11 noiembrie / 24 noiembrie

Sfântul Mare Mucenic și făcător de minuni Mina (cunoscut și ca Sf. Mina Egipteanul sau Sf. Mina cel din Cotiani) a trăit între anii 285–309 d.Hr. A pătimit și a fost martirizat în timpul marii persecuții a creștinilor, ordonată de împăratul Dioclețian. Este considerat ca fiind protector al celor păgubiți. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 11 noiembrie.

Viața

Sf. Mina „Egipteanul” s-a născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor Egiptului, în anul 285 d.Hr. A trăit pe vremea împăraților romani Dioclețian și Maximian (Egiptul devenise provincie romană cu trei secole în urmă).

Conform sinaxarului egiptean (copt), se spune că mama sa, Eufemia, nu avea nici un copil. Într-o zi, aceasta s-a dus la biserica din Attrib, cu ocazia unei sărbători închinate Maicii Domnului. Acolo, văzând părinții cu copiii lângă ei, frumos îmbrăcați de sărbătoare, ea s-a întristat, a suspinat și a lăcrimat îngenunchind în fața icoanei Sfintei Fecioare Maria. S-a rugat fierbinte să mijlocească în fața iubitului ei Fiu ca să-i dăruiască și ei un copil. Atunci, o voce s-a auzit dinspre icoană, spunând „Amen”. S-a bucurat nespus, înțelegând că Domnul și Maica Sa îi auziseră rugăciunile. Întorcându-se acasă, i-a povestit soțului ei Eudoxius cele întâmplate iar el a zis: „Fie voia Domnului”. Domnul, Iubitorul de oameni, le-a dăruit un copilaș, un băiat pe care l-au numit Mena (Mina), după cuvântul „Amen” pe care îl auzise mama sa în fața icoanei. Mai târziu, fericiții părinți au mai avut un fiu și o fiică.

Sf. Mina a crescut în credința creștină, beneficiind de o educație aleasă – părinții săi erau înstăriți, tatăl său, Eudoxius, având un rang înalt în armata imperială romană.

Mina a rămas însă orfan de la o vârstă fragedă. Tatăl său a murit când Mina avea doar 11 ani, iar mama sa a murit la trei ani după aceea.

Ajungând la vârsta necesară, Mina a vrut să urmeze cariera armelor, după exemplul tatălui său. Intrând în armata imperială a fost trimis să-și facă slujba în Asia Mică, în provincia Frigia. Orașul în care slujea era însă păgân și dedat unei grosolane închinări de idoli, din care cauză Mina nu se putea împăca cu viața de aici și mai ales cu camarazii săi care se închinau la idoli.

În acea perioadă, împăratul Dioclețian inițiase o originală reformă constituțională, sporind la patru numărul conducătorilor imperiului și instituind astfel tetrarhia ca sistem de guvernare al imperiului roman. Deși pe plan politic și militar Dioclețian a fost unul dintre cei mai de seamă împărați romani, reușitele lui sunt însă umbrite de prigoana pe care a declanșat-o împotriva creștinilor: astfel, prin cele 4 edicte (decrete) pe care le-a dat în anii 303-304, s-a pornit cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva creștinilor. Mulți creștini au preferat să primească mucenicia în numele Domnului nostru Iisus Hristos, decât să aducă jertfe idolilor. Sf. Mina și-a părăsit poziția și rangul militar la care ajunsese și s-a retras în deșert unde a rămas pentru o perioadă de cinci ani, cinstindu-L și iubindu-L pe Dumnezeu din toată inima sa. Într-una din zile, a văzut cerurile deschizându-se și mucenicii purtând cununi minunate. A auzit o voce zicând: „Tot cel ce se ostenește pentru numele Domnului Iisus va primi astfel de cununi”. Atunci, Sfântul s-a întors în orașul pe care îl guvernase – Cotyaeum (Cotiani, în prezent Kütahya din Turcia) – mărturisind numele Domnului Iisus Hristos.

Deși împăratul Dioclețian abdicase în anul 304, persecuțiile împotriva creștinilor au fost continuate cu și mai multă îndârjire, mai ales în părțile răsăritene ale imperiului roman, controlate de către împăratul Galerius Maximianus (305–311), ginerele lui Dioclețian. Unii istorici pun pe seama lui Galerius, care se bucura de o mare încredere în fața lui Dioclețian, mai ales după victoria pe care o repurtase împotriva perșilor, faptul că l-ar fi determinat pe Dioclețian să promulge seria celor patru edicte împotriva creștinilor din anii 303–304.

Mucenicia

Cele ce se cunosc despre martiriul Sf. Mina provin de la Metafrast și Timotei, Arhiepiscopul Alexandriei.

În acel timp, în cetatea Cotiani (Cotyaeum) era celebrată o sărbătoare păgână; din acest motiv guvernatorul cetății, prefectul Pirrus, a ordonat ca Sf. Mina să fie închis în temniță până va trece sărbătoarea, nevoind să o tulbure și nici să stânjenească petrecerea și plăcerea poporului prin judecata și osânda lui.

Tot timpul cât a stat în temniță, Sf. Mina se ruga și cânta lui Dumnezeu imnuri de slăvire. Îndată după sărbătoare el a fost adus înaintea lui Pirrus, care i-a cerut cu tărie să se lepede de Hristos și de credința în El și să aducă jertfă zeilor țării (idolilor), făgăduindu-i nu numai punerea lui în libertate dar că îi va da și daruri scumpe. Cu liniște și hotărâre la tot ce ar putea veni peste el, Sf. Mina a respins propunerea și făgăduința, chiar dacă mai marele orașului îl amenința cu chinuri ca cele pe care le-au îndurat atâția alți creștini, sfârșind cu moartea. „Nu mă tem nici de chinuri și nici de moarte” a răspuns curajos Sf. Mina. La auzul acestor cuvinte, prefectul furios a dat poruncă călăilor să-l supună la chinuri fără milă, ceea ce au făcut fără întârziere. Sub ochii lui, Sfântul Mina a fost dezbrăcat și bătut cu vine de bou până la sânge, care curgea șiroaie pe trupul lui umplut de răni. Martirul însă nu scotea nici un vaiet, nici un suspin, de parcă nu trupul lui ar fi fost lovit și rănit.

Un privitor cu numele de Pegas, cutremurându-se de ceea ce vedea s-a apropiat de Sf. Mina și i-a spus: „Omule, fie-ți milă de tine și supune-te guvernatorului mai înainte ca trupul tău să fie zdrobit. Pleacă-te zeilor în fața lui, iar după ce scapi închină-te Dumnezeului tău, care pentru atâta lucru nu se va supăra pe tine, cred eu.” Mucenicul i-a răspuns însă: „Fugi dinaintea mea! Nu voi grăi minciună, chiar de ar fi să mor, iar jertfă voi aduce numai Dumnezeului meu. Numai El este nădejdea mea.”

Apoi, călăii săi l-au legat cu trupul gol de un copac. L-au scrijelat cu niște piepteni de fier și l-au frecat cu o bucată de stofă țesută din păr. Drept răspuns la aceste noi chinuri, Sf. Mina a început să cânte imnurile obișnuite din adunările creștine. La aceasta, mânia prefectului Pirrus a crescut fără măsură și a poruncit uciderea sfântului: „Pentru că Mina ostașul a căzut în nelegiuitul creștinism și nu vrea să se supună poruncii împărătești de a aduce sacrificii zeilor, poruncim să i se taie capul cu sabia iar corpul să i se ardă”. Călăii au pus mâna pe Sf. Mina, l-au târât afară din oraș, i-au tăiat capul și i-au aruncat corpul în foc. Dar creștinii au venit în jurul focului imediat ce ostașii au plecat și au scos din foc bucăți din trupul sfântului, le-au spălat, le-au uns cu arome și le-au îngropat într-un loc știut numai de ei.

Moaștele Sf. Mina

După anul 318, când pe tronul imperiului roman ajunsese Constantin cel Mare (acesta promulgase în 313 Edictul de la Milano, prin care religia creștină intra în legalitate pe întreg cuprinsul imperiului), creștinii au scos moaștele sfântului din pământul Frigiei și le-au dus în locul său de naștere, în Egipt, și anume la Alexandria. Mai târziu, pe locul unde au fost îngropate, a fost ridicată o biserică în cinstea Sf. Mina. În această biserică s-au săvârșit multe minuni, dăruindu-se creștinilor multe vindecări și mult ajutor. Aceste minuni sunt istorisite de Sf. Timotei, arhiepiscopul Alexandriei.

Moaște ale Sf. mare Mucenic Mina se află în mai multe locuri ale lumii creștine.

În România, biserica „Sfântul Mucenic Mina” din București păstrează fragmente din moaștele Sf. Mina. Ele au fost aduse de la Muntele Athos și de la Mănăstirea „Sfântul Mina” din Egipt în anul 1874.

Credincioșii se pot închina la moaștele Sf. Mina și în Catedrala mitropolitană din Iași. În această catedrală, alături de moaștele altor 32 de sfinți, se află și un fragment din moaștele Marelui Mucenic Mina.

Şi în Biserica „Sfântul Mina” din cartierul Obcine (Suceava) se află două fragmente din moaștele Sf. Mina. Ele au fost aduse din Grecia, în august 2001, de către Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Imnografie

Troparul Sfinților Mucenici Mina, Victor și Vichentie, (glasul al 4-lea):

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele noastre.

Condacul Sfinților Mucenici Mina, Victor și Vichentie, (glasul al 8-lea):

Ca pe niște mărturisitori ai bunei credințe și nevoitori de Dumnezeu înțelepțiți, Biserica [îi] cinstește astăzi, mărind dumnezeieștile chinuri ale lui Mina, purtătorul de chinuri, ale lui Victor viteazul și ale lui Vichentie, înțeleptul viteaz și cu dragoste strigă, mărind pe Iubitorul de oameni.

Alt condac al Sf. Mucenic Mina, (glasul al 8-lea):

Din oastea cea vremelnică te-a răpit și celei nestricăcioase te-a arătat părtaș pe tine, purtătorule de chinuri Mina, Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce este mucenicilor nestricată cunună.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Mare Mucenic Mina „Egipteanul” (din Cotiada) se zugrăvește sub chipul unui bătrân cu barba rotundă.

În alte icoane Sf. Mina este reprezentat în veșminte militare și înarmat cu lance, sabie și scut, oarecum asemănător cu ceilalți sfinți „militari”, marii mucenici Gheorghe purtătorul de biruință și Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

Note

1. ↑ Peter N. Stearns (ed.), The Encyclopedia of World History, 6th Edition, Boston: Houghton Mifflin Company, 2001. ISBN 0-39565-237-5
2. ↑ Edward Gibbon, Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman, București: Editura Minerva, 1976
3. ↑ Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, pp. 153, 198. ISBN 973-99692-0-8

Surse

• CrestinOrtodox.ro – Sfântul Mina, protectorul celor păgubiți
• en.wikipedia – Saint Menas

Legături externe

• Mărturii despre mila și ajutorul Sfântului Mina, 12 noiembrie 2011, Dumitru Stoian, Ziarul Lumina
• În vizită la Sfântul Mina – Abu Mena, 11 noiembrie 2020, Maria Chirculescu, CrestinOrtodox.ro

Sfântul Teodor Studitul (759–826) a fost un strălucit imnograf și teolog ortodox, stareț al Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Studion, de la marginea orașului Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin. Cea mai importantă contribuție teologică a sfântului Teodor Studitul, Despre sfintele icoane, a fost o apărare a icoanelor în timpul celei de-a doua perioade a iconoclasmului (814–842). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 11 noiembrie (trecerea la Domnul) și la data de 26 ianuarie (aducerea moaștelor din insula Prinkipos la Constantinopol în anul 844).

Viața

Acesta a trăit pe când împărățea Constantin al V-lea Copronimul (741–775) și era din părinți evlavioși, anume Fotino și Teoctista. Alegându-și el de mic viața cea bună (monahală) și învățând carte, a ajuns la înălțimea cunoștinței. Deci, călugărindu-se și plinind tot felul de fapte bune, s-a învrednicit harului preoțesc de la Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Și fiind atunci egumen, la Mănăstirea Studion, Preacuviosul Platon și lăsând acela egumenia, a primit egumenia fericitul acesta, care a povățuit bine și cu plăcere dumnezeiasca turmă cea încredințată lui, păstorind-o la pășunea mântuirii.

Dar fiindcă a mustrat cu îndrăzneală împreună cu Sfântul Tarasie pe împăratul Constantin VI (780–797), feciorul Împărătesei Irina, că și-a lepădat pe legiuita sa femeie și a luat pe alta, Sfântul Tarasie a fost scos din scaunul său, iar pe marele Teodor bătându-l, l-au izgonit la Tesalonic. Apoi, Constantin fiind orbit, a fost lipsit și de împărăție, Irina a devenit împărăteasă (797–802). Atunci a fost chemat Teodor din surghiun.

Însă când s-a făcut împărat Nichifor I (802–811), care se numea și Stavrachie, iarăși a fost izgonit sfântul la Tesalonic. Iar când a împărățit Leon Armeanul și căuta să înlăture sfintele icoane, mustrând cu îndrăzneală fericitul Teodor pe împăratul pentru această faptă, a fost izgonit de către dânsul la Metop, lângă lacul Apoloniada, în Frigia, și de acolo iarăși a fost trimis spre partea răsăritenilor, unde a primit vreo sută de toiege pe spinare pe care le-a suferit cu vitejie. Și iarăși a fost chinuit de mai-marele oastei cu grele bătăi.

Și de acolo a fost trimis la Smirna și închis într-o temniță, unde i s-au pus picioarele în butuci pentru chinuri. După aceea, dacă a luat Mihail al II-lea Gângavul (820–829) împărăția, a fost scos din legături marele Teodor și chemat din surghiun. Și având puțină odihnă, s-a aflat cu prietenii săi și cu bună nădejde a răposat întru Domnul.

Era om uscățiv, palid la față, cu păr cărunt și cam pleșuv la cap.

Scrieri

• Despre sfintele icoane
• Cuvântări duhovnicești
• Scrisori
• Iisus Hristos – prototip al icoanei Sale. Tratatele contra iconomahilor, Editura Deisis, Alba Iulia, 1994 (Titlul cărții este dat de editorul în limba română a câtorva din scrierile Sf. Teodor Studitul. Cartea cuprinde cele trei Tratate contra iconoclaștilor, 15 probleme puse iconomahilor, 7 capitole împotriva iconomahilor și Epistola către Platon despre venerarea icoanelor. În anexă mai cuprinde Definiția dogmatică a Sinodului VII Ecumenic și Epistola Sf. Grigore de Nyssa despre diferența dintre ființă și ipostas. – cf. Apologeticum
• Cuvintele Sfîntului Teodor Studitul, Episcopia Ortodoxă Română Alba Iulia, Alba Iulia, 1994 (Lucrarea a fost tradusă și tipărită pentru prima dată în limba română în anul 1784 de Filaret, episcopul Râmnicului. Arhimandritul Athanasie Dinca le-a diortosit și retipărit la Căldărușani în anul 1940. Ediția a treia a fost tipărită de Episcopia Alba Iulia în anul 1994. Cartea conține 95 de cuvântări duhovnicești. – Format digital Apologeticum)

Despre Sfântul Teodor Studitul

• Atanasie Dincă, Sfântul Teodor Studitul. Viața și opera, f.ed., București, 1940.

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Teodore înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 2-lea:

Viața ta cea pustnicească și întocmai cu îngerii, cu vitejești lupte ai luminat-o, și împreună cu îngerii locuitor, de Dumnezeu fericite Teodore, te-ai făcut, cu care împreună lui Hristos Dumnezeu roagă-te neîncetat pentru noi toți.

Iconografie

Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 159, 163, 190) ne arată că Sf. Teodor Studitul trebuie zugrăvit astfel:

• ca un călugăr „bătrân, pleșuv, [uscățiv, cărunt, plăviț la față și la păr], cu barba împărțită în două”, care zice: „Fraților și părinților, noi cei care am primit nenumărate faceri de bine de la Dumnezeu, se cade pururea a-I mulțumi Lui, cu conștiința curată”.
• Sau, în ceata imnografilor și dascălilor cântăreți, zice: „Pe nematerialnica ființă a puterilor celor înțelegătoare…”

Legături externe

• Venerable Theodore the Confessor the Abbot of the Studion
• Le 11 novembre, mémoire de notre Saint Père Théodore Studite, le Confesseur[nefuncțională]

Părintele nostru în rând cu sfinții Martin de Tours (în latină: Martinus), a fost un episcop din Tours (Franța) în secolul al IV-lea. A fost ucenic al Sfântului Ilarie de Poitiers, o figură proeminentă în disputele trinitare cu arienii. Sf. Martin este fondatorul Mănăstirii Marmoutier unde a dus o viață austeră alături de cenobiți care locuiau în peșteri. Cinstirea lui Martin era foarte populară în Europa Occidentală în Evul Mediu. După adormirea sa, a fost înmormântat în Tours, unde, cu timpul, a fost construită o basilică mare peste mormântul lui. Hagiograful său Sulpicius Severus, un contemporan, a scris despre evenimentele din viața lui. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 11 noiembrie.

Viața

Martin s-a născut în 316 sau 317 în Sabaria, Pannonia, Ungaria zilelor noastre, într-o familie de militari. Tatăl său era tribun în Garda casei imperiale și era staționat în Ticinum, Galia Cisaplină, care în prezent este Pavia, Italia. El a fost numit după zeul roman al războiului Marte. Împotriva dorinței părinților săi, tânărul Martin începe să frecventeze biserica la vârsta de zece ani, devenind un catehumen. La vârsta de cincisprezece ani, fiind fiul unui ofițer roman, i s-a cerut să se înroleze în cavalerie. În 334, ca parte a îndatoririlor sale a fost staționat în Samarobriva, Galia, în zilele noastre Amiens, Franța.

În perioada aceasta, din Amiens, el a avut o viziune care a devenit cel mai memorabil eveniment din viața sa. El a întâlnit la porțile orașului Amiens un cerșetor îmbrăcat sărăcăcios pentru care Martin și-a tăiat pelerina militară în două și i-a dat cerșetorului o bucată. În acea noapte, el l-a visat pe Iisus îmbrăcat cu jumătatea de pelerină pe care Martin o dăruise și l-a auzit pe Iisus spunându-le îngerilor: "Acesta este Martin, soldatul roman care nu a fost botezat. El m-a îmbrăcat." Această viziune confirmându-i viziunea, Martin s-a botezat și după ce a mai slujit în armată încă doi ani, el a părăsit armata. Apoi el a călătorit în Tours, pentru a deveni ucenicul Sfântul Ilarie de Poitiers.

Sfântul Ilarie era liderul partizanilor creștinismului trinitar opunându-se arianismului nobilimii vizigote. Martin s-a reîntors în Italia după ce Ilarie a fost exilat. În Italia, el l-a combătut pe arianul Auxentie, arhiepiscop de Milano, care l-a izgonit pe Martin din oraș. Atunci, Martin și-a găsit refugiul și a trăit o viață de pustnic pe o insulă din Marea Tireniană. Martin s-a reîntâlnit cu Ilarie când acesta s-a reîntors la Poitiers în 361. Aici, Martin a înființat o mănăstire care cu timpul a devenit Abația benedictină din Liguge. Având baza în mănăstirea sa, Martin a călătorit și propovăduit în întreaga Galie de vest, amintirea sa fiind păstrată în multe legende locale.

În 371, Martin a fost ridicat la rangul de episcop de Tours. Ca episcop de Tours el i-a impresionat puternic pe locuitorii acestui oraș cu atitudinea și zelul său în distrugerea templelor păgâne. Sulpicius Severus menționează în Vita Sfântului Martin multe din evenimentele acestei perioade. Mai departe, Sulpicius menționează retragerea lui Martin din tensiunile orașului la Mănăstirea Marmoutier, pe care el o fondase dincolo de râul Loire din Tours. Aici Martin a dus o viață austeră printre cenobiții trăitori în peșteri care s-au adunat în jurul său.

Sfântul Martin de Tours a adormit în Domnul în 11 noiembrie 397, la Candes.

Amintirea sa

Basilica ce a fost construită ca mormânt pentru Sfântul Martin de Tours a fost un important punct de oprire în pelerinajele din Evul Mediu. În timpul războaielor religioase din 1562, hughenoții au jefuit mormântul care, apoi, a fost distrus complet în timpul Revoluției Franceze. Peste acest loc au fost construite două străzi pentru a fi siguri de faptul că locul nu va fi reconstruit.

Sfântul Martin de Tours continuă să fie pomenit în multe părți ale Europei Occidentale prin procesiuni anuale și prin cadourile date copiilor de ziua sa, 11 noiembrie, în loc de 6 decembrie (Sfântul Nicolae) sau 25 decembrie (Crăciun). Prăznuirea sa se face adesea în 12 noiembrie.

Imnografie

Tropar (Glasul 4)

Prin semne și minuni în toată Galia ai fost renumit.

Prin har și adoptare ai fost lumina lumii, Martin, binecuvântat de Dumnezeu.

Generozitatea și compasiunea au umplut viața ta cu splendorile lor,

Învățătură și sfat înțelept erau bogățiile și comorile tale,

Pe care liber le-ai dăruit celor ce te-au cinstit.

Condac (Glasul 8)

Ca un devotat slujitor al lui Dumnezeu, I-ai propovăduit tainele

Și ca un profet al Treimii, ai vărsat binecuvântările tale peste Occident.

Prin rugăciunile și implorările tale, podoaba din Tours și slavă a Bisericii întregi,

Ocrotește-ne, Sfinte Martin și mântuiește pe toți cei care laudă amintirea ta.

Legături externe

• St. Martin the Merciful the Bishop of Tours (OCA)
• Saint Martin, Bishop of Tours (GOARCH)
• St. Martin of Tours (ROCA) from Orthodox America, issue 33, v. IV, no. 3, September, 1983
• Martin of Tours at Wikipedia

Viața

Ștefan s-a născut în jurul anului 1285, fiind singurul fiu al regelui Milutin (Ștefan Uroș II) și al primei sale soții, Ana a Bulgariei. Crescut la curtea tatălui său, Ștefan a primit o educație bună, studiind limba și scrierile poporului său la fel de bine ca și Sfânta Scriptură și învățăturile credinței ortodoxe. Roadele educației sale s-au arătat când regele Milutin a fost forțat să-l trimită ca ostatic conducătorului tătarilor, hanul Nogai al Hoardei de Aur. În ciuda posibilelor pericole, Ștefan a fost supus voinței tatălui său și nu s-a împotrivit, încredințându-și viața Domnului, ceea ce n-a fost în zadar. S-a împrietenit cu unul dintre nobilii tătari, care a izbutit să-l asiste pentru întoarcerea sa cu bine acasă, după moartea lui Nogai în 1299.

Când Ștefan a atins majoratul, tatăl său a stabilit ca el să se căsătorească cu fiica regelui bulgar Smilatz, Teodora, iar tânărului cuplu i s-a dat ținutul Zeta, unde ei s-au stabilit până la momentul în care Ștefan va fi chemat să-l succeadă pe tatăl său la tron.

Între timp, regele Milutin s-a căsătorit și noua sa soție, Simonide, a urzit ca unul dintre frații ei să moștenească tronul. Pentru a realiza aceasta, l-a convins pe regele Milutin că Ștefan vrea să pună mâna pe tron înainte de vreme. Tatăl înșelat a ordonat ca fiul său să fie capturat, orbit pentru a asigura că nu va mai nutri vreo astfel de perfidie și să fie trimis ca prizonier la Constantinopol.

Luat împreună cu copiii săi, Dușan și Dușica, gărzile sale, folosind vătraiuri roșii și fierbinți, l-au orbit cum au trecut prin Ovcepole. În acea noapte, Sf. Nicolae i s-a arătat lui Ștefan într-un vis: „Nu te teme”, a spus el, „ochii tăi sunt în mâinile mele”. Mângâiat de această viziune, orbul Ștefan a ajuns la Constantinopol unde împăratului Andronic i s-a făcut milă de tânărul exilat și l-a primit în mod grațios. Ștefan s-a stabilit la mănăstirea Pantocrator, unde a impresionat monahii prin smerenia sa și acceptarea lungii suferințe, a încercării amare care venea prin propriul său tată. Cinci ani au trecut și regele Milutin a îmbătrânit. Auzind dări de seamă bune despre fiul său, i s-a înmuiat inima și l-a chemat pe Ștefan înapoi în Serbia. Înainte de părăsirea Constantinopolului, Ștefan a avut un vis în care i s-a arătat din nou Sf. Nicolae, care ținea în mână o pereche de ochi. Când Ștefan s-a trezit, vederea îi era redată.

Trei ani mai târziu, tatăl său a murit, iar Ștefan, mereu simpatizat de oameni, a fost încoronat regele al Serbiei de arhiepiscopul Nicodim I în mănăstirea Peć, de Epifanie, pe 6 ianuarie 1322. Titlul său regal a fost Ștefan Uroș III Rege al Serbiei și a Ostroavelor. Fratele său, Constantin, luând în nume de rău această turnură a evenimentelor, a ridicat o oaste în scopul de a smulge tronul de la Ștefan. Sperând să evite vărsarea de sânge, regele Ștefan a trimis o scrisoare fratelui său:

„Pune departe de tine dorința de a veni cu oameni străini să facă război cu proprii tăi compatrioți; dar să ne întâlnim unul cu altul și tu să fii al doilea în regatul meu, pentru țară este suficient de important pentru mine și tine să trăim. Nu sunt Cain care și-a ucis fratele, dar Iosif, care l-a iubit, în ale lui cuvinte îți vorbesc ție. Frică nu, pentru că eu sunt de la Domnul. Ai pregătit ceva rău pentru mine, dar Domnul mi-a lucruri bune, după cum acum vezi.”

Constantin n-a fost mișcat și a dat ordine de atac. În bătălia care a urmat, armata sa a fost înfrântă și el însuși a fost ucis.

În următorii zece ani, regele Ștefan a condus într-o pace relativă, iar pământul sârb a prosperat. Fiul său, Dușan, a demonstrat că este un lider militar capabil și a avut succes în bătăliile cu bulgarii și grecii, care au devenit invidioși față puternicul stat sârb de atunci și s-au ridicat împotriva lui. Recunoscător Domnului pentru aceste victorii, regele Ștefan s-a apucat împreună cu arhiepiscopul Danilo II, succesorul lui Nicodim, de găsirea unui loc pentru construi o biserică. Ei au stabilit un loc numit Decani, și acolo, în 1327, regele Ștefan însuși a pus piatra de temelie pentru ceea ce a devenit una dintre cele mai magnifice și de durată specimene ale arhitecturii bisericești sârbe. Interiorul a fost împodobit cu icoane splendide, la care s-au adăugat mai multe în secolul al șaisprezecelea de mâna iconografului sârb, Longinos.

Regele Ștefan a făcut milostenie generoasă pentru săraci. De asemenea a făcut donații generoase pentru bisericile și mănăstirile din Sfântul Munte, Ierusalim, Alexandria și pentru mănăstirea Pantocrator din Constantinopol. Nu și-a uitat datoria față de făcătorul de minuni Sf. Nicolae și a ordonat să se facă un altar de argint și l-a trimis împreună cu niște icoane la biserica din Bari, Italia, unde sunt localizate sfintele moaște ale Sf. Nicolae.

A îndurat într-o manieră cu adevărat creștină încercările dureroase și necazurile care au dat peste el de-a lungul anilor, bunul rege merita să trăiască restul vieții sale în pace. Dar a fost potrivit ca celui care a suferit ca un mucenic în viață să i se acorde oportunitatea de a primi prin moarte cunună de mucenic. După ce a învins bulgarii în faimoasa bătălie de la Velbazhd din iulie 1330, Ștefan n-a vrut să ia nici un teritoriu bulgar.

Încercarea sa finală a fost cea mai chinuitoare. Succesele fiului său Dușan pe câmpul de luptă i-a dat un apetit pentru putere și glorie. Încurajat de anturajul său de nobili, Dușan a decis să tronul de la tatăl său. În 1331, regele Ștefan a fost luat prizonier în cetatea Zvecan și a fost ucis cu cruzime de niște nobili (unle relatări spun că a fost spânzurat, altele că a fost sugrumat). Fiul său nu știa că acești nobili vroiau să-i omoare tatăl și curând vinovații au fost uciși.

Imediat, Dușan a fost lovit de remușcări. Sincer și cu lacrimi în ochi, s-a pocăit de perfidia sa. În anul următor, de praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a mutat osemintele tatălui său de la Zvecan la Decani. Acolo, ele au fost puse într-un mormânt de marmură. În 1339, mormântul a fost deschis și s-a văzut că moaștele sale erau nestricate. În aceeași s-au văzut multe minuni de tămăduire. Sfântul rege a devenit ocrotitorul și tămăduitorul celor care suferă cu vederea.

Note

1. ↑ Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras.

Surse

• The Life of St. King Stephen of Decani
• Wikipedia: Stefan_Dečanski
• The Life of St. Stephen of Decani, King of Serbia

Nebun pentru Hristos sau „întru Hristos” este un creștin care, printr-un act deliberat de simulare, denunță înțelepciunea lumii și pseudo-valorile ei.

Nebunia pentru Hristos este o formă de asceză rară, excepțională, adesea nerecomandată de Sfinții Părinți și contestată în tradiția Bisericii.

Înțelesul nebuniei pentru Hristos în spiritualitatea ortodoxă

Ceea ce se numește „nebunia” pentru Hristos se definește în raport cu ceea ce se numește „înțelepciunea” lumii, căci ceea ce pare nebunie (creștină) pentru rațiunea lipsită de credință, este de fapt înțelepciunea dată de Dumnezeu oamenilor prin Iisus Hristos.

În Noul Testament

Sfântul Apostol Pavel se adresează Corintenilor cu aceste cuvinte:

Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înțelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos. Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Căci scris este: "Pierde-voi înțelepciunea înțelepților și știința celor învățați voi nimici-o". Unde este înțeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înțelepciunea lumii acesteia? Căci de vreme ce întru înțelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înțelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Fiindcă și iudeii cer semne, iar elinii caută înțelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemați, și iudei și elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu. Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înțeleaptă decât înțelepciunea lor și ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor.(1 Corinteni 1, 17-25)

Iar mai apoi, pentru că unii dintre Corinteni s-au semețit, le spune:

Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înțelepți întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteți tari. Voi sunteți întru slavă, iar noi suntem întru necinste! Până în ceasul de acum flămânzim și însetăm; suntem goi și suntem pălmuiți și pribegim, și ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâți fiind, binecuvântăm. Prigoniți fiind, răbdăm. Huliți fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi.(1 Corinteni 4, 10-13)

În monahismul timpuriu

Deja se pot întâlni diferite forme de „nebunie în Hristos” în Patericul egiptean, la Părinții pustiei. Avva Antonie cel Mare profețea:

A zis iarăși: „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.(Pentru avva Antonie, 27)

Mulți alți Părinți își ascundeau ostenelile ascetice sub diferite forme de „nebunie”:

Se spunea pentru dânsul, că au venit unii la el să se judece; iar bătrânul se făcea nebun. Și iată, o femeie zicea către vecina ei: „Acest bătrân este nebun”. Și a auzit-o pe ea bătrânul și chemând-o, îi zice: „Câte osteneli am făcut eu prin pustii, ca să câștig nebunia aceasta și pentru tine să o prăpădesc astăzi pe ea? Nu!”(Pentru avva Ammona, 9)

A auzit odată stăpânul locului despre avva Moise și s-a dus la Schit ca să-l vadă. Și i-au vestit unii bătrânului de aceasta. Atunci s-a sculat să fugă în luncă; dar pe cale l-a întâlnit dregătorul (neștiind că este el) și i-a zis: Spune, bătrânule, unde este chilia lui avva Moise? Le-a zis lor avva: "Ce voiți de la dânsul? Căci este om nebun." Și venind stăpânul locului la biserică, a zis către clerici: "Eu auzind cele despre avva Moise, m-am pogorât să-l văd. Și iată ne-au întâlnit un bătrân care se ducea în Egipt și i-am zis lui: unde este chilia lui avva Moise? Și ne-a zis: ce voiți de la dânsul? Nebun este." Deci auzind clericii, s-au mâhnit zicând: "Oare cine este bătrânul care a grăit acestea despre sfânt?" Iar ei au zis: "Un bătrân purtând haine vechi, înalt și negricios." Atunci au zis: "El este avva Moise. Și pentru ca să nu se întâlnească cu voi, v-a zis acestea." Și mult folosindu-se stăpânul, s-a dus.(Pentru avva Moise, 8)

Zis-a iarăși: "Sau fugind fugi de oameni, sau batjocorește lumea și pe oameni, făcându-te nebun pe tine la cele mai multe".(Pentru avva Or, 14)

Sfânta cuvioasă Isidora, nebuna în Hristos

Paladie, scriitor bisericesc, povestește istoria sfintei Isidora, cea care se făcea pe sine nebună pentru Hristos (prăznuită la 1 mai), într-o mănăstire din Egipt, în secolul al VI-lea:

În Tavenia este o mănăstire de maici ca de patru sute, de cealaltă parte a bărbaților, în care era o fecioară, care pentru Hristos să prefăcea că este nebună, anume Isidora, smerindu-se și defăimându-se. Pentru aceasta într-atât se îngrețoșau toate surorile încât nici măcar nu mâncau cu dânsa. Și acest lucru cu bucurie l-a primit fecioara. Și era fapta cea bună a ei în mănăstire foarte folositoare căci toată slujba o făcea; tuturor ca o roabă supunându-le, la toată biruința lor și cu toată blândețea. Așadar, era fecioara ca un burete al soborului, precum Dumnezeu a zis: cel ce voiește să fie mare, să fie tuturor slugă (Mat. 20, 27 ; Marcu 10, 44). Și oricui i se pare că este înțelept, nebun să se facă (I Corinteni 3, 18). Chipul călugăresc al celorlalte era tunderea, fiindcă avea culionul pe cap. Iar aceasta cu o cârpă legându-și capul făcea slujba. Dar nici una din cele patru sute, nu a văzut-o mâncând vreodată, nici bucățică de pâine luând, ci fărâmiturile meselor cu buretele adunându-le și oalele spălându-le, cu acestea se îndestula, niciodată încălțându-se. N-a ocărât niciodată pe nimeni, n-a cârtit, n-a grăit grai mic sau mare, măcar că era ocărâtă și îmboldită și blesteme primea și multora le era urâtă. Pentru această prea cuvioasă a venit un înger la sfântul Pitirun, bărbat preaiscusit și pustnic îmbunătățit și i-a zis: de ce cugeți înalt pentru isprăvile tale, ca un cucernic și care șezi într-acest loc? Vrei să vezi femeie mai cucernică decât tine? Du-te la mănăstirea de maici a tavenisioților și vei afla acolo fecioară, care are diademă pe cap! Aceea este mai bună decât tine. Căci cu atâta gloată luptându-se și în felurite chinuri tuturor robind, niciodată nu și-a lăsat mintea ca să se depărteze de Dumnezeu, măcar că toate se îngrețoșează de dânsa. Iar tu șezând aici, cetățile cu mintea le nălucești, cel ce niciodată n-ai văzut lume. Deci sculându-se marele Pitirun, a venit la Tavene și se ruga părinților să treacă la mănăstirea maicilor. Deci, ca pe unul ce era părinte cinstit și în nevoință îmbătrânit, cu îndrăzneală l-au băgat înăuntru, după ce a trecut râul. Și după ce s-au rugat ei lui Dumnezeu, a cerut marele Pitirun să vadă la față toate fecioarele. Toate venind la mijloc, aceea nu se arăta. Le-a zis lor Pitirun: Aduceți-mi-le pe toate! Iar ele zicând că au venit toate, le-a zis lor: Lipsește una, pe care mi-a arătat-o îngerul. I-au zis lui: Una avem la bucătărie și este nebună. Zis-a marele Pitirun: Aduceți-o și pe aceea și lăsați-o să o văd! Iar ea nu s-a supus, simțind pricina. (Că poate i s-a descoperit și ei). Deci o târau cu de-a sila, ducând-o și zicând: Sfântul Pitirun voiește să te vadă, (că era renumit acesta). După ce au adus-o, a văzut marele Pitirun fața ei și cârpa care era pe cap și pe frunte. Și căzând la picioarele ei, i-a zis: Blagoslovește-mă, maică! Căzând și ea la picioarele lui, zicea: Blagoslovește-mă, tu, bunul meu părinte! Și văzând aceasta, toate s-au spăimântat, zicând lui: Avvo, nu te face de ocară, că este nebună. Le-a zis lor tuturor sfântul: Voi sunteți nebune; iar aceasta este mai bună și decât mine. Este Amma, adică maică duhovnicească. Și mă rog lui Dumnezeu, să mă aflu vrednic cu dânsa în ziua judecății. Acestea auzind, au căzut la dânsul toate plângând și mărturisindu-se, cu ce feluri de chinuri o mâhneau pe sfânta aceasta. Și una zicea: Eu de-a pururea o ocăram. Alta: Eu de chipul ei cel smerit râdeam. Și alta: Eu lăturile străchinilor de multe ori deasupra ei le vărsam. Alta iarăși: Eu am bătut-o. Și alta: Eu pumni i-am dat. Alta: Eu muștar de multe ori în nas i-am pus. În scurt, toate felurile de ocări le-au vestit că au făcut asupra ei. Deci, primind mărturisirea lor sfântul Pitirun și rugându-se pentru dânsele împreună cu ea și mult rugând pe cinstita lui Hristos roabă, să se roage pentru dânsul, așa a ieșit. Iar acea cinstită de Dumnezeu și cuvioasă, de toate fiind foarte respectată și slăvită, nesuferind slava și cinstea cea de la toată frățimea și îndreptările fiecăreia, peste puține zile a ieșit din mănăstire. Dar unde s-a dus, sau unde s-a ascuns, sau unde s-a săvârșit, nimeni nu a cunoscut.

Sfântul Simeon, cel ce s-a făcut nebun pentru Hristos

Tot în secolul al VI-lea, în timpul împărăției lui Iustinian I, la Edesa, în Siria, a trăit și sfântul Simeon, „cel ce s-a făcut nebun pentru Hristos” (sinaxar 21 iulie), care este considerat în general ca fiind primul nebun întru Hristos, dar și „principalul și cel mai expresiv reprezentant al acestui fel de sfinținei excepțional”

În tradiția rusă

Nebunia întru Hristos devine un adevărat fenomen în Rusia începând cu secolul al XVI-lea. Adevărații iurodivii (lb. rusă) nu erau însă nicidecum niște indivizi labili psihic, „săraci cu duhul” ori nătângi, ci erau creștini care lepădau toate ale lumii spre a-L mărturisi pe Hristos (adesea sub forme puternic ironice) într-o societate care se instala într-un fals confort spiritual. Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat nu mai puțin de 37 nebuni în Hristos

Părintele Teofil Părăian despre "nebunia în Hristos"

Din volumul: Veniți de luați bucurie. O sinteză a gîndirii Părintelui Teofil în 750 de capete (Editura Teognost, 2001)

Care sunt adevărații nebuni pentru Hristos? Ce e nebunia pentru Hristos?

În general creștinii erau socotiți un fel de nebuni de către păgâni și a fi creștin însemna după ei a fi nebun. Nu există o metodă de nebuneală pentru Hristos. De exemplu, pe aici pe la noi am cunoscut unul care zicea despre el că e nebun pentru Hristos, apăi eu cred că acela era chiar nebun de cum se cade. Te întâlneai cu el și-ți trântea câte o vorbă așa, pe care Domnul Hristos cred că n-o putea binecuvânta. Și atunci nu e vorba de o metodă să devii nebun pentru Hristos, chiar dacă Biserica noastră are pe Sfântul Simeon cel Nebun pentru Hristos și pe ucenicul său în cinstire, noi credem că a fi nebun pentru Hristos înseamnă a fi dezaprobat de oamenii care nu cred în Hristos.

Credeți că ar exista nebuni întru Hristos în contemporaneitate?

Eu să știți că n-am pus niciodată temei pentru un nebun întru Hristos. Vreau să urmez unui înțelept întru Hristos, nu unui nebun, chiar dacă-i pentru Hristos. Nu-mi place stilul ăsta de a-I sluji lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel - dacă într-adevăr există un stil, dacă nu-i într-adevăr o nebunie reală, că s-ar putea întâmpla și așa - vorbește de o nebunie pentru Hristos, dar în înțelesul că cel care este nebun pentru Hristos, împlinește poruncile lui Dumnezeu fără să se gândească ce consecințe are aceasta pentru cei care nu cred și pentru cei care disprețuiesc împlinirea poruncilor lui Dumnezeu și pe care l-am socoti nebun. De exemplu, eu o dată am pățit o treabă: eram elev de liceu la Timișoara și aveam un profesor care ținea la mine și când o aflat că vreau să merg la Teologie, a zis: "Ce mă, ești nebun?". Eu cred că n-am fost nebun, dar pentru el atunci am fost nebun. Deci el nu m-a urmat pe mine, pe nebunul de mine, ci zicea că eu sunt nebun. Eu mi-am văzut de treabă și mi-am văzut de "nebunie", dacă asta era nebunie, dar eu n-am considerat că-i nebunie. Și n-am făcut niciodată lucruri prin care să se arate că sunt nebun. Am vrut sa fiu înțelept, pentru că Dumnezeu binecuvintează înțelepciunea și nu nebunia.

Liste

Cei mai mulți sfinți nebuni întru Hristos au apărut și au fost recunoscuți în Biserica Ortodoxă Rusă în ultimele două secole, dar există câteva exemple și mai timpurii.

