STRĂISTENI · COMUNA BĂCIOISfinții zilei
Biserica din StrăisteniCREDINȚĂ ȘI COMUNITATE

Sfinții zilei și viețile lor

26 iulie / 8 august

Stil vechi / stil nou · 2026 / 2026

Postul zileiZi fără post

Pomenirile zilei

Pomeniri: colectivul de autori OrthodoxWiki, sub CC BY-SA 2.5.

Viețile sfinților

Ermolae, Ermip și Ermocrat

Viața și mucenicia

Conform relatărilor din Sinaxare, acești sfinți au fost printre puținii care au scăpat de la moarte dintre cei douăzeci de mii de mucenici arși în Biserica din Nicomidia de tiranul Maximian (284-305) în anul 303 (prăznuirea lor la 28 decembrie), fiind ascunși într-o cămară

Când tânărul Pantoleon (nimeni altul decât Marele Mucenic Pantelimon, prăznuit la 27 iulie) a fost arestat de luptătorii împotriva lui Hristos și fiind el fără de răutate și neștiind sa mintă, a spus că de preotul Ermolae este cel care l-a învățat cele creștinești și a fost botezat de el. Așa că prigonitorii l-au adus în fața lui Maximian pe Ermolae, și cu el au adus și pe slujitorii și însoțitorii lui, Ermip și Ermocrat.

Și stând sfinții la cercetare, și propovăduind cu îndrăzneala că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, li s-au tăiat capetele, în anul 305 de la Hristos.

Posteritatea

Biserica a rânduit prăznuirea sfântului mucenic Ermolae, și a celor împreună cu el Ermip și Ermocrat, la data de 26 iulie, adică cu o zi înainte de prăznuirea sfântului mare mucenic Pantelimon, ucenicul sfântului Ermolae.

Tradiția Bisericii îi numără și îi pomenește adesea împreună pe sfinții mucenici Pantelimon și Ermolae, în ceata sfinților fără de arginți.

Surse

  • http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie26.htm
  • Τσολακίδης Χρήστος, "Αγιολόγιο της Ορθοδοξίας", Χ.Δ. Τσολακίδης, Αθήνα 2001.

Note

  1. ↑ Tot printre acești sfinți 20,000 mucenici din Nicodimia care au scăpat de la moarte atunci se numără și episcopul Antim de Nicomidia (aprox. 280-310), care a fost prins mai târziu și a mucenicit și el prin tăierea capului, fiind prăznuit la 3 septembrie.

Parascheva Romana

Nu trebuie confundată cu Sf. Cuvioasă Parascheva cea Nouă de la Iași.

Viața

Sfânta Parascheva Romana s-a născut într-un sat din apropiere de orașul Roma în vremea domniei împăratului Hadrian (117-138 d.Hr.). Părinții ei, pe nume Agatonic (sau Agaton) și Politeia, creștini evlavioși, s-au rugat cu stăruință pentru a avea un copil, iar Dumnezeu le-a auzit rugăciunile. Părinții sfintei cinsteau cu deosebire ziua de vineri, în care a pătimit Domnul nostru Iisus Hristos, și întrucât sfânta s-a născut într-o zi de vineri, părinții i-au dat numele de Parascheva, care este numele zilei de vineri în limba greacă (gr. "paraskevi") dar care, în sens literal, înseamnă și "pregătire".

Sfânta Parascheva a primit o educație aleasă, fiind instruită atât de dascăli păgâni cât și creștini. Cunoștea deosebit de bine filosofia vremii. Întărindu-se în credința creștină, vorbea adeseori cu alte femei despre învățătura creștină, încercând să le întărească credința în noua religie.

Parascheva fiind atât de frumoasă, bine educată și bogată, multe familii de neam ales și-o doreau drept soție pentru fiii lor. Blândețea și bunăvoința ei o făceau cu atât mai atrăgătoare. Dar, întrucât ea își alesese un scop mai înalt în viață, Sfânta Parascheva a refuzat toate cererile în căsătorie.

Când a ajuns la vârsta de 20 de ani, părinții ei au murit, lăsând-o ca singură moștenitoare a averilor familiei. Sfânta Parascheva nu a voit să păstreze doar pentru ea aceste averi, ci, râvnind să urmeze deplin calea lui Hristos, și-a vândut toate averile, folosind banii pentru a alina suferințele oamenilor. O parte a banilor a pus-o deoparte pentru a asigura traiul unei comunități de evlavioase fecioare creștine, care trăiau laolaltă, ca mai târziu în viața mănăstirilor de obște. Acestea trăiau laolaltă, se rugau, posteau și îi ajutau pe cei din nevoi. Le propovăduiau calea mântuirii în Hristos în primul rând femeilor evreice și păgâne.

Sfânta Parascheva a părăsit Roma la vârsta de 30 de ani și, pornind în misiune, a trecut prin multe orașe și sate. Propovăduirea ei se făcea într-o vreme în care evreii și romanii îi persecutau pe creștini cu mare îndârjire. În vremea aceea, la Roma era împărat Antoninus Pius (138-161 d. Hr.), care nu îi executa pe creștini fără judecată, ci încerca să îi ocrotească de furia celor porniți împotriva lor. Creștinii nu puteau fi judecați decât dacă un cetățean depunea o plângere oficială împotriva lor. Dar împăratul a trebuit să abroge această lege, întrucât creștinii erau considerați vinovați de multe din nenorocirile care loviseră Roma în acea vreme.

Învățată, cu darul vorbirii și tare în credință, Parascheva propovăduia învățătura creștină cetățenilor romani, îndemnându-i să se întoarcă de la idolatrie la credința în Hristos, și mulți o ascultau. După o vreme, împăratul a auzit despre lucrarea misionară a sfintei. La întoarcerea ei la Roma, s-au primit mai multe denunțuri pe numele ei, iar împăratul a poruncit ca sfânta să fie chemată la palat pentru cercetarea plângerilor.

Atras de frumusețea și de smerenia ei, împăratul a încercat mai întâi să o ademenească, cu cuvinte frumoase, să renunțe la credința ei creștină, ajungând chiar până la a-i făgădui să o ia de soție și să o facă împărăteasă, însă Parascheva nu s-a lăsat ademenită nici de cuvintele frumoase, nici de amenințări.

Atunci împăratul a poruncit gărzilor să așeze pe capul sfintei o cască de fier încins, însă Sfânta a primit fără teamă pedeapsa și nu s-a înspăimântat, iar fierul încins nu a putut-o arde, și mulți dintre cei care au văzut atunci minunea s-au convertit la credința creștină. Fiind aruncată în închisoare, sfânta s-a rugat cu stăruință lui Dumnezeu să îi dea putere ca să rabde amenințările și chinurile care i se pregăteau.

Mai întâi, împăratul a poruncit ca sfânta să fie spânzurată de păr, iar mâinile și brațele i-au fost arse cu torțele. Sfânta era în mare suferință, însă nu a cedat în fața durerii. Atunci, împăratul a poruncit să fie pregătită o căldare mare cu ulei și smoală, încinse la foc, și a poruncit ca sfânta să fie aruncată în căldarea încinsă. Dar sfânta, rugându-se mereu Domnului, a stat în căldarea cu smoală și ulei încins ca într-o baie răcoroasă, prin minune dumnezeiască. Crezând că sfânta prin vrăjitorie făcuse să se răcească conținutul cazanului, împăratul, mânios, s-a apropiat de acesta, dar a fost pe dată orbit de aburii încinși și de fumul care se răspândeau în jurul acestuia. Împăratul i-a cerut sfintei să îl vindece atunci de orbirea lui, și la rugăciunile ei, acesta și-a recăpătat vederea. În amintirea acestui episod, creștinii aveau să o cunoască și să o cinstească până în zilele noastre pe sfânta Parascheva Romana drept vindecătoare a bolilor de ochi. Cutremurat de această minune, el a eliberat-o pe sfânta Parascheva și i-a îngăduit să își continue propovăduirea prin imperiu, punând capăt persecuțiilor împotriva creștinilor în întregul Imperiu roman. Potrivit unor relatări, împăratul s-ar fi convertit și el, împreună cu toată casa lui, la creștinism.

Dar perioada de pace a fost scurtă. După moartea împăratului Antoninus în 161, în imperiu a izbucnit o epidemie de ciumă, pe care romanii au pus-o pe seama zeilor lor păgâni, pe care îi credeau mânioși pentru toleranța arătată creștinismului. În vremea domniei urmașului lui Antoninus, împăratul Marcus Aurelius (161-180 d.Hr.), legislația cu privire la "necredincioși" (adică la cei care nu credeau în zeii păgâni) s-a schimbat din nou, și persecuțiile împotriva creștinilor au reînceput.

În ciuda primejdiilor, Parascheva și-a continuat călătoriile misionare, propovăduind Evanghelia prin toate locurile pe unde călătorea. Într-unul din orașele prin care a trecut, guvernatorul orașului, pe nume Asclepios, potrivit poruncii împăratului Aureliu, a poruncit ca sfânta să fie arestată. La cererea ei, sfânta a fost dusă în templul zeului Apollo, păgânii crezând că sfânta cedase și că era gata să aducă jertfe acestuia. Dar, ajunsă acolo, sfânta s-a rugat lui Domnului Hristos, Care a făcut ca statuile din templu să se prăbușească pe loc. Parascheva a fost din nou supusă la numeroase chinuri, pe care le-a răbdat fără să se abată de la credința ei. A fost apoi aruncată într-o groapă cu șerpi mari. Sfânta însă a făcut semnul crucii asupra șerpilor, iar aceștia au murit pe loc. Asclepios, care auzise despre celelalte minuni ale sfintei și văzând încă altele și-a dat seama că sfânta Parascheva era ocrotită de puterea lui Dumnezeu și a poruncit să fie eliberată, mărturisind și el, dimpreună cu toată curtea lui, credința cea adevărată.

Plecând sfânta mai departe, a fost arestată într-un alt oraș de guvernatorul local, pe nume Tarasie. Acesta a pus ca sfânta să fie bătută crunt. Apoi a aruncat-o în închisoare, poruncind să i se așeze pe piept o piatră grea. Sfânta Parascheva s-a rugat însă lui Dumnezeu să o întărească, pentru a putea răbda chinurile care o mai așteptau. În zilele care au urmat, a fost torturată în fel și chip și, pentru că nu a primit să părăsească credința creștină, a fost condamnată la moarte prin decapitare. Potrivit obiceiului romanilor, i s-a îngăduit o singură dorință înainte de moarte, iar ea a cerut să fie lăsată singură ca să se mai roage o singură dată. După ce s-a rugat fierbinte, încredințându-se în mâinile Domnului Hristos pe care Îl propovăduise și Îl slujise întreaga ei viață, Parascheva s-a încredințat soldaților, care i-au tăiat capul.

La mai multă vreme după moartea sfintei, moaștele sale au fost duse la Constantinopol, unde sunt cinstite de credincioși până în ziua de astăzi. Sfânta Parascheva a făcut și face până în zilele noastre multe minuni pentru cei care i se roagă cu credință. Se spune că, doar atingându-se de puțin pământ de la mormântul ei, ologii puteau merge, cei îndrăciți căpătau vindecare, iar femeile sterpe până atunci erau binecuvântate cu copii. Sfânta este cinstită în mod deosebit ca vindecătoare a bolilor de ochi, în amintirea minunii pe care a făcut-o chiar pentru chinuitorul ei, împăratul Antoninus Pius. Viața Sfintei Parascheva a fost scrisă de Sf. Ioan din Eubeea, în secolul al VIII-lea.

Mormântul din Pounta, Grecia

Potrivit tradiției din regiunea Epirului, din Grecia, Sfânta Parascheva nu ar fi primit mucenicia la Roma, cum se amintește în „Viața” ei, ci în Thesprotia, pe locul unde se ridică astăzi Mănăstirea Sfintei Paraschevi din Pounta. Potrivit acestei tradiții, de care localnicii sunt foarte atașați, trupul sfintei (fără cap) a fost îngropat acolo, iar mormântul ei încă mai este cinstit de toți până în prezent.

Se povestește că persecutorii au târât-o pe sfânta Parascheva până la malul râului Aheron, pentru a-i tăia capul acolo. Potrivit tradiției locale, când sabia s-a ridicat deasupra capului ei, ea s-a agățat cu mâinile de un stâlp de piatră, ținându-l atât de strâns încât amprenta mâinii ei s-a imprimat în piatră. Pe locul acela, a fost înălțată de credincioși o biserică pentru a adăposti moaștele sfintei. Capul acesteia a fost mai întâi așezat în zidurile bisericii, însă astăzi se păstrează în Mănăstirea Sfinților Arhangheli – Petraki din Atena.

Potrivit scriitorului Spyros Mouselimis (în articolul său despre "Mănăstirea din Pountas și Sărbătoarea Sfintei Paraschevi" (Ηπειρωτική Εστία, 10, pp. 638-641, 1961), Mănăstirea din Pountas era cunoscută pentru apele ei tămăduitoare și pentru numeroasele minuni care se săvârșeau aici. Pelerinii obișnuiau să taie bucățele din stâlpul de piatră al Sfintei Paraschevi, pe care le purtau drept talisman, astfel încât până în anul 1960 stâlpul ajunsese la jumătate din mărimea sa inițială.

Mănăstirea avea proprietăți foarte numeroase. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, veniturile anuale ale mănăstirii erau de 20.000 de piaștri, din care era finanțată o școală cu internat până în anul 1913. După schimburile de populație din anul 1923, mănăstirea a fost abandonată până în anul 1975. Din biserica veche s-a mai păstrat doar partea de răsărit a altarului. Restul bisericii a fost restaurat în 1989, ca și inscripția de pe mormântul Sfintei Parascheva. În prezent, locul funcționează ca mănăstire de maici.

