrăvit ca episcop bătrân, cu barba ascuțită, zugrăvit ca și Sf. Vasile cel Mare, fratele său, doar că mai vesel la figură și mai bătrân, spunând: "Mulțumim Ție, Împărate nevăzute, Carele cu puterea Ta cea nemăsurată toate le-ai făcut..."

Note

1. ↑ CrestinOrtodox.ro - Hram la biserica Domnita Balasa, accesat 10 ianuarie 2013

Surse

• Macaire, hieromoine de Simonos-Petras, Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Église Orthodoxe, Thessalonique: ΤΟ ΠΕΡΙΒΟΛΙ ΤΗΣ ΠΑΝΑΓΙΑΣ
• en:Gregory of Nyssa

Sfânta Teosebia Diaconița (gr. Θεοσέβεια - Theosebeia) a fost diaconiță a Bisericii din Nyssa (Asia Mică) în secolul al IV-lea și care a jucat un rol important în această comunitate și în viața sfântului Grigorie al Nissei. Cei mai mulți istorici și aghiografi consideră că sfânta Teosebia a fost sora Sfinților Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Petru al Sevastiei și Macrina cea Tânără. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face pe 10 ianuarie, în aceeași zi cu Sf. Grigorie al Nissei.

Viața

În mod tradițional, se consideră că sfânta Teosebia a făcut parte din una din cele mai vestite familii ortodoxe a secolului al IV-lea. Părinții ei sunt Vasile cel Bătrân și Emilia din Cezareea, fiind deci soră a sfinților Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Petru al Sevastiei, Naucratie și Macrina cea Tânără. Data nașterii ei nu este cunoscută. A rămas fecioară și a slujit Biserica din Nyssa ca diaconiță, îngrijind bolnavii, împărțind hrană săracilor și pribegilor, crescând orfani și pregătind femeile pentru botez.

În cei trei ani de exil ai fratelui ei, Grigorie de Nyssa, perioadă în care l-a însoțit, Sfânta Teosebia a împărtășit și toate suferințele unei vieți de pribegie.

După moartea ei, în anul 385, Sfânta Teosebia a fost elogiată de Grigorie Teologul într-o scrisoare de condoleanțe adresată lui Grigorie de NyssaPărinți capadocieni, ar fi fost căsătorit

Note

1. ↑ Ep. CXCVII A Letter of Condolence on the Death of His Sister Theosebia.
2. ↑ Între autorii ortodocși care o consideră pe Teosebia ca fiind soția sf. Gigorie al Nyssei se numără și P. Macarie de la Simonos Petras,în Sinaxarul lui.
3. ↑ Conform propriei lui mărturii din scrierea Despre feciorie cum că el însuși nu poate beneficia de pe urma acestui tratat. - https://www.newadvent.org/fathers/2907.htm
4. ↑ „Autorul articolului despre Grigorie de Nyssa din Dict. Biogr. presupune că ea ar fi fost soția lui, dar nu aduce nicio dovadă în acest sens, în afară de expresia ambiguă din această scrisoare, care vorbește despre ea ca despre adevărata însoțitoare a unui preot; pe de altă parte însă, în aceeași scrisoare, ea este numită în mod explicit sora lui. Unii autori și-au imaginat că ea ar fi fost chiar soția lui Grigorie de Nazianz, dar nu există nicio dovadă că acesta ar fi fost vreodată căsătorit. Data morții ei este nesigură, dar probabil a fost după anul 381 d.Hr. Se pare că termenul „însoțitoare” (sau: consoartă) putea avea o aplicare generală pentru cei care împărtășeau aceeași lucrare; în consecință, editorii benedictini o consideră pe Teosebia drept diaconiță a Bisericii din Nyssa.” - notă în: http://www.newadvent.org/fathers/3103c.htm

Surse

• OCA: Blessed Theosebia the Deaconess, sister of Ss. Basil the Great and Gregory of Nyssa
• Wikipedia: Theosebia
• Saint Theosevia the Deaconess of Nyssa

Cuviosul Amonie sau Amoniu (gr. Ἀμμώνιος) a fost unul din Părinții pustiei care a trăit în secolele IV-V centrul monastic Nitria din Egipt. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 10 ianuarie.

