STRĂISTENI · COMUNA BĂCIOISfinții zilei
Biserica din StrăisteniCREDINȚĂ ȘI COMUNITATE

Sfinții zilei și viețile lor

7 septembrie / 20 septembrie

Stil vechi / stil nou · 2026 / 2026

Postul zileiZi fără post

Pomenirile zilei

Pomeniri: colectivul de autori OrthodoxWiki, sub CC BY-SA 2.5.

Viețile sfinților

Înainteprăznuire

Înainteprăznuirea este o perioadă de timp de dinaintea unei sărbători mari din anul creștin în timpul căreia Biserica anticipează sărbătoarea care se apropie. Această apropiere se reflectă în viața liturgică prin prefigurarea sărbătorii în slujbele care se țin în perioada înainteprăznuirii.

Majoritatea sărbătorilor care au înainteprăznuire au și dupăprăznuire și odovanie.

Perioada de înainteprăznuire variază între una și cinci zile, în funcție de particularitatea sărbătorii.

Sfintele Paști, celelalte sărbători din Penticostar și Duminica Floriilor nu au înainteprăznuire. Majoritatea sărbătorilor mai mici, care nu sunt Praznice Împărătești, nu au înainteprăznuire.

Durata înainteprăznuirii

  • Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie) — înainteprăznuire: o zi (7 septembrie)
  • Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie) — înainteprăznuire: o zi (13 septembrie)
  • Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie) — înainteprăznuire: o zi (20 noiembrie)
  • Nașterea Domnului (25 decembrie) — înainteprăznuire: 5 zile (20 decembrie - 24 decembrie)
  • Epifania (6 ianuarie) — înainteprăznuire: 4 zile (2 ianuarie - 5 ianuarie)
  • Întâmpinarea Domnului (2 februarie) — înainteprăznuire: o zi (1 februarie)
  • Bunavestire (25 martie) — înainteprăznuire: o zi (24 martie)
  • Schimbarea la Față (6 august) — înainteprăznuire: o zi (5 august)
  • Adormirea Maicii Domnului (15 august) — înainteprăznuire: o zi (14 august)

A se vedea și

  • Dupăprăznuire
  • Odovanie

Surse

  • The Festal Menaion, tr. by Mother Mary and Archimandrite (now Bishop) Kallistos (St. Tikhon's Seminary Press) (ISBN 1878997009)
  • The Pentecostarion, tr. Holy Transfiguration Monastery (ISBN 0943405025)
  • Website of the St. Raphael Clergy Brotherhood of the Diocese of Wichita and Mid-America

Nașterea Maicii Domnului

Nașterea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care este sărbătorit în 8 septembrie.

Preasfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu Maria s-a născut din părinți în vârstă, care mai înainte fuseseră fără copii, pe nume Ioachim și Ana, ca răspuns la rugăciunile lor. Creștinii ortodocși nu mărturisesc doctrina romano-catolică a Imaculatei Concepții a Mariei, prin care se presupune că Maria a fost ferită de păcatul strămoșesc pe care noi toți îl purtăm ca urmare a descendenței din Adam și Eva, anticipând astfel nașterea lui Hristos cel fără de păcat. Biserica Ortodoxă mărturisește, bineînțeles, că Maica Domnului a primit păcatul strămoșesc, fiind concepută la fel ca întreaga omenire și astfel a avut nevoie de mântuire ca și noi. Credința ortodoxă nu tratează subiectul foarte clar, reținând doar mărturisirea că Maica Domnului ar fi primit păcatul originar și că Maria a devenit Preacurată în momentul Bunei Vestiri.

Slujba sărbătorii

În seara praznicului, se ține Vecernia care conține trei citiri din Vechiul Testament care au trimiteri la Noul Testament. Prima este din Cartea Facerii 28,10-17, despre scara lui Iacov care unește cerul cu pământul și care duce cu gândul la unirea omului cu Dumnezeu care se realizează cel mai deplin și mai perfect în Maria, Maica lui Dumnezeu: "Cât de înfricoșător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!" (Facere 28, 17). A doua este din Cartea lui Iezechiel 43,27-44,4: viziunea templului cu ușa spre răsărit închisă întotdeauna și plină de slava lui Dumnezeu și care o simbolizează pe Maica Domnului. Iar a treia este din Cartea Pildelor lui Solomon 9,1-11: și aici Maria este considerată "casa" pe care Înțelepciunea Divină și-a construit-o sieși.

Uneori se ține Utrenia în dimineața praznicului. Evanghelia Utreniei este din Luca 1;39-49, 56. Această citire este valabilă la toate praznicele Maicii Domnului și include și Cântarea Maicii Domnului: "Mărește suflete al meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile..."

Citirea Apostolului de la Sfânta Liturghie din ziua praznicului este din Filipeni 2,5-11 și vorbește despre "Hristos Iisus Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce." Citirea din Evanghelie este din Luca 10,38-42 și 11,27-28 citite împreună; de asemenea, această citire este prezentă la toate praznicele Maicii Domnului. În ea, Domnul spune: "binecuvântați sunt aceia care aud Cuvântul Domnului și îl păstrează în inima lor!"

Imnografie

Tropar (Glasul 4)

Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară,
bucurie a vestit la toată lumea;
că din tine a răsărit Soarele dreptății,
Hristos Dumnezeul nostru!
Și dezlegând blestemul,
a dat binecuvântare,
și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viața veșnică.

Condac (Glasul 4)

Ioachim și Ana, din defăimarea nenașterii de fii,
și Adam și Eva din stricăciunea morții s-au izbăvit,
Preacurată, prin sfântă nașterea ta.
Aceasta o prăznuiește și poporul tău, de vina greșelilor izbăvindu-se, când strigă către tine:
Cea stearpă naște pe Născătoarea de Dumnezeu și hrănitoarea vieții noastre.

Imnuri de înainte-prăznuire

Tropar (Glasul 4)

Astăzi, din rădăcina lui Iesei și din coapsele lui David
Slujitoarea Domnului, Maria, se naște pentru noi.
Pentru aceea se înnoiește și se bucură toată făptura!
Cerul și pământul împreună se bucură.
Neamuri, lăudați-o,
Căci Ioachim se bucură și Ana prăznuiește, strigând:
"Cea stearpă dă naștere Născătoarei de Dumnezeu, Hrănitorul vieții noastre!"

Condac (Glasul 3)

Astăzi Fecioara, Născătoarea de Dumnezeu Maria
Cămara de nuntă a Mirelui ceresc
După voia lui Dumnezeu se naște din femeie stearpă,
pregătită fiind ca o caleașcă a lui Dumnezeu-Cuvântul.
Ea a fost mai înainte rânduită pentru aceasta, fiind ușă dumnezeiască și adevărata Maică a Vieții.

Note

  1. ↑ Traduse din limba engleză.

Legături externe

  • (ro) Nașterea Maicii Domnului
  • (ro) Predică la Sărbătoarea Nașterii Macii Domnului de părintele Ilie Cleopa
  • (ro) Maica Domnului, Ocrotitoarea Noastră – de Părintele Teofil Părăianu
  • (en) Nativity of Our Most Holy Lady, the Theotokos and Ever-Virgin Mary - GOARCH web site
  • (en) Nativity of our Most Holy Lady the Mother of God and Ever-Virgin Mary - OCA web site
  • (en) Nativity of the Theotokos - The Orthodox Faith, by the V. Rev. Thomas Hopko
  • (en) Icons of the Nativity of the Theotokos

Apostolul Evod

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Evod (cunoscut și sub numele de Evodios din Antiohia, Evodus, Evodias) se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli și a fost primul episcop al Antiohiei, în Siria, după Sf. Apostol Petru. El este pomenit de Biserică la 28 aprilie și la 7 septembrie, împreună cu Apostolul Onisifor.

Viața

Cei Șaptezeci de Apostoli au fost aleși de Mântuitorul Iisus Hristos însuși și trimiși să propovăduiască. Ei au fost aleși după o vreme de la alegerea Celor Doisprezece Apostoli (Luca 10,1-24).

Sfântul Sfințit Ignatie Teoforul, ucenicul Sfântului Ioan Teologul și Evanghelistul, îl menționează în a sa Scrisoare către Antiohieni: "Amintește-ți de binecuvântatul frate Evod, care a fost primul tău preot făcut de către Apostoli."

Într-una din cele câteva lucrări ale Sfântului Evod, el scrie că Maica Domnului L-a născut pe Mântuitorul lumii întregi pe când ea avea vârsta de cincisprezece ani. Alte lucrări ale sfântului nu au ajuns până în zilele noastre. Istoricul bisericii Nichifor Calist, care a trăit în secolul al XIV-lea, menționează o carte a Sfântului Evod numită Steaua sau Farul.

Sfântul Evod a păstorit ca episcop timp de 27 de ani și a murit ca mucenic în anul 66 în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor declanșate de împăratul Nero (54-68).

Imnografie

De obște ale Apostolilor:

Tropar, glasul al 3-lea:

Sfinților Apostoli Evod și Onisifor, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :

Vițe v-ați arătat viei lui Hristos, înțelepților Evod și Onisifor, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie și prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugați-vă ca să se dăruiască nouă mare milă și iertare greșelilor.

Iconografie

  • Erminia lui Dionisie din Furna (ed. rom. a editurii Sophia, București, 2000, pp. 150-151 arată că Sfântul Evod trebuie zugrăvit ca un tânăr cu un început de barbă și ținând într-o mână o hârtie înfășurată, însemnul Apostolilor și al învățăturii pe care ei o propovăduiesc întregii lumi.

Articole înrudite

  • Apostoli
  • Apostolul Onisifor

Sursa

  • OrthodoxWiki:Apostle Evodus, după Apostle Evodius (Euodias) of the Seventy (OCA)

Legături externe

  • ro: Sinaxar 7 septembrie
  • ro: Viețile Sfinților din 7 septembrie
  • en: The Holy Apostles Euodus and Onesiphorus (Proloagele de la Ohrida)

Apostolul Onisifor

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Onisifor se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El a fost episcop în Colofon (Asia Mică) și mai târziu în Corint.

Sfântul Apostol Pavel scrie despre el: Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însuflețit și de lanțurile mele nu s-a rușinat, ci venind în Roma, cu multă osârdie m-a căutat și m-a găsit. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul. Şi cât de mult mi-a slujit el în Efes, tu știi prea bine. (2 Tim 1:16-18).

El este pomenit de Biserică la 28 aprilie și 7 septembrie (împreună cu Apostolul Evod), precum și la 8 decembrie împreună cu Apostolii Sostene, Apollo, Chesarie, Chifa și Epafrodit. Ceilalți au adormit în pace în Domnul, dar Sfântul Onisifor a avut parte de moarte mucenicească în orașul Parium (nu departe de Efes) pe țărmurile Helespontului, unde mersese să îl propovăduiască pe Hristos printre păgânii de acolo.

Cei Șaptezeci de Apostoli au fost aleși de Mântuitorul Iisus Hristos însuși și trimiși să propovăduiască. Ei au fost aleși după o vreme de la alegerea Celor Doisprezece Apostoli (Luca 10:1-24).

Imnografie

Tropar, glasul al 3-lea:

Sfinților Apostoli Apollo, Sosten, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :

Vițe v-ați arătat viei lui Hristos, înțelepților Apollo, Sosten, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie și prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugați-vă ca să se dăruiască nouă mare milă și iertare greșelilor.

Iconografie

  • Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 150), arată că Sf. Apostol Onisifor trebuie zugrăvit în chipul unui bătrân, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Sursa

  • en:Apostle Onesiphorus

Legături externe

  • Apostle Onesiphorus of the Seventy (OCA)
  • The Holy Apostles Sosthenes, Apollos, Tychicus, Epaphroditus, Onesiphorus, Cephas and Caesar (Proloagele de la Ohrida)

Clodoald

Sfântul Clodoald, popular numit Cloud în Franța (n. 522 - m. 7 septembrie 560), a fost un sfânt călugăr provenind dintr-o familie princiară merovingiană în secolul al VI-lea, nepot al regelui Clovis I al francilor. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 7 septembrie.

Viața

Sfântul Clodoald s-a născut în anul 522 într-o familie nobilă merovingiană. Bunicul său a fost regele Clovis I, una dintre cele mai importante figuri ale francilor. După moartea tatălui său, regele Clodomir, într-o bătălie în anul 524, Clodoald și cei doi frați ai săi mai mari, Thibault și Gontaire, au fost încredințați bunicii lor, sfânta Clotilda (prăznuită la 3 iunie).

Unchii lor, Childebert de Paris și Clothaire de Soissons, vrând să moștenească regatul lui Clodomir, i-au omorât pe Thibault și pe Gontaire. Clodoald scapă de masacru prin pronia divină, „salvat de bărbați curajoși”, spune sfântul Grigore de Tours. După ce a trăit mai mulți ani ascuns într-o mănăstire, ajuns la vârsta înțelegerii, Clodoald și-a tăiat el însuși părul, gest prin care renunța la moștenirea regală, angajându-se într-o viață de smerenie și de isihie, închinată în întregime lui slujirii lui Dumnezeu.

După ce s-a lepădat de toate bunurile lumești pe care unchii lui n-au putut să i le răpească, Clodoald s-a retras pe lângă un călugăr cu viață sfântă numit Severin (Severnius de Noricum), care ducea o viață pustinicească duhovnicească într-o chilie din apropierea Parisului. Tânărul prinț a primit schima monahicească de la Severin, cu care a și rămas timp de unsprezece ani în ascultare călugărească. Mai apoi a părăsit regiunea pariziană și s-a retras fără ca nimeni să știe în regiunea Provence, unde și-a cu propriile sale mâini o mică chilie.

Odată, un sărac a venit la el, dar sfântul nu avea nimic să-i dea, nici aur, nici bani, nici mâncare, pentru că nu avea nimic din acestea. Dar s-a dezbrăcat de haina călugărească și i-a dat-o săracului. În noaptea următoare, Domnul Hristos i s-a arătat și i-a arătat cum haina pe care o dăduse săracului s-a făcut toată lumină, ca veșmintele Domnului la Schimbarea la Față pe Muntele Taborului.

Mai târziu, Clodoald a revenit în împrejurimile Parisului și a fost hirotonit preot de Eusebiu, pe atunci episcop al Parisului, la cererea poporului (în 551). Sfântul s-a retras pe o colină în apropierea Senei, la câțiva kilometri la sud de Paris, un loc care pe atunci se numea Nogent, dar care mai târziu a luat numele sfântului și se numește până astăzi Saint-Cloud.

După ce a trăit mai mulți ani ca pustnic, sfântul Clodoald a zidit o biserică și o mănăstire, care depindeau direct de episcopia de la Paris.

La moartea lui, 7 septembrie 560, pe care a prezis-o dinainte, s-au produs mai multe minuni.

Moaștele sfântului se păstrează până astăzi în localitatea care-i poartă numele, Saint-Cloud, în apropierea Parisului.

Casiana Imnografa

Sfânta Casiana Imnografa cuvioasă stareță de mănăstire, poetă, compozitoare de cântări bisericești din secolul al IX-lea. Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe 7 septembrie.

Istoric

Casiana este una dintre primii compozitori de la care ni s-au păstrat partituri care pot fi citite și interpretate de cercetătorii moderni. S-au păstrat aproximativ cincizeci de cântări alcătuite de ea, dintre care douăzeci și trei sunt incluse în cărțile liturgice ale Bisericii Ortodoxe. Numărul lor real este greu de estimat exact, întrucât multe cântări sunt atribuite unor autori diferiți în diferite manuscrise și multe sunt tratate drept cântări anonime. Pe lângă acestea, ni s-au mai păstrat circa 789 dintre versurile ei ne-liturgice. Multe dintre acestea sunt epigrame sau aforisme numite „versuri gnomice”, ca de exemplu:

Urăsc bogatul ce se vaită de parc-ar fi sărac.
"-Εκ γυναικός τα χείρω." (Ek gynaikós tá cheírō) "-Kαι εκ γυναικός τα κρείττω." (Kaí ek gynaikós tá kreíttō)

Rănit în orgoliul său de replica severă a Casianei, Teofil s-a răzgândit și a ales-o drept soață pe Teodora.

Următoarele informații despre Casiana datează de mai târziu. Astfel, știm că ea a întemeiat în anul 843 o mănăstire de călugărițe în partea de vest a Constantinopolului, lângă Zidurile lui Constantin, devenind și prima stareță a acesteia. Teodor Studitul pare să indice că aceasta avea și alte motive pentru a alege viața călugărească. Astfel, ea a avut relații strânse cu apropiata Mănăstire Studion care avea să joace un rol crucial în reeditarea cărților liturgice bizantine în secolele IX-X și care a permis astfel supraviețuirea operei Casianei (Kurt Sherry, p. 56).

Casiana a scris multe cântări liturgice, dintre care cea mai cunoscută este cea care-i poartă numele, anume Cântarea Casianei care se cântă în Vinerea Mare (ziua liturgică; este de fapt cântată în seara din Joia Mare).

Nu se cunoaște data morții ei, dar ar trebui situată între 843 și 867

Note

  1. ↑ Cunoscută și drept Casiani, Casia, Icasia sau Eikasia.
  2. ↑ Touliatos, Grove online.
  3. ↑ Practica înfățișării celor mai alese fecioare nubile înaintea împăratului sau a prinților a fost uneori folosită în Imperiul Bizantin pentru alegerea mireselor imperiale. Prințul sau împăratul își desemna aleasa înmânându-i un măr de aur.
  4. ↑ "Other Women's Voices"
  5. ↑ Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras

Sursa

  • en:Kassiani the Hymnographer

Alte surse

  • en: Diane Touliatos. "Kassia", Grove Music Online, ed. L. Macy (accessed February 12 2006), grovemusic.com (subscription access).
  • en: Anna M. Silvas, "Kassia the Nun," in Lynda Garland (ed) Byzantine Women: Varieties of Experience 800-1200, Ashgate, 2006.
  • ru: Татьяна А. Сенина (монахиня Кассия). "Диалог Феофила и Кассии: литературная выдумка или реальность?" {Tatiana A. Senina (Nun Kassia), "Dialogue between Theophilus and Kassia: literary fiction or reality?"}, Scrinium. Т. 2: Universum Hagiographicum. Memorial R. P. Michel van Esbroeck, s. j. (1934–2003) / Ed. par B. Lourie et A. Mouraviev (Санкт-Петербург, 2006) 240–272
  • fr: Tatiana A. Senina (moniale Kassia), "Ἡ γυνή φιλόσοφος: S. Cassia de Constantinople et Platon," Scrinium. Т. 4: Patrologia Pacifica and Other Patristic Studies / Ed. par B. Lourié et V. Baranov (St. Petersbourg, 2008) 333–340.

A se vedea și

  • Cântarea Casianei
  • Cântarea bizantină

Macarie de la Optina

Cuviosul Părintele nostru Macarie (Ivanov) de la Optina (1788-1860) a fost un ieroschimonah de la Mănăstirea Optina, din grupul Părinților din secolul al XIX-lea cunoscut sub numele de Stareții de la Optina. Prăznuirea cuviosului Macarie se face pe 7 septembrie, iar împreună cu Sfinții Stareți de la Optina este prăznuit pe 11 octombrie.

Viața

Mihail (viitorul Macarie) Ivanovici Ivanov s-a născut pe 20 noiembrie 1788, într-o familie aristocratică din apropiere de Kaluga. Părinții săi, Nicolae și Elisabeta Ivanov erau cunoscuți pentru evlavia lor. Mama sa era grav bolnavă de tuberculoză, iar pentru ca aceasta să își poată urma tratamentul, familia sa a fost nevoită să se mute frecvent. Elisabeta Ivanovna a murit pe 21 ianuarie 1797.

Tinerețea

După moartea ei, Mihail s-a mutat din nou, locuind o vreme cu sora sa Daria și cu soțul acesteia, Simeon Peredelski, în satul Karacev. Aici Mihail a urmat cursurile școlii parohiale. În anul 1802, Mihail și cei doi frați ai săi s-au mutat din nou la mătușa sa, Anna M. Vervekina, unde și-a continuat educația alături de fiul acesteia.

În 1802, Mihail și fratele său Alexei au început să lucreze la Trezoreria Districtului Lgov în calitate de asistenți contabili. În această calitate, și-a câștigat reputația de contabil riguros și a fost numit director al Comitetului Financiar din Kursk în anul 1805. Pe 17 martie 1806, tatăl său a murit și a fost înmormântat în apropierea bisericii parohiale din Turiscev.

Intrarea în monahism

În octombrie 1810, Mihail a vizitat Schitul Plosceanski, de unde le-a scris fraților săi, spunându-le că intenționa sî rămână la schit și încredințându-le toată averea familiei, cu condiția de a dona 1.000 de ruble pentru construirea unei biserici de piatră în satul Turiscev, unde era înmormântat tatăl lor.

La o lună de la intrarea sa în mănăstire, a fost primit ca frate. Pe 24 decembrie 1810 a primit tunderea de rasofor, primind numele de Melchisedec.

La începutul anului 1815, ieromonahl Pavel, care fusese tuns în monahism la Muntele Athos a devenit egumenul schitului de la Plosceanski. La scurt timp după aceea, observând râvna lui Melchisedec pentru viața monahală și la îndeplinirea ascultărilor care îi erau încredințate, starețul a rânduit ca acesta să primească Schima mică și noul nume de Macarie pe 7 martie 1815. După câteva zile, pe 12 martie episcopul Dositei de Orel și Sevsk l-a hirotonit ierodiacon.

Întâlniri duhovnicești

În 1817, ieroschimonahul Atanasie Zaharov, un ucenic al Sfântului Paisie Velicicovski s-a întors la mănăstirea Plosceanski pentru a-și îngriji sănătatea. Părintele Atanasie, care trăise vreme de șapte ani la Mănăstirea Neamț din Moldova și fusese tuns în monahism chiar de Sfântul stareț Paisie, a avut o mare influență asupra creșterii duhovnicești a părintelui Macarie, care îl cinstea ca pe un părinte și un povățuitor al său. Atanasie a trăit la Plosceanski vreme de zece ani, iar Macarie a avut mare folos duhovnicesc din exemplul părintelui său duhovnicesc, care a murit în cele din urmă în brațele sale, pe 17 octombrie 1825.

Pe când se îngrijea de părintele Atanasie, monahul Macarie a avut prilejul să citească și să se hrănească din înțelepciunea duhovnicească a unei culegeri de copii ale traducerilor Părinților ascetici făcute de părintele Atanasie sub îndrumarea starețului Paisie. Printre aceste scriere se aflau lucrările Sf. Grigorie Sinaitul, Omiliile catehetice ale Sf. Teodor Studitul, omiliile Sf. Grigorie Palama și alte scrieri de folos duhovnicesc.

Pe 27 mai 1817, Macarie a fost hirotonit ieromonah de episcopul Dositei.

Când egumenul Pavel s-a retras la reședința episcopală din Kaluga în anul 1818, urmașul său a fost ieromonahul Serafim, egumenul Schitului Valea Albă din provincia Vladimir.

Cu binecuvântarea egumenului Serafim, Macarie a făcut un pelerinaj la Kiev ăn anul 1919. La întoarcere, a poposit la Schitul Glinsk, unde l-a întâlnit pe ierodiaconul Samuil, un monah care avea experiența rugăciunii minții. Macarie nu auzise despre aceast apână atunci și s-a bucurat că avea prilejul să întâlnească pe cineva care vorbea din experiența sa personală.

În anul 1824, părintele Macarie a vizitat orașul Rostov pentru a se închina la moaștele Sf. Dimitrie. În timpul acestei călătorii, a vizitat pentru prima dată Mănăstirea Optina și noul schit al acesteia.

Doi dintre părinții duhovnicești ai lui Macarie, starețul Atanasie și egumenul Serafim au trecut la Domnul în 1826 și respectiv în 1826. Pe 10 iunie 1826, părintele Macarie a fost numit vicar al schitului, iar în ianuarie 1827 a fost numit duhovnic la o mănăstire de maici, Mănăstirea Sfânta Treime din Sevsk. Primirea acestor numiri, în ascultare față de episcopul său a marcat asumarea rolului de părinte spiritual și începuturile corespondenței duhovnicești pe care a purtat-o până la moartea sa.

Sosirea la Plosceanski a părintelui Leonid Nagolki de la Mănăstirea Sf. Alexandru din Svir împreună cu câțiva ucenici a fost răspunsul la rugăciunile părintelui Macarie. Cuviosul Leonid era un om de o mare înțelepciune duhovnicească. Acest cuvios părinte care se luptase împotriva multor vrăjmași văzuți și nevăzuți știa să dea sfaturi folositoare celor care erau atacați de ispite. Înțelegea din propria sa experiență că aceia care își doresc să Îl slujească pe Dumnezeu trebuie să se pregătească sufletește ca să facă față asaltului ispitelor. După multe rugăminți, cuviosul Leonid a acceptat să îl primească pe părintele Macarie ca fiu duhovnicesc și ucenic, iar când cel dintâi s-a mutat la Mănăstirea Optina în anul 1829, au păstrat legătura prin prin scrisori.

Părintele Macarie l-a vizitat la Optina pe cuviosul Leonid, pe când era în drum spre Sankt Petersburg. Episcopul Nicodim de Orel fusese numit în Sinodul guvernant al Bisericii Ortodoxe Ruse Ruse și îl numise ca econom și intendent pe părintele Macarie, spre regretul acestuia. Cuviosul Macarie a îndurat cu greu viața aglomerată a orașului, dorindu-și să se întoarcă în liniștea mănăstirii sale, dar a rămas să își facă datoria din ascultare față de episcopul său. După ce și-a încheiat misiunea la Sankt Petersburg, Pr. Macarie la vizitat iarăși pe cuviosul Leonid, pe drumul de întoarcere la schitul Plosceanski. În timpul acestei vizite, l-a rugat pe cuviosul Moise de la Optina să fie primit în schitul mănăstirii Optina cât de curând s-ar fi putut. Mutarea lui de la Plosceanski la Optina s-a făcut însă abia pe 14 ianuarie 1834, și Macarie a ajuns în sfârșit la Optina pe 5 februarie 1834.

La Mănăstirea Optina

Ajuns la vârsta de 46 de ani, Macarie s-a pus atunci sub ascultarea deplină a cuviosului Leonid. La început, l-a ajutat pe cuviosul Leonid la scrierea corespondenței acestuia, apoi responsabilitățile care i-au fost ăncredințate au crescut. În octombrie 1836, părintele Macarie a fost numit duhovnic al mănăstirii. După ce părintele Antonie, egumenul schitului Optinei a fost numit stareț al Mănăstirii Sf. Nicolae din Maloiaroslaveț, părintele Macarie a preluat însărcinarea de egumen al Schitului Optinei pe 1 decembrie 1839. Cu toate acestea, Macarie a rămas sub ucenicia și ascultarea cuviosului Leonid, fără sfatul căruia nu făcea nimic. Toate reușitele sale le atribuia binecuvântării și rugăciunilor părintelui său duhovnicesc.

Părintele Macarie a rămas în această rânduială a ascultăroo față de cuviosul Leonid până la moartea părintelui său, pe 11 octombrie 1841. Pe când era pe moarte, cuviosul Leonid le-a cerut ucenicilor lui duhovnicești ca după moartea sa să caute sfaturile duhovnicești ale părintelui Macarie. Faima părintelui Macarie ca sfătuitor duhovnicesc s-a răspândit. Văzând că acesta primise aceleași daruri duhovnicești ca și părintele Leonid, lumea alerga la el și răspândea vestea despre darurile acestea, astfel încât părintele Macarie ajunsese să primească vizitatori de dimineața până seara, ținând în același timp o vastă corespondență duhovnicească.

Părintele Macarie avea mare râvnă spre studierea literaturii patristice. La Plosceanski, copiase multe traduceri făcute de cuviosul Paisie Velicicovski care se găseau în posesia schimonahului Atanasie. La Optina, a sporit și mai mult în cunoașterea și înțelegerea scrierilor Părinților, sub povățuirea cuviosului Leonid. Încurajat de stareții Antonie și Moise și folosindu-se de condițiile favorabile pentru publicarea manuscriselor aflate la Optina, a început editarea acestora. În anul 1847, în înțelegere cu Ivan Kireevski, editorul revistei Moscovitul, a început publicarea a șaisprezece cărți din literatura patristică, prntre care scrierile cuviosului Nl din Sora, ale stareților Varsanufie și Ioan, ale Sf. Simeon Noul Teolog și ale Sf. Isaac Sirul.

Pe 30 noiembrie 1853, la paisprezece ani după ce fusese numit egumen al Schitului Sf. Ioan Botezătorul, cuviosul Macarie a demisionat din funcția de egumen, locul său fiind luat de părintele Pafnutie.

Boala și moartea

Pr 26 august 1860, părintele Macarie s-a îmbolnăvit grav, suferind de retenție urinară. Starea lui s-a înrăutățit mult în câteva zile, astfel încât i s-a săvârșit slujba Sfântului Maslu și a fost împărtășit cu Sfintele Taine, pe 4 septembrie, după Vecernie. Doctorii nu l-au putut ajuta, așa încât a făst împărtășit a doua oară pe 6 septembrie, iar în dimineața de 7 septembrie a trecut la Domnul, în timp ce i se citea Canonul pentru ieșirea sufletului, în timpul odei a noua a canonului.

Pentru că primise tuns în Marea Schimă în ascuns, în urmă cu doi ani, peste trupul său a fost așezat un analav care fusese binecuvântat prin atingerea de Sfântul Mormânt al Mântuitorului. Cuviosul Macarie a fost înmormântat pe 10 septembrie într-un mormânt pregătit pentru el în fața altarului paraclisului Sf. Nicolae din biserica mare a mănăstirii. A fost înmormântat la dreapta mormântului Cuviosului Leonid, părintele și prietenul său duhovnicesc.

Proslăvirea

Cuviosul Macarie a fost proslăvit în anul 1990, împreună cu toți cuvioșii stareți ai Mănăstirii Optina de către Biserica Ortodoxă Rusă din Exil, care a rânduit ziua de 7 septembrie ca zi de prăznuire a cuviosului Macarie de la Optina.

Cinstirea în plan local a Stareților de la Optina a fost recunoscută de Biserica Ortodoxă Rusă (pe 13 iunie 1996), care a generalizat cultul sfinților stareți de la Optina pe 7 august, 2000.

Surse

  • en: OCA:Venerable Macarius of Optina
  • en: Elder Macarius
  • en: Saints of Optina
  • en:Hieroschemamonk Macarius
  • ro: Sinaxar 7 septembrie
  • ro: Patericul de la Optina, Viața și minunile cuviosului Macarie

Daniil Katunakiotul

Cuviosul Daniil Katunakiotul (gr. Δανιήλ Κατουνακιώτης ο Σμυρναίος ; n. 1846 - d. 8 septembrie 1929) a fost monah și stareț cu viață sfântă din Muntele Athos. A fost întemeietorul Chiliei Danieleilor di pustia Katunakiei din Sfântul Munte Athos. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 7 septembrie.

Viața

Cuviosul Daniil Katunakiotul sau Daniel Katunakiotul (civil: Dimitrie Dimitridis - gr. Δημήτριος Δημητριάδης) s-a născut în anul 1846 în Asia Mică, la Smirna, fiind cel mai mic dintre copiii unei familii creștine numeroase.

La vârsta de 19 ani a vizitat mai multe mănăstiri din Peloponez și din câteva insule - Hydra, Tinos, Paros și Ikaria - unde a întâlnit mulți părinți îmbunătățiți și cunoscuți pentru sfințenia vieții lor. Cuviosul Arsenie din Paros i-a recomandat să meargă și să se închinovieze în obștea Mănăstirii Sfântului Pantelimon din Sfântul Munte. Mai mult, Cuviosul Arsenie i-a prorocit că va avea să moară la poalele Sfântului Munte.

Făcând ascultare față de Cuviosul Arsenie, tânărul Dimitrie a mers la mănăstirea Sfântul Pantelimon, unde a fost tuns monah în 1866, la vârsta de 20 de ani. În timpul disputelor etnice la Rusikon din anii 1874-1875, părintele Daniil a fost trimis de Patriarhul Ecumenic să înnoiască viața duhovnicească a Mănăstirii Sf. Anastasia Izbăvitoarea de Farmece din Tesalonic.

Întors în Sfântul Munte, Părintele Daniil avea să rămână vreme de aproape 5 ani la Mănăstirea Vatoped, cu ascultarea de arhondar. Mai apoi, a fost trimis pentru nouă luni la Smirna pentru a se ocupa de un metoc pe care mănăstirea îl avea acolo. Revenit în Athos cu dorința de isihie și însingurare, cuviosul Daniil s-a așezat în Katunakia. Între anii 1875-1881 și-a ridicat o colibă, care a devenit baza sihăstriei de astăzi a Danieleilor.

După întemeierea chiliei de la Katunakia, părintele Daniil a întreținut corespondențe cu importante personalități duhovnicești ale timpului său, precum Sfântul Nectarie din Eghina. Viețuind în coliba mică și sărăcăcioasă, Părintele Daniil a început să fie considerat apărător al vieții și al credinței creștine. Lucrările sale având ca subiect viața monahală reprezintă esența și rezultatul experienței ascetice îndelungate.

Bătrânul Daniil a fost și un iscusit pictor de icoane, meșteșug pe care l-a transmis obștii care duce și ea mai departe arta iconografiei.

A trecut la cele veșnice în data de 8 septembrie 1929.

Proslăvirea

Pe 9 martie 2020, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a înscris oficial în calendarul Bisericii Ortodoxă pe părinții Efrem Katunakiotul, Daniil Katunakiotul și pe Sfântul Iosif Isihastul. Prăznuirea cuviosului Daniil Katunakiotul în Biserica Ortodoxă se face la 7 septembrie.

Surse

  • https://doxologia.ro/sfantul-cuvios-daniil-katunakiotul
  • https://doxologia.ro/batranul-iosif-isihastul-gheron-iosif-batranii-daniil-efrem-katunakiotul-au-intrat-astazi-oficial
  • https://en.wikipedia.org/wiki/Daniel_of_Katounakia

Sunt incluse articolele disponibile în OrthodoxWiki. Unele pomeniri nu au încă un articol biografic în această sursă.