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Osârdia ta asemenea chemării făcând-o, ceea ce ești cu același nume numită, credința ta întocmai cu numele întru locuință ai moștenit-o, Paraschevi cea purtătoare de chinuri. Pentru aceasta verși tămăduiri și te rogi pentru sufletele noastre.

Condac, glasul al 2-lea:

Purtătoarei de chinuri Paraschevi, credincioșilor, veniți, cântare cu un glas să-o cântăm, că strălucește cu minunile în lume, alungând întunericul înșelăciunii și dând dar fără pizmuire celor ce cu credință strigă: Bucură-te, muceniță mult pătimitoare!

Surse

  • en: OrthodoxWiki:Paraskevi
  • ro: Sinaxar 26 iulie, Sf. Mc. Parascheva Romana
  • ro:Sf. Muceniță Parascheva, Viețile Sfinților, 26 iulie.
  • Ceaslovul cel Mare, ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2003, pp. 745-746 (pentru imnografie).

Legături externe

  • en: Saint Paraskevi (GOARCH)
  • en: Martyr Paraskevi (Antiochian)
  • en: Saint Paraskevi (OCA)
  • en: Icon and Troparion of St. Paraskevi
  • en: Prayer for Peace St. Paraskevi practiced peacemaking by making an enemy her brother.
  • ro: Sinaxar 26 iulie, Sf. Mc. Parascheva Romana
  • ro:Sf. Muceniță Parascheva, Viețile Sfinților, 26 iulie.

Arhangheli

Arhanghelii sunt numiți marii purtători de vești bune, ei fiind cei care au vestit-o lumii pe cea mai mare și mai slăvită dintre acestea. Slujirea lor (după cum spune Sfântul Dionisie Areopagitul) constă în descoperirile făcute profeților, cunoașterea și înțelegerea voii lui Dumnezeu pe care o primesc de la îngerii celor mai înalte Cete și pe care le vestesc celor mai mici, anume Îngerii, iar prin aceștia, oamenilor. Sfântul Grigorie Dialogul spune că arhanghelii îi întăresc pe oameni în credință, luminându-le mințile cu lumina înțelegerii Evangheliei și descoperindu-le adâncile taine ale credinței.

Cine sunt ei?

După cum se arată în toată cartea Sfântului Prooroc Iezechiel (se poate face o comparație și cu Cartea Apocalipsei), cei dintâi patru arhangheli (Mihail, Gavriil, Rafail și Uriil) sunt cei ce stau în cele patru colțuri ale Marelui Tron al lui Dumnezeu (Ma'aseh Merkabah). Împreună cu ele stau cele patru făpturi cu șase aripi (Ayyot), cei patru Heruvimi - cei cu ochi mulți, cu patru aripi, patru brațe și patru fețe, precum și cele patru Roți (Ophannim) cele cu ochi mulți sau Vânturile (Duhurile) de furtună (Galgallim), pe care creștinii, (după exemplul marelui Pavel apostolul și al ilustrului său ucenic, sfântul Dionisie Areopagitul) le numesc Tronuri. Acești patru arhangheli sunt cei care au păzit cele patru armate ale poporului lui Israel în sălbăticie: la Nord, la Sud, la Răsărit și la Apus. Ei sunt îngerii celor patru vânturi, după cuvântul Scripturii care zice : "[Tu ești] Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc" (Psalm 103, 5).

Rabinii din vechime au legat întotdeauna pe cei șapte arhangheli cu cele șapte planete cunoscute (Soarele, Luna, Marte, Mercur, Jupiter, Venus și Saturn; iar Sfinţii Părinţi au gândit și învățat întotdeauna că Dumnezeu guvernează Universul cu ajutorul Oștilor Cerești. Există trei liste cu numele celor șapte arhangheli (ireductibile una la cealaltă). Prima vine din Cartea lui Enoh (acceptată drept carte canonică de Biserica Ortodoxă Etiopiană, aceasta fiind ea însăși reprezentativă pentru poziția Comuniunii Bisericilor Orientale). A doua listă provine din Tradiţia Bisericii Ortodoxe (calcedoniană) și coincide, din motive necunoscute, cu cea recunoscută de gnostici, o străveche erezie). În sfârșit, cea de a treia ne vine de la mari Părinți ai Bisericii precum Sfântul Dionisie Areopagitul sau Sfântul Grigorie Teologul. În toate aceste liste, numele primilor patru arhangheli sunt aceleași: Mihail, Gavriil, Rafail și Uriil. Următoarele trei nume sunt, în funcție de lista folosită, astfel:

  1. După Cartea lui Enoh (tradiția iudaică și cea orientală ortodoxă): Raguil; Sarachiil sau Saraqail; (Je)Re(h)miil sau (Je)Ra(h)miil;
  2. După tradiția ortodoxă răsăriteană: Varahiil; Salatiil; (Je)Gudiil sau (Je)Hudiil;
  3. După tradiția occidentală: (H)Anail sau (H)Aniil; Jophiil sau Cassiil; Zedekiil sau Sachiil.

Explicația și traducerea tuturor numelor se găsește mai jos. Însă tradiția orientală și ea răsăriteană ortodoxă au în comun numele încă unui arhanghel, anume cel de-al șaselea, numit Selafiil (Salatiil sau Sarachiil). De asemenea, este important de remarcat că ultimii trei arhangheli din tradiția răsăriteană reprezintă cele trei forme sau tipuri de rugăciune: de laudă, de cerere și de mulțumire. De asemeni, Zadkiel sau (S/)Zedekiel este unul din purtătorii de stindard (împreună cu Zophiel/Jophiel) care îl urmează îndeaproape pe Arhanghelul Mihail atunci când acesta intră în luptă, în fruntea oștilor cerești.

Înţelesurile numelor arhanghelilor

  • Mihail: "Acela care este ca Dumnezeu" sau "Cine este cel care e ca Dumnezeu?" (Daniel 10,13; 12,1; Epistola Sfântului Apostol Iuda v. 9; Apocalipsa 12,7-8).
  • Gavriil: "Omul (puternic al) lui Dumnezeu" sau "Dumnezeu este puternic"("Puterea lui Dumnezeu") ( Daniel 8,16; 9,21; Luca 1,19-26). Este numit și Djibril sau Jibril.
  • Rafail: "Dumnezeu vindecă" ("Vindecare de la Dumnezeu") (Tobit3,17; 12,15). Numit și Israfel.
  • Uriil: "Lumina sau Focul lui Dumnezeu" (III Ezdra 4,1?). Numit și Sariil, Suriil sau Muriil.
  • Selafiil: "Porunca, Vestitorul sau Rugăciunea lui Dumnezeu", întrucât porunca și rugăciunea sunt cele două moduri de comunicare: una descendentă, cealaltă ascendentă. Mai este numit și Salatiil, Selatiil, Serafiil, Sarachiil, Saraqail, Zarachiil, Zerachiil, sau Zahariil.
  • Iehudiil: "Mărirea, Lauda sau Slăvirea lui Dumnezeu." Mai este numit și Gudiil sau Iegudiil.
  • Varahiil: "Binecuvântare sau Binecuvântări de la Dumnezeu". Numit și Barahiel sau Varahiel.
  • Raguil: "Prieten al lui Dumnezeu" Numit și Raziil [1], care înseamnă "Secretele/tainele lui Dumnezeu. Nu este același cu Rafail.
  • Ieremiil: "Îndurarea, Înălțarea sau Milostivirea lui Dumnezeu" (cf. III Ezdra 4,36 ? ). Numit și Ieramiil, Ieremiel, Ramiel sau Remiel.
  • Anail: "Harul sau Bucuria lui Dumnezeu". Numit și Aniel, Hanael sau Haniel.
  • Iofiil: "Frumusețea lui Dumnezeu". Numit și Orifiel, Iufiel, Zufiel, Zofiil, Zofchiel, Zafiel, Zafchiel, Cafziel, Cassiel sau Kepharel.
  • Zedechiel: "Dreptatea, Îndreptarea sau Judecata lui Dumnezeu". Numit și Saxhiel, Tsadkiel, Zadakiel, Zadkiel, Zedekul.

Îngerul căzut

  • Lucifer/Satan: "Purtătorul de Lumină" sau "Steaua dimineții", după Isaia 14,12; "Dușmanul" (Iuda 1,9, Apocalipsa 12,9). Alte nume date acestui arhanghel căzut (sau celor care l-au urmat) sunt: Azael, Azazel, Azrael, Izrael, Izreel sau Uzziel; Camael, Camiel, Camniel, Cancel, Chamuel, Kemuel, Samael, Shemuel, Simiel, or Zamael; Samiaza; Satanael.

Iconografie

Dionisie din Furna arată Sfinţii Arhangheli, atunci când sunt reprezentaţi împreună, se zugrăvesc cu chip de oameni, tineri, „cu capul gol, cu părul strâns cu o panglică albă legată la ceafă”, în veşminte militare, purtând brâie de aur şi eventual şi mantii (militare), ţin în mâini arcuri, lăncii sau halebarde.

Notă

  1. ↑ Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, Bucureşti, 2000, p. 67.

A se vedea și

  • Îngeri
  • Mihail (Arhanghelul)
  • Gavriil (Arhanghelul)
  • Rafail (Arhanghelul)
  • Uriil (Arhanghelul)

Surse

  • en:Archangels

În limba engleză:

  • The Holy Angels
  • Wikipedia, the free Encyclopedia
  • Catholic Encyclopedia
  • Jewish Encyclopedia

Legături externe

  • Sinaxar 8 noiembrie, pomenirea Sfinților Arhangheli Miihail, Gavriil și Rafail și a tuturor cereștilor puteri.
  • Proloagele, 8 noiembrie - despre sărbătoare și Proloagele, 8 noiembrie - despre minunile Sfinților Arhangheli, pe credo.ro
  • Părintele Ilie Cleopa, Predică la Sf. Arhangheli - despre cetele îngerești și despre Sfinții Arhangheli în special.
  • Cei șapte Sfinți Arhangheli - o prezentare de Laurențiu Dumitru, după Sf. Nicolae (Velimirovici).
  • Biserica Sf. Vineri: Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil - despre credința cea rea a închinării la îngeri, despre dreapta credinţă şi vrednica cinstire a prăznuirii sfinţilor îngeri, despre cete, ierarhia și slujba sfinţilor îngeri, după Sf. Vasile cel Mare, Sf. Apostol Pavel, Sf. Dionisie Areopagitul, Sf. Maxim Mărturisitorul și Sf. Grigorie Dialogul

Gavriil (Arhanghelul)

Sfântul Arhanghel Gavriil (sau Gabriel) a fost numit voievod (conducător) al oștirilor cerești; numele lui este asociat cu multe întâmplări din Sfânta Scriptură, și mai ales cu vestirea către Maica Domnului a zămislirii Domnului Iisus Hristos. Astfel, rolul său cel mai important a fost considerat cel de vestitor al mântuirii oamenilor. Biserica ține Soborul Sf. Arhanghel Gavriil pe 26 martie, în ziua următoare Bunei Vestiri, și iarăși pe 13 iulie; de asemeni, este sărbătorit împreună cu ceilalți Arhangheli pe 8 noiembrie.

Istoric

Numele de Gavriil provine din ebraică, însemnând "Omul lui Dumnezeu". O altă traducere ar fi "Dumnezeu este puternic". Proloagele de la Ohrida îl explicitează astfel: "Omul-Dumnezeu. Sfinţii Părinţi, când vorbesc despre Buna Vestire, spun că un arhanghel cu acest nume a fost trimis pentru a arăta cine și cum avea să fie Acela care trebuia să se nască din Cea Preacurată. Astfel, Acesta va fi Omul-Dumnezeu, Dumnezeu tare și puternic".

Gavriil și Mihail sunt arhanghelii care apar cel mai mult în Sfânta Scriptură, deși s-ar putea spune că rolul celui dintâi este prezentat mai pe larg. În Vechiul Testament, este menționat cu numele lui doar în două viziuni ale profetului Daniel (a se vedea Daniel 8 și 9). Aici, el îi arată lui Daniel viitorul lui Israel. De asemenea, Sfânta Tradiţie ne arată că Gavriil este cel care l-a inspirat pe profetul Moise să scrie Cartea Facerii sau chiar întregul Pentateuh. Literatura rabinică târzie afirmă că tot el a fost îngerul care l-a învățat pe Iosif cele șaptezeci de limbi pe care trebuia să le cunoască pentru a putea guverna Egiptul, dar aceasta nu face parte din textul propriu-zis al Cărții Facerii.

Motivul pentru care Gavriil este atât de mult cinstit în tradiția Bisericii este însă rolul pe care l-a avut la Buna Vestire și cu alte ocazii în Noul Testament, conform Tradiției (deși numele său nu apare explicit în text). Astfel, în Luca 1, Gavriil îi apare mai întâi lui Zaharia, tatăl Înaintemergătorului Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul. Zaharia refuză mai întâi să creadă că el și soața lui stearpă, Elisabeta vor avea un copil la vârsta lor înaintată. Atunci, îngerul îi spune: "Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Și am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea" (Luca 1, 19). Apoi îl pedepsește pe Zaharia să rămână mut până la nașterea copilului, pentru necredința lui.

Adesea, se consideră că tot Gavriil a fost îngerul care a vestit nașterea Maicii Domnului părinților Ei, Ioachim şi Ana și cel care i-a apărut în vis Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei, spunându-i că sarcina Mariei era într-adevăr minunată și că trebuia să o ocrotească și să aibă grijă de Ea si de Prunc. Astfel, el a fost personajul-cheie în vestirea către omenire a Întrupării Domnului Iisus Hristos. Tot el va fi cel care va vesti A doua Venire a Domnului, suflând într-o trâmbiță.

Gavriil în iconografie

Deși îngerii sunt ființe netrupești, ei pot fi uneori dificil de distins de oameni în icoane, întrucât ei iau formă umană atunci când se arată muritorilor.

Totuși, Gavriil apare de regulă în icoane cu anumite atribute distinctive. De obicei, poartă veșminte albastre sau albe; poartă fie un crin (simbol al Maicii Domnului), o trâmbiță, o făclie, o creangă din rai dăruită lui de către Maica Domnului sau o lance în mâna dreaptă; adesea poartă o oglindă de jasp, pe care apare litera Χ - prima literă a numelui lui Hristos (Χριστος) în limba greacă) - în mâna stângă.

El nu trebuie confundat cu Arhanghelul Mihail, care poartă o sabie, un scut, o creangă de curmal, în timp ce în mâna cealaltă poartă o lance sau un steag alb (eventual cu o cruce roșu-aprins peste fondul alb); de regulă, acesta poartă veșminte roșii. Misiunea specifică a Arhanghelului Mihail este de a-i distruge pe dușmanii adevăratei Biserici (de aici tema militară), în timp ce misiunea Arhanghelului Gavriil este de a vesti mântuirea omenirii.

Imnografie 26 martie

Tropar

Troparul (Glasul al 4-lea)

Mare voievod al oştilor cereşti, rugămu-te pe tine, noi nevrednicii, ca prin rugăciunile tale să ne acoperi pe noi, cu acoperământul aripilor măririi tale celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: scapă-ne din nevoi, ca un mai-mare peste cetele puterilor celor de sus.

Condac

Condacul (Glasul al 8-lea)

Tu, voievodule al îngerilor, eşti preamărit slujitor al prealuminoasei, cinstitei, înfricoşătoarei şi Atotfăcătoarei Treimi. Pentru aceasta, roagă-te acum neîncetat, mijlocitorule al nostru, ca să fim mântuiţi din toate nevoile şi chinurile. Ca să strigăm ţie: Bucură-te, acoperământul robilor tăi!

La Utrenie

De este sâmbătă, la Dumnezeu este Domnul... troparul praznicului (de două ori). Slavă... al arhanghelului, glasul al 4-lea:

Mare voievod al oştilor cereşti, rugămu-te pe tine, noi nevrednicii, ca prin rugăciunile tale să ne acoperi pe noi, cu acoperământul aripilor măririi tale celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: scapă-ne din nevoi, ca un mai-mare peste cetele puterilor celor de sus.

Și acum..., al praznicului.

Iar de este duminică, se cântă întâi troparul Învierii (de două ori); Slavă..., al arhanghelului, Și acum..., al praznicului.

Iar de este în zilele de rând (de luni până vineri), în loc de Dumnezeu este Domnul, se cântă Aliluia şi Cântările Treimice ale glasului de rând (vezi Tipicul Mare la 26 martie).

După obişnuitele catisme se pun sedelnele Octoihului şi ale Triodului.

Canoanele se cântă astfel: Canonul Născătoarei de Dumnezeu, cu irmosul pe şase, al arhanghelului cu irmosul tot pe şase.

Canonul arhanghelului

Alcătuire a lui Iosif (glasul al 4-lea)

Cântarea 1

Irmos: Deschide-voi gura mea...

Ca cel ce eşti lumină dumnezeiască şi nematerialnică, şi te împărtăşeşti în chip nematerialnic de lumina cea desăvârşită, rogu-te, arhanghele al Domnului, luminează-mă cu rugăciunile tale, ca să te laud pe tine.

Astăzi să dănţuim dumnezeieşte veselindu-ne, cinstind pe cel dintâi dintre puterile cele fără de trup, care a vestit bucuria cea negrăită, ce a venit în lume, din preamarea iubire de oameni.

Ocrotitor preamare şi ajutător către Dumnezeu, zid şi întărire avându-te pe tine, Gavriile, cei ce avem dragoste faţă de tine suntem izbăviţi din primejdii şi de vătămarea şarpelui, lăudându-te pe tine.

A Născătoarei: Curată, ceea ce eşti cu totul fără de prihană, dacă Gavriil te-a văzut pe tine plin de strălucire, a strigat: bucură-te, stăpână, mântuirea oamenilor, lauda şi cinstita grăire a îngerilor, ceea ce nu ştii de nuntă.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Pe ai tăi cântăreţi...

Cu împărtăşirea luminii celei cu totul fără de materie, ca un nematerialnic cu adevărat fiind luminat, te-ai arătat ca o a doua lumină, luminând totdeauna pe oamenii cei materialnici, care te laudă pe tine.

De preamare strălucire te-ai învrednicit tu, descoperindu-ne nouă măreaţa taină, cel ce eşti preamare între îngeri, prin care cei de pe pământ am fost ridicaţi la înălţimea cea preamare, cu măreţie cinstindu-te pe tine.

Arată-te din cer tuturor celor ce cu dragoste te caută întotdeauna şi potoleşte viforul ispitelor şi al necazurilor cel pornit asupra noastră, o, Gavriile, cel ce eşti mai-mare voievod al oştirilor cereşti.

A Născătoarei: Făcându-ţi cunoscută, oarecând, taina cea de demult ascunsă, Fecioară, Gavriil ţi-a strigat: bucură-te, palat al lui Dumnezeu, în care El sălăşluindu-ne, va îndumnezei pe toţi oamenii, ca un îndurat.

Sedealna, glasul 1:

Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Marele Gavriil, căpetenia îngerilor, arătându-se pururea împreună cu ei, strigă dumnezeiască cântare Treimii, bucurându-se. Pe acesta toţi, întru credinţă, cu mare glas să-l lăudăm şi cu gând curat întru cuviinţă să-l mărim.

Slavă... Și acum... altă sedealnă, glasul al 4-lea:

Ca cel ce eşti cel dintâi dintre slujitorii cei fără de trup, ţie ţi s-a încredinţat, Gavriile, taina cea cu adevărat înfricoşătoare, rânduită mai înainte de veci, naşterea cea de negrăit a sfintei Fecioare, strigându-i ei: bucură-te, ceea ce eşti plină de har! Pentru aceasta, după datorie, credincioşii, cu veselie, totdeauna te fericim.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Sfatul cel neurmat...

Prin împărtăşirile dumnezeieştii Stăpânii, ai stat odinioară, vrednicule de laudă Gavriile, luminând pe profetul Daniil şi dându-i lui în Duh arătarea celor necunoscute.

Cu guri de tină te lăudăm pe tine cel ce eşti cu firea de foc; smulge-ne pe noi din focul cel pururea arzător, Gavriile, cu mijlocirile tale cele dumnezeieşti.

Îmbrăcat fiind cu dumnezeiasca haină ce străluceşte de slava cea de negrăit mai mult decât soarele, voievodule al slujitorilor, stai înaintea Împăratului ceresc, veselindu-te.

A Născătoarei: Înţelegând Gavriil, preacurată, că eşti cu totul curăţită de Duhul, a strigat ţie, în chip vădit: bucură-te dezlegarea blestemului şi chemarea din nou a strămoşilor.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Spăimântatu-s-au toate...

Luminat fiind cu împărtăşirea din Mintea cea dintâi, ca o a doua lumină te-ai arătat, cu cetele cele nesfârşite ale îngerilor strigând: Sfânt este Dumnezeu, Tatăl a toate făcătorul, Fiul cel împreună fără de început şi Duhul cel împreună pe scaun.

Chipul tău este de foc, frumuseţea îţi este minunată, întrecând tot cugetul. Mare îţi este strălucirea, Gavriile preamărite, conducătorul dumnezeieştilor îngeri şi podoaba tuturor celor ce cu credinţă te laudă pe tine.

Dumnezeiescul Zaharia, când te-a văzut, odinioară, stând alăturea de el, în vremea tămâierii, a rămas mut; că nu a crezut vestirii tale celei înfricoşătoare, pe care i-ai grăit-o, Gavriile, voievodule al îngerilor.

A Născătoarei: Biserică a sfinţeniei fiind, preacurată, la glasul lui Gavriil arhanghelul, ai zămislit pe Cel ce se odihneşte întru sfinţi, pe Dumnezeul cel preasfânt, Care sfinţeşte pe toţi şi din nevoi îi scoate.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Înţelepţii de Dumnezeu...

Limbile pământeşti nu sunt în stare să te cinstească pe tine, înger luminos şi ceresc, împodobit în chip strălucitor, cu strălucirile cele mai presus de minte şi de cuvânt.

Rază prealuminoasă a Soarelui, voievodule al slujirilor celor de foc, cu rugăciunile tale cele purtătoare de lumină către Stăpânul, smulge pe cei ce te laudă pe tine, din întunericul patimilor.

Sfaturile celor fără de lege risipeşte-le, credinţa ortodoxă o întăreşte, fă să înceteze dezbinările în Biserică, arhanghele, cu rugăciunile tale fierbinţi către Ziditorul tuturor.

A Născătoarei: Supusă ai fost cuvintelor celor dumnezeieşti ale lui Gavriil, curată, şi ai născut în trup pe Cuvântul cel mai înainte de început, Care a mântuit lumea de lipsa de judecată.

Condacul, glasul al 8-lea:

Podobie: Apărătoare Doamnă...

Tu, voievodule al îngerilor, eşti preamărit slujitor al prealuminoasei, cinstitei, înfricoşătoarei şi Atotfăcătoarei Treimi. Pentru aceasta, roagă-te acum neîncetat, mijlocitorule al nostru, ca să fim mântuiţi din toate nevoile şi chinurile. Ca să strigăm ţie: bucură-te, acoperământul robilor tăi!

Cântarea a 7-a:

Irmos: N-au slujit făpturii...

Naşterea lui Ioan ai vestit-o, mărite, oarecând lui Zaharia, care se găsea înăuntrul templului celui sfânt şi cânta lui Dumnezeu şi Mântuitorului: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Preamărită bunăcuviinţa casei tale, Gavriile, sufletele credincioşilor le sfinţeşti, în chip luminat, şi le îndeamnă a striga cu mare glas: prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Luminat fiind în chip tainic, cu împărtăşirea din Lumina cea dintâi, voievodule al îngerilor, te-ai arătat cu adevărat, ca pe o a doua lumină, luminând pururea pe cei ce cântă: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

A Născătoarei: Trimis a fost marele voievod Gavriil să-ţi vestească ţie bucurie, Maică Fecioară, curată; prin care întristarea a încetat, iar blestemul cu adevărat s-a făcut neroditor şi binecuvântarea a înflorit credincioşilor în veci.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...

Cu sfinţite cuvinte, sfinte, poporul cel sfinţit te laudă, veselindu-se. Că tu, arhanghele, pe Cuvântul cel a toate pricinuitor, Care a luat trup ca şi al nostru, L-ai vestit Fecioarei celei dintre noi, mai presus de minte şi de cuvânt. Pentru aceasta te cinstim pe tine întru toţi vecii.

Cu mintea cea mare şi cea dintâi unindu-te în chip nematerialnic, arhanghele, cu gura ta de foc tu cânţi cântarea cea uimitoare, pe care co cântă toate cetele îngerilor: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cu străluciririle dumnezeieşti fiind împodobit, străbaţi cele cereşti şi apoi cele pământeşti, îndeplinind sfintele voiri ale lui Hristos, Dumnezeului tuturor, întâiule conducător al îngerilor, Gavriile, strălucirea celor ce cu credinţă te laudă totdeauna.

Cuvântul, voind de mai înainte să se coboare printre oameni în trup, după ipostas, te-a avut pe tine, sfinte Gavriile, alergător mai înainte şi pregătitor al sfinţitului Său palat; care strigai: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

A Născătoarei: Pe binecuvântata Fecioară să o lăudăm, ca pe un tron desfătat al Împăratului, ca pe una ce este mai presus decât toate făpturile, ca pe singura care a dat fiinţă trupească Celui mai presus de fire, Celui ce a îndumnezeit pe oameni, prin unirea cea mai bună a naşterii negrăite şi neobişnuite.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Tot neamul pământesc...

Stai cu frică, slujind tronului Harului, şi strălucitor fiind de revărsările de lumină cele mai presus de minte, şi cu sfinţenie îndumnezeit şi ca o lumină fiind văzut, luminezi cu mijlocirile tale, pe cei ce cu credinţă te cinstesc pe tine, sfinţite Gavriile.

Ca un cer plin de stele te arăţi împodobit de dumnezeieştile străluciri şi ca un voievod ţii în mâini sceptru preastrălucit; şi străbaţi tot pământul, împlinind totdeauna voia Stăpânului şi scăpând din nevoi pe cei credincioşi.

Potoleşte viforul cel cumplit al celor fără de lege, care se ridică pururea asupra robilor tăi; fă să înceteze dezbinările în Biserică; dobândeşte izbăvire de greşeli celor ce te laudă pe tine; binecredincioşilor biruinţă dăruieşte, Gavriile, cu ocrotirea ta cea caldă.

Doimea cea preafrumoasă şi plină de mărire, Mihail şi Gavriil, cei ce staţi înaintea scaunului slavei dumnezeieşti, cereţi iertare de păcate şi scăpare din nevoi pentru toţi, ca nişte ocrotitori şi ca cei urmaţi întru toate bunătatea Stăpânului.

A Născătoarei: Lumina fulgerului şi naşterii tale a strălucit şi a luminat tot pământul şi pe stăpânul întunericului l-a pierdut, Născătoare de Dumnezeu preacurată, lauda îngerilor şi mântuirea tuturor oamenilor, care cu glasuri neîncetate te laudă pe tine.

Luminânda

Podobie: Cu ucenicii să ne suim...

Mai-marele voievod al puterilor îngereşti a fost trimis de Dumnezeu atotţiitorul, către curata şi Fecioara, să-i binevestească minunea cea neobişnuită şi nespusă: că Dumnezeu se va face din ea prunc, ca om, fără de sămânţă, ca să zidească din nou tot neamul omenesc. Popoarelor vestiţi înnoirea lumii!

Slavă... Și acum..., a Născătoarei:

Bucură-te Născătoare de Dumnezeu, izbăvirea de blestemul lui Adam. Bucură-te cinstită Maică a lui Dumnezeu. Bucură-te rug însufleţit; bucură-te făclie; bucură-te scaun. Bucură-te scară şi uşă; bucură-te carul cel dumnezeiesc. Bucură-te nor uşor; bucură-te biserică; bucură-te năstrapă cu totul de aur. Bucură-te munte; bucură-te cort şi masă. Bucură-te dezlegarea Evei.

La Laude

Stihirile pe patru, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn...

Mintea cea mai înainte de veci, ca o a doua lumină te-a aşezat pe tine, Gavriile, care cu împărtăşiri dumnezeieşti luminezi toată lumea şi ne descoperi nouă taina cea din veac, cu adevărat dumnezeiască şi mare, pe Cel ce s-a întrupat în pântecele fecioresc, Care a fost fără de trup şi s-a făcut om, ca să mântuiască pe om (de două ori).

Înaintea scaunului Dumnezeirii celei întreit-luminătoare stând şi din destul fiind luminat cu dumnezeieştile străluciri cele ce pornesc neîncetat de acolo, pe cei ce dănţuiesc pe pământ cu bucurie şi te laudă pe tine scapă-i de negura patimilor şi cu lumina ta îi acoperă, Gavriile mai-marele voievod, care te rogi pentru sufletele noastre.

Sfărâmă întărâtările celor care năvălesc adesea asupra turmei tale, fă să înceteze dezbinările în Biserică, alină viforul ispitelor celor fără de măsură. Scapă din nevoi şi din primejdii pe cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine şi aleargă la ocrotirea ta, Gavriile, mai-marele voievod, care te rogi pentru sufletele noastre.

Slavă... Și acum..., glasul al 2-lea:

Astăzi vesteşte Gavriil celei pline de har: bucură-te, Fecioară, care nu ştii de mire şi eşti neispitită de nuntă. Nu te mira de chipul meu cel neobişnuit şi nici nu te spăimânta, căci arhanghel sunt. Șarpele a amăgit pe Eva oarecând; iar acum eu îţi vestesc ţie bucurie: vei rămâne neatinsă şi vei naşte pe Domnul, preacurată.

De se va întâmpla sâmbătă sau duminică, se cântă doxologia mare; iar de va fi într-altă zi, se cântă stihoavna, stihira Triodului (de două ori) şi mucenicina.

Slavă... Și acum... a praznicului, glasul 1:

A lui Anatolie.

În luna a şasea, a fost trimis din cer arhanghelul Gavriil în Nazaret, cetatea Galileii, să aducă Fecioarei bunele vestiri de bucurie. Și venind la dânsa, a strigat zicând: bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Bucură-te vas al Firii celei neîncăpute; pe Acela pe Care cerurile nu L-au încăput, L-a încăput pântecele tău, binecuvântată. Bucură-te cinstită, ceea ce eşti chemarea din nou a lui Adam şi izbăvirea Evei, bucuria lumii şi veselia neamului omenesc.

Și cealaltă slujbă a Utreniei, după rânduiala Postului, şi otpustul.

De se va întâmpla sâmbătă sau duminică, la Ceasul întâi şi la celelalte Ceasuri se citeşte troparul praznicului şi al arhanghelului. Asemenea şi condacele, pe rând.

Onomastică

Potrivit statisticilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, peste 1.321.845 de români, dintre care 735.450 bărbaţi şi 586.395 femei, îşi serbează onomastica pe 8 noiembrie, la prăznuirea Sfinţilor Arhangheli Mihail si Gavriil. Dintre bărbaţi, 244.595 poartă numele de Gabriel sau Gavril, iar dintre femei, 222.499 poartă numele de Gabriela.

Note

  1. ↑ Peste 1.300.000 de români poartă numele Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, accesat 7 noiembrie 2012

Surse

  • Archangel Gabriel on OrthodoxWiki
  • Archangel Gabriel on Wikipedia

A se vedea și

  • Mihail
  • Arhangheli

Legături externe

  • Prologue from Ohrid
  • Synaxis of the Archangel Gabriel (OCA)
  • Synaxis in honor of the Archangel Gabriel and Synaxis of Archangel Gabriel (GOARCH)
  • Gabriel the Archangel (Roman Catholic)
  • Information, Pictures, and Links regarding Archangel Gabriel (non-denominational collection)
  • Archangel Gabriel from "Sarah's Archangels" (non-denominational)
  • Pentru citatele biblice și trimiteri, http://www.bibliaortodoxă.ro

Ioanichie cel Nou de la Muscel

Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel (+1638) a fost un cuvios schimonah care a trăit în secolul al XVII-lea ca pustnic în apropiere de Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă (județul Argeș). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 26 iulie.

Localizare

Pe Valea Dâmboviței, între Târgoviște și Câmpulung, se află un deal înalt numit „Dealul Cetățuia" sau „Dealul lui Negru Vodă". Prima așezare monahală cunoscută pe această colină datează de la începutul secolului al XIV-lea, când domnul Țării Românești întemeiază un schit cunoscut până azi cu numele de „Schitul Negru Vodă" (Cetățuia).

Pe versantul abrupt al dealului, în partea de sud-est, ca și pe valea pârâului Cetățuia, a existat una din cele mai vechi vetre isihaste românești, între secolele al XIII-lea și al XVIII-lea, aici s-au nevoit mulți sihaștri cu viață sfântă, ale căror nume nu se mai cunosc. Valea aceasta se numește de sute de ani „Valea Chiliilor", din cauza numărului mare de sihaștri trăitori aici.

Unul din cei mai renumiți sihaștri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului al XVII-lea, a fost și Cuviosul schimonah Ioanichie.

Viața

Acest Cuvios plăcut lui Dumnezeu s-a născut în secolul al XVI-lea din părinți evlavioși, trăitori în ținutul Muscelului. Din fragedă tinerețe, ascultând chemarea lui Hristos, s-a despărțit de toate plăcerile și ispitele lumii deșarte și s-a retras în Mănăstirea Cetățuia, Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviței, unde s-a călugărit și a deprins, de la părinții îmbunătățiți ai așezământului, primele reguli ale vieții ascetice. A cunoscut pe mulți dintre sihaștrii care locuiau în vremea aceea în jurul mănăstirii. Datorită numărului mare de pustnici, ținutul muscelean a fost numit, mai târziu, Valea Chiliilor.

Minunatul Ioanichie, după ce a deprins modul de viață al călugărilor iscusiți, râvnind fericitei vieți pustnicești și arzând pentru dragostea lui Hristos, luând binecuvântare, s-a retras într-una din peșterile Muntelui Negru-Vodă, săpată în peretele muntelui, unde s-a nevoit aproape 50 de ani. Petrecând multă vreme în rugăciune și aspră nevoință, Dumnezeu i-a descoperit multe din tainele Sale, care l-au întărit să rabde toate ispitele războiului nevăzut.

Numai ucenicul său îi aducea pâine și apă o dată pe săptămână, pe care o cobora până la gura peșterii cu o frânghie, din cauza locului foarte abrupt. Sfintele Taine i le aducea din timp în timp egumenul schitului.

Cum s-a nevoit acolo schimonahul Ioanichie, câte ispite a răbdat și la ce măsură duhovnicească a ajuns, singur Dumnezeu știe. Însă, după o nevoință atât de aspră, cuviosul acesta, ajungând la măsura sfințeniei și cunoscându-și dinainte sfârșitul, minunatul părinte Ioanichie și-a săpat singur mormântul în peștera sa, încrustându-și în dreptul capului anul trecerii la cele veșnice – 1638. Așezându-se în mormânt, în ziua de 26 iulie, a adormit cu pace întru Domnul.

Moaștele

Cu trecerea anilor, numele Cuviosului Ioanichie s-a uitat, iar peștera lui s-a părăsit din cauza muntelui abrupt. Așa, osemintele Sfântului, au rămas mulți ani acolo ascunse. Din rânduială dumnezeiască, moaștele lui s-au aflat după sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial. În anul 1944 coborându-se egumenul schitului cu o frânghie în peșteră, a descoperit osemintele întregi ale acestui mare sihastru, așezate cu bunăcuviință în fundul peșterii. Erau galbene, binemirositoare și acoperite cu o pânză de păianjen, ca cu un epitaf. Deasupra mormântului erau săpate în piatră aceste cuvinte: „Ioanichie Schimonah, 1638".

În timpul comunismului s-a dat dispoziție să fie îngropate moaștele Sfântului în cimitirul mănăstirii. După 1990 Biserica recăpătând libertatea de a-și manifesta misiunea în rândul credincioșilor, starețul reînființatei mănăstiri Cetățuia Negru Vodă, împreună cu tot soborul, a descoperit moaștele Sfântului Cuvios Ioanichie Schimonahul și le-a reașezat spre închinarea credincioșilor în biserica mare a mănăstirii (2013). Astăzi credincioșii se pot închina la acest odor din Valea Chiliilor, din care ies mulțime de minuni, unele consemnate de viețuitorii mănăstirii, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Proslăvirea

În ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 18-19 iunie 2009 s-a aprobat canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeș), cu ziua de prăznuire la 26 iulie.

Surse

  • Doxologia.ro

Gherontie Athonitul

Sfântul Gherontie Athonitul a fost un cuvios monah din Muntele Athos care a trăit probabil în a doua jumătate a secolului al XIII și prima jumătate a secolului al XIV-leaMaxim Kavsokalivitul (prăznuit la 13 ianuarie), Cuviosul Gherontie a fost ultimul egumen al Mănăstirii Vuleftiria și ctitorul schitului „Sfânta Ana” din Muntele Athos. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 26 iulie.

Viața

Sfântul Gherontie a fost mai întâi egumenul vechii mănăstiri Vulefteria, situată pe țărmul sudic al peninsulei Muntelui Athoscălugării au trebuit să o abandoneze pentru a se refugia în peșteri și și alte locuri inaccesibile de pe pantele abrupte ale Athosului.

Odată ce s-a reinstaurat calmul, sfântul Gherontie și-a adunat călugării, dar nu la malul mării, ci într-un loc mai înalt, care asigura un refugiu în caz de amenințare. Acolo au construit colibe simple și au dus o viață întru totul asemănătoare cu cea a vechilor Părinți ai pustiei

Sfântul Gherontie, dorind să ducă o viață mai pustnicească, s-a stabilit cu un singur ucenic într-un loc mai izolat și abrupt care domina mare, unde au zidit un isihastirion (o mică chilie cu un mic paraclis) închinat Sfântului Pantelimon. Cum ucenicul său suferea din cauza dificultății de a procura apă și își manifesta dorința de a se întoarce în compania celorlalți frați, sfântul bătrân, după ce l-a îndemnat la răbdare, și-a îndreptat rugăciunea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Ocrotitoarea Muntelui Sfânt i-a apărut în vis și i-a descoperit unde se afla un izvor de apă curată. La scurt timp după ce au descoperit, cu mare bucurie, izvorul, ucenicul sfântului a început să ude legumele și să folosească apa pentru diverse treburi gospodărești. Imediat izvorul a secat, iar Maica Domnului, apărându-i din nou sfântului Gherontie, l-a avertizat că le-a acordat această mângâiere doar pentru băut, și nu pentru a cădea în preocupări care i-ar distrage de la viața isihastă. Le-a poruncit apoi să sape mai adânc, și au găsit un nou izvor, cu un debit uimitor de constant, în orice sezon, care aduce și în prezent binecuvântare și confort călugărilor din Schitul Sfânta Ana.

Viețuind în tăcere, isihie și rugăciune sub ocrotirea Maicii Domnului, sfântul Gherontie a dormit în pace în Domnul la o vârstă foarte înaintată, fiind pomenit pe 26 iulie, a doua zi după praznicul adormirii Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, hramul schitului pe care l-a întemeiat.

Numeroși călugări, printre care treisprezece sfinți, cuvioși și noi mucenici, i-au urmat exemplul trăind în schitul Sfintei Ana, care rămâne renumit pentru austeritatea sa și atașamentul față de tradițiile Sfinților Părinți.

Slujba bisericească în cinstea Sfântului Gherontie a fost compusă de călugărul Gherasim din Schitul Mica Sfântă Ana.

Note

  1. ↑ Dacă viața Sf. Gherontie nu dă nicio indicație despre epoca la care a trăit, faptul că a fost contemporan și prieten cu Sf. Maxim Kavsokalivitul ne indică perioada în care a trăit. Sfântul Maxim Kavsokalivitul a murit la anul 1354 în vârstă de 95 ani.
  2. ↑ Menționată de documente încă din sec. X, Mănăstirea Vuleftiria era situată lângă mare, acolo unde se află astăzi Chilia „Sfântul Elefterie” a schitului „Sfânta Ana”.)
  3. ↑ „Selon les historiens, ils s’installèrent près du site actuel de Kavsokalyvia. Par la suite, un moine nommé Georges (ou Germain) fonda en contrebas de la cellule de S. Gérontios, sur l’emplacement actuel de l’église de Sainte-Anne, un ermitage dédié à l’Annonciation. La skite fut ensuite désertée jusqu’à la fin du XVIIe s., quand le patriarche Denys III, retiré à l’Athos, vint s’y établir et fit construire une église, dans laquelle il déposa quelques années après la relique du pied de Ste Anne, qu’on venait d’apporter d’Orient (1686). C’est alors que la skite changea son nom de « Skite de Lavra » pour celui de Sainte-Anne.” - Notă în Sinaxarul P. Macarie, op. cit.

Surse

  • https://www.munteleathos.ro/sfant8.htm
  • https://www.oca.org/saints/lives/2023/07/26/102097-venerable-gerntios-the-founder-of-the-skt-of-saint-anna-on-mount
  • https://doxologia.ro/viata-sfantului-gherontie-athonitul
  • Sinaxarul Păr. Macarie dela Simonos Petras

Sunt incluse articolele disponibile în OrthodoxWiki. Unele pomeniri nu au încă un articol biografic în această sursă.