Viața

Sfântul Amonie a plecat în pustia Egiptului, la Nitria, împreună cu cei trei frați ai lui (supranumiți „Frații lungi”) și cu cele două surori ale lor. Frații și surorile și făcut locașuri diferite, la o depărtare îndeustulătoare unii de alții. Acolo Amonie a devenit ucenic al sfântului avvă Pamvo (303-374, prăznuit la 18 iulie). Era peste măsură de ostenitor. Din tinerețea lui și până la moarte nu s-a hrănit decât cu puțină pâine și legume crude. Nu îngăduia în el nicio plăcere trupească, ci ori de câte ori de câte ori o aprindere trupească apărea în vreo parte a trupului, își atingea acel mădular cu fierul înroșit în foc și așa stingea patima. Învațase pe de rost în întregime scripturile Vechiului și Noului Testament și studia neîncetat scrierile Sfinților Părinți cunoscuți atunci, mai ales cele ale bărbaților învățați ai Școlii catehetice din Alexandria, cum ar fi Origen și Didim cel Orb, Pieriu (urmașul lui Origen la conducerea Școlii din Alexandria și care a murit mucenic în timpul persecuției lui Dioclețian) și Ștefan.

Deoarece acest avva Amonie era peste măsură iubitor al cuvântului, creștinii dintr-o cetate apropiată l-au cerut arhiepiscopului Teofil al Alexandriei să-l facă episcop. Dar el și-a tăiat urechea stângă până la bază (de aceea uneori a fost supranumit „cel fără ureche”) și cum aceia continuau să insiste le-a spus: „Dacă mă veți sili, îmi voi tăia și limba”. Și numai așa l-au lăsat să trăiască în continuare în pustie, unde s-a despătimit într-o așa măsură încât Evagrie spunea despre el: „N-am văzut niciodată un om mai lipsit de patimi”. Devenise sfătuitor al fraților din pustie mai mult decât oricare altul.

A se vedea și

• Nitria
• Teofil al Alexandriei
• Sinodul de la Stejar

Surse

• Paladie, Istoria lausiacă (Lavsaicon). Scurte biografii de pustinici, EIBM al BOR, București, 1993, cap. 11 „Despre Amoniu”
• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Antipa Atonitul de la Calapodești s-a născut în anul 1816 în comuna Calapodești, județul Bacău. S-a nevoit în viața călugărească vreme de 46 de ani, dobândind darul rugăciunii neîncetate, al povățuirii duhovnicești și pe cel al facerii de minuni. A adormit cu pace în anul 1882. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe 10 ianuarie, data mutării lui la Domnul.

Este un sfânt internațional, fiind cinstit de ortodocșii din România, Grecia, Rusia, și Polonia.

Viața

La Schitul Brazi – Vrancea

Sf. Antipa (în lume Alexandru Luchian) s-a născut în anul 1816 în comuna Calapodești, județul Bacău, într-o familie de țărani evlavioși. A simțit din tinerețe chemarea de a-și închina viața lui Dumnezeu. La vârsta de 20 de ani, după ce a fost respins de starețul de la Mănăstirea Neamț, intră în obștea Schitului Brazi din Vrancea, unde este tuns în monahism, primind numele de Alimpie. Rămâne aici vreme de doi ani de zile, învrednicindu-se de darul lacrimilor și al rugăciunii neîncetate.

La Muntele Athos

Râvnind la o nevoință mai aspră, Alimpie pleacă în anul 1837 la Muntele Athos, la schitul românesc Lacupostului și a nevoințelor sale ascetice.

Cuviosul Alimpie s-a nevoit la Schitul Lacu vreme de cincisprezece ani, mutându-se apoi la Sfânta Mănăstire Esfigmenu, una din mănăstirile grecești. Aici cuviosul Alimpie primește marele și îngerescul chip al schimniciei, primind numele de Antipa. Tot aici a fost și hirotonit diacon.

După patru ani petrecuți la Mănăstirea Esfigmenu, Cuviosul Părinte Antipa se retrage în pustie, la fericita liniște, unde s-a ostenit în rugăciuni și privegheri de toată noaptea vreme de patru ani de zile, până în anul 1860. Cuviosul Antipa era lucrător al Rugăciunii lui Iisus; a primit darul vindecării bolilor și al înainte-vederii. A fost hirotonit preot la Schitul Prodromu.

Înapoi în țară

În anul 1860, căutând smerenia și liniștea, cuviosul Antipa a primit binecuvântarea de a se întoarce pe meleagurile natale, la o mănăstire de lângă Iași. Dar, devenind vestit în toată Moldova, îl căutau foarte mulți credincioși pentru a primi de la el sfaturi și îndrumare duhovnicească.

Căutând liniștea și singurătatea, sfântul hotărăște să părăsească Moldova trei ani mai târziu. Pleacă mai departe spre ținuturile ucrainene și rusești. Merge mai întâi până la Lavra Pecerska pentru a se închina la moaștele cuvioșilor părinți de acolo. Aflând aici despre vestita Mănăstire Valaam din nordul Rusiei Cuviosul Antipa pornește într-acolo, stabilindu-se în anul 1865 într-unul dintre schiturile acestei mănăstiri de pe lacul Ladoga.

La Mănăstirea Valaam

Aici, Cuviosul Antipa avea să petreacă alți șaptesprezece ani de mari nevoințe, „arătând fapte minunate de trăire duhovnicească, în post, în rugăciune și în desăvârșită sărăcie", după cum se arată în Viața sfântului publicată în anul 1883 de monahul Pimen, ucenicul acestuia de la mănăstirea Valaam. Pentru Cuviosul Antipa se spune că

“cea mai mare nevoință a lui era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea pe Dumnezeu, izgonea duhurile cele necurate și gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfânt. La aceasta adăuga post îndelungat, privegheri de toată noaptea, lacrimi, metanii și alte neștiute osteneli duhovnicești. Săvârșea încă adesea dumnezeiasca Liturghie și se ruga mult pentru lume și pentru țara în care s-a născut.”

Cuviosul Antipa s-a învrednicit de a primi de la Dumnezeu și darul facerii de minuni. Faima sa ca părinte duhovnicesc s-a răspândit în tot nordul Rusiei. Mulți credincioși îl căutau și-i urmau învățăturile, monahi și mireni.

Sfârșitul vieții

După mulți ani de nevoințe duhovnicești Cuviosul Antipa a plecat la Domnul în ziua de 10 ianuarie 1882, fiind înmormântat în biserica schitului unde s-a nevoit.

Proslăvirea

La scurt timp după mutarea sa la Domnul, cuviosul Antipa era cinstit ca sfânt de către ucenicii săi și de mulțime mare de credincioși. Atunci părinții de la Mănăstirea Valaam i-au cerut ieromonahului Pimen, ucenicul de chilie al cuviosului, să scrie, în anul 1883, despre viața și nevoința părintelui său duhovnicesc. Aceasta a fost publicată sub numele de Vrednica de pomenire viață a ieroschimonahului Antipa în anii 1883 și 1893, la Sankt Petersburg. Scrierea s-a răspândit în Rusia și Finlanda, precum și la Muntele Athos.

La 24 de ani de la mutarea sa la Domnul, în anul 1906, părinții de la Muntele Athos l-au trecut pe cuviosul Antipa în rândul sfinților, sub numele de Cuviosul ieroschimonah Antipa Atonitul (așa apare în Mineiul pe ianuarie tipărit în limba rusă la Mănăstirea Sf. Pantelimon de la Muntele Athos), fiind prăznuit la data de 10 ianuarie. Este cinstit de către toți credincioșii ortodocși și mai ales mai ales în mănăstirile din Sfântul Munte, fiind singurul călugăr atonit român trecut în rândul sfinților. Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în calendarul său sfinților în cadrul ședințelor speciale ale Sf. Sinod dedicate canonizării sfinților români din 20-21 iunie 1992.

Părți din moaștele Sf. Antipa se găsesc la multe biserici din București și din țară.

Imnografie

Tropar, glasul al 3-lea:

Povățuitor preaînțelept al călugărilor și înger pământesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, înfrânându-ți trupul cu nepătimirea și luminând inimile credincioșilor cu strălucirea virtuților tale. Pentru aceasta te-ai făcut locaș preacinstit al Sfântului Duh și în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale de la Dumnezeu, pe Care roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

Alt tropar, glasul al 5-lea:

Peste pământ arcuindu-te ca un curcubeu, ai ajuns din Sfântul Munte în Athosul de la miazănoapte, Valaam. O, Sfinte Părinte Antipa, mult lăudatule, asemenea mult minunaților bătrâni ai Moldovei te-ai făcut; și acum, locuind în slava cerescului Valaam, roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să ne povățuiască pe calea îngerească.

Note

1. ↑ După unele surse, Sf. Antipa s-ar fi dus direct la Schitul Prodromu e.g. Doxologia. Viața Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești. URL: https://doxologia.ro/viata-sfantului-cuvios-antipa-de-la-calapodesti-0
2. ↑ Sfinți români: Cuviosul Antipa de la Calapodești

Legături externe

• Site-ul Oficial al Mănăstirii Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești
• Sf. Antipa de la Calapodești, floarea înmiresmată a pustiei
• Saint Antipa of Calapodești - fragrant flower of the desert
• Viața și troparele Sf. Antipa de la Calapodești, pe situl Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
• Sf. Antipa de la Calapodești - Viața, slujba, acatistul (și audio), icoane, Sf. Moaște, pe sfintiromani.ro
• Acatistul Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești
• Icoana Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești