12 decembrie / 25 decembrie

Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni, s-a născut pe la anul 270, în Askia, Cipru, și a prins zilele împăratului Constantin cel Mare, trăind până pe la jumătatea secolului al IV-lea. Numele său vine de la cuvântul σπυρις, care în limba greacă înseamnă „coșuleț”. A fost episcop al Trimitundei, în această calitate numărându-se printre sfinții părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 12 decembrie.

Viața

În tinerețe, Sf. Spiridon a fost păstor de oi. A avut o soție, care i-a murit însă de timpuriu. Acest trist eveniment l-a făcut să îmbrace schima monahală, devenind ulterior și păstor de suflete, ca episcop al Trimitundei, fără a abandona, însă, nici oile necuvântătoare, pe care a continuat să le ducă la păscut.

Persecuții și mărturii ale credinței ortodoxe

În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor ordonate de împăratul Maximian în anul 295 d.Hr., sfântul Spiridon a fost arestat și exilat. În anul 325, a participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, unde a uimit pe mulți cu simplitatea cu care a explicat credința ortodoxă. Fără prea multă carte, sfântul a reușit să convertească un mare filozof al vremii de la arianism la Ortodoxie, uimind pe toți cei prezenți la Sinodul de la Niceea. El a explicat unitatea și diversitatea Sfintei Treimi ținând în mână o cărămidă și spunând simplu că este formată din trei elemente esențiale, și anume foc, pământ și apă. În timp ce vorbea, s-a aprins focul în partea de sus a cărămizii și a început să curgă apa din partea de jos. Tot acolo, la Niceea, l-a cunoscut pe Sf. Ierarh Nicolae; între cei doi ierarhi s-a format o prietenie trainică.

Din minunile Sfântului Spiridon

Viețile Sfinților abundă în istorisiri despre minunile sale, el făcând parte dintre Sfinții taumaturgi:

• În vreme de secetă a adus pe pământ ploaie; și iarăși, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură.
• A pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care țineau grâul.
• A prefăcut șarpele în aur și, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăși aurul în șarpe.
• A oprit curgerile râurilor.
• A dat la iveală gândurile păcătoase ale unei desfrânate, care îndrăznise să se apropie de el și a făcut-o să-și mărturisească păcatul.
• A astupat, prin puterea Sfântului Duh, gura celor ce se semețeau cu știința lor, la Sinodul de la Niceea.
• O femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredințase spre păstrare fiicei lui; sfântul a întrebat pe fiica lui, moartă mai demult, unde a pus banii; și aflând de la ea unde erau ascunși, i-a dat stăpânei lor.
• L-a vindecat pe împăratul Constanțiu de boala de care suferea.
• A dat din nou viață copilului unei femei.
• A mustrat pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o plătească și a făcut să fugă capra în ocol de la cel ce o trăgea cu sila; iar după ce a numărat și prețul ei, capra a stat cu cele cumpărate.
• A vindecat muțenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arșițe, iar el, pentru mărire deșartă, lungise rugăciunea și din pricina asta amuțise îndată.

Aparent ilogice și de necrezut, aceste minuni (doar câteva sunt citate mai sus) trebuie interpretate într-o cheie mai subtilă, dată de apropierea care s-a făcut între numele său și cuvântul latinesc spiritus. Majoritatea acestor minuni (exceptând-o pe cea de la Niceea) vorbesc de la sine despre puterea discernământului, despre dreapta socoteală și despre cumpătare. În privința minunii de la Niceea, când, luând în mână celebra lui cărămidă, a scos în evidență cele trei elemente care o compun (pământul, apa și focul), această minune era destinată înțelegerii consubstanțialității celor Trei Persoane Treimice - Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Plecarea la Domnul și Sfintele Moaște

Sf. Spiridon și-a trăit mare parte din viață în Cipru, unde s-a și săvârșit în anul 348 d.Hr. fiind îngropat în Biserica Sfinților Apostoli din Trimitunda.

Când sarazinii au cotropit insula, ciprioții au deschis mormântul sfântului pentru a muta sfintele moaște la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul sfântului era întreg iar din mormânt venea un miros de busuioc, semn al sfinției vieții sale. Când a căzut Constantinopolul în 1453, sfintele moaște au fost mutate în Serbia, după care un Părinte din Insula Corfu, Georgios Kalohairetis, l-a adus în insula din Grecia, unde este și acum înmormântat.

Până în ziua de azi, sfintele moaște întregi ale Sf. Spiridon din altarul din Corfu continuă să lucreze cu puterea lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinții Lui. El este cunoscut ca „sfântul călător” deoarece papucii de mătase de pe tălpile sale se uzează în fiecare an și sunt înlocuiți la praznicul său. Sf. Spiridon este cinstit de biserică în ziua de 12 decembrie. Minunea pe care a făcut-o în Corfu împotriva invaziei turce din 1716 este comemorată în 11 august.

În prezent, sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Spiridon se află într-o biserică din insula Corfu aflată de 100 de metri de Mitropolie, unde se găsesc moaștele Sfintei Împărătese Teodora a II-a (prăznuită la 11 februarie):

Spre deosebire de celelalte sfinte moaște, cele ale Sfântului Spiridon dispar frecvent din raclă, venind la cei care îi cer ajutorul cu credință și cu lacrimi, și face nenumărate minuni. De aceea, multe spitale îi poartă numele și au în incinta lor o Biserică cu hramul Sfântului Spiridon. Sfântul Spiridon vine cu sfântul său trup la cei bolnavi, care îi cer ajutorul și îi vindecă.

Ca dovezi ale plecării Sfântului Spiridon din raclă se relatează următoarele:

- clericii și credincioșii văd că, pentru o perioadă scurtă de timp, lipsește trupul său din raclă; - când Sfântul revine în raclă, trupul său este cald și prăfuit; - în fiecare an îi sunt schimbate încălțările, care sunt uzate și impregnate cu praf și iarbă; este și motivul principal pentru care Sfântul Spiridon este ales patron al cizmarilor; - în timpul procesiunilor religioase, Sfântul Spiridon este purtat în raclă stând în picioare; - în Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, de peste 1600 de ani, credincioșii cântă (icosul al 6-lea):

Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător;

Bucură-te, al cărui trup săvârșește astăzi minuni;

Bucură-te, că încălțămintele tale slujesc drept dovadă.

Când insula Corfu a aparținut venețienilor (catolici), aceștia l-au cinstit pe Sfântul Spiridon cu evlavie, pentru ajutorul dobândit de la el.

Într-o zi i-au schimbat hainele arhierești cu un veșmânt cusut cu fire de aur. Sfântului Spiridon nu i-au plăcut însă straiele aurite, pe care a doua zi venețienii le-au găsit lângă sfânta raclă, iar Sfântul Spiridon era din nou îmbrăcat în straiele sale arhierești smerite.

La Ierusalim există o Biserică cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon. Într-o zi, când preotul a intrat în Biserică, l-a văzut pe Sfântul Spiridon uitându-se pe fereastră. După ce Sfântul Spiridon a plecat, a rămas impregnat pe geamul ferestrei chipul său. Această minune se poate vedea și astăzi.

Sfântului Spiridon i se fac slujbe și ceremonii, cu scoaterea sfintelor sale moaște, în următoarele zile:

- în sâmbăta lui Lazăr, zi în care i-a scăpat de foamete pe locuitorii din Corfu, prin aducerea de vapoare cu grâu;

- în duminica Floriilor, pentru vindecarea celor bolnavi;

- în ziua de 11 august, când i-a alungat pe turcii care voiau să cucerească orașul;

- în prima duminică din luna noiembrie, când îi vindecă pe suferinzii de boli grele.

(Întâmplările sunt povestite de Părintele Cleopa Paraschiv de la Mănăstirea Rarău după pelerinajul său în Grecia, în volumul: Pelerin în Sfântul Munte Athos. Sfânta Mănăstire Vatopedi, Editura Panaghia).

Imnografie

Caracterul său este surprins rezumativ de una din cântările sărbătorii, care zice așa:

Hristos te-a ales păstor, preacuvioase, din pântecele maicii tale, blând, sfințit și curat, propovăduitor al sfintelor dogme și vas preacinstit al darurilor Duhului, de Dumnezeu purtătorule.

De dragostea lui Hristos fiind rănit, preasfințite, mintea înălțându-ți-se de lumina vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea lucrătoare, prin adânca-ți cugetare la cele înalte, insuflate de Dumnezeu, și jertfelnic dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toți dumnezeiască iertare.

Împovărați de multe ispite și în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne astăzi, mare nădejde punem în tine, ierarhe, ajutorul celor fără de nădejde, mângâierea celor necăjiți, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre și împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acatist, condacul al 3-lea).

Tropar (glas 1)

Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat tu sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Condac, glasul al 2-lea:

Cu dragostea lui Hristos fiind rănit prea sfințite, mintea înălțându-ți cu raza Duhului, cu privirea la cele de sus cea lucrătoare, lucrare ai aflat de Dumnezeu primite; jertfelnic dumnezeiesc făcându-te, cere tuturor dumnezeiasca iertare.

Icos:

Pe Ierarhul Domnului cel din pântece sfințit, să-l lăudăm acum, pe Spiridon cel ce a luat tablele Darului dumnezeieștii slave, și care este mare întru minuni și la toți folositor cald, și însuși văzător de dumnezeiască strălucire. Ca pe un folositor al săracilor, și ca pe un îndreptător al sufletelor păcătoșilor. Că acesta jertfind în altarul lui Hristos, Ierarh credincios s-a arătat, tuturor cerând dumnezeiască iertare.

Iconografie

Conform Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 218; minunile pp. 175-176, Sfântul Spiridon urmează a fi reprezentat ca „bătrân, cu barba lungă [înțepoșată], despicată [puțin] în două, purtând scufie, zice: «Încă aducem Ție această slujbă cuvântătoare și fără de sânge, și cerem și ne rugăm...»” (p. 151, mai ales când e reprezentat în ceata Sfinților ierarhi).

Mai este reprezentat în icoana Primului Sinod de la Niceea din anul 325, împreună cu mulți alți ierarhi acolo de față. În mijlocul adunării este zugrăvit un filosof care privește uimit, în timp ce Sfântul Spiridon, întinzând o mână spre acesta, strânge în cealaltă mână o cărămidă din care ies foc (în sus) și apă (care curge jos), ilustrând astfel dogma Sfintei Treimi, anume cum este posibil ca Trei să fie Una (p. 218).

Dionisie mai dă indicații și pentru ilustrarea a altor nouă episoade din viața și minunile Sfântului Spiridon (pp. 175-176 în ediția românească).

Legături externe

• (ro) http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie12.htm - sinaxarul sfântului Spiridon
• (en) http://www.roca.org/OA/95/95h.htm
• (en) http://www.terrakerkyra.gr/history/en/pisti/
• (en) Saint Spyridon (Wikipedia)
• Icoane: [1], [2]

Numeroși sfinți ai Bisericii au supranumele de făcător de minuni sau taumaturg, mai rar purtător de semne, pentru faptul că sunt recunoscuți în mod special pentru faptul că au făcut și fac minuni, încă din timpul vieții, și chiar după moarte.

Și unii sfinți mai noi au această reputație, precum Sfântul Nectarie din Eghina, Taumaturgul.

Minunile și vindecările pe care le fac ei sunt desigur atribuite lui Dumnezeu, sfinții fiind mijlocitorii acestui dar al lui Dumnezeu.

Spunem, de asemenea, despre unele icoane și moaște că sunt făcătoare de minuni.

Sfinți făcători de minuni

Câțiva din sfinții care poartă supranumele sau apelativul „făcător de minuni” sunt:

• Sfântul ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei
• Sfântul mare mucenic Mina
• Cuviosul Tit, făcătorul de minuni
• Sf. ierarh Spiridon al Trimitundei
• Sfinții Cosma și Damian (Roma)
• Sfinții Cosma și Damian (Asia Mică)
• Sfinții Chir și Ioan
• Sf. mare mucenic Pantelimon

A se vedea și

• Sfinți
• Titlurile sfinților
• Minunea în Biblie

Sfântul sfințit mucenic Alexandru al Ierusalimului a trăit la sfârșitul secolului al doilea și începutul secolului al treilea. Episcop și mucenic, sfântul Alexandru a murit pe vremea persecuțiilor împăratului Deciu (249-251), la jumătatea secolului al III-lea. Este pomenit în Biserica Ortodoxă pe 16 mai și pe 12 decembrie ca ieromartir.

Viața

Născut în Capadocia în jurul anului, sfântul nostru Părinte Alexandru a urmat cursurile de la Școala catehetică din Alexandria, unde a fost discipolul marelui învățător și scriitor al Bisericii, Clement al Alexandriei, pe care îl numește „învățătorul și binefăcătorul meu” într-o scrisoare către Origen citată de Eusebiu de Cezareea Hristos, în ciuda întemnițărilor succesive în timpul persecuției lui Septimius Severus (202). Numit episcop (după unii a fost primul episcop de Flavia, în Capadocia, după alții episcop al Cezareei Capadocieipelerinaj la Ierusalim. În urma unei revelații divine, creștinii cei mai zeloși din Cetatea Sfântă l-au constrâns să rămână printre ei pentru a-l sprijini pe episcopul lor, Sfântul Narcis (prăznuit la 7 august), care devenise prea bătrân. La moartea acestuia (212), Alexandru a rămas singur arhiepiscop al Ierusalimului și a jucat timp de mulți ani un rol important în menținerea păcii între Biserici și în întărirea credinței.

În decursul acestor ani, Alexandru a înființat la Ierusalim prima bibliotecă creștină și a deschis o școală catehetică unde au predat ilustri învățători ai vremii.

Alexandru i-a dat permisiunea lui Origen să predice în biserică, deși acesta din urmă era pe atunci doar un mirean. În urma acestei îngăduințe, Alexandru, nevoit fiind să-și justifice decizia, a afirmat că astfel de permisiuni au mai avut loc și-n alte părți și că lui Origen însuși i-a fost acordată această permisiune, deși pe atunci era foarte tânăr. Se spune că Alexandru și Origen au studiat împreună la Şcoala catehetică din Alexandria. Alexandru l-a hirotonit pe Origen preot în anul 230.

Când Decius (250) a declanșat persecuția sălbatică împotriva creștinilor, Alexandru a fost arestat și dus în lanțuri la Cezareea Palestinei. Neclintit, în ciuda chinuirilor, a fost aruncat pradă fiarelor sălbatice. Atunci a strigat: „Doamne, dacă dorești să mor acum, fie voia Ta!” Fiarele s-au oprit brusc și au venit să-i lingă picioarele. Viața lui menționează că a suferit multe torturi cărora însă a supraviețuit. Sfântul episcop a fost apoi aruncat în închisoare și și-a sfârșit zilele istovit de pe urma suferințelor, în anul 251.

Despre întemnițarea sa s-a spus că: “Slava cărunteților sale împreună cu marea sa sfințenie, i-au împletit o dublă cunună în prizonierat”.

Scrieri

Episcopul și istoricul Eusebiu de Cezareea (275–339) cunoștea mai multe din scrisorile trimise de Alexandru antinoiților (populație creștină din Egipt) și citează din una din eleTeoctist al Cezareei lui Demetrius al Alexandriei.

Note

1. ↑ Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, VI. 14, 9.
2. ↑ Cf. Sinaxar..., P. Macarie Simonopetritul
3. ↑ Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, VI. 11: 1. But as on account of his great age Narcissus was no longer able to perform his official duties, the Providence of God called to the office with him, by a revelation given him in a night vision, the above-mentioned Alexander, who was then bishop of another parish. 2. Thereupon, as by Divine direction, he journeyed from the land of Cappadocia, where he first held the episcopate, to Jerusalem, in consequence of a vow and for the sake of information in regard to its places. They received him there with great cordiality, and would not permit him to return, because of another revelation seen by them at night, which uttered the clearest message to the most zealous among them. For it made known that if they would go outside the gates, they would receive the bishop foreordained for them by God. And having done this, with the unanimous consent of the bishops of the neighboring churches, they constrained him to remain. 3. Alexander, himself, in private letters to the Antinoites, which are still preserved among us, mentions the joint episcopate of Narcissus and himself, writing in these words at the end of the epistle: 4. "Narcissus salutes you, who held the episcopate here before me, and is now associated with me in prayers, being one hundred and sixteen years of age; and he exhorts you, as I do, to be of one mind." These things took place in this manner. But, on the death of Serapion, Asclepiades, who had been himself distinguished among the confessors during the persecution, succeeded to the episcopate of the church at Antioch. Alexander alludes to his appointment, writing thus to the church at Antioch: 5. "Alexander, a servant and prisoner of Jesus Christ, to the blessed church of Antioch, greeting in the Lord. The Lord has made my bonds during the time of my imprisonment light and easy, since I learned that, by the Divine Providence, Asclepiades, who in regard to the true faith is eminently qualified, has undertaken the bishopric of your holy church at Antioch." 6. He indicates that he sent this epistle by Clement, writing toward its close as follows: "My honored brethren, I have sent this letter to you by Clement, the blessed presbyter, a man virtuous and approved, whom you yourselves also know and will recognize. Being here, in the providence and oversight of the Master, he has strengthened and built up the Church of the Lord." (sursă: http://www.newadvent.org/fathers/250106.htm).
4. ↑ Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, VI. 11.
5. ↑ Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, VI. 14 : 8. Again the above-mentioned Alexander, in a certain letter to Origen, refers to Clement, and at the same time to Pantænus, as being among his familiar acquaintances. He writes as follows: For this, as you know, was the will of God, that the ancestral friendship existing between us should remain unshaken; nay, rather should be warmer and stronger. 9. For we know well those blessed fathers who have trodden the way before us, with whom we shall soon be; Pantænus, the truly blessed man and master, and the holy Clement, my master and benefactor, and if there is any other like them, through whom I became acquainted with you, the best in everything, my master and brother. 10. So much for these matters. But Adamantius, — for this also was a name of Origen—when Zephyrinus was bishop of Rome, visited Rome, "desiring," as he himself somewhere says, "to see the most ancient church of Rome." 11. After a short stay there he returned to Alexandria. And he performed the duties of catechetical instruction there with great zeal; Demetrius, who was bishop there at that time, urging and even entreating him to work diligently for the benefit of the brethren. (sursă: http://www.newadvent.org/fathers/250106.htm)
6. ↑ Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, VI. 19.

Surse

• https://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie12.htm
• Sinaxarul Păr. Macarie dela Simonos Petras
• Wikipedia: Alexander of Jerusalem
• St. Alexander, the Archbishop of Jerusalem on May 16.
• Hieromartyr Alexander the Bishop of Jerusalem
• St Alexander the Archbishop of Jerusalem

Legături externe

• Alexander of Jerusalem, St., bishop of Jerusalem, martyr.

Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit (n. 439 - d. 532) a fost un monah din Palestina care, conform tradiției, a alcătuit primul tipic (regulă) monahală de organizare a slujbelor bisericești de peste an, așa-numitul „Tipic de la Ierusalim”. A fost un reorganizator important al monahismului prin modelul mănăstirii sale, situată nu departe de Ierusalim. S-a opus cu fermitate mișcărilor eretice monofizită și origenistă. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe data de 5 decembrie.

Viața

Sf. Sava cel Sfințit s-a născut în Mutalaska, de lângă Cezareea Capadociei (Turcia de azi) din părinți creștini, Ioan și Sofia, în anul 439. Tatăl său era comandant în armată. Călătorind spre Alexandria (Egipt) pentru chestiuni militare, și-a luat cu el soția, lăsându-l însă pe copil, în vârsta de 5 ani, în grija unui unchi. Când a împlinit opt ani, a intrat la mănăstirea sfântului Flavian din apropiere. Fiind isteț, a învățat repede să citească și a devenit foarte bun cunoscător al Sfintei Scripturi. Înapoindu-se din călătorie, părinții săi l-au rugat să se întoarcă în lume și să se căsătorească, însă aceasta a fost în zadar.

Ajungând la vârsta de șaptesprezece ani, a fost tuns călugăr și era atât de râvnitor la post și rugăciune încât a primit darul facerii de minuni.

În anul 456, după ce petrecuse zece ani la mănăstirea Sf. Flavian, a călătorit până la Ierusalim, iar de acolo la mănăstirea Sf. Eftimie cel Mare ( pomenit la 20 ianuarie). Dar Sf. Eftimie l-a trimis pe Sf. Sava la avva Teoctist, starețul unei mănăstiri din apropiere care urma o regulă cenobitică strictă. Sf. Sava a trăit în ascultare în această mănăstire până ce a ajuns la vârsta de treizeci de ani.

După moartea avvei Teoctist, urmașul acestuia i-a dat binecuvântarea Sf. Sava să se retragă într-o peșteră. Sâmbăta, el își părăsea sihăstria și se întorcea la mănăstire, unde lua parte la slujbele dumnezeiești și mânca împreună cu frații. După o vreme, a primit încuviințarea să nu-și mai părăsească deloc sihăstria. S-a nevoit în acea peșteră vreme de cinci ani.

Sf. Eftimie călăuzea cu grijă viața tânărului monah; observând maturitatea duhovnicească la care acesta ajunsese, a început să îl ia cu sine în pustia Ruba. Au plecat în ziua de 14 ianuarie și au rămas acolo până în Duminica Floriilor. Sfântul Eftimie îl numea pe Sf. Sava „copil bătrân” și îl încuraja în înaintarea sa în virtuțile monahale.

Când Sf. Eftimie a adormit întru Domnul (+473), Sf. Sava s-a retras din lavra acestuia și s-a așezat într-o peșteră din apropierea mănăstirii sfântului Gherasim de la Iordan (4 martie). În anul 478, s-a mutat din nou, așezându-se într-o peșteră de pe vârfurile Cheilor Kedronului, la sud-est de Ierusalim. Sihăstria sa a pus bazele unei mari mănăstiri care a primit numele său (Lavra Mar Saba - Lavra Sfântului Sava) și care este cunoscută în sursele mai vechi drept Marea Lavră. După câțiva ani, în jurul Sf. Sava au început să se adune ucenici care își doreau să urmeze viața monahală. Pe când mergea odată Sf. Sava, i s-a arătat un stâlp de foc, iar în locul acela a găsit o peșteră largă având forma unei biserici.

În anul 491, Patriarhul Salustiu al Ierusalimului l-a hirotonit preot. În anul 494, patriarhul l-a numit pe Sf. Sava arhimandrit cu autoritate peste toate mănăstirile din Palestina.

În anul 500 Sfântul Sava merge la Schitopolis (sub episcopatul lui Cosma de Schitopolis), unde stă până în anul 507 (Viața Sfântului Sava, c. 33). Aici ucenicii săi vor întemeia o mănăstirea. În următoarele sale vizite la Schitopolis, din 518 și 531, Sfântul Sava găsește în cetatea și împrejurimile Schitopolisului o viață monahală bine înrădăcinată, precum și o mănăstire organizată pe lângă casa episcopului.

Sf. Sava a întemeiat mai multe alte mănăstiri.

Multe minuni s-au înfăptuit prin rugăciunile Sf. Sava. La Marea Lavră, a făcut să izvorască un izvor de apă; într-o vreme de mare secetă, a venit o ploaie îndestulătoare; a vindecat bolnavi și îndrăciți.

Sf. Sava a alcătuit și prima regulă monastică a slujbelor dumnezeiești de peste an, așa-numitul „Tipic de la Ierusalim” care a fost acceptat de mănăstirile din întreaga Palestina.

Sf. Sava a luptat pentru dreapta credință și împotriva mișcărilor monofizită și origenistă din acea vreme. S-a adresat el însuși împăraților romani din Constantinopol (în 511 lui Anastasie I, iar în 531 lui Iustinian cel Mare), căutând să-i convingă să se opună acestor mișcări eretice.

Sf. Sava cel Sfințit a adormit întru Domnul la mănăstirea sa pe 5 decembrie 532 și a fost îngropat într-o curte aflată între cele două biserici vechi ale Lavrei Sf. Sava. Moaștele sale au fost luat în secolul al XII-lea și duse în Italia de către cruciați, dar Papa Paul al VI-lea le-a înapoiat mănăstirii în anul 1965, într-un gest de bunăvoință față de ortodocși.

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Sava, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 8-lea:

Ca cel ce din pruncie te-ai adus lui Dumnezeu jertfă fără de prihană, prin faptă bună, fericