23 octombrie / 5 noiembrie

Sfântul Apostol Iacov cel Drept, numit și Iacov Fratele Domnului sau Iacov Ruda Domnului (adormit în anul 62 d.Hr.), a fost unul dintre Cei Șaptezeci de Apostoli, fiind și primul Episcop al Ierusalimului. În conformitate cu Protoevanghelia lui Iacov, Iacov a fost fiul Dreptului Iosif (alături de ceilalți „frați ai Domnului” menționați în Sfânta Scriptură) dintr-o căsătorie de dinaintea logodnei sale cu Maria. El a scris o epistolă, numită Epistola Sf. Apostol Iacov, care este parte componentă a Noului Testament. Sfântul Iacov este prăznuit în 23 octombrie, în 26 decembrie, în 30 decembrie (împreună cu David Regele și cu Sfântul și Dreptul Iosif), precum și în 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci de Apostoli.

Nume

Eusebiu, citând din Hegesippus, spune că Iacov a fost „numit cel Drept de toți din vremea Mântuitorului până în zilele noastre; pentru că sunt mulți care poartă numele de Iacov”.

El este numit în grecește Adelphos - „frate”. 'Frații' lui Iisus – Iacov, alături de Iuda, Simon, și Iust – sunt pomeniți în Matei 13:55, în Marcu 6:3, în Luca 6:14 și de către Pavel în Galateni 1:19.

Viața

Ieronim, în De Viris Illustribus, citează descrierea lui Iacov din volumul cinci de Commentarii al lui Hegesippus (pierdut în prezent):

„După apostoli, Iacov fratele Domnului, numit cel Drept a fost numit cap al Bisericii din Ierusalim. Într-adevăr, mulți au numele de Iacov. Acesta a fost sfânt încă din pântecul mamei sale. El nu a gustat vin sau altă băutură alcoolică, nu mânca nici un fel de carne, nu și-a tăiat barba și nici nu a făcut baie vreodată. El este singurul care a putut intra în Sfânta Sfintelor, deoarece nu folosea decât haine din păr și mergea singur la templu să se roage singur pentru popor, încât i se făcuse pielea de pe genunchi tare ca genunchiul cămilei.”

Pavel îl descrie apoi pe Iacov ca pe unul pe care însăși Hristos la arătat mai răsărit (I Corinteni 15:3-8); ulterior în I Corinteni, el îl menționează pe Iacov într-un mod care sugerează că Iacov a fost căsătorit (9:5); iar în Galateni, Pavel îl pune pe Iacov alături de Chefa (cunoscut mai ales sub numele de Petru) și de Ioan ca fiind cei trei „stâlpi” ai Bisericii, și cel care va propovădui printre cei „circumciși” (aceștia sunt evreii) din Ierusalim, în timp ce Pavel și colaboratorii săi va predica printre păgâni (2:9, 2:12).

Faptele dovedesc fără putință de tăgadă că Iacov a fost o figură importantă în comunitatea creștină din Ierusalim. Când Petru, scăpând în mod miraculos din închisoare, trebuie să fugă din Ierusalim, el cere ca Iacov să fie informat (12:17). Când creștinii din Antiohia sunt îngrijorați cu privire la faptul dacă creștinii neevrei trebuie sau nu să fie circumciși pentru a se mântui, cei din Ierusalim îi trimit pe Pavel și pe Barnaba să discute cu biserica de acolo dar Iacov este cel care tranșează disputa (15:13ff). Când Pavel ajunge în Ierusalim cu ajutoarele pentru credincioșii de acolo, Iacov este cel cu care vorbește și care insistă ca Pavel să se curețe după ritualul obișnuit la Templu (21:18).

Un pasaj controversat, adesea caracterizat ca fiind o interpolare creștină, din Antichități Iudaice (în greaca antică: Ἰουδαϊκῆς ἀρχαιολογίας) ale lui Iosif Flavius, prezintă moartea sa în Ierusalim ca având loc după moartea procuratorului Porcius Festus, dar înainte ca Clodius Albinus să-și preia funcția (Antichități Iudaice 20,9)—având astfel loc în anul 62 d.Hr.. Marele preot Anania a profitat de avantajul acestei lipse de autoritate imperială pentru a convoca o curte de judecători care l-au condamnat pe Iacov „pentru acuzația de încălcare a legii”, acesta fiind apoi executat prin lapidare. Iosif Flavius precizează că fapta lui Anania a fost considerată de majoritatea ca o crimă juridică și i-a ofensat pe „cei care erau considerați mințile luminate din oraș și habotnici în respectarea Legii”, ceea ce i-a făcut să meargă cu o petiție în această problemă la Albinus, imediat ce acesta a intrat în provincie. Protestul lor a dus la destituirea lui Anania din funcția de mare preot.

Eusebiu, citându-l pe Iosif Flavius, redă pasaje acum pierdute din Hegesippus și din Clement al Alexandriei (Historia Ecclesiae, 2.23). Povestirea lui Hegesippus se pare că diferă de ceea ce spune Iosif Flavius: fariseii, supărați pe învățăturile lui Iacov, întâi l-au adus în fața adunării preoților din Templul din Ierusalim, apoi l-au lapidat și la sfârșit i-au zdrobit oasele cu un ciocan de piuă.

Protoevanghelia lui Iacov (sau Evanghelia Copilăriei după Iacov), o operă din secolul al II-lea, îl prezintă ca fiind autorul acesteia.

Imnografie

Tropar, glasul al 2-lea:

Ca un ucenic al Domnului ai primit Evanghelia, drepte; ca un mucenic ești neînduplecat; îndrăzneală ca un frate al lui Dumnezeu, a te ruga ca un ierarh. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Dumnezeu Cuvântul Tatălui, Unul-Născut, Cel ce a venit la noi în zilele cele de apoi, Iacove dumnezeiescule, pe tine întâi te-a arătat păstor și învățător Ierusalemitenilor și ispravnic credincios tainelor celor duhovnicești. Pentru aceasta toți pe tine te cinstim, Apostole.

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 149, 151), arată că Sf. Apostol Iacov, „fratele Domnului” trebuie zugrăvit în chipul unui bătrân (cu părul creț), cu barba lungă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Când este zugrăvit în ceata sfințiților ierarhi, poartă zicerea (din rugăciunea amvonului): „Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvintează, Doamne, și sfințești pe cei ce nădăjduiesc întru Tine...”

Legături externe

• (ro) Sfântul Apostol Iacob rudenia Domnului
• (ro) ✝ Sfântul Mucenic Iacob, ruda Domnului, primul episcop al Ierusalimului
• (en) Apostle James, of the Seventy, the Brother of the Lord, January 4 (OCA)
• (en) "The martyrdom of James, the brother of the Lord" Quotes from lost writings of Hegesippus in Eusebius.
• (en) Flavius Josephus Antiquities of the Jews Book 20, Chapter 9

Cel întru sfinți părintele nostru Ignatie al Constantinopolului (gr: Ιγνάτιος) a fost patriarh al Constantinopolului în secolul al IX-lea, într-o perioadă de intrigi prelungite în sânul casei imperiale, de confruntări cu iconoclasmul și dispute cu papalitatea romană asupra raporturilor de întâietate între Roma și Constantinopol. Pomenirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 23 octombrie.

Viața

Ignatie s-a născut în jurul anului 797 ca fiu al Împăratului Roman de Răsărit Mihail I Rangabe și al împărătesei Procopia, primind numele de Nichita. Era nepotul împăratului Nichifor I. Încă de când era copil, a primit titlul nominal de comandant al unui nou corp de gărzi imperiale, numit al Hykanatoi-lor.

În anul 813, după ce l-a înlăturat pe Mihail I de pe tron, Leon al V-lea Armeanul l-a făcut pe Nichita eunuc, pentru a-l împiedica să devină împărat și l-a închis în Mănăstirea Arhanghelului, care atunci se numea Anatelon (iar mai apoi s-a numit Mănăstirea Satir). Acolo el îmbrățișează viața monahală, primind numele de Ignatie și devine stareț al mănăstirii. Fondează trei mănăstiri în Insulele Prinților din Marea Marmara, lângă Constantinopol, loc unde erau exilați membrii familiilor imperiale înlăturați de pe tron sau căzuți în dizgrație. Ignatie a fost hirotonit de episcopul Vasile al Parosului.

În anul 847, după moartea soțului ei, împăratul Teofil Iconoclastul, împărăteasa Teodora a II-a, o fermă iconodulă, regentă a fiului ei Mihail al III-lea, îl numește pe Ignatie Patriarh al Constantinopolului spre a-i succede răposatului patriarh Metodie I. Ca patriarh, Ignatie s-a implicat curând în disputa între monahii studiți și apărătorii foștilor iconoclaști, fiind de partea celor dintâi. În această calitate, el îl depune pe conducătorul celorlalți, Grigorie Asbestas, arhiepiscop de Siracuza, care face apel la Roma, la papa Leon al IV-lea. Această acțiune declanșează o perioadă de conflict între Constantinopol și Roma.