Listă alfabetică

• Anastasia Andretievna cea nebună întru Hristos (1 martie)
• Fericitul Andrei cel nebun întru Hristos din Constantinopol (2 octombrie) (m. 936 sau 911, după Proloagele de la Ohrida) en: Blessed Andrew, Fool for Christ en: The Protection of the Most Holy Theotokos en: Saint Andrew, Fool-for-Christ - October 2/15
• Fericitul Andrei din Totma cel nebun întru Hristos (10 octombrie)
• Fericitul Antonie Alexeevici cel nebun întru Hristos din Zadonsk (29 septembrie - ziua adormirii) (1851)
• Antonie Ivanovici cel nebun întru Hristos de la Valaam (7 iunie - adormirea) (1832)
• Sfântul Arsenie de Novgorod, cel nebun întru Hristos (8 mai)
• Aseneta din Gorițki, cea nebună întru Hristos (19 aprilie - ziua adormirii) (1892)
• Fericitul Atanasie Adreevici din Orel, cel nebun întru Hristos (12 aprilie - adormirea) (1967)
• Fericitul Vasile din Moscova, cel nebun întru Hristos (2 august)
• Fericitul Ciprian din Suzdal (2 octombrie)
• Fericitul Gheorghe din Șenkursk, cel nebun întru Hristos (23 aprilie)
• Cuviosul Isidor cel nebun întru Hristos și făcătorul de minuni din Rostov (14 mai)
• Sfânta Cuvioasă Isidora cea nebună întru Hristos din Tavenisi, în Egipt (10 mai)
• Fericitul Ioan "cel păros", nebun întru Hristos de la Rostov (2 septembrie și 2 noiembrie)
• Cuviosul Ioan Pustnicul, cel nebun întru Hristos
• Fericitul Ioan din Ustiug, cel nebun întru Hristos (14 martie și 29 mai - ziua adormirii) (1893)
• Fericitul Ioan din Moscova, făcătorul de minuni și nebun întru Hristos ([[3 iulie])
• Iona cel nebun întru Hristos de la Mănăstirea Peșnoșa Monastery (15 iunie - ziua adormirii) (1838)
• Fericitul Laurențiu cel nebun întru Hristos din Kaluga (10 august)
• Luca din Efes (sec. XI) (personaj fictiv ?)
• Fericitul Maxim din Totma (Vologda), cel nebun întru Hristos (16 ianuarie)
• Cuviosul Maxim din Moscova, cel nebun întru Hristos (13 august - aflarea moaștelor sale)
• Cuviosul Mihail cel nebun întru Hristos de la Mănăstirea Klops (11 ianuarie; 23 iunie - mutarea moaștelor sale)
• Mihail (Mișa) cel nebun întru Hristos, Noul Mucenic (1 aprilie) (1931)
• Fericiții Mihail și Toma cei nebuni întru Hristos din Solvîcegodsk (Vologda) (3 iulie)
• Fericitul Nicolae din Salos /din Pskov, cel nebun întru Hristos (28 februarie)
• Fericitul Nicolae Cocianov din Novgorod, cel nebun întru Hristos (27 iulie)
• Fericitul Paisie, cel nebun întru Hristos de la Pecerska (17 aprilie - ziua adormirii) (1893)
• Fericita Paraschiva ("Pașa din Sarov,") cea nebună întru Hristos de la Mănăstirea Diveevo (22 septembrie) (1915) en: Blessed Praskovya Ivanovna (Pasha of Sarov)
• Sfântul Pavel cel nebun întru Hristos (6 noiembrie)
• Pelaghia Ivanovna Serebrennikova en: Pelagia Ivanovna a.k.a. Pelagia the Holy Fool en: Blessed Pelagia Ivanovna
• Fericitul Procopie din Viatka, cel nebun întru Hristos (21 decembrie)
• Sf. Procopie cel nebun întru Hristos și făcătorul de minuni din Ustiug (8 iulie)
• Dreptul Procopie din Usia (Vologda), cel nebun întru Hristos (8 iulie)
• Cuviosul Simeon din Emesa, cel nebun întru Hristos (21 iulie)
• Fericitul Simon din Yurieviț, cel nebun întru Hristos (10 mai)
• Fericitul Teodor din Novgorod, cel nebun întru Hristos (19 ianuarie)
• Sf. Teodore, cel nebun întru Hristos (25 februarie)
• Teoctista Mihailovna din Voronej, Noua Muceniță (22 februarie) (1936)
• Fericitul schimonah Teofil cel nebun întru Hristos de la Lavra Pecerska (28 octombrie - ziua adormirii) (1852)
• Sf. Toma cel nebun din Siria (24 aprilie)
• Sf. Xenia din Sankt Petersburg, cea nebună întru Hristos (24 ianuarie)

Lista P. Macarie

Părintele Macarie de la Simonos Petras face o listă aproximativă a sfinților nebuni în Hristos într-o notă la ziua de 28 mai din Sinaxarul său

În Biserica greacă: Sf. Sismeon (sec. al VI-lea, cf. 21 iulie), Isidora de la Tabennêsis (1 mai), Pavel din Corint (6 noiembrie), Sava de la Vatopedi (5 octombrie), Nicodim cel Nou (24 noiembrie), și alți sfinți care au adoptat provizoriu nebunia, cum ar fi Sf. Maxim Kavsokalyvitul (13 ianuarie) sau Ghedeon de la Caracalu (30 decembrie).

În Biserica rusă, printre cei mai cunoscuți: Ioan cel Păros de la Rostov (3 septembrie), Ciprian de la Souzdal (2 octombrie), Simeon de Yurieviets (4 noiembrie), Maxim de la Moscova (11 noiembrie), Procopie de la Vyatsk (21 decembrie), Mihail de la Klops (11 ianuarie), Galaction (12 ianuarie) și Teodor de la Novgorod (19 ianuarie), Xenie din Saint-Petersbourg (11 septembrie, 24 ianuarie), Nicolae (28 februarie) și Isidor de la Rostov (4 mai), Ioan (29 mai) și Procopie de al Oustioug (8 iulie), etc. În Rusia, înainte de Revoluția bolșevică, aproape nu exista sat care să nu aibă propriul lui „nebun” sau yourodivy.

Note

1. ↑ Cf. Părintele Macarie de la Simonos Petras, Sinaxar, ziua 28 mai, nota 5.
2. ↑ Cf. Părintele Macarie de la Simonos Petras, Ibidem.
3. ↑ Cf. Părintele Macarie de la Simonos Petras, Ibidem.
4. ↑ Cf. Lazar Puhalo, V. Novakshonoff, La vie des Fols en Christ. Folie du monde, sagesse de Dieu. Éd. du Désert, Banne 2000.

Resurse

• I. Goraïnof, Les fols en Christ, Paris 1981
• L. Puhalo, V. Novakshonoff, La vie des Fols en Christ. Folie du monde, sagesse de Dieu. trad. fr. C. Lopez, éd. du Désert, Banne 2003
• Michel Evdokimov, Pelerini ruși și vagabonzi mistici, Editura Pandora, Târgoviște, 1999
• Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie. O sinteză a gîndirii Părintelui Teofil în 750 de capete, Editura Teognost, 2001

Numeroși sfinți ai Bisericii au supranumele de făcător de minuni sau taumaturg, mai rar purtător de semne, pentru faptul că sunt recunoscuți în mod special pentru faptul că au făcut și fac minuni, încă din timpul vieții, și chiar după moarte.

Și unii sfinți mai noi au această reputație, precum Sfântul Nectarie din Eghina, Taumaturgul.

Minunile și vindecările pe care le fac ei sunt desigur atribuite lui Dumnezeu, sfinții fiind mijlocitorii acestui dar al lui Dumnezeu.

Spunem, de asemenea, despre unele icoane și moaște că sunt făcătoare de minuni.

Sfinți făcători de minuni

Câțiva din sfinții care poartă supranumele sau apelativul „făcător de minuni” sunt:

• Sfântul ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei
• Sfântul mare mucenic Mina
• Cuviosul Tit, făcătorul de minuni
• Sf. ierarh Spiridon al Trimitundei
• Sfinții Cosma și Damian (Roma)
• Sfinții Cosma și Damian (Asia Mică)
• Sfinții Chir și Ioan
• Sf. mare mucenic Pantelimon

A se vedea și

• Sfinți
• Titlurile sfinților
• Minunea în Biblie