12 noiembrie / 25 noiembrie

Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan cel Milostiv (†620) a fost patriarh al Alexandriei la începutul secolului al VII-lea (610–619). A fost numit astfel din pricina dărniciei de care a dat dovadă, împărțind marea avere a Patriarhiei Alexandriei celor săraci și celor necăjiți. Principala sursă pentru reconstituirea biografiei sale este Viața sa scrisă de Leontie de Neapole, din Cipru. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 12 noiembrie.

Tinerețea și hirotonia întru patriarh

Sfântul Ioan s-a născut în jurul anului 550 la Amathus (aproximativ 15 km E de Limassol), în Cipru, ca fiu al patricianului Epifanie, guvernatorul insulei. S-a căsătorit și a avut copii, dar, rămânând văduv, a fost chemat să devină patriarh al Alexandriei la propunerea prietenului său Nichita, prefect imperial al orașului. Scaunul calcedonian al Alexandriei era vacant din anul 609, de la moartea Patriarhului Teodor în timpul cuceririi orașului de către Nichita. Ioan a fost înscăunat în anul 611, fiind al cincilea episcop calcedonian al Alexandriei cu acest nume.

Milostenia

Sfântul Ioan era cunoscut pentru milostenia sa sau ajutorarea săracilor (eleemosyne în limba greacă, de unde și numele său de Eleemon, „Milostivul”). Unui om care se minuna de marea lui dărnicie i-a povestit o vedenie pe care o avusese, în care Milostenia îi apăruse ca o fecioară frumoasă, spunându-i că ea era cea dintâi fiică a Domnului. Patriarhia Alexandriei avea la dispoziția sa bogății imense, atât în bani cât și din diferite întreprinderi comerciale, precum navigația, iar Ioan a pus toate acestea la dispoziția săracilor. Nu era darnic doar cu bunurile Patriarhiei, ci și cu ale sale. Se spune că o dată, primind în dar o pătură cu cusături scumpe, n-a putut adormi până nu a vândut-o, dând banii săracilor. Se afla mereu la dispoziția oricui avea o rugăminte, o plângere sau o cerere. Uneori dărnicia sa părea excesivă. Într-un rând, unul din ajutoarele sale a băgat de seamă că un om încerca să-l înșele pe Sfântul Ioan, revenind de mai multe ori, deghizat, să ia milostenie și ajutorul i-a zis aceasta Sfântului. Atunci patriarhul a zis că omul acela care lua de fiecare dată alt chip putea fi chiar Hristos. Altă dată, a ajuns să se certe rău cu prietenul său Nichita când acesta, încercând să contribuie mai mult la eforturile de război împotriva perșilor ale împăratului Heraclie, a vrut să-și aproprieze unele din bogățiile Bisericii în acest scop. Ioan a rezistat acestor încercări, iar în sfârșit Nichita și-a cerut iertare.

Grija lui nu s-a mărginit doar la turma lui din Alexandria, ci s-a extins și către poporul din Palestina, când acesta suferea din pricina invaziei perșilor și a jefuirii Ierusalimului. Ioan a trimis în mai multe rânduri ajutoare în Palestina și a primit în Alexandria pe mulți dintre cei refugiați din calea perșilor.

Activitatea duhovnicească și relațiile cu necalcedonienii

Ioan s-a îngrijit atât de hrana trupească, cât și de hrana duhovnicească, astfel că la întâlnirile de la palatul patriarhal nu vorbea decât din Scriptură sau alte lucruri duhovnicești. I-a ocrotit pe învățații călători Sf. Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului, și pe Ioan Moshu, autorul „Limonariului” (Livada duhovnicească), care i-au slujit ca sfătuitori și teologi. Rămânându-i fideli până la moartea sa (Cipru, 620), Sofronie și Ioan Moshu au și scris împreună prima biografie a patriarhului Ioan cel Milostiv, din care nu se mai păstrează astăzi decât rezumate

Sfântul Ioan s-a remarcat în acea vreme și pentru blândețea și îngăduința arătate față de necalcedonieni și este chiar venerat ca sfânt în Biserica coptă și de Biserica etiopiană. În ciuda faptului că detesta violența, a fost un ferm susținător al doctrinei calcedoniene și s-a folosit de abilitățile teologice ale unor Sofronie și Ioan Moshu pentru a o apăra și a o răspândi. Ca urmare a blândeții și puterii sale de convingere, numărul calcedonienilor din oraș a crescut înzecit în timpul cât a fost patriarh, după cum ne spune Viața sa (scrisă de Leonțiu de Neapoli pe la jumătatea secolului al VII-lea)

Plecarea din Alexandria și adormirea întru Domnul

Ioan s-a împotrivit public împăratului Heraclie, atunci când acesta a încercat, la început, să impună erezia monotelismului (conform căreia în Hristos s-ar fi găsit două naturi, divină și umană, dar o singură „energie”) ca soluție de compromis în schisma asupra Calcedonului, dar nu a apucat să ia parte la marile controverse care au apărut mai apoi. Sfântul a fost silit sa fugă din Alexandria din pricina invadării Egiptului de către perși în anul 619. Întorcându-se în Cipru, la scurt timp a adormit întru Domnul (620). Moaștele sale s-ar găsi în biserica San Giovanni din Bragora (Veneția), o biserică de la începutul secolul al VIII-lea

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Întru răbdarea ta ți-ai agonisit plata ta, părinte cuvioase, întru rugăciuni neîncetat răbdând, pe săraci iubind și pe aceia îndestulând. Dar te roagă lui Hristos Dumnezeu, Ioane milostive fericite, să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 2-lea:

Bogăția ta o ai împărțit săracilor și cerească bogăție acum ai luat, Ioane preaînțelepte. Pentru aceasta toți pe tine te cinstim, săvârșind pomenirea ta, o, cel asemenea cu milostenia numite.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Ioan Milostivul se zugrăvește bătrân, cu barba albă, lungă, ascuțită, poartă un înscris care zice: „Cu aceste fericite puteri și noi, Iubitorule de oameni Stăpâne, strigăm și grăim: Sfânt ești și Preasfânt...” (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pag. 152, 190.) Se zugrăvește în veșminte de episcop.

Note

1. ↑ Cf. H. Delehaye, Analecta Bollandiana 45, 1927, p. 19–73.
2. ↑ Leontios of Neapolis, Vita Sancti Joannis Eleemosynarii, PG 93, col. 1623; Acta Sanctorum, t. II (Ianuarie), p. 501b.
3. ↑ cf. John the Merciful

Surse

În limba română:

• Online, în Viețile Sfinților pe noiembrie, pentru data de 12, un material destul de bun se găsește aici sau foarte pe scurt aici

În limba engleză:

• Viața, de Leontius, cu interpolări, în Dawes and Baynes, Three Byzantine Saints (Crestwood, NY: 1977).
• Un rezumat recent, în Sinaxarul scris de Ieromonahul Macarie din Simonopetras, Christopher Hookway (trans.) The Synaxarion: The Lives of the Saints of the Orthodox Church: Volume 2: November, December (Ormylia Greece 1999), pentru ziua de 12 noiembrie.
• Despre relațiile lui Ioan cu necalcedonienii, Jean Meyendorff le tratează pe scurt în Imperial Unity and Christian Divisions: The Church 450-680 A.D. (Crestwood NY 1989).
• Online, există materiale pe Wikipedia la St. John the Merciful și în Catholic Encyclopedia la St. John the Almsgiver.

Sfântul Nil Ascetul sau Nil Pustnicul este un ascet creștin care a trăit în secolul al V-lea. A fost stareț al Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai și autor al unor tratate de spiritualitate. Prăznuirea sa se face pe 12 noiembrie.

Viața

Originar din Ancira, în Galatia (Asia Mică), sfântul Nil a fost în lume prefect (eparh) al Constantinopolului în timpul domniei împăratului Teodosie al II-lea (401-450). S-a căsătorit cu o creștină binecredincioasă, și a avut doi copii, un băiat și o fată. După câțiva ani, când copiii au crescut, cei doi soți s-au hotărât de comun acord să plece la pustie într-o viață de isihie. Au trăit ca pustnici în regiunea Muntelui Sinai, mergând la priveghere și la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai doar în duminici și sărbători, după cum era obiceiul vieții pustnicești.

Când barbarii au atacat și jefuit mănăstirea, mulți monahi au fost omorâți, dar fiul sfântului Nil, Teodul, a fost cruțat din cauza tinereții lui și luat în sclavie. După aceasta, sfântul Nil s-a stabilit la mănăstire, unde a rămas până la sfârșitul vieții. Aici și-a continuat ostenelile și luptele duhovnicești, dar a și scris mai multe tratate de ascetică, printre care "Filosofia Duhului Sfânt". Din scrierile sale se desprind și unele aspecte ale vieții lui și a familiei sale. De asemenea, prin scrierile sale a fost un apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur, al cărui ucenic a și fost. Dumnezeu i-a dat bucuria să-și revadă fiul spre sfârșitul vieții.

A fost cleric și stareț al Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai.

Potrivit tradiției, moaștele sfântului Nil, dimpreună cu ale fiului său Teodul și dimpreună cu moaștele altor pustnici au fost aduse de împăratul Iustin al II-lea (565-578) sub masa altarului din biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel a marelui orfelinat (Orfanotrofion) întemeiat de acesta la Constantinopol, în zona Acropolei orașului.

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Nile, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 8-lea:

Zburdările cele aprinzătoare de patimi de la trup despărțindu-le, Nile fericite, cu priveghetoare rugăciunea ta le-ai tăiat. Ci ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, scapă-mă din toate primejdiile, ca să strig ție: Bucură-te, Părinte a toată lumea!

Scrieri

• Scrieri - Sf. Nil Ascetul.

Note

1. ↑ Timothy S. Miller, The Orphans of Byzantium, Child Welfare in the Christian Empire, Catholic University of America Press, 2003. Ruinele orfelinatului se găsesc în apropiere de intrarea în palatul Topkapî (a se vedea:Constantinople:Orphanage of St. Paul).

Părintele nostru în rând cu sfinții Martin de Tours (în latină: Martinus), a fost un episcop din Tours (Franța) în secolul al IV-lea. A fost ucenic al Sfântului Ilarie de Poitiers, o figură proeminentă în disputele trinitare cu arienii. Sf. Martin este fondatorul Mănăstirii Marmoutier unde a dus o viață austeră alături de cenobiți care locuiau în peșteri. Cinstirea lui Martin era foarte populară în Europa Occidentală în Evul Mediu. După adormirea sa, a fost înmormântat în Tours, unde, cu timpul, a fost construită o basilică mare peste mormântul lui. Hagiograful său Sulpicius Severus, un contemporan, a scris despre evenimentele din viața lui. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 11 noiembrie.

Viața

Martin s-a născut în 316 sau 317 în Sabaria, Pannonia, Ungaria zilelor noastre, într-o familie de militari. Tatăl său era tribun în Garda casei imperiale și era staționat în Ticinum, Galia Cisaplină, care în prezent este Pavia, Italia. El a fost numit după zeul roman al războiului Marte. Împotriva dorinței părinților săi, tânărul Martin începe să frecventeze biserica la vârsta de zece ani, devenind un catehumen. La vârsta de cincisprezece ani, fiind fiul unui ofițer roman, i s-a cerut să se înroleze în cavalerie. În 334, ca parte a îndatoririlor sale a fost staționat în Samarobriva, Galia, în zilele noastre Amiens, Franța.

În perioada aceasta, din Amiens, el a avut o viziune care a devenit cel mai memorabil eveniment din viața sa. El a întâlnit la porțile orașului Amiens un cerșetor îmbrăcat sărăcăcios pentru care Martin și-a tăiat pelerina militară în două și i-a dat cerșetorului o bucată. În acea noapte, el l-a visat pe Iisus îmbrăcat cu jumătatea de pelerină pe care Martin o dăruise și l-a auzit pe Iisus spunându-le îngerilor: "Acesta este Martin, soldatul roman care nu a fost botezat. El m-a îmbrăcat." Această viziune confirmându-i viziunea, Martin s-a botezat și după ce a mai slujit în armată încă doi ani, el a părăsit armata. Apoi el a călătorit în Tours, pentru a deveni ucenicul Sfântul Ilarie de Poitiers.

Sfântul Ilarie era liderul partizanilor creștinismului trinitar opunându-se arianismului nobilimii vizigote. Martin s-a reîntors în Italia după ce Ilarie a fost exilat. În Italia, el l-a combătut pe arianul Auxentie, arhiepiscop de Milano, care l-a izgonit pe Martin din oraș. Atunci, Martin și-a găsit refugiul și a trăit o viață de pustnic pe o insulă din Marea Tireniană. Martin s-a reîntâlnit cu Ilarie când acesta s-a reîntors la Poitiers în 361. Aici, Martin a înființat o mănăstire care cu timpul a devenit Abația benedictină din Liguge. Având baza în mănăstirea sa, Martin a călătorit și propovăduit în întreaga Galie de vest, amintirea sa fiind păstrată în multe legende locale.

În 371, Martin a fost ridicat la rangul de episcop de Tours. Ca episcop de Tours el i-a impresionat puternic pe locuitorii acestui oraș cu atitudinea și zelul său în distrugerea templelor păgâne. Sulpicius Severus menționează în Vita Sfântului Martin multe din evenimentele acestei perioade. Mai departe, Sulpicius menționează retragerea lui Martin din tensiunile orașului la Mănăstirea Marmoutier, pe care el o fondase dincolo de râul Loire din Tours. Aici Martin a dus o viață austeră printre cenobiții trăitori în peșteri care s-au adunat în jurul său.

Sfântul Martin de Tours a adormit în Domnul în 11 noiembrie 397, la Candes.

Amintirea sa

Basilica ce a fost construită ca mormânt pentru Sfântul Martin de Tours a fost un important punct de oprire în pelerinajele din Evul Mediu. În timpul războaielor religioase din 1562, hughenoții au jefuit mormântul care, apoi, a fost distrus complet în timpul Revoluției Franceze. Peste acest loc au fost construite două străzi pentru a fi siguri de faptul că locul nu va fi reconstruit.

Sfântul Martin de Tours continuă să fie pomenit în multe părți ale Europei Occidentale prin procesiuni anuale și prin cadourile date copiilor de ziua sa, 11 noiembrie, în loc de 6 decembrie (Sfântul Nicolae) sau 25 decembrie (Crăciun). Prăznuirea sa se face adesea în 12 noiembrie.

Imnografie

Tropar (Glasul 4)

Prin semne și minuni în toată Galia ai fost renumit.

Prin har și adoptare ai fost lumina lumii, Martin, binecuvântat de Dumnezeu.

Generozitatea și compasiunea au umplut viața ta cu splendorile lor,

Învățătură și sfat înțelept erau bogățiile și comorile tale,

Pe care liber le-ai dăruit celor ce te-au cinstit.

Condac (Glasul 8)

Ca un devotat slujitor al lui Dumnezeu, I-ai propovăduit tainele

Și ca un profet al Treimii, ai vărsat binecuvântările tale peste Occident.

Prin rugăciunile și implorările tale, podoaba din Tours și slavă a Bisericii întregi,

Ocrotește-ne, Sfinte Martin și mântuiește pe toți cei care laudă amintirea ta.

Legături externe

• St. Martin the Merciful the Bishop of Tours (OCA)
• Saint Martin, Bishop of Tours (GOARCH)
• St. Martin of Tours (ROCA) from Orthodox America, issue 33, v. IV, no. 3, September, 1983
• Martin of Tours at Wikipedia

Numeroși sfinți ai Bisericii au supranumele de făcător de minuni sau taumaturg, mai rar purtător de semne, pentru faptul că sunt recunoscuți în mod special pentru faptul că au făcut și fac minuni, încă din timpul vieții, și chiar după moarte.

Și unii sfinți mai noi au această reputație, precum Sfântul Nectarie din Eghina, Taumaturgul.

Minunile și vindecările pe care le fac ei sunt desigur atribuite lui Dumnezeu, sfinții fiind mijlocitorii acestui dar al lui Dumnezeu.

Spunem, de asemenea, despre unele icoane și moaște că sunt făcătoare de minuni.

Sfinți făcători de minuni

Câțiva din sfinții care poartă supranumele sau apelativul „făcător de minuni” sunt:

• Sfântul ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei
• Sfântul mare mucenic Mina
• Cuviosul Tit, făcătorul de minuni
• Sf. ierarh Spiridon al Trimitundei
• Sfinții Cosma și Damian (Roma)
• Sfinții Cosma și Damian (Asia Mică)
• Sfinții Chir și Ioan
• Sf. mare mucenic Pantelimon

A se vedea și

• Sfinți
• Titlurile sfinților
• Minunea în Biblie

Sfântul Prooroc Ahia (lat. Achias) este prooroc din Vechiul Testament care a trăit în secolul al X-lea î.Hr., în timpul domniei regilor Solomon și Ieroboam I. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 12 noiembrie.

Viața și activitatea

Ahia din Șilo (3 Regi 11, 29; 14, 2 LXX), fiul lui Eli preotul, a fost un proroc levit din Șilo, care a trăit în vremea regelui Solomon, așa cum este menționat în Prima Carte a Regilor din Vechiul Testament („Şi Ahia, fiul lui Ahituv, fratele lui Icabod, fiul lui Finees, feciorul lui Eli, preotul Domnului din Şilo, purta efodul.” - 1 Regi 14, 3). El este cel care i-a prezis regelui Solomon că legăturile sale cu femeile străine îl vor duce la idolatrie.

Ahia i-a prorocit lui Ieroboam că va deveni rege (3 Regi 11:29), dar mai apoi l-a și mustrat, pentru că se purta cu vicleșug cu Domnul.

Cărțile Regilor din Vechiul Testament menționează două dintre profețiile sale. În 3 Regi 11:31–39, el a vestit despărțirea celor zece triburi din nord de regatul unit al lui Israel condus de Solomon, formând Regatul de Nord. În 3 Regi 14:6–16, profeția lui Ahia, rostită soției lui Ieroboam, prevestea moartea fiului regelui, distrugerea casei lui Ieroboam și căderea și robia lui Israel „dincolo de Râu” — expresie care desemna ținuturile de la est de Eufrat.

Potrivit celei de-a Doua Cărți a Cronicilor, Ahia a fost și autorul unei cărți numite „Profeția lui Ahia din Șilo”, care conținea informații despre domnia lui Solomon. Totuși, acest text nu s-a păstrat și este considerat una dintre cărțile necanonice menționate în Biblie. În 3 Regi 11:41 este numit „Faptele lui Solomon”.

O tradiție apocrifă spune că el a avut și viziunea unei perechi de boi care călcau în picioare preoții din Templu, semn al invaziei babilonienilor și al distrugerii Templului.

Tradiția rabinică îi atribuie lui Ahia o viață foarte lungă, comparabilă cu cea a patriarhilor antediluvieni, precum Matusalem și Adam; și răposând cu pace, a fost îngropat aproape de copacul Silomului.

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
• https://en.wikipedia.org/wiki/Ahijah_the_Shilonite
• https://calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie12.htm

Note

Sfântul Nil izvorâtorul de mir sau Nil Athonitul este un cuvios care a trăit în secolul al XVII-lea și s-a nevoit în munții de pe lângă Mănăstirea Marea Lavră din Muntele Athos. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 12 noiembrie.

Viața

Sfântul Nil „Izvorâtorul de Mir” din Muntele Athos s-a născut în Grecia, într-un sat numit Sfântul-Petru, dioceza Zakoneia. El a fost crescut de unchiul său, ieromonahul Macarie. La vârsta potrivită a fost tuns călugăr, apoi hirotonit ierodiacon și mai târziu ieromonah.

Râvna pentru mai aspre nevoințe monastice i-a călăuzit pe unchi și nepot spre Muntele Athos, unde Macarie și Nil au trăit în ascetism într-un loc numit Sfintele Stânci. După moartea Sf. Macarie, părintele Nil, arzând de zel pentru nevoințele duhovnicești mult mai aspre, s-a retras într-un loc aproape inaccesibil pentru orice ființă vie.

La plecarea sa la Domnul în anul 1651, Sf. Nil a fost învrednicit de curgere bogată de mir vindecător, pentru care creștinii veneau să-l ia din cele mai îndepărtate ținuturi.

Profeția sfântului Nil

Sfântul Nil lăsat în urmă o profeție uimitor de corectă referitoare la care va fi starea Bisericii în mijlocul sec. al XX-lea și la felul cum vor fi oamenii atunci. Printre invențiile pe care le-a profețit sunt telefonul, avionul și submarinul. El a mai atras atenția și asupra faptului că mintea omului va fi întunecată de patimile trupului iar „necinstea și fărădelegea vor prinde putere”. Bărbații nu se vor mai distinge de femei din cauza „lipsei smereniei în îmbrăcăminte și purtarea părului”. Sfântul Nil a plâns pentru păstorii creștini care vor deveni oameni vanitoși iar tradiția și morala Bisericii se vor schimba. Vor rămâne puțini oameni evlavioși și cu frică de Dumnezeu și cei mai mulți se vor abate de la calea cea dreaptă neavând povățuitori.

Surse

• Sinaxar