13 august / 26 august

Schimbarea la Față a Mântuitorului este unul din Praznicele împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit la 6 august.

Iisus Hristos împreună cu cei trei ucenici, Apostolii Petru, Iacov și Ioan au mers pe Muntele Tabor unde, în timp ce Îl priveau, Mântuitorul a început să strălucească foarte puternic. În timpul acestei străluciri, au venit Ilie și Moise și au vorbit cu El. Ucenicii au fost foarte uimiți și înspăimântați.

Această întâmplare dezvăluie divinitatea lui Iisus Hristos, înainte de Patimile Sale, astfel încât ucenicii să înțeleagă, după Înălțarea Sa, că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu Tatăl și că Patimile Sale au fost acceptate cu bună știință (Marcu 9:2-9). De asemenea, ne arată posibilitatea propriei noastre îndumnezeiri.

Această întâmplare a subiectul unei dispute între Sfântul Grigorie Palama și Varlaam din Calabria. Varlaam credea că lumina strălucirii lui Iisus era lumină creată, în timp ce Grigorie Palama susținea că ucenicilor le-a fost dat harul de a percepe lumina necreată a lui Dumnezeu. Acest fapt susține argumentul lui Grigorie, mai larg, cum că noi nu-l putem cunoaște pe Dumnezeu în esența Sa, dar Îl putem cunoaște în energiile Sale, pe măsură ce El Însuși se revelează.

Mențiuni ale Schimbării la Față se găsesc în Sfânta Scriptură: Matei 17:1-8, Marcu 9:2-9, Luca 9:28-36, și II Petru 1:16-19.

Semnificația teologică

La șase zile după ce a spus ucenicilor Săi: "Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere" (Matei 16, 28; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferați: Petru, Iacov și Ioan; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt - muntele Taborului în Galileea - ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferința Sa la Ghetsimani și care aveau să fie martorii cei mai importanți ai Patimilor Sale, să fie pregătiți pentru această încercare prin priveliștea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai își mărturisise credința în dumnezeirea Sa; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos; și Ioan care mărturisi din experiența sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca "fiu al tunetului" teologia Cuvântului întrupat.

El îi urcă pe munte, ca simbol al înălțării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeiești. Această înălțare era de fapt esența întregii vieți a Domnului care, fiind înveșmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învățându-ne că isihia (liniștirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.

"Şi pe când se ruga, deodată, fața Sa deveni o alta, Se schimbă și sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul" (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat își arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeiești, pe care o avea în El însuși și pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o priveliște nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omenești - inclusiv trupul - și a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.

Spre deosebire de fața lui Moise care strălucise de o slavă venită din afară după revelația din Muntele Sinai (cf. Exod 34, 29), fața lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieții dumnezeiești făcută accesibilă omului și care se răspândea și pe „veșmintele” Sale, adică asupra lumii din afară dar și pe lucrurile făcute de activitatea și civilizația omenească.

„El s-a schimbat la Față, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii și, din orbi cum erau, făcându-i văzători” (Sfântul Ioan Damaschin, Predică la Schimbarea la Față, 12 - PG 96, 564). Hristos deschise ochii Apostolilor Săi iar aceștia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci ei înșiși schimbați la față și primiră prin rugăciune puterea de a vedea și cunoaște schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul (Sf. Grigore Palama).

„Precum soarele pentru cele ale simțurilor, așa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului” (Sf. Grigore Teologul), de aceea autorii Evangheliilor spun că fața Dumnezeului-Om, care este „lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9), sclipea ca soarele. Dar această lumină era în fapt incomparabil superioară oricărei lumini a simțurilor și, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii căzură la pământ.

Lumina nematerială, necreată și situată în afara timpului, aceasta era Împărăția lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi. Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină va deveni moștenirea veșnică a aleșilor în Împărăție, când Hristos va veni din nou, strălucind în toată scânteierea slavei Sale. Va reveni învăluit în lumină, în această lumină care a strălucit în Tabor și care a țâșnit din mormânt în ziua Învierii Sale, și care, răspândindu-se asupra sufletului și trupului celor aleși, îi va face să strălucească și pe ei „precum soarele” (cf. Matei 13:43).

„Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discurs Etic V, 276). Asemeni Apostolilor în vârful Taborului, numeroși Sfinți au fost martorii acestei revelări a lui Dumnezeu în lumină. Totuși lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplație, ci și harul îndumnezeitor care le permite sa „vadă” pe Dumnezeu, astfel încât se confirmă cuvintele Psalmistului: „întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalmii 35:10).

În mijlocul acestei slăvite priveliști se arătară - alături de Domnul - Moise și Ilie, doi mari profeți din Vechiul Testament, reprezentând respectiv Legea și Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii și al celor morți (Moise a murit înainte de a intra în Pământul Făgăduinței iar Ilie a fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea). Şi vorbeau cu El, în lumină, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică Patimile Sale, căci prin Patimi și prin Cruce această slăvire trebuia să fie dată oamenilor.

Ieșiți afară din ei înșiși, răpiți în contemplarea luminii dumnezeiești, Apostolii erau copleșiți ca de un somn și "neștiind ce zice, Petru îi spuse lui Iisus: Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi: unul pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie". Întorcându-și apostolul de la aceasta dorință prea omenească, ce consta în a se mulțumi de bucuria pământească a luminii, Domnul le arată atunci un "cort" mai bun și un lăcaș cu mult mai înalt pentru a sălășlui în el slava Sa. Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul: "Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultați de El". Acest nor era harul Duhului înfierii și, la fel ca și la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul și arăta că cele trei entități ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului.

Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl "vadă" pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii și cunoștinței omenești când ea străluci mai puternic. Ieșiți în afară de tot ce este vizibil și chiar din ei înșiși, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) și "închizând ușa simțurilor lor", ei primiră revelația Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmație și de orice tăgăduire (Teologia mistică a Sfântului Dionisie Areopagitul a fost aplicată Tainei Schimbării la Față în principal de către Sf. Grigore Palama).

Încă insuficient pregătiți revelației unor asemenea taine, căci nu trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când își ridicară capetele, îl văzură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei și îi liniști. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morți.

Sărbătoarea Schimbării la Față este deci prin excelență aceea a îndumnezeirii naturii noastre omenești și a participării trupului nostru trecător la bunurile veșnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplația slavei Sale dumnezeiești. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Față i-a atras în mod deosebit pe călugări, care și-au închinat întreaga viață căutării acestei lumini.

Numeroase Mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor și despre contemplație. De notat de asemenea că, după o tradiție care circula pe vremea iconoclasmului, prima Icoană, scrisă de înșiși Apostolii, a fost aceea a Schimbării la Față. E vorba desigur mai puțin de un fapt istoric cât de o interpretare simbolică, prezentând legătura intimă întreținută de tradiția Bisericii între arta Icoanei și această Sărbătoare a vederii lui Hristos întru slavă.

Prăznuirea sărbătorii

În seara de dinaintea sărbătorii se ține Vecernia Mare iar a doua zi dimineața se slujește Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, precedată, de obicei, de Utrenie.

Slujba Vecerniei cuprinde citiri din: Ieșirea 24:12-18, 33:11-23, 34:4-6, 8; I Regi 19:3-9, 11-13, 15-16. Utrenia cuprinde citiri din: Luca 9:28-36, iar Sfânta Liturghie din: II Petru 1:10-19; Matei 17:1-9.

Se crede că Schimbarea la Față a Mântuitorului a avut loc în timpul Sărbătorii Corturilor (Sucot) și astfel prăznuirea acesteia în Biserica Creștină devine împlinirea prin Noul Testament a sărbătorii Vechiul Testament. În prezent, prăznuirea are loc în 6 august, cu patruzeci de zile înainte de Înălțarea Sfintei Cruci. Așa cum Petru, Iacov și Ioan au văzut transfigurarea înainte de răstignire astfel încât ei să afle cine este cel care va suferi pentru ei, Biserica leagă aceste două praznice pentru a-i ajuta pe credincioși să înțeleagă misiunea Mântuitorului și faptul că suferința Lui a fost voluntară și pe deplin acceptată.

Pe vremuri, sărbătoarea Schimbării la Față se situa în Postul Mare, dar a fost considerată o sărbătoare prea veselă pentru perioada respectivă. Sfântul Grigorie Palama, un mare propovăduitor al înțelesurilor Schimbării la Față este prăznuit în zilele noastre într-una din Duminicile Postului Mare.

Odovania praznicului se face la 13 august, când se cântă slujba completă a sărbătorii (iar slujba sfântului Maxim Mărturisitorul este mutată pe 12 august).

Tradiții

În Grecia și România, anotimpul recoltelor începe, în mod tradițional, în ziua Schimbării la Față. Strugurii, în special, nu se mâncau înainte de 6 august. În unele parohii, primii struguri sunt aduși la biserică pentru a fi binecuvântați și împărțiți enoriașilor.

Imnografie

Tropar (Glasul 7)

Schimbatu-Te-ai la față, în munte, Hristoase Dumnezeule,

arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea;

strălucească și nouă, păcătoșilor, lumina Ta cea pururea fiitoare,

pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.

Condac (Glasul 7)

În munte, Te-ai schimbat la față, Hristoase Dumnezeule,

și pe cât au cuprins ucenicii Tăi slava Ta,

au înțeles că, dacă Te vor vedea răstignit,

să cunoască Patima cea de bunăvoie

și lumii să propovăduiască, că Tu ești cu adevărat raza Tatălui.

Legături externe

• The Holy Transfiguration of our Lord God and Savior Jesus Christ OCA web site
• The Holy Transfiguration of our Lord God and Savior Jesus Christ GOARCH web site
• Transfiguration - The Orthodox Faith, by the V. Rev. Thomas Hopko
• Icon of Transfiguration

Sfântul Maxim Mărturisitorul (cca. 580-662) a fost un teolog și sfânt părinte al Bisericii, cunoscut mai ales pentru scrierile sale de mistică și ascetică, precum și un apărător al Ortodoxiei în fața ereziei monotelismului. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 21 ianuarie, pe 13 august (mutarea moaștelor)20 septembrie.

Viața

Sf. Maxim s-a născut la Constantinopol în anul 580, într-o familie nobilă și a avut parte de o educație aleasă. Pe la anul 610 împăratul Heraclie l-a chemat la curte, încredințându-i slujba de prim secretar (protasekretis sau logothet). Dar după trei ani, Maxim a părăsit această demnitate și s-a călugărit în Mănăstirea Hrisopolis, care se găsește lângă Constantinopol dar pe țărmul opus al strâmtorii Bosfor. Mai apoi pleacă la Cizic, iar invazia persană de la anul 626 îl împinge să se refugieze la Cartagina (Africa de Nord)

Pe la începutul anului 632 se găsea în Africa, împrietenit cu monahul Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului. Acesta începuse deja lupta împotriva noii erezii monotelite care începuse să facă mulți prozeliți.

Patriarhul Serghie I al Constantinopolului împreună cu împăratul Heraclie au încercat să se împace cu ereticii monofiziți pe baza unui compromis care, lăsând pe al doilea plan problema celor două firi din Hristos, obliga cele două grupări - ortodoxă și monofizită - să admită o singură lucrare în El. La 633 s-a încheiat pactul formal, în acest sens, între ortodocși și monofiziți.

Monahul Sofronie a fost cel dintâi care a sesizat pericolul acestui compromis. Ajuns apoi Patriarh al Ierusalimului, a publicat o Epistolă Sinodală (643), în care face distincție clară între cele două lucrări în Hristos. În următorii patru ani a domnit o relativă liniște. Frământările au început cu putere abia în 638, când împăratul Heraclie a publicat așa-numita Ecthesis, Sf. Maxim devenind conducătorul acestei lupte. Între 642 - 645 el desfășoară în Africa o activitate intensă pentru întărirea episcopilor de acolo împotriva ereziei.

În iulie 645 poartă în Cartagina o mare dispută cu Pyrrhus, fostul patriarh monotelit al Constantinopolului, în prezența a numeroși episcopi. Ia parte la mai multe Sinoade în Africa, convocate la îndemnul lui pentru osândirea monotelismului. La sfârșitul anului 646 se află la Roma, unde rămâne până la 649, determinându-l pe arhiepiscopul Martin al Romei să convoace Sinodul de la Lateran, prin care de asemenea se condamnă monotelismul.

În anul 648 împăratul Constans al II-lea Pogonatul (641 - 668) dăduse un nou decret (Typos-ul lui Constans al II-lea), prin care oprea sub grea pedeapsă de a se mai discuta dacă în Hristos este una sau sunt două lucrări și voințe.

În anul 653, Sfântul Maxim a fost arestat și adus la Constantinopol, unde, fiind condamnat, la 655 a fost exilat în Bizija, în Tracia. O nouă audiere în același an la Bizija are ca urmare trimiterea lui în Perberis. În anul 662, Sfântul Maxim a fost adus la Constantinopol pentru încă o audiere. Aici, în fața mulțimii, i s-a tăiat limba din rădăcină și mâna dreaptă, ca să nu mai poată comunica adevărul, nici cu graiul nici în scris. Astfel, se adeveri din nou că fiecare părticică din dogmele Bisericii s-a impus prin sângele celor ce au fost gata să-și dea viața pentru mărturisirea ei, fiind o chestiune de viață, nu o simplă speculație teoretică.

Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost trimis apoi în exil în țara Lazilor, pe coasta răsăriteană a Mării Negre, unde, rămas simplu monah până la sfârșitul vieții, a trecut în același an, în ziua de 13 august, la Domnul, în urma chinurilor suferite, la venerabila vârstă de 82 de ani. Pomenirea sa se face în fiecare an la 13 august (mutarea moaștelor) și la 21 ianuarie20 septembrie, împreună cu Sf. Martin Mărturisitorul.

Scrieri

De la Sfântul Maxim ne-au rămas numeroase scrieri din care unele au fost incluse în Filocalia, iar altele în colecția PSB (”Părinți și scriitori bisericești”). O parte din aceste scrieri sun dogmatice, însă cele mai multe sunt dedicate descrierii vieții contemplative, oferind ample îndrumări ascetice. Alte scrieri abordează teme de liturgică și hermeneutică. Ignorate vreme de secole de teologii apuseni, scrierile Sfântului Maxim ocupă un loc special în teologia răsăriteană, Părinți precum Simeon Noul Teolog sau Grigorie Palama fiind considerați drept continuatori ale direcțiilor intelectuale și spirituale ale Sfântului Maxim.

Din scrierile sale fac parte următoarele:

• Răspunsuri către Talasie - O suită de 65 de întrebări și răspunsuri legate de tot atâtea pasaje dificile din Sfânta Scriptură;
• Ambigua - O explorare a pasajelor dificile întâlnite în scrierile areopagitice și în cele ale Sfântului Grigorie de Nazianz, concentrate pe probleme hristologice;
• Scholia - Comentarii la scrierile timpurii ale lui Dionisie Areopagitul;
• Mistagogia – Comentariu și meditație cu privire la Sfânta Liturghie;
• Comentariu la Psalmul 59;
• Tâlcuire la Tatăl nostru;
• Capete despre dragoste - Maxime cu privire la viața duhovnicească grupate în colecții de câte-o sută;
• Capete teologice;
• Cuvânt ascetic – Dialog cu privire la viața monastică;
• Viața Fecioarei (Biografie) - cea mai timpurie biografie completă a Maicii Domnului.

Începând cu secolul XX, sfântul Maxim Mărturisitorul a fost din nou considerat un autor de referință pentru teologia și spiritualitatea ortodoxă. În limba română, de traducerea și comentarea scrierilor lui s-a ocupat părintele Dumitru Stăniloae.

Ediții critice ale operei sfântului Maxim Mărturisitorul: CPG 7688-7721

Citate

• "Vino, Preaslăvite Cuvinte ai lui Dumnezeu, și ne împărtășește, pe măsura puterilor noastre, descoperirea cuvintelor Tale. Înlăturând grosimea învelișurilor, arată-ne, Hristoase, frumusețea înțelesurilor spirituale. Ia-ne de mâna dreaptă. adică de puterea minții noastre, și «ne călăuzește pe calea poruncilor Tale» (Ps. 119, 9-10) Și ne du «la locul cortului Tău cel minunat, până în lăuntrul casei lui Dumnezeu în glas de bucurie și de mărturisire a zvonului de sărbătoare», ca și noi. prin mărturisirea faptuirei și prin bucuria contemplației, să fim învredniciți a veni la locul negrăit al ospățului Tău și să ne ospătăm împreună cu cei care prăznuiesc acolo duhovnicește. cântând cunoștința celor negrăite cu glasurile netăcute ale minții. Şi mă iartă pe mine, Hristoase. că îndrăznesc, la porunca slujitorilor Tăi celor vrednici, ceea ce este peste puterea mea. Luminează cugetarea mea neluminată, spre înțelegerea locului de față. ca să fii și mai mult slăvit, ca Unul Care dai orbilor vedere și faci limba bâlbâiților să grăiască cu claritate. " (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 48, Filocalia, vol. 2, pp. 168-169)

• "Iar credincioși, virtuoși și contemplativi a numit pe începători, înaintați și desăvârșiți, care pot fi numiți și robi, lucrători cu plata și fii, ca cele trei cete ale celor ce se mântuiesc. Robi sau credincioși sunt cei care împlinesc poruncile de frica amenințărilor stăpânului și lucrează cu bunăvoința cele încredințate. Lucrători cu plata sunt cei ce poartă, de dorul bunătăților făgăduite, greutatea și arșița zilei, adică necazul legat de viața aceasta din osânda protopărintelui și ispitele care, din cauza ei, trebuie suportate pentru virtute. Aceștia schimbă înțelepțește, prin hotărâre de bună voie, viață cu viață, cea prezentă pentru cea viitoare. Iar fii sunt cei care nici de teama amenințărilor, nici de dorul celor făgăduite, ci în temeiul unui mai statornic și al unei deprinderi în înclinarea și dispoziția voluntară a sufletului spre bine, nu se despart niciodată de Dumnezeu, ca acel fiu, către care s-a zis: « Fiule, tu totdeauna ești cu mine și ale mele cu ale tale sunt » (Luca 15, 31). Aceștia sunt prin afirmare voluntară și prin îndumnezeire în har, atâta cât le este îngăduit oamenilor, aceea ce este și e crezut Dumnezeu după fire și cauză." (Maxim Mărturisitorul, Mistagogia, XXIV)

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției, și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Maxime înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 8-lea:

Pe marele Maxim, iubitorul Treimii, pe cel ce a propovăduit în chip lămurit dumnezeiasca credință și ne-a învățat să credem că Hristos este în două firi, și cu două voințe și lucrări, întru cântări credincioșii să-l cinstim, precum se cuvine, strigând: Bucură-te, propovăduitorule al credinței!

Iar pentru prăznuirea din 13 august se cântă slujba Cuviosului Maxim Mărturisitorul pe 12 august (pe 13 făcându-se odovania praznicului Schimbării la Față) și se pun, cu troparul de mai sus, condacele:

Condac, glasul al 6-lea:

Lumina cea întreit strălucitoare sălășluindu-se în sufletul tău, te-a arătat vas ales pe tine, preafericite, căci lămurit arăți marginilor cele dumnezeiești și arătarea înțelegerilor celor cu anevoie de înțeles, fericite Maxim, luminat propovăduind tuturor Treimea cea mai presus de ființă și fără de început.

Alt condac, glasul al 8-lea:

Al Bisericii apărătorule, de Dumnezeu grăitorule, întărirea bunei credințe și luminarea, alăuta și organul bunei credințe, a călugărilor dumnezeiască și sfințită podoabă, nu înceta rugându-te pentru noi toți.

Note

1. ↑ După indicațiile mineiului pe luna august, slujba sfântului Maxim se cântă în ziua de 12 august, pentru că pe 13 august este odovania praznicului Schimbării la Față, când se cântă slujba completă a praznicului.
2. ↑ Acestea sunt relatate într-o scriere agiografică din secolul al X-lea, considerată sursa principală pentru viața sfântului. După o scriere siriacă din secolul al VII-lea. atribuită lui Gheorghe/Grigore de Reshaina, Maxim ar fi fost originar din localitatea palestiniană Heshfin și ar fi fost călugăr la Mănăstirea Sfântului Sava (Palestina). După unii savanți, această versiune ar putea corespunde mai bine relațiilor pe care sf. Maxim le-a avut cu mai multe personalități pelaestiniene, precum Sofronie al Ierusalimului sau papa Teodor. - cf. Ch. Boudignon, « Maxime était-il constantinopolitain ? », dans: Orientalia Lovanensia Analecta 137, 2004, p. 1 - 43.
3. ↑ Părintele Macarie Simonopetritul explică în Sinaxarul său, într-o notă la data de 21 ianuarie, că: „Sinaxarele comemorează aducerea moaștelor sf. Maxim la 13 august, când de fapt aceasta este data adormirii sale în Domnul. Ca și în cazul sf. Atanasie (18 ianuarie), mutarea prăznuirii sf. Maxim pe 21 ianuarie se explică probabil prin dorința de a propune o serie întreagă de mari teologi și mărturisitori ai credinței în luna ianuarie.

Surse

• Din învățătura sfinților părinți, Editura Bizantină
• http://orthodoxwiki.org/Maximus_the_Confessor

Legături externe

Sinaxare:

• http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august13.htm
• http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie21.htm

Viața

Lepădând din tinerețe lumea, Dorotei a intrat în mănăstirea avei Serida de lângă Gaza, punându-se sub ascultarea bătrânilor Varsanufie și Ioan, cărora le încredința toate gândurile sale prin scrisori sau întâlniri directe

După ce a avut diferite ascultări în mănăstire (precum păzirea porții mănăstirii sau primirea oaspeților), Dorotei a devenit mai apoi slujitorul avei Ioan Proorocul.

Cum Dorotei avea și studii medicale, avva Serida i-a încredințat organizarea și dirijarea bolniței (infirmeriei) mănăstirii, care a fost construită cu darurile generoase ale fratelui său după trup.

Mai târziu, când a devenit monah încercat, lui Dorotei i s-a încredințat, la rândul lui, formarea duhovnicească a tânărului Dositei, care a și ajuns la desăvârșire înainte de a-și da duhul în mâinile Domnului.

După moartea avei Ioan Proorocul și a starețului Serida, și după ce sfântul Varsanufie s-a închis cu totul, încât nu mai vedea și nu mai comunica cu nimeni, sfântul Dorotei a întemeiat propria sa mănăstire, situată în Cezareea Palestinei, între Gaza și Maiuma. Aici și-a condus discipolii după îndemnurile primite de la părinții săi duhovnicești, sfinții Varsanufie și Ioan, cu delicatețe, discernământ și dragoste, insistând pe lepădarea voii proprii și pe smerenie, mai mult decât pe ostenelile trupești. Aici ucenicii săi au adunat Învățăturile Duhovnicești care au devenit în timp una din lucrările fundamentale pentru viața monastică ortodoxă.

Scrierile sale fac parte din Filocalie, și ele sunt singura mărturie concretă rămasă peste veacuri de la sfântul Dorotei, pentru că nu se cunoaște cu exactitate când a murit, unde a fost înmormântat și unde sunt moaștele sale.

În limba română

• Avva Dorotei, Învățături și scrisori de suflet folositoare, ed. Bunavestire, Bacău, 1997.
• Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. 9, traducere, introducere și note de Pr. Dumitru Stăniloae, ed. a II-a, Humanitas, București, 2002, ISBN 973-28-0971-X, "Diferite învățături de suflet folositoare" (pp. 449-588) și "Diferite epistole" (pp. 589-597).
• Întrebările avvei Dorotei și răspunsurile stareților Varsanufie și Ioan sunt publicate în Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. 11, traducere, introducere și note de pr. Dumitru Stăniloae, ed. a II-a, Humanitas, București, 2009, ISBN 978-873-50-1711-8, pp. 256-312.

Legături externe

• ro: Scrisorile duhovnicești ale stareților Varsanufie și Ioan
• en: Venerable Dorotheus the Hermit of Egypt (OCA)
• en: The Venerable Dorotheus (Proloagele de la Ohrida)
• en: Dorotheos of Gaza de Timothy W. Seid (Ecole Initiative)
• en: Dorotheos of Gaza de Karen Rae Keck (Ecole Initiative)
• en: The Monks of Gaza c. 500
• en: Dorotheus of Gaza (Sixth Century) Humility and Communion
• Dorotheus of Gaza pe Wikipedia
• en: "Directions on the Spiritual Life" by Abba Dorotheus of Gaza from Early Fathers from the Philokalia, Parts I, II, III, IV, și V
• en: The Ethos of Lent ("Duhul Postului Mare) de Pr. George Morelli.

Note

1. ↑ Împreună cu avva Serida și cu ucenicul său, Dositei.
2. ↑ Viața după introducerea la: Dorothee de Gaza, Œuvres spirituelles, în seria Sources Chrétiennes (SC 92, 9-29) - folosită și de Părintele Macarie de la Simonos Petras în Sinaxarul său.
3. ↑ Mai multe zeci de astfel de scrisori s-au păstrat în Corespondența sfinților Varsanufie și Ioan (Scrisorile 252-338) și ele constituie o mărturie importantă a formării duhovnicești a unui călugăr.

Dreptcredincioasa Evdochia sau Eudoxia (către 400 - †460) a fost o împărăteasă a Orientului, instruită, soție a împăratului Teodosie al II-lea. Numele său adevărat era de Atenais (Athenais), dar primește la botez numele de Aelia Licinia Eudocia. Evdochia este mama lui Licinia Eudoxia, soția împăratului Occidentului, Valentinian al III-lea. Pomenirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 13 august.

Viața

Fiică a filosofului și retorului atenian Leontias, Evdochia a primit o educație aleasă. Făcându-se protejată a Pulcheriei, sora împăratului Teodosie al II-lea, Evdochia este primită la curtea imperială, unde este admirată de toți pentru eleganța și înțelepciunea ei. După ce a fost botezată de patriarhul Atic (prăznuit la 8 ianuarie), Evdochia devine soția împăratului Teodosie al II-lea la 7 iunie 421, moment în care și devine împărăteasă a Orientului, pentru ca în 423 să fie proclamată Augustă.

În anul 438 Evdochia face un pelerinaj la Ierusalim, la recomandarea sfintei Melania Romana (prăznuită la 31 decembrie), cu care a simpatizat la Constantinopol și pe care o consideră ca pe o mamă duhovnicească. La Ierusalim Evdochia participă la târnosirea primei biserici închinate sfântului Ștefan, întâiul-mucenic, de către sfântul Chiril al Alexandriei, urmată a doua zi de târnosirea altor altare și biserici pe Muntele Măslinilor. Din acest pelerinaj la Ierusalim, Evdochia aduce la Constantinopol părți din moaștele întâi-mucenicului Ștefan.

Câțiva ani mai târziu, în 442, împărăteasa Evdochia este acuzată pe nedrept de infidelitate și este exilată în Palestina, unde rămâne până la sfârșitul zilelor ei, în 460. Aici ea construiește mai multe biserici și încurajează dezvoltarea pelerinajelor. Fiind o mare admiratoare a vieții monastice, și în particular a sfântului Eftimie cel Mare (prăznuit la 20 ianuarie), Evdochia construiește și în apropierea lavrei, numit mai apoi „Turnul Evdochiei”. În anii tulburi de după Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon, când monahii din Palestina erau împărțiți în privința recunoașterii canonicității sfântului Iuvenalie (prăznuit la 2 iulie), Evdochia se sfătuiește cu sfântul Simeon Stâlpnicul în această privință; acesta i-ar fi răspuns: „Îl ai acolo pe Eftimie teoforul. Urmează învățăturilor lui și te vei mântui”. Astfel ea s-a alăturat grupului ortodox și a adormit cu pace la anul 460. Trupul său a fost mai apoi mutat în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol.

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras
• http://fr.wikipedia.org/wiki/Eudocie

Cel întru sfinți părintele nostru Tihon din Zadonsk (1724-1783) este un episcop și teolog important în Biserica Ortodoxă Rusă, unde este supranumit Hrisostomul Rusiei. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 13 august, iar aflarea moaștelor sale este prăznuită la 14 mai.

Viața

Sfântul Tihon din Zadonsk s-a născut în anul 1724 în Rusia, din părinți creștini. A primit la naștere numele de Timotei. Din cauza morții tatălui său, diaconul Savelie Chirilov, familia pierde susținerea materială. Acesta va fi motivul pentru care Domnica, mama sa, va fi la un pas de a-l da pe Tihon spre creștere unui vizitiu.

A absolvit seminarul în anul 1754, într-o vreme în care teologia scolastică era la modă. Va fi profesor de retorică în seminar, din anul 1754 până în 1758, anul când intră în monahism, primind numele de Tihon. Devine arhimandrit și egumen al Mânăstirii Jelticov, episcop-vicar al Novgorodului pentru un an de zile și din 1763 episcop de Voronej și Eletk pentru vreme de patru ani și jumătate.

În această calitate, luptă împotriva ereticilor, păgânismului, dezvoltă învățământul din zona în care păstorea și se îngrijește să aibă în eparhia sa preoți competenți.

Decide să se retragă în singurătate în anul 1769, la Mânăstirea Bogoroditk din Zadonsk. Aici, se adâncește în rugăciune și viață ascetică, încât de multe ori a fost văzut cu chipul strălucind, în extaz duhovnicesc.

Sfântul Tihon de Zadonsk a trecut la cele veșnice pe 13 august 1783. A fost înmormântat într-o criptă de sub altarul Mânăstirii Bogoroditk. A fost trecut în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, pe 25 mai 1861.

Scrieri

Cuvânt al Sf. Tihon din Zadonsk

Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi! Luați jugul Meu asupra voastră și vă învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre.(Matei 11, 28)

Astfel ne cheamă la sine Hristos, făgăduind preadulce odihnă sufletelor noastre. Ca și cum ne-ar spune: "O, păcătoși sărmani și osteniți de deșertăciunile lumii, destul v-ați obosit împovărându-vă cu gânduri, planuri, năzuințe și griji și întristări lumești. Nicăieri nu veți găsi adevărata odihnă și fericire aflarea de Mine. Ori încotro v-ați întoarce, nicăieri nu veți afla adevărat folos. În afara Mea, pretudindeni vă întâmpină nevoia și răul. Bogăția, cinstea, slava și desfătarea lumii acesteia pe care le căutați, mai mult vă apasă decât vă ușurează, mai mult vă ostenesc decât vă odihnesc.

Căutați binele? Tot binele este la Mine și de la Mine vine. Căutați fericirea? Nu este nicăieri în afara Mea. Căutați frumusețe? Ce este mai frumos decât Mine și în afară de Mine? Căutați noblețe? Cine este mai nobil decât Fiul lui Dumnezeu? Căutați lucruri înalte? Cine este mai înalt decât Împăratul Cerurilor? Căutați slavă? Cine este mai slăvit decât Mine? Căutați bogăție? La Mine și în mâna Mea este toată bogăția cea nestricăcioasă. Căutați înțelepciune? Eu sunt Înțelepciunea lui Dumnezeu. Căutați prietenie? Cine este mai plăcut și mai iubitor decât Mine care mi-am pus sufletul pentru toți? Căutați ajutor și ocrotire? Cine vă va ajuta și vă va ocroti, dacă nu Eu? Căutați doctor? Cine vă va vindeca dacă nu Eu, doctorul sufletelor și al trupurilor? Căutați desfătare, veselie și bucurie? Cine vă va desfăta și vă va veseli dacă nu Eu? Căutați tihnă și pace? Eu sunt pacea și odihna sufletului și nicăieri nu le veți găsi decât numai la Mine. Doriți lumină? Eu sunt Lumina lumii și oricine îmi urmează Mie nu va umbla întru întuneric. Vreți să veniți la Dumnezeu, nu vreți să vă amăgiți și să vă rătăciți, nu vreți să muriți și să trăiți în veci. Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nu îndrăzniți să vă apropiați de mine? De cine poate fi mai lesne să vă apropiați? Pe toți îi chem și îi primesc: veniți la Mine. Vă temeți să cereți? Cine a cerut de la Mine cu credință și Eu nu i-am dat? Păcatele vă opresc să veniți la Mine? Eu pentru păcătoși mi-am pus sufletul. Mulțimea păcatelor vă tulbură? Milostivirea Mea covârșește toate păcatele întregii lumi. Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi!"

Surse

• http://en.orthodoxwiki.org/Tikhon_of_Zadonsk
• CrestinOrtodox.ro