4 decembrie / 17 decembrie

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Ioan din Damasc (cca. 675 - 4 decembrie, 749), numit și Ioan Damaschinul este unul din Sfinții Părinți sirieni ai Bisericii. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 4 decembrie.

Viața

S-a născut la Damasc (Siria), pe la anul 675, ca fiu al lui Sarjun (Serghie) ibn-Mansur, un înalt dregător la curtea califului musulman Abd-el-Malek din Damasc, unde se stabilise din 661 califatul mahomedan. Serghie mai avea și rolul de reprezentant al creștinilor în fața califului. Pentru educația lui Ioan și a fratelui său adoptiv Cosma cel Tânăr, Serghie a răscumpărat de pe piața robilor pe călugărul Cosma. Acesta era foarte bine pregătit, nu numai în domeniul teologiei, ci și al filozofiei și științelor.

Pe baza educației primite, a studiilor sale și a viețuirii într-un mediu care îi permitea să analizeze atât creștinismul cât și islamismul, Sf. Ioan constată la curtea califului Iezid, încă din anul 723, influența monofiziților, care favorizează o poziție iconoclastă, de respingere a cultului icoanelor. Califul, sub influența lor, îi scrie împăratului bizantin Leon al III-lea Isaurul că, tolerând cinstirea icoanelor în biserică, încălca porunca a doua din Decalog. Ca urmare a acestei intervenții, împăratul Leon publică edictul său împotriva icoanelor din anul 726. La apelul patriarhului Ioan al V-lea al Ierusalimului, Sfântul Ioan redactează trei cuvântări de larg răsunet în sprijinul icoanelor – "Tratate contra celor care atacă sfintele icoane".

Sf. Ioan afirma că Mântuitorul poate fi reprezentat prin icoană, deoarece a luat chip omenesc, iar icoanele îndeplinesc în Biserică patru roluri: educativ – instructiv, estetic – de împodobire a sfintelor lăcașuri, cultic – de însoțire a slujbelor bisericești și haric – de a mijloci harurile Sfintei Treimi către credincioși.

În ciuda acestor luări de poziție, califul Iezid îl stima pe Sf. Ioan, pentru calitățile sale umane și cunoștințele vaste, motiv pentru care l-a invitat să preia funcțiile de la curte ale tatălui său, Serghie.

Totuși, având o înclinare puternică pentru viața ascetică, în jurul anului 732, Sfântul Ioan se retrage împreună cu fratele său în Lavra Sf. Sava de lângă Ierusalim, unde se găsea și o bogată bibliotecă cuprinzând lucrări ale Sfinților Părinți bisericești, dedicându-se trăirii întru Hristos și studierii teologiei creștine. După călugărire a fost hirotonit ieromonah de către patriarhul Ioan al V-lea al Ierusalimului; fratele său a fost hirotonit mai târziu episcop în cetatea Maiuma de lângă Gaza, în Palestina de sud-vest.

Până la adormirea sa întru Domnul, Sfântul Ioan s-a dedicat teologiei ortodoxe, iar prin operele sale polemice a subliniat neajunsurile mahomedanismului, iconoclasmului, nestorianismului, monofizitismului și altor rătăciri. La anul 743 a alcătuit cea mai complexă și sistematică "Expunere a credinței ortodoxe" de până atunci, numită în prescurtare Acrivia, în care condensa într-un mod concis și cursiv rezultatele la care au ajuns Părinții Bisericii, prin precizările lor teologice, confirmate apoi de sinoadele ecumenice.

În lucrarea de morală "Sfintele paralele" pune alături păcatele și virtuțile care le înfruntă. A scris omilii despre Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului, a comentat Epistolele Sf. Pavel. Tot Sfântului Ioan i se datorează și Octoihul, care este în uz până în zilele noastre. A mai realizat și lucrări de ascetică, unele dintre ele găsindu-se în volumul IV al Filocaliei românești.

A adormit întru domnul la anul 749, în Mănăstirea Sfântului Sava.

Este pomenit la data de 4 decembrie.

Scrieri

A. Lucrarea Πηγη γνωσεως (în limba latină: Fons cogitationis), iar în română: Izvorul Cunoștinței, în trei părți:

• Dialectica sau Logica,
• Despre erezii
• Dogmatica.

Alte lucrări dogmatice:

• Despre dreapta credință
• Despre Sfânta Treime
• Epistolă către arhimandritul Iordan, despre imnul Trisaghion
• Introducere elementară în dogme
• Despre cei în credință adormiți
• Expunerea credinței

B. Opere polemice:

• Trei tratate contra celor care atacă sfintele icoane
• Tom ca din partea prea sfințitului Petru, episcopul Damascului, către așa-numitul episcop iacobit al Dareii
• Despre firea compusă, contra acefalilor
• Despre cele două voințe și activități și despre celelalte însușiri naturale ale lui Hristos și, pe scurt, despre cele două firi și o singură ipostază
• Contra ereziei nestoriene
• Dialog contra maniheilor
• Discuția dintre un sarazin și un creștin
• Discuția lui Ioan, ortodoxul, cu un maniheu
• Despre balauri

Sfântului Ioan Damaschin i-au mai fost atribuite un Cuvânt împotriva lui Constantin Copronim, o Epistolă către împăratul Teofil despre Sfintele și cinstitele icoane și un Dialog înfierător împotriva iconoclaștilor despre care Pr. Dumitru Fecioru, traducător al Sf. Ioan Damaschin în română apreciază că, ținând cont de data și contextul compunerii lor, nu aparțineau totuși Sf. Ioan Damaschin.

C. Opere exegetice

• Comentariu la epistolele Sfântului Apostol Pavel, după Sfântul Ioan Hrisostom

D. Opere morale și ascetice

• Sfintele paralele
• Despre sfintele posturi
• Despre cele opt duhuri ale răutății
• Despre virtuțile și viciile sufletești și trupești

E. Opere omiletice

• Cuvânt la Schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Hristos
• Cuvânt la smochinul neroditor și la parabola viei
• Cuvânt la Marea Sâmbătă
• Cuvânt la Nașterea Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria
• Trei cuvântări la Adormirea Maicii Domnului

F. Opere Poetice

I se mai atribuie și traducerea romanului hagiografic Viața lui Varlaam și Ioasaf, o poveste despre încreștinarea indianului Ioasaf, împreună cu toată familia sa, de către anahoretul Varlaam (o versiune "creștinată" a vieții lui Siddartha Gautama Buddha). Romanul a fost tradus ulterior în latină și slavonă și s-a bucurat de o largă circulație în Europa. Versiunea slavonă a legendei a circulat și în Țările Române, unde a fost tradusă în românește (1649) de Udriște Năsturel, influențând chiar și pictura bisericească (vezi bolta mănăstirii Neamț).

Traduceri în limba română:

• Dogmatica sfântului Ioan Damaschin (Iași 1806, București 1943, 1993, 2005 [traducere, introducere și note de Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române] și ediția electronică la Apologeticum)
• Tratat împotriva iconomahilor (Traducere de Dumitru Fecioru), București 1937, reeditat în Ioan Damschin, Trei tratate contra iconoclaștilor, editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998.
• Despre cele două voințe și activități și despre celelalte însușiri naturale ale lui Hristos și, pe scurt, și despre cele două firi și o singură ipostasă, MG, XCV, 127-186, (Traducere de Pr. Dr. Olimp N. Caciulă), București 1938.
• "Cuvânt de suflet folositor", traducere de Pr. Dumitru Stăniloae, în Filocalia, vol. IV, Tipografia arhidiecezană, Sibiu, 1948, pp. 186-197; ed. a II-a Humanitas, București, 2000, ISBN: 973-28-0939-6
• Logica, ed. Aius, 2000 (reproduce ediția din 1826, în traducerea Episcopului Argeșului, Kir Grigorie Râmniceanul).
• Despre Sfânta Treime. Despre Cântarea Trisaghionului, traducere, studiu introductiv și note de Paraschiva Grigoriu, ed. Sophia, București, 2009?.
• Didim cel Orb, Ioan Damaschin, Despre bine și rău. Împotriva maniheilor, traducere de Walther Alexander Prager, ed. Herald, București, 2009, ISBN 978-973-111-111-7.
• Cuvântări la sărbători împărătești și la sfinți, traducere de de Pr. Dr. Gabriel Mândrilă și Laura Mândrilă, editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2010

În antologii:

• Sf. Ioan Damaschin, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Teofilact al Bulgariei, Sf. Grigorie de Nazianz, etc., Sfinții Părinți despre Nașterea și Întruparea Cuvântului, ediție îngrijită de Florin Stuparu, ed. Sophia, București, 2007.
• Sf. Ioan Damaschin, Sf. Proclu al Constantinopolului etc., Cuvântări de laudă la Adormirea Maicii Domnului, trad. de Parascheva Grigoriu, ed. Sophia, București, 2009?

Imnografie

Tropar (glasul al 8-lea):

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri a lui Dumnezeu și al curăției

și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată,

Ioane [Damaschine] înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat.

Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu

să mântuiască sufletele noastre.

Condac (glasul al 4-lea):

Pe scriitorul de cântări și cinstitul grăitor de Dumnezeu,

pe învățătorul Bisericii și dascălul și luptătorul împotriva vrăjmașilor,

pe Ioan să-l lăudăm.

Că luând crucea Domnului, toată înșelăciunea eresurilor a alungat-o,

și ca un cald mijlocitor către Dumnezeu

tuturor cere iertare de greșeli.

Iconografie

Conform Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 163, 192, 237), Sfântul Ioan Damaschin, din ceata Sfinților cuvioși imnografi și dascăli cântăreți (melozi) trebuie zugrăvit ca un ieromonah foarte bătrân, având barba despărțită în două, iar pe cap având un acoperământ ca o glugă [mai este reprezentat și cu un fel de acoperământ alcătuit dintr-un material oriental], purtând în mână scrierea: "Veselește-te, Ierusalime, și prăznuiți toți cei care iubiți Sionul".

Iar când este zugrăvit în tinda Bisericii, în turla de nord, în "unghiuri, adică în pandantivi" când este zugrăvit împreună cu ceilalți sfinți melozi, este reprezentat șezând pe scaun; atunci poartă scrierea: "Pe Cel mai înainte de veci, născut din Tatăl..."

Icoane cu sfântul Ioan Damaschin

Surse

• Credință ortodoxă și viață creștină – Mitropolia Transilvaniei, 1992
• Din învățăturile sfinților părinți – Editura Bizantină
• Wikipedia:Ioan Damaschinul

Bibliografie

• Andrew Louth, Ioan Damaschinul. Tradiție și originalitate în teologia bizantină, traducere de pr. prof. Ioan Ică sn și diac. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2010, ISBN: 973-7859-60-0
• D. Fecioru, Viața Sfântului Ioan Damaschin. Studiu de istorie literară creștină, București, 1935.
• Ioan M. Bota, Patrologia, ediția a II-a, Casa de Editură «Viața Creștină», Cluj-Napoca, 2002, pp. 318-322, ISBN 973-9288-75-8

Sfânta și prealăudata Mare Muceniță Varvara din Heliopolis (sau Barbara)Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face pe 4 decembrie.

Viața

Sfânta Mare Muceniță Varvara a trăit și a pătimit în vremea împăratului păgân Maximian. Tatăl său, pe nume Dioscor, era de neam mare și foarte bogat, însă era păgân. La moartea soției sale, și-a închinat viața creșterii singurei sale fiice.

Sfânta Varvara creștea în frumusețe și înțelepciune. Din pricina frumuseții ei, Dioscor a hotărât să o ascundă de orice ochi străini. A pus atunci să se construiască pentru Varvara un turn înalt în care a închis-o, dându-i mai multe slujnice ca să se îngrijească de ea și nelăsând pe altcineva să o vadă în afara profesorilor ei păgâni. Ziua, ea putea privi dealurile împădurite, râurile repede-curgătoare, luncile înflorite, iar noapte privea la bolta înstelată a cerului. Văzând toate acestea, ea a început să se întrebe și să-și întrebe învățătorii cine era Creatorul acestor frumuseți și a unui Univers alcătuit atât de armonios.

Treptat, s-a convins că idolii neînsuflețiți la care se închina tatăl ei nu puteau fi creatorii lumii pe care o putea zări, căci erau ei înșiși făcuți de mâna omului. În sufletul ei s-a aprins dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeul cel adevărat, iar ea a hotărât să-și închine toată viața acestei căutări, rămânând fecioară.

Faima frumuseții ei s-a răspândit în întreg orașul, și mulți au venit s-o ceară în căsătorie. Dar, în ciuda insistențelor tatălui ei, ea i-a respins pe toți, prevenindu-și tatăl că dacă mai stăruia să o mărite, avea să-și ia singură viața. Auzind acestea, Dioscor a crezut că izolarea în care o ținuse pe fiica lui era cea care o făcuse să respingă pe toată lumea, astfel încât a început să-i îngăduie să iasă din turn și să-și aleagă singură prietenii și cunoștințele. Astfel, Varvara a ajuns să cunoască mai multe tinere fete creștine din cetate și, împrietenindu-se cu ele, acestea au învățat-o despre Creatorul lumii, despre Sfânta Treime și despre Cuvântul lui Dumnezeu. Pronia dumnezeiască a rânduit atunci ca un preot să ajungă în cetatea Heliopolis, venind din Alexandria, deghizat în negustor. După ce a învățat-o tainele credinței creștine, acesta a botezat-o pe Varvara, apoi s-a întors în țara lui. Fecioara, sporind în credință și în râvnă, își petrecea zilele în rugăciuni, în posturi și în cugetarea la Dumnezeu.

În acea vreme, în casa lui Dioscor se zidea, din porunca acestuia, o baie. Acesta le ceruse meșterilor să facă două ferestre la baie, pe partea de sud, însă Varvara, în absența tatălui ei, le-a cerut să facă o a treia fereastră, ca să primească o întreită lumină, după chipul Sfintei Treimi. Pe unul dintre zidurile băii, ea a făcut cu degetul semnul crucii, iar crucea s-a întipărit adânc în marmură, de parcă ar fi fost făcută cu un instrument de fier. Tot astfel, urmele pașilor săi s-au întipărit pe treptele băii. Mai târziu, apa acelei băi a căpătat o mare putere vindecătoare. Sfântul Simeon Metafrastul avea s-o asemuiască cu râul Iordanului și cu scăldătoarea Siloamului pentru numărul mare al minunilor care s-au săvârșit acolo.

Când Dioscor s-a întors acasă, s-a arătat nemulțumit de adăugirea făcută de fiica ei la planurile băii. Atunci fiica lui i-a mărturisit cum a ajuns la cunoașterea lui Dumnezeu în Treime, a puterii mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu și a zădărniciei credinței în idoli. Dioscor, aprinzându-se de mânie, a tras sabia și a vrut s-o lovească, dar fecioara a fugit și s-a ascuns de el în crăpătura unui deal care s-a deschis ca să o primească, închizându-se în fața tatălui ei. Ea s-a ascuns atunci într-o peșteră aflată de cealaltă parte a dealului.

După o lungă căutare zadarnică, Dioscor a întâlnit pe deal doi păstori. Unul din ei i-a arătat atunci locul unde se ascundea fiica sa. Găsind-o, Dioscor, plin de mânie, a bătut-o îngrozitor, apoi a închis-o într-o casă mică și întunecoasă, încuind ușile și astupând ferestrele. A lăsat-o acolo, sub pază, lăsând-o să sufere de foame și de sete. S-a dus apoi și a predat-o prefectului cetății, un om pe nume Marțian, pârând-o că era creștină.

Prefectul a încercat s-o înduplece să se întoarcă la credința idolească, mai întâi cu blândețe, apoi cu amenințări, însă totul a fost zadarnic. Atunci el a poruncit ca fecioara să fie dezbrăcată, un mare chin pentru fecioara al cărei trup nu fusese până atunci văzut de nici un bărbat. A fost bătută cu vine de bou până la sânge, apoi, la porunca prefectului, rănile i-au fost frecate cu zdrențe și cu țesături din păr de animale, ca să-i întețească și mai tare durerile. A fost apoi aruncată în temniță. Sfânta Varvara s-a rugat atunci fierbinte Mirelui ei ceresc ca să poată răbda pe mai departe chinurile. Mântuitorul însuși i s-a arătat atunci acolo, îndemnând-o cu blândețe să rabde mai departe încercările. I-a vindecat atunci toate rănile primite de la păgâni, iar fecioara, aprinsă de dragostea dumnezeiască, mulțumea și dădea slavă lui Dumnezeu.

Așa au găsit-o slujitorii a doua zi, când prefectul a poruncit să fie adusă iarăși înaintea lui fecioara, ca s-o cerceteze iarăși. Dar stăruind Varvara în credința cea în Hristos, Marțian a pus să fie supusă încă la alte munci și mai cumplite. Trupul fecioarei a fost strujit cu piepteni de fier, coastele i-au fost arse cu tăciuni aprinși, a fost bătută peste cap cu ciocanul. Însă ea toate le răbda, rugându-se mereu cu stăruință lui Dumnezeu.

În mulțimea care era de față la chinurile sfintei se afla și o femeie creștină cucernică, pe nume Iuliana, și ea tot din Heliopolis. Ea urmărise de departe chinurile sfintei fecioare și îi văzuse răbdarea și stăruința și rugăciunea fierbinte. Atunci, ridicându-și glasul, a început să strige împotriva chinuitorilor, mărturisind și ea că e creștină; atunci a fost prinsă și pe ea și a fost pusă la chinuri.

Şi sfânta Iuliana a fost atunci supusă la chinuri. Trupul ei a fost și el strujit cu piepteni de fier și bătută. Apoi prefectul a poruncit să li se taie sânii amândurora. Mai apoi, sfânta Iuliana a fost aruncată în temniță, iar Marțian a poruncit ca sfânta Varvara să fie purtată goală pe străzile orașului, spre batjocura trecătorilor. Dar rugându-se ea fierbinte Mântuitorului tuturor să nu îndure această rușine, Domnul a acoperit-o cu o haină de lumină, ca să nu poată vedea ochii păgânilor goliciunea ei, iar slujitorii au adus-o înapoi la prefect. Sfânta Iuliana a îndurat și ea această ocară. Văzând însă că sfintele nu vroiau nicidecum să se depărteze de la dragostea lui Hristos, a poruncit să li se taie capul. Sfintele Varvara și Iuliana au primit cu bucurie osânda, încredințându-se Mirelui Hristos și au primit astfel cununa muceniciei. Însuși Dioscor a fost cel care i-a tăiat capul Sfintei Varvara. Dar mânia lui Dumnezeu s-a pornit asupra chinuitorilor și la scurtă vreme atât Marțian cât și Dioscor au murit, fiind loviți de trăsnet, astfel încât nici cenușa lor nu s-a mai găsit.

Văzând mucenicia sfintelor, un bărbat creștin dreptcredincios pe nume Galentian a luat trupurile sfintelor mucenițe, le-a dus în cetate și le-a îngropat cu toată cinstea cuvenită. Pe locul îngropării cinstitelor lor moaște a zidit o biserică, în care s-au făcut multe vindecări, pentru rugăciunile cinstitelor mucenițe.

Sfintele Moaște

În secolul al VI-lea, moaștele Sfintei Marii Mucenițe Varvara au fost mutate la Constantinopol. Şase sute de ani mai târziu, ele au fost aduse la Kiev de Varvara, fiica împăratului bizantin Alexie Comnenul, care s-a măritat cu prințul rus Mihail Iziaslavici. Ele se află și acum în catedrala Sf. Vladimir din Kiev, unde se slujește acatistul Sfintei în fiecare zi de marți. Fragmente din moaștele Sfintei Varvara se mai găsesc și în Grecia și Egipt. În luna mai 2011, fragmente din moaștele Sfintei au fost aduse din Grecia spre închinare credincioșilor din Episcopia Râmnicului.

Mulți credincioși creștini cântă zilnic troparul Sfintei Varvara, amintindu-și făgăduința pe care i-a făcut-o Domnul muceniței că toți cei care o vor cinsti vor fi păziți de moarte năpraznică și nu vor părăsi viața aceasta fără să fi primit Sfintele Taine. Sfânta Muceniță Varvara este cunoscută și ca ocrotitoarea minerilor. Cultul ei s-a răspândit foarte mult atât printre creștinii răsăriteni cât și printre cei din Apus.

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Pe Sfânta Varvara să o cinstim, că a sfărâmat cursele vrăjmașului și ca o vrăbioară s-a izbăvit din ele, cu ajutorul armei crucii, preacinstita.

Condac, glasul al 4-lea

Lui Hristos Celui în Treime cu evlavie lăudat urmându-i tu, purtătoare de biruință, ai nimicit templele idolilor; și luptând în mijlocul locului de pătimire, Varvara, nu te-ai temut de amenințările tiranilor, ceea ce ai avut îndrăznire bărbătească, cu glas mare cântând pururea: „Cinstesc Treimea, Dumnezeirea cea una!”

Icos

Pe ceea ce s-a făcut mireasă lui Hristos prin mucenicie, pe Varvara adunându-ne, să o cinstim după vrednicie; că prin rugăciunile ei de pierderea cea de suflet stricătoare izbăvindu-ne și de ciumă, și de cutremur, și de surpare, viața în pace să o petrecem, învrednicindu-ne cu toți sfinții, cei ce din veac bine au plăcut lui Dumnezeu, a umbla întru lumină, și a cânta cu vrednicie: Minunate ai făcut, Mântuitorule, milele Tale tuturor credincioșilor celor ce cu credință mărturisesc Treimea și cinstesc Dumnezeirea una.

Alt Condac al sfintei, glasul al 6-lea

Darul minunilor luând, dai vindecări celor în nevoi, și izbăveşti pre tot omul de boala ciumii. Pentru aceasta în Biserica ta intrând, cântăm pomenirea ta, strigând: Mântuește pre robii tăi de boala ciumii, fecioară muceniță Varvaro, cu rugăciunile tale cele către Domnul.

Alt Icos al sfintei

Având vindecare casa purtătoarei de nevoințe, veniți să mergem întru aceasta cu osârdie, iubitorilor de mucenici, ca să luăm toți Darul tămăduirilor, izbăvindu-ne de toată boala ciumii, și de scârbă. Și vindecându-ne în sfârșit să așteptăm, ca să vedem nașterea tinerei, patria și creşterea, și cum din părinte rău credincios, a ieșit odrasla sfântă, prea frumoasa mireasă a lui Dumnezeu. Prin carele și fecioria a păzit-o ca o zestre însuși Mirelui. Acesteia să strigăm: Fecioară muceniță Varvaro, acopere-ne pre noi cu rugăciunile tale cele către Domnul.

Note

1. ↑ Heliopolis este un binecunoscut oraș din vechea Sirie cunoscut astăzi sub numele de Baalbek. În 1924, a devenit parte a statului Liban și a primit numele actual de Baalbek. La Baalbek se găsesc ruinele a unora din cele mai impunătoare temple păgâne din lumea greco-romană.

Surse

OrthodoxWiki:Barbara of Heliopolis, după informațiile de pe website-ul OCA, de aici.

A se vedea și

• Iuliana din Nicomidia (4 decembrie și 21 decembrie)

Legături externe

• Sinaxar 4 decembrie
• Viața și pătimirea Sfintei Marii Mucenițe Varvara, în Viețile Sfinților, 4 decembrie
• Acatistul Sfintei Mucenițe Varvara
• Rugăciuni către Sfânta Varvara
• ru:Icoane ale Sf. Varvara

Numeroși sfinți ai Bisericii au supranumele de făcător de minuni sau taumaturg, mai rar purtător de semne, pentru faptul că sunt recunoscuți în mod special pentru faptul că au făcut și fac minuni, încă din timpul vieții, și chiar după moarte.

Și unii sfinți mai noi au această reputație, precum Sfântul Nectarie din Eghina, Taumaturgul.

Minunile și vindecările pe care le fac ei sunt desigur atribuite lui Dumnezeu, sfinții fiind mijlocitorii acestui dar al lui Dumnezeu.

Spunem, de asemenea, despre unele icoane și moaște că sunt făcătoare de minuni.

Sfinți făcători de minuni

Câțiva din sfinții care poartă supranumele sau apelativul „făcător de minuni” sunt:

• Sfântul ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei
• Sfântul mare mucenic Mina
• Cuviosul Tit, făcătorul de minuni
• Sf. ierarh Spiridon al Trimitundei
• Sfinții Cosma și Damian (Roma)
• Sfinții Cosma și Damian (Asia Mică)
• Sfinții Chir și Ioan
• Sf. mare mucenic Pantelimon

A se vedea și

• Sfinți
• Titlurile sfinților
• Minunea în Biblie