21 octombrie / 3 noiembrie

Sfântul Cuvios Visarion Mărturisitorul sau Visarion Sarai a fost un ieromonah pregătit în Sfântul Munte și în Ierusalim la Lavra Sf. Sava cel Sfințit, venit în Transilvania să lupte împotriva catolicizării forțate a românilor de acolo. El a dat naștere unei mișcări de apărare a credinței drepte care s-a răspândit în tot Ardealul. Sfântul Visarion a fost persecutat aspru, fiind întemnițat până ce și-a găsit sfârșitul în înfiorătoarea închisoare de la Kufstein

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 21 octombrie, împreună cu Sfinții Sofronie de la Cioara și Oprea Nicolae, în aceeași zi cu Sfinții Moise Măcinic și Ioan din Galeș.

Context

După nașterea uniației în Transilvania din 1701, o parte din românii ortodocși din Transilvania, supuși presiunilor politice, acceptaseră trecerea sub ascultarea Papei, dar cu condiția păstrării tradiției lor liturgice. Apostazia înspre catolicism le permitea totodată dobândirea unor drepturi politice de care românii ortodocși în general (Ortodoxia având doar statut de religie tolerată, nu recunoscută) erau lipsiți în Imperiul habsburgic. În deceniile următoare, au continuat presiunile asupra românilor rămași ortodocși de a trece la catolicism.

În acest context, ortodocșii din Imperiu și din afara acestuia s-au mobilizat pentru a pune capăt avansării procesului de convertire a ortodocșilor la catolicism, trimițând misionari în teritoriile cele mai expuse presiunilor.

Marile frământări și lupte pentru apărarea Ortodoxiei au început abia în 1744, când a apărut călugărul Visarion Sarai, căci până atunci, cea mai mare parte a poporului nu știa nimic de schimbarea legii sale.

Viața

Identitatea lui Visarion

Sfântul Visarion Mărturisitorul s-a născut în districtul Maidan din Bosnia, ca fiu al lui Maxim și al Mariei Sarai-Tiurcia (stabiliți ulterior în Koštinița, Croația), primind la botez numele de Nicolae. După alte informații, era originar din Bolovar, în dioceza de Pakraț.

Cei mai mulți cercetători au susținut că era de neam sârb. Mai nou s-a emis ipoteza că se trage dintre românii din Bosnia, din familia Ciurcea sau Tiurcia. Chiar și un act dat de administrația militară din Timișoara îl numise: „eremitul valah”.

Înainte să treacă în Transilvania

În 1738 a fost tuns în monahism la mănăstirea Sfântul Sava, de către Patriarhul Ierusalimului, primind numele de Visarion. Ajunge la Muntele Athos, și, după o vreme, în 1742, se reîntoarce în Serbia, la mănăstirea Pakra. Se crede că a stat o vreme și în Șara Românească.

Potrivit mărturiilor vremii, era un călugăr cunoscut pentru nevoințele sale și pentru viața lui simplă, modestă. Potrivit unor surse, pentru viața lui duhovnicească aleasă se învrednicise și de darul facerii de minuni, iar vestea darurilor sale duhovnicești se răspândise rapid și avea să-l însoțească prin toate locurile pe unde trecea. Vorbea limba sârbă, probabil greacă și puțină română.

Chemat de patriarhul Bisericii sârbe, Arsenie Ioanovici Șakabent, pleacă la Carloviț în 1744. După întâlnirea cu patriarhul, care probabil îi încredințează misiunea pe care avea s-o urmeze mai departe, pleacă mai departe la Timișoara, apoi la mănăstirile din Banat, oprindu-se la Lipova, unde a fost primit de o mare mulțime de țărani, care veniseră să primească cuvântul și binecuvântarea lui.

Așezarea monahului Visarion la Lipova pentru o vreme avea scopul de a lupta împotriva uniației, deci apărarea dreptei credințe și chemarea la păstrarea credinței ortodoxe. La Lipova, ridică mai întâi o cruce de lemn pe o colină din apropierea orașului, și de lângă ea le vorbește mulțimilor de oameni adunați ca să-i asculte cuvântul.

Mărturiile vremii spun că predicile monahului Visarion împotriva trecerii la catolicism erau foarte simple și aspre, el avertizându-i pe credincioși că lepădarea de credința ortodoxă însemna pierderea sufletului. După o serie de predici care adună mulțimi mari de ascultători, monahul Visarion pleca mai departe, însă la crucea pe care o ridicase pe dealul de lângă Lipova continuă să se strângă mulțimi impresionante, în pelerinaj, ceea ce atrage atenția administrației imperiale care încearcă să le pună capăt.

În Transilvania

În prima jumătate a lunii martie 1744, Visarion a părăsit Lipova, îndreptându-se pe valea Mureșului spre Dobra (jud. Hunedoara), însoțit de un mare număr de credincioși, precum și de trei negustori „greci” din Lipova, deci macedoromâni

Istoricul greco-catolic George Barițiu scria în „Părți alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă” (1889-1891) de Visarion că „el însă nici nu simțea trebuința de a întinde vorbă multă și a ținea prelegeri de dogmatică, precum făceau iezuiții. Prin cuvinte scurte, dar spăimântătoare... știu să bage în fiori pe miriadele de oameni. Vai de capul vostru, ați vândut sufletele voastre; dezlegarea morților voștri nu e dezlegare, ci osândă; parastase, pomeni și sărindare le-ați plătit cu totul în deșert la popi nelegiuți, la popi nepopi; baptismul (botezul) pruncilor voștri, nelegiuit; de aceștia îl doare pe el mai mult”.

La Dobra a ținut credincioșilor aceeași predică simplă, prin care-i îndemna să nu mai asculte pe preoții uniți. De aici, înconjurat de aceeași mulțime, s-a îndreptat spre Deva și Orăștie până la Săliște. Pretutindeni era întâmpinat de mii de credincioși ca un sfânt, se trăgeau clopotele bisericilor din satele prin care trecea. Iar prin cuvintele sale mobiliza mulțimile, înflăcăra credința ascultătorilor, le arăta că prin unire li se schimba credința, îndemna pretutindeni pe credincioși să alunge preoții uniți și să țină rânduielile ortodoxe. „Efectul predicilor sale a fost uluitor”Inochentie Micu (Klein), pe care îl înfruntă cu cuvinte aspre.

A rămas pentru câteva zile în Săliște, unde a izbutit să întărească în legea veche pe credincioșii din „mărginimea” Sibiului, care au devenit apoi cei mai înflăcărați apărători ai Ortodoxiei. Pe locul unde propovăduise în Săliște, s-a ridicat mai târziu schitul numit „de la Fântâna Foltii”, cu hramul „Izvorul Maicii Domnului”. Și-a continuat apoi drumul spre Sibiu, dar autoritățile, informate de succesul predicilor sale, au dispus arestarea lui și a celor trei negustori care-l însoțeau.

Arestarea

Pe 26 aprilie 1744 el și cei trei însoțitori ai săi au fost arestat și închis la Sibiu pentru protest față de catolicizarea forțată Transilvaniei. A fost îndelung interogat în legătură cu misiunea lui, la porunca generalului comandant al Transilvaniei, Czernin, dar Visarion a răspuns prudent. La întrebările puse în legătură cu predica sa împotriva uniației - principala acuză care i se aducea - Visarion a refuzat să răspundă. Cu aceasta, misiunea lui Visarion in Transilvania poate fi socotită ca încheiată.

A fost dus apoi sub escortă la Alba-Iulia, la Deva, apoi la Timișoara, unde a fost interogat din nou și în cele din urmă escortat în secret în fioroasa temniță de la Kufstein. Acolo se crede că a și murit ca sfânt mărturisitor pentru Ortodoxie. Cei trei însoțitori ai săi au fost închiși în Sibiu și Timișoara, de unde au fost eliberați numai după vreun an.

Urmările

Ancheta patriarhului sârb

Consiliul de război imperial continuă ancheta, investigându-l și pe patriarhul sârb Arsenie în legătură cu misiunea monahului Visarion în Banat și Transilvania, acesta fiind acuzat de tulburarea ordinii și provocarea de neînțelegeri între greco-catolici și ortodocși. Patriarhul răspunde că monahul fusese trimis în Transilvania să predice doar credincioșilor ortodocși, participarea unor persoane de alte confesiuni la întruniri fiind voluntară. Consiliul imperial nu l-a pus sub acuzare pe patriarh. În schimb, politica de represiune a ortodocșilor continuă și se asprește, iar în 1761 mănăstirile din Transilvania fiind distruse.

Moștenirea printre credincioși

Despre impactul extraordinar al predicilor monahului Visarion mărturisesc mai multe surse, inclusiv din rândul greco-catolicilor, precum și mai multe surse oficiale, în care se arată că, datorită acestuia, multe familii care acceptaseră unirea s-au întors la Biserica Ortodoxă și încă și mai mulți rămăseseră cu inima îndoită, uneori mergând în ascuns la preoții ortodocși pentru săvârșirea Tainelor.

Măsuri pentru întărirea uniației

Acțiunea lui Visarion a alarmat toate autoritățile de stat din Transilvania, până la Curtea din Viena. Drept aceea, s-au luat o serie de măsuri în vederea consolidării uniației. Încă din 6 mai 1744, Guvernul Transilvaniei ceruse organelor administrative în subordine să pună în vedere românilor că sunt datori și pe viitor să cerceteze bisericile în care slujesc preoți uniți, căci altfel vor fi supuși pedepselor prevăzute în cunoscuta colecție de legi Compilatae Constitutiones.

După lungi consultări cu fruntașii clerului unit, cu episcopul romano-catolic din Alba Iulia și cu teologul iezuit, pe baza avizului favorabil al împărătesei Maria Tereza, guvernatorul Transilvaniei, contele Ioan Haller, a lansat o proclamație (sau patentă) către români, pentru a liniști spiritele (martie-aprilie 1745). Patenta a avut însă un efect contrar celui așteptat de guvernator și de sfetnicii lui. Neștiind sau nevrând să știe - că marea majoritate a poporului român nu îmbrățișase uniația și nici nu știa de ea, prin proclamație, autorii ei au săvârșit marea greșeală că au adus la cunoștința tuturor românilor din Transilvania că trebuie să se considere „uniți cu Biserica Romei”.

Se arăta apoi că „pentru fericirea și folosul românilor”, Curtea din Viena întemeiase Episcopia unită de la Blaj, cu o mănăstire și eliberase pe preoții uniți de toate sarcinile iobăgești și de robotele pe care le datorau proprietarilor de pământ. Cu alte cuvinte, țăranilor români li se vorbea tocmai de acei preoți uniți pe care-i alungaseră în urma predicii lui Visarion, preoți care, pentru obținerea unor favoruri materiale, îşi renegaseră credința.

S-au instituit felurite „comisii” care să aducă la cunoștința românilor cuprinsul „patentei” lui Haller. Rezultatul a fost același în toate satele: toți credincioșii au declarat categoric că nu primesc preoți uniți și nu iau parte la slujbele săvârșite de ei, fapt pentru care mulți au fost arestați.

Înăsprirea persecuțiilor

Împărăteasa Maria Tereza a cerut, între altele, arestarea și pedepsirea celor hirotoniți în Țara Românească și Moldova, precum și a preoților care s-au lepădat de unire.

Tot atunci împărăteasa a numit patru „protectori” ai unirii, înzestrați cu deplină putere în sectorul lor de activitate: Cancelarul Gheorghe Pongrácz, Ignatie Bornemisza, comitele suprem al comitatului Turda, și românii renegați David Mariafi de Maxa, comite suprem al comitatului Cluj și Petru Dobra, „director fiscal” al Transilvaniei.

Guvernul Transilvaniei a alcătuit pentru ei o instrucție în 15 puncte, cu dispoziții precise de pedepsire cu închisoare, bătăi și amenzi în bani a preoților și credincioșilor ortodocși care ar împiedica lucrarea de promovare a uniației.

Se inaugura astfel o perioadă de persecuții și mai dureroase, cu multe jertfe ale credincioșilor pentru apărarea credinței strămoșești.

Lupta începută de ieromonahul Visarion a fost continuată de numeroși preoți și credincioși, îndeosebi din jurul Sibiului. Satele se împotriveau cu dârzenie uniației, alungau preoții uniți, refuzau slujbele lor și trimiteau „dieci” la Râmnic sau la București, pentru a fi hirotoniți preoți ortodocși.

Cinstirea în afara României

În urma războiului din fosta Iugoslavie (în 1991-1995), numărul credincioşilor ortodocşi sârbi a crescut foarte mult în Tirol. Astfel, în anul 2001 a fost înfiinţată o parohie ortodoxă sârbă cu sediul în acest oraş, iar biserica spitalului din Kufstein a devenit centrul lor spiritual (cf. Pfr. Matthias Oberascher, Die Alte Spitalkirche in Kufstein, ein Ort der Begegnung der Kulturen und geistliche Heimat der serbisch-orthodoxen Gemeinde, în revista: Christlicher Osten, editată de către Andreas Petrus Werk, Nr. 2, Salzburg 2011). Tot atunci a fost ales ca patron şi ocrotitor al parohiei sârbe Sf. Cuvios Visarion. Astfel, mărturisitorul originar din Bosnia, cu activitate deosebită în Ardeal, a devenit ocrotitorul parohiei sârbe, care acordă asistenţă religioasă tuturor ortodocşilor din zonă, deci şi românilor

Proslăvirea

Pentru râvna sa în apărarea și propovăduirea credinței ortodoxe, precum și pentru suferințele pe care le-a avut de îndurat din pricina râvnei sale misionare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa din 28 februarie 1950 a hotărât trecerea în rândul sfinților a Sfântului Cuvios Visarion Mărturisitorul, împreună cu Sf. Cuvios Sofronie de la Cioara și Sf. Mucenic Oprea Nicolae (Miclăuș) din Săliștea Sibiului, așezându-li-se ca dată de prăznuire ziua de 21 octombrie. Canonizarea sa a fost proclamată solemn în anul 1955.

A fost de asemenea canonizat de Biserica Ortodoxă Sârbă în anul 1962 pe 14 iunie.

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Luptătorilor pentru Ortodoxie, ca niște îngerești trâmbițe ați înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei credințe, și ca niște înțelepți propovăduitori, pe popor l-ați hrănit cu dreaptă și luminată învățătură. Mari au fost ostenelile lucrării voastre; mare și osârdia propovăduirii; mare a fost și rodul luptei voastre drepte, pururea pomeniților ostași ai lui Hristos.

Condac, glasul al 4-lea:

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Văzând noi astăzi toate nevoințele voastre, cu nespusă bucurie facem pomenirea voastră, prealăudaților apărători ai Ortodoxiei; căci cu puterea lui Hristos fiind întrarmați, strălucite biruințe pentru poporul dreptcredincios ați secerat, voi cei ce ați fost adevărați soli cerești și mucenicească pătimire ați pătimit.

Note

1. ↑ 1,0 1,1 1,2 Pr. Dr. Alexandru Nan. Pe urmele Cuviosului Visarion Sarai în închisoarea de la Kufstein. Ziarul Lumina, 21 Octombrie 2011. URL: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/pe-urmele-cuviosului-visarion-sarai-in-inchisoarea-de-la-kuftsein-3529.html
2. ↑ Sfinții Mărturisitori din Ardeal, martiri ai dreptei credințe, Ziarul Lumina, 21 Octombrie 2009. URL: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/sfintii-marturisitori-din-ardeal-martiri-ai-dreptei-credinte-38186.html
3. ↑ 21 octombrie: Sf. Mărturisitori Visarion și Sofronie; Sf. Mucenic Oprea - Apărătorii ortodoxiei din Transilvania împotriva unirii silnice cu catolicii, 21 octombrie 2023 URL: https://www.activenews.ro/cultura/21-octombrie-Sf.-Marturisitori-Visarion-si-Sofronie%3B-Sf.-Mucenic-Oprea-Aparatorii-ortodoxiei-din-Transilvania-impotriva-unirii-silnice-cu-catolicii-137521
4. ↑ 4,0 4,1 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
• Pr. Ion B. Mureșianu, Sfântul Visarion Mărturisitorul, în Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinți români și apărători ai Legii strămoșești, E.I.B.M.B.O.R., București, 1987, p. 466-476.
• Pr. Dr. Alexandru Nan. Pe urmele Cuviosului Visarion Sarai în închisoarea de la Kufstein. Ziarul Lumina, 21 Octombrie 2011. URL: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/pe-urmele-cuviosului-visarion-sarai-in-inchisoarea-de-la-kuftsein-3529.html

A se vedea și

• Sofronie de la Cioara
• Oprea (Miclăuș) din Săliște
• Sinaxar al Sfinților Români
• Nașterea uniației în Transilvania

Legături externe

• Cuvioșii mărturisitori Visarion, Sofronie și Sf. Mucenic Oprea, - viața, slujba, acatistul, icoane.
• Sinaxar 21 octombrie
• Sf. Visarion Mărturisitorul, în Viețile sfinților, 21 octombrie.
• doxologia.ro/sfantul-cuvios-marturisitor-visarion
• Sfântul Cuvios Visarion: Un Luminător în Timpuri de Restriște

Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofronie de la Cioara a fost un ieromonah din secolul al XVIII-lea care s-a opus catolicizării forțate a Transilvaniei, în urma nașterii uniației în Transilvania.

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 21 octombrie, împreună cu Sf. Visarion Mărturisitorul, Oprea Nicolae, în aceeași zi cu Sfinții Moise Măcinic și Ioan din Galeș.

Înainte de lupta împotriva uniației

Călugărul Sofronie s-a născut în satul Cioara din comitatul Hunedoarei (astăzi Săliștea, jud. Alba), pe la anul 1700 într-o familie preoțească, cu numeleî de Stan Popovici.

Din înscrisurile de pe unele cărți bisericești (regulă aplicată în perioadele respective) de la schitul Afteia - din Plăișorul Ciorii - rezultă că popa Stan din Cioara a fost feciorul răposatului Ioan din Țara Românească, fapt probabil ce justifică și prezența sa dincolo de Carpați.

A fost mai întâi preot de mir în satul Cioara, fiind hirotonit în anul 1728 la Arad de către episcopul Vichente Ioanovici.

În anul 1750, după ce a rămas văduv, a primit cinul monahal în Țara Românească la Mănăstirea Cozia, luând numele de Sofronie, după numele patriarhului Ierusalimului, care a fost un înflăcărat apărător al ortodoxiei, instalându-se la schitul Afteia, situat la o altitudine de cca 600 m, din Plăișorul Cioarei, într-o zonă mirifică. Din însemnările preotului Nicolae Bența, paroh în Cioara între anii 1840-1851 rezultă că mănăstirea din Plaiul Cioarei a fost închinată la Mănăstirea Cozia din Țara Românească.

Acolo, Sofronie și-a făcut „o țîr de schit în mijlocul codrului, mai ca la un mil departe de sat, locuind acolo și rugându-se lui Dumnezeu pentru sufletul lui, în care ținea și câțiva copii pentru învățătură”, cum se arăta într-o plângere a credincioșilor către autorități.

Lupta împotriva uniației

Primele arestări

După ce autoritățile i-au distrus schitul, a început lupta împotriva uniației, îndemnând pe credincioși să alunge preoții uniți și să declare că vor să stea „sub porunca Bisericii din Ierusalim”.

La Crăciunul anului 1759, a fost arestat și închis în satul Bobâlna lângă Orăștie, dar a fost eliberat de vreo 600 de țărani, conduși de preotul Ioan din Săliște, unul din colaboratorii săi apropiați. De aici, Sofronie a plecat în Munții Apuseni, îndemnând peste tot poporul să alunge preoții uniți și să se întoarcă la Ortodoxie.

A fost arestat din nou la Abrud, dar autoritățile l-au eliberat la scurt timp, căci se temeau de o răzvrătire a moților.

Primele victorii

La 10 august 1760, a convocat un „sinod” de preoți și credincioși la Zlatna, în Munții Apuseni, întocmind memorii către împărăteasa Maria Tereza și către guvernul Transilvaniei, prin care cereau episcop ortodox, restituirea bisericilor și a sesiilor parohiale, luate de preoții uniți, eliberarea celor închiși pentru credința ortodoxă.

În 1760, țăranii răsculați au năvălit asupra Blajului, încât episcopul Petru Pavel Aron a fost silit să se refugieze la Sibiu de teama poporului.

Mișcarea s-a întins cu repeziciune în toată Transilvania, ajungând până în Sătmar și Maramureș, unde circulau proclamații și scrisori de la Sofronie. S-au ținut și aici adunări populare, în care preoții și credincioșii hotărau întoarcerea la Ortodoxie (Santău, Dorolț, Corni, Gherdani, Budești ș.a.), încât în 1761, episcopul rutean Manuil Olszavski din Muncaci a fost nevoit să cerceteze satele sătmărene, ajutat de autoritățile de stat și să impună credincioșilor să îmbrățișeze din nou uniația. În Maramureș, mișcarea de revenire la Ortodoxie a fost condusă de preotul Ioan Marinet, pe care autoritățile au încercat să-l aresteze, dar n-au izbutit.

Datorită acestei mișcări generale românești, împărăteasa Maria Tereza și autoritățile din Ardeal au fost nevoite să bată în retragere. La 20 octombrie 1760, împărăteasa înștiința, pentru prima dată, că va numi o comisie care să cerceteze plângerile românilor, iar cei arestați pentru credință vor fi eliberați.

„Sinodul” de la Alba Iulia

În urma acestei capitulări, Sofronie a început o acțiune energică de organizare a Bisericii Ortodoxe (se intitula chiar vicar al Sfântului Sinod din Carloviț), ajutat de preoții Gheorghe din Abrud, Ioan din Săliște, Rusan din Alba Iulia, călugărul Ioanachie din Veneția de Sus (Făgăraș) ș.a.

Pretutindeni convoca „sinoade”, adică adunări de preoți și credincioși, îndemnindu-i să-și păstreze credința strămoșească. Cel mai însemnat a fost „sinodul” de la Alba Iulia din 14-18 februarie 1761.

Dezbaterile „sinodului” au fost redactate de Sofronie în 19 puncte și înaintate guvernului. În prima parte erau expuse doleanțele credincioșilor ortodocși: eliberarea celor închiși (Oprea Miclăuș, cu preoții Moise Măcinic, Ioaneș din Galeș, Ioan din Sadu, Ioan din Aciliu), încetarea persecuțiilor împotriva credincioșilor ortodocși și libertate deplină Ortodoxiei.

În continuare, se stabileau măsuri de organizare a Bisericii Ortodoxe și de întărire a vieții morale a preoților și credincioșilor: preoții să nu cerceteze cârciumile, să se îngrijească de biserici, să cunoască rânduiala slujbelor, iar credincioșii să se spovedească, să nu înjure, să învețe rugăciunile, să cumpere cele trebuincioase pentru biserică, ș.a.

Astfel, prin conținutul hotăririlor luate, „sinodul” de la Alba Iulia poate fi considerat punctul culminant al răscoalei lui Sofronie și unul din marile fapte istorice bisericești din secolul al XVIII-lea.

De altfel, întreaga mișcare a lui Sofronie poate fi considerată ca o biruință deplină a Ortodoxiei în Transilvania, căci zeci de sate au părăsit uniația. Tot ce se lucrase timp de 60 de ani pentru înstrăinarea poporului de credința strămoșească era acum zdruncinat.

Proslăvire

Ținând seama de viața și de lupta dusă pentru apărarea Ortodoxiei de către cuvioșii ieromonahi Visarion și Sofronie și de credinciosul Oprea din Săliște, Sfântul Sinod al Bisericii române, în ședința din 28 februarie 1950, a hotărât ca ei să fie cinstiți ca sfinți mărturisitori ai dreptei-credințe, de către credincioșii ortodocși români din mijlocul cărora s-au ridicat.

Canonizarea lor solemnă s-a făcut la 21 octombrie 1955, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. De atunci, ei sunt prăznuiți după cuviință în fiecare an, în această zi, căci numai prin jertfe asemănătoare celor aduse de ei, credincioșii români din Transilvania și-au putut păstra neștirbită legea lor ortodoxă strămoșească.

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.

Sfântul Mucenic Oprea Miclăuș din Săliște, cunoscut și sub numele de Oprea Nicolae a fost un țăran român din Transilvania de pe la mijlocul sec. al XVIII-lea. A fost un mărturisitor al credinței ortodoxe, împotrivindu-se trecerii ortodocșilor la unirea cu Roma, lucru pentru care a fost trimis la închisoarea din Kufstein (Austria).

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 21 octombrie, împreună cu Sf. Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara.

Viața și activitatea

Sfântul Mucenic Oprea Miclăuș a fost un țăran ortodox din Săliștea Sibiului. Ca urmare a predicilor monahului Sofronie de la Cioara, prin care acesta îi îndemna pe țărani să nu accepte unirea cu Roma sau, după caz, să o părăsească, întorcându-se la credința ortodoxă, țăranii din Săliște îi izgonesc pe preoții care acceptaseră unirea. Autoritățile imperiale răspund în forță, arestând mai mulți săteni.

Începând cu anul 1748, țăranii din Săliște, precum și mai mulți alți preoți și credincioși ortodocși încep să trimită o serie de memorii și petiții succesive către mitropolitul sârb de Carloviț, către guvernatorul Transilvaniei, către cancelaria imperială și chiar împărătesei Maria Teresa, cerând eliberarea celor arestați, libertatea credinței și încetarea abuzurilor autorităților împotriva credincioșilor și preoților ortodocși. Sfântul Mucenic Oprea a făcut parte din cel puțin trei delegații care au trimis astfel de petiții/memorandumuri la Viena (1748, 1749, 1752). A fost arestat de mai multe ori și a reușit să evadeze cel puțin o dată din mâinile soldaților austrieci.

În anul 1752, a fost arestat împreună cu preotul Moise Măcinic și ceilalți membri ai delegației care prezentaseră împărătesei Maria Teresa un memoriu din partea ortodocșilor din sudul Transilvaniei, în care aceștia cereau din nou libertatea credinței. Au fost trimiși în închisoarea de la Kufstein. În anul 1756, unul dintre deținuții din această închisoare a evadat; este posibil să fi fost vorba de Sf. Oprea, întrucât familia sa este ulterior pusă sub urmărire pe acest motiv. În orice caz, el nu a mai ajuns niciodată acasă, după cum o atestă petițiile succesive trimise autorităților imperiale prin care se cerea eliberarea celor închiși, între care figurau și numele Sf. Oprea și al Sf. Moise. Aceste petiții au rămas fără rezultat.

De aceea, se consideră că Sf. Oprea fie a murit în vreme ce încerca să se întoarcă acasă, fie, mai probabil, dacă a reușit cumva să evadeze, a fost prins iarăși și trimis la închisoare, sfârșindu-și zilele în temnița de la Kufstein, ca mărturisitor al credinței ortodoxe.

Proslăvirea sa ca sfânt a făcut-o Biserica Ortodoxă Română în anul 1950, fiind proclamată oficial pe 21 octombrie 1955, în catedrala din Alba Iulia. În anul 1992, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât generalizarea cultului sfinților transilvăneni pe întregul teritoriu canonic al Patriarhiei Române.

Imnografie

Troparul Cuvioșilor Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara și al Mucenicului Oprea din Săliște, glasul 1:

Luptătorilor pentru Ortodoxie, ca niște îngerești trâmbițe ați înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei credințe și, ca niște înțelepți propovăduitori, pe popor l-ați hrănit cu dreaptă și luminată învățătură. Mari au fost ostenelile lucrării voastre; mare și osârdia propovăduirii; mare a fost și rodul luptei voastre drepte, pururea pomeniților ostași ai lui Hristos.

Condacul lor, glasul al 4-lea:

Văzând noi astăzi toate nevoințele voastre, cu nespusă bucurie facem pomenirea voastră, Prealăudaților apărători ai Ortodoxiei; căci cu puterea lui Hristos fiind întrarmați, strălucite biruințe pentru poporul dreptcredincios ați secerat voi, cei ce ați fost adevărați soli creștini, și mucenicească pătimire ați pătimit.

Surse

• Sf. Mc. Oprea Nicolae
• Sf. Mc. Oprea Miclăuș din Săliștea Sibiului

Legături externe

• Sinaxar 21 octombrie
• Acatistul Sf. Visarion, Sofronie și Oprea
• doxologia.ro/sfantul-mucenic-oprea

Sfântul Sfințit Mărturisitor Moise Măcinic, preot în satul Sibiel din Transilvania a trăit în secolul al XVIII-lea, fiind contemporan cu preotul Ioan din Galeș. S-a opus trecerii ortodocșilor la unirea cu Roma, fiind închis de mai multe ori pentru aceasta, sfârșindu-și cel mai probabil viața în închisoarea de la Kufstein (Austria). Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la 21 octombrie.

Viața

Conform propriei sale declarații date în anul 1752 înaintea unei comisii de anchetă, la Viena, Sf. Moise Măcinic a fost hirotonit în anul 1746 la București, de către mitropolitul Ungrovlahiei de atunci, Neofit Cretanul (1738-1753). Pentru că se împotrivea unirii cu Roma, lucru constatat și de episcopul rutean unit al vremii, preotul Moise Măcinic a fost închis vreme de 17 luni în închisoarea din Sibiu; este eliberat, dar i se interzice să mai slujească.

Datorită acestei împotriviri, este arestat și dus la Sibiu, unde a pătimit timp de 17 luni, până când a fost eliberat cu condiția de a renunța la preoție. Episcopul unit Petru Pavel Aron îl invită să-și reia slujirea preoțească, cu condiția de a accepta unirea cu Roma, însă acesta refuză și fuge în Banat.

În decembrie 1750, el avea să fie unul dintre cei șase semnatari ai unui memoriu adresat mitropolitului sârb de Carloviț, Pavel Nenadovici (1749-1768), sub jurisdicția căruia se aflau și ortodocșii din Transilvania. În acest memoriu ei se plângeau mitropolitului de șicanele îndurate de ortodocși din partea autorităților.

În anul 1752, el s-a întâlnit cu preoții Ioan din Poiana Sibiului și Ioan din Galeș, primind de la aceștia un alt memoriu al ortodocșilor din sudul Transilvaniei. Preotul Moise Măcinic urma să facă parte din delegația care avea să prezinte acest memoriu împărătesei Maria Tereza, împreună cu credinciosul mirean Oprea Miclăuș. Delegația a fost primită în audiență de împărăteasă, care nu răspunde însă la memoriu; reprezentanții ortodocșilor ardeleni au fost în schimb arestați și trimiși la închisoarea de la Kufstein (Austria).

Ţăranii din Săliște trimit mai multe petiții, atât mitropolitului de Carloviț cât și generalului Buccow (comandant militar și guvernator al Transilvaniei între anii 1762-1764). Din documentele vremii se știe că unul dintre deținuții de la închisoarea din Kufstein evadase, iar familia lui Oprea Miclăuș este pusă sub urmărire, ceea ce sugerează că este posibil ca acesta să fi evadat. Pe de altă parte, soția Sf. Oprea trimite în anul 1784 o petiție împăratului Iosif al II-lea, cerând eliberarea soțului ei, ceea ce pare să indice că acesta nu ajunsese acasă. Despre preotul Moise Măcinic nu se mai știe însă nimic. Se crede că atât el, cât și (probabil) Sf. Oprea au murit în închisoarea de la Kufstein, ca mărturisitori ai credinței ortodoxe.

Biserica Ortodoxă Română a făcut proslăvirea Sf. Moise Măcinic, împreună cu cea a preotului Ioan din Galeș, în anul 1992, rânduindu-le data de 21 octombrie ca zi de pomenire.

Imnografie

Troparul Sf. Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, glasul 1:

Preoți cu chemare sfântă, Moise și Ioane, ca niște ostași adevărați ai lui Hristos Dumnezeu, cu putere ați propovăduit dreapta credință și mărturisitori ai Ortodoxiei v-ați făcut pentru poporul cel credincios. Drept aceea, moarte mucenicească primind, rugați pe Hristos Dumnezeu să dăruiască Bisericii Sale pace și unire, iar sufletelor noastre mare milă

Condacul lor, glasul al 3-lea:

Să prăznuim astăzi cu vrednicie pe ostașii lui Hristos, Moise și Ioan, care s-ai arătat în pământul Transilvaniei ca niște făclii aprinse ale dreptei credințe, pentru care au primit cununa muceniciei. Şi cu dragoste să strigăm: Bucurați-vă, mărturisitori ai lui Hristos și apărători ai credinței noastre strămoșești.

Surse

• Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Sfinți daco-romani și români, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, pp. 121-123.
• Preotul Mărturisitor Moise Măcinic

Legături externe

• Sinaxar 21 octombrie.
• Sf. Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel - Viața și Acatistul, pe blogul lui Laurențiu Dumitru.
• Wikipedia:Moise Măcinic
• doxologia.ro/sfantul-preot-marturisitor-moise-macinic-din-sibiel

Sfântul Sfințit Mărturisitor Ioan din Galeș a fost un preot originar din Transilvania care a trăit în secolul al XVIII-lea. El a fost închis pentru că a protestat împotriva presiunii exercitate de autoritățile Imperiului habsburgic asupra ortodocșilor pentru a-i sili să accepte unirea cu Roma și, pentru credința lui, a murit în închisoarea de la Kufstein (Austria). Prăznuirea sa, împreună cu cea a Sf. Sfințit Mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel se face la 21 octombrie.

Viața

Nu se cunosc date despre primii ani de viață ai preotului Ioan Ioaneș, slujitor în satul Galeș din Transilvania (jud. Sibiu). După cum se proceda atunci în lipsa unui ierarh ortodox în Transilvania, el a fost probabil hirotonit la București, Râmnic sau Carloviț (Serbia). Activitatea sa este cunoscută din mai multe documente de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Din aceste documente rezultă că el era unul dintre preoții care se împotriveau activ acceptării de către ortodocși a unirii cu Roma. Împreună cu alți preoți și credincioși, el trimite în decembrie 1750 mitropolitului ortodox sârb din Carloviț, Pavel Nenadovici un memoriu din partea românilor din sudul Transilvaniei în care-i relatau acestuia suferințele pe care aceștia le aveau de răbdat din partea autorităților care căutau să-i oblige pe ortodocși să accepte unirea cu Roma.

În anul 1752, împreună cu preotul Ioan din Poiana Sibiului și cu mai mulți români, preotul Ioan din Galeș contribuie la redactarea altui memoriu pe aceeași temă, adresat împărătesei Maria Tereza (1717-1780). Pleacă la Becicherec, în Banat, unde se întâlnește cu preotul Moise Măcinic din Sibiel, și cu un credincios mirean, Oprea Miclăuș, cărora le remite documentul care urma să fie prezentat la Curtea de la Viena.

În ciuda protestelor sale, el este arestat în mai 1756, fiind trimis în lanțuri la Sibiu, apoi la Deva, ulterior (1757) în Banat, de unde este transferat în închisoarea de la Graz (Austria), fiind condamnat la închisoare pe viață din ordinul împărătesei Maria Tereza. Conform unui document din anul 1780 care probabil se referă la el, se pare că preotul Ioan din Galeș a rămas în închisoare peste 24 de ani. Ca și preotul Moise Măcinic din Sibiel, un alt semnatar al memoriului, preotul Ioan din Galeș a adormit întru Domnul în închisoarea din Kufstein, Austria, primind astfel cununa muceniciei.

Biserica Ortodoxă Română i-a proslăvit ca sfinți în anul 1992, rânduindu-le pentru prăznuire ziua de 21 octombrie, împreună cu sfinții Visarion Mărturisitorul, Sofronie de la Cioara și Oprea Miclăuș.

Imnografie

Troparul Sf. Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, glasul 1:

Preoți cu chemare sfântă, Moise și Ioane, ca niște ostași adevărați ai lui Hristos Dumnezeu, cu putere ați propovăduit dreapta credință și mărturisitori ai Ortodoxiei v-ați făcut pentru poporul cel credincios. Drept aceea, moarte mucenicească primind, rugați pe Hristos Dumnezeu să dăruiască Bisericii Sale pace și unire, iar sufletelor noastre mare milă

Condacul lor, glasul al 3-lea:

Să prăznuim astăzi cu vrednicie pe ostașii lui Hristos, Moise și Ioan, care s-ai arătat în pământul Transilvaniei ca niște făclii aprinse ale dreptei credințe, pentru care au primit cununa muceniciei. Şi cu dragoste să strigăm: Bucurați-vă, mărturisitori ai lui Hristos și apărători ai credinței noastre strămoșești.

Surse

• Mircea Păcurariu, Sfinți daco-romani și români, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, pp. 123-125.

Legături externe

• Sinaxar 21 octombrie.
• Sf. Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, pe siteul Mănăstirii Crasna.
• Preotul Mărturisitor Ioan din Galeș, pe blogul editurii Agnos.
• Sf. Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel - Viața și Acatistul, pe blogul lui Laurențiu Dumitru.

Viața

Sfântul Ilarion s-a născut în anul 291 în satul palestinian Tavata (Tabatha). Trimis în Alexandria la studii, s-a familiarizat cu credința ortodoxă și s-a botezat acolo. După ce a auzit despre viețuirea asemenea îngerilor a Sfântului Antonie cel Mare (prăznuit în 17 ianuarie), Ilarion a plecat să-l întâlnească și să învețe de la el cele plăcute lui Dumnezeu. Însă curând s-a întors acasă pentru moartea părinților săi și, împărțind tot ce i-a rămas săracilor, Ilarion s-a dus în deșertul din vecinătatea orașului Maium (Maiuma). L-a vizitat însă pe avva Antonie de mai multe ori, una din aceste întâlniri fiind relatată de o apoftegmă din Patericul egiptean:

A mers avva Ilarion din Palestina, la munte, către avva Antonie. Și i-a zis lui avva Antonie

În deșert, călugărul s-a luptat mult cu gândurile necurate, cu risipirea minții, cu patimile trupului, dar pe toate le-a învins cu munca fizică grea, post și rugăciune neîncetată. Diavolul vrăjmaș vroia să-l sperie pe Ilarion cu închipuiri și năluciri. Astfel, în timpul rugăciunii el auzea copii plângând, femei tânguindu-se, lei răgând și alte dobitoace făcând gălăgie. Sfântul a înțeles meșteșugirile diavolului care căuta să-l izgonească din pustie dar rugăciunea puternică l-a ajutat să depășească frica. Odată, niște hoți l-au atacat pe Ilarion și numai cu puterea cuvântului sfântul i-a îndreptat de la viața păcătoasă pe care o duceau.

În scurt timp, toată Palestina a auzit de sfântul pustnic. Domnul l-a învrednicit pe Sf. Ilarion cu puterea izgonirii duhurilor necurate, eliberând cu harul primit multe suflete din legăturile vrăjmașului. Bolnavii veneau la Sf. Ilarion pentru vindecare și acesta îi slobozea tămăduiți la casele lor, fără să le ceară plată, spunând că harul lui Dumnezeu nu era de vânzare. (Matei 10:8). Harul său era într-atât de mare încât numai după mirosul omului sau al hainei ce o purta, sfântul știa felul patimii care robea sufletul omului.

Ei veneau la Sf. Ilarion cu nădejdea de a se mântui sub povața sa. Cu binecuvântarea sfântului, mănăstirile au început să se înmulțească în toată Palestina, iar el mergând în vizită de la una la alta, a impus la mănăstiri un mod de viață ascetic strict. Printre ucenicii săi s-a numărat și sfântul episcop Epifanie de Salamina.

Cu șapte ani înainte de moartea sa (+ 371 / 372), Sf. Ilarion s-a mutat înapoi în Cipru, unde l-a reîntâlnit pe Epifanie de Salamina

Viața sa a fost scrisă de fericitul Ieronim către anul 391, și s-a bucurat de o mare circulație.

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare ; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarioane, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 3-lea:

Ca pe un luminător neapus al Soarelui celui înțelegător, adunându-ne astăzi, te lăudăm cu cântări; căci ai luminat celor ce erau întru întunericul neștiinței, pe toți ridicându-ne către dumnezeiasca înălțime, Ilarioane, pentru aceasta grăim ție: Bucură-te, Părinte, cel ce ești întemeierea pustnicilor.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Cuvios Ilarion cel Mare se zugrăvește bătrân, cu barbă stufoasă și împărțită în trei șuvițe, purtând înscrisul: "De voiești a sluji Domnului, cu rugăciune gătește-ți sufletul tău către ispite"

Note

1. ↑ Avva Antonie cel Mare s-a instalat în "deșertul adânc", pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, în Egipt, nu departe de malul Mării Roșii), în anul 312, și trăit acolo până la moartea sa, în 356.
2. ↑ Patericul egiptean, Pentru Avva Ilarion, 1.
3. ↑ O apoftegmă din Patericul egiptean relatează un schimb de replici duhovnicești între ei doi, pe când se aflau amândoi în Cipru, la bătrânețe: "A trimis odată sfântul Epifanie către avva Ilarion, rugându-l pe el și zicând: Vino să ne vedem mai înainte de a ne duce din trup. Şi mergând el, s-au bucurat unul cu altul. Dar mâncând ei, s-a adus o pasăre. Şi luând episcopul, a dat lui avva Ilarion; și a zis bătrânul: Iartă-mă, că de când am luat schima, nu am mâncat junghiat. Şi i-a zis lui episcopul: Iar eu de când am luat schima, nu am lăsat pe cineva să adoarmă având ceva asupra mea, nici eu nu am adormit având ceva asupra cuiva. Şi a zis lui bătrânul: Iartă-mă, că petrecerea ta este mai mare decât a mea." (Patericul egiptean, "Pentru sfântul Epifanie, episcopul Ciprului", 4).
4. ↑ Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 158, 188.

Surse

• en:Hilarion the Great
• Sinaxar 21 octombrie

Legături externe

• ro: Sinaxar 21 octombrie, Sf. Ilarion cel Mare
• ro: Viața Cuviosului Părintelui nostru Ilarion cel Mare, in Viețile sfinților, 21 octombrie.