Când, în timpul regenței exercitate de mama sa, împărăteasa Teodora, împăratul Mihail a mai crescut, a început să fie influențat de unchiul său după mamă, Cezar Bardas, cunoscut pentru viața sa păcătoasă. Pentru a-și consolida poziția, Bardas a căutat să submineze autoritatea Teodorei, astfel încât în anul 855 reușește să îl convingă pe Mihail să o înlăture de pe tron pe mama sa și să o exileze la o mănăstire împreună cu fiicele ei. Ignatie a refuzat să binecuvinteze tunderea lor în monahism. Fiind un critic vehement al lui Bardas, el a pierdut curând susținerea împăratului Mihail. În 857, dorind să evite un conflict între Biserică și împărat, episcopii l-au sfătuit pe Ignatie să demisioneze. În locul acestuia, sinodul episcopilor din ambele tabere i-au recomandat împăratului Mihail drept candidat la tronul patriarhal constantinopolitan un laic, eruditul Fotie, căutând să evite alegerea unui candidat dintr-o tabără sau alta. În ciuda protestelor sale, Fotie a fost hirotonit rapid și sfințit ca patriarh pe 24 decembrie 858 de către Grigorie Asbestas, care fusese reabilitat de Sinodul episcopilor și de alți doi episcopi partizani ai lui Ignatie. Fotie era un învățat, un erudit al vremii sale și un opozant ferm al iconoclaștilor.

La câteva luni după exilarea sa, unii susținători ai lui Ignatie s-au întâlnit și au făcut apel la papa Nicolae I, în încercarea de a discredita numirea lui Fotie ca patriarh. Acest gest a contribuit la agravarea tensiunilor în relațiile dintre Constantinopol și Roma, întrucât papa Nicolae s-a folosit de această dispută în încercarea de a-și extinde jurisdicția asupra bulgarilor de curând convertiți la creștinism. Mai multe sinoade, între care unul în 859, întrunit de Fotie și un al doilea din 861, convocat de împăratul Mihail cu concursul acestuia, au reafirmat faptul că Fotie era patriarhul legitim și canonic.

În anul 867, competiția pentru tronul imperial a adus o bruscă schimbare a situației, când Vasile Macedoneanul îi omoară pe împăratul Mihail și pe Bardas și uzurpă tronul imperial. Fotie nu a acceptat asasinarea lui Mihail și a refuzat să-i dea lui Vasile Sfânta Împărtășanie. Atrăgându-și furia noului împărat, Fotie a fost înlăturat din scaun pe 25 septembrie 867. Ignatie a fost reinstalat pe 23 noiembrie al aceluiași an.

La întoarcerea sa, Ignatie a luat decizii care mergeau în aceeași direcție cu cele luate de Fotie. A refuzat să cedeze în fața papalității și i-a adus pe bulgari în sfera de influență a Constantinopolului până în anul 870. Când tensiunile politice din Constantinopol s-au potolit, Fotie s-a întors la Constantinopol în 876, împăratul Vasile încredințându-i educația fiilor săi. După adormirea lui Ignatie pe 23 octombrie 877, Fotie cel Mare a fost reașezat pe tronul patriarhal, având și recomandarea lui Ignatie în acest sens.

A se vedea și

• Fotie cel Mare

Surse

• en:Ignatius of Constantinople
• OCA:St Ignatius the Patriarch of Constantinople
• Wikipedia: Patriarch_Ignatius_of_Constantinople
• F. Dvornik: Photius, Patriarch of Constantinople
• Catholic Encyclopedia: Ignatius of Constantinople

Legături externe

• (ro) Sfântul Ierarh Ignatie, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Macarie Romanul a fost un cuvios părinte de origine romană care a trăit în Mesopotamia în secolele IV-V. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 23 octombrie.

Viața și petrecerea

Trei oarecare sfinți bătrâni, Serghie, Ighin (Hyginos) și Teofil, care se osteneau împreună în mănăstirea Sfântului Asclipie cea din Mesopotamia Siriei, fiind la un gând, cu bună socoteală, se vorbiră într-una din zile și își puseră gând ca să umble și să înconjure pământul căutând un semn de la Dumnezeu de folos pentru mântuire. Și plecând întru acea cale, aveau adesea groază și din pricina oamenilor și din pricina fiarelor cu scârbă și cu patimă rea; câteodată lipsiți chiar și de hrana buruienilor sălbatice. Deci călătorind multe zile, au ajuns la un loc pustiu, unde se vedeau urme de om și o peșteră, în care se vedea că locuiește om, că era îngrijită binișor. Și intrând într-însa au așteptat ca să vadă pe cel ce locuia acolo. Și peste puțin, simțind un miros frumos, au văzut o asemănare de om acoperit cu părul capului său. Și acesta era Preacuviosul Macarie Romanul, de Dumnezeu purtătorul. Venind acesta spre peșteră, i-a simțit de departe, și aruncându-se bătrânul jos la pământ, a făcut rugăciune, și strigând cu glas mare, a zis: "De sunteți de la Dumnezeu, arătați-vă mie, iar de sunteți de la diavolul, depărtați-vă de la mine smeritul și păcătosul". Iar ei răspunseră, zicând: "Binecuvântează-ne, robul lui Dumnezeu, că suntem creștini și ne-am lepădat de diavolul". Atunci sculându-se bătrânul, a venit către dânșii și desfăcându-și părul de pe obraz, i-a binecuvântat; părul îi era alb ca zăpada, iar pielea trupului său era ca țestul de broască, și de multă bătrânețe îi erau lăsate sprâncenele pe ochi și unghiile mâinilor și ale picioarelor sale mai lungi decât o palmă erau, iar barba îi ajungea până la picioare. Și a început a-i întreba: "De unde sunteți, fiii mei, și pentru ce ați venit aici? " Iar ei îi spuseră toată întâmplarea și gândul lor. Și el zise: "Fiii mei, nu se va afla om ca să poată pricepe puterea lui Dumnezeu; că eu nevrednicul m-am nevoit să fac aceasta, și mi s-a arătat unul noaptea și mi-a zis: Nu te pune a ispiti pe Cel ce te-a zidit, că nu vei putea trece mai departe din locul acesta". Deci auzind ei acestea foarte se înfricoșară. Și fiind înspre seară, le zise: "Fiii mei, stați puțintel înlături, căci am doi copii aicea, care vin în toată seara la mine, ca nu cumva văzându-vă străini să vă vatăme". Și iată doi lei veneau din pustie repede și căzură la picioarele lui răcnind; iar aceia de frică căzură cu fața la pământ. Punând bătrânul mâinile peste fiare, le zise: "Fiii mei, din pământul omenesc au venit aceștia la mine, dar voi să nu le faceți vreun rău". Și îndată bătrânul întorcându-se către monahi, le zise: "Veniți, fraților, să facem Vecernia”. Și dacă se sculară aceia înfricoșați, se repeziră leii la dânșii și le lingeau picioarele. Iar când fu a doua zi, ziseră sfântului: "Spune-ne, cinstite părinte, cum ai venit aici". Și el răspunzând, zise: "Eu am fost fiul unui oarecare boier Ioan Romanul, singliticul, și m-au logodit părinții mei ca să mă însoare fără voia mea, și s-a făcut nunta, și când au vrut să mă închidă la așternut, jucând oamenii și umblând ei încoace și încolo, eu am ieșit singur afară și m-am ascuns într-o casă a unei femei văduve, șapte zile.

Iar părinții mei plângând și căutându-mă, eu la miezul nopții am ieșit la drum și am aflat un bătrân și l-am întrebat: "Unde mergi, părinte? " Iar el îmi răspunse: "Unde gândești tu, acolo merg și eu"; și mă luai după dânsul, și peste trei ani am ajuns aici împreună cu dânsul. Iar mai înainte cu puține zile până a nu veni aici, dormind noi, cum mă deșteptai, n-am mai văzut pe împreună-călătorul meu și am început a plânge și a mă întrista și numaidecât mi se arătă, zicând: "Eu sunt Rafail Arhanghelul; nu te speria, ci dă slavă lui Dumnezeu, de vreme ce ai trecut întunericul și ai venit la lumină". Zicându-mi acestea, iarăși s-a făcut nevăzut de la ochii mei. Iar eu am plecat și după cinci zile am ajuns aici și am aflat în această peșteră o leoaica moartă și puii amândoi țipau neavând ce suge și luându-i i-am hrănit cu mugur de prin copaci, ca pe niște fii ai mei; iar pe leoaică am îngropat-o în pământ. Și dacă s-au împlinit doi ani am ieșit în al șaptelea ceas și am șezut cu acești leișori, și iată văzui o basma jos, foarte subțire și frumoasă și eu mă miram în cugetul meu și ziceam: de unde să fie aceasta; iar a doua zi am găsit niște papuci de mătase și m-am mirat și de acelea. Și căutând împrejur am văzut o femeie șezând deasupra unei pietre, și era împodobită cu haine de aur de mult preț și frumoasă. Și i-am zis: "De unde ai venit și ce este acest chip diavolesc? " Iar ea plângea cu amar zicând: "Eu, ticăloasa, sunt fiica unui oarecare boier roman, și m-au silit părinții de m-au măritat fără voia mea. Și fugind eu de la împreunare neștiind nimeni dintr-înșii de fuga mea, mă rătăcesc prin munți, prin peșteri și pustietăți; și am nimerit aici neștiind unde merg; dar nu te scârbi de mine roaba ta, de vreme ce și eu sunt zidirea lui Dumnezeu". Și ea era ispită diavolească, și-mi grăia cu meșteșug, și eu nu știam. Deci zisei către dânsa: "Unde vrei să mergi, de vreme ce nici eu nu te voi lăsa să te afli aici cu mine? " Iar ea zise: "Venit-am să locuiesc aici în pustiul acesta". Și luând-o de mână am dus-o în peșteră și i-am dat să mănânce mugur, de care mâncam și eu.

Și lacrimile îi curgeau ca un izvor, încât îmi tremura și mie sufletul; și dacă s-a înserat și-mi făcui ruga Vecerniei, m-am culcat pe pământ să mă odihnesc puțin, și a început a mă tulbura satana. Și eu cel ce niciodată n-am poftit vreun păcat trupesc, am îndrăgit femeia; și când am vrut să mă împreun cu dânsa, îndată a pierit dinaintea mea. Și cunoscând că am greșit înaintea lui Dumnezeu, am zis: "Greșit-am înaintea Ta, Doamne, miluiește-mă! " Și în sfârșit venindu-mi în sine mi-am cunoscut păcatul, că nici leii aceștia nu mai veneau la mine de zece zile, cum făceau mai înainte. Și mi-am pus în gând să mă mut de aici, ca nu cândva să mă amăgească iarăși și să fiu lepădat de la fața Domnului. Și sculându-mă am ieșit din această peșteră și umblând cale de două zile mi s-a arătat îngerul Domnului, și-mi zise: "Unde mergi, Macarie? " Iar eu i-am zis: "Fug de fața păcatelor mele! " Și-mi zise îngerul: "O ispită nu ai putut răbda? întoarce-te la chilia ta"; și eu i-am zis: "Dar cine ești tu, Doamne? " Și zise: "Eu sunt Rafail, care te-am povățuit la calea aceasta". Și acestea zicând s-a făcut nevăzut de la mine, și întorcându-mă eu la chilia aceasta am îngenunchiat către Domnul, petrecând patruzeci de zile și patruzeci de nopți nemâncat.

Și sculându-mă am văzut că erau lumini în peșteră la câte patru unghiuri, și un om îmbrăcat în porfiră, și cu cunună de aur în cap de pietre scumpe, și cânta o cântare minunată și glasul lui era ca de popor mult cântând. Și dacă a sfârșit cântarea s-a făcut miros prea minunat și îndată s-a făcut nevăzut dinaintea mea cel ce se arătase. Eram atunci de 48 de ani. Iată acestea le-ați auzit, fraților; de veți putea să suferiți, rămâneți cu noi; iar de nu, Domnul să vă îndrepteze. Și slobozindu-i, le zise: "Mântuiți-vă cu pace, duhovniceștii mei fii, și rugați-vă și pentru mine". Și i-au petrecut leii trei zile; care sărutând urmele picioarelor lor, se întoarseră către starețul; iar monahii călătorind câteva zile au sosit la un râu și culcându-se să doarmă puțintel au fost răpiți de dumnezeieștii îngeri și au fost duși în Ierusalim.

Deci deșteptându-se și cugetând câtă cale ca prin vis trecuseră, au slăvit pe Dumnezeu, și făcând rugă și închinându-se la Sfintele Locuri, s-au întors la mănăstirea lor, povestind toate ce văzuseră și pătimiseră, precum și cele despre Sfântul Macarie.

Imnografie

Tropar (glasul al *-lea):

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor

și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare;

și te-au făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Macarie, Părintele nostru.

Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Surse

• https://calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie23.htm
• https://www.oca.org/saints/lives/2021/10/23/206395-saint-macarius-the-roman-of-mesopotamia
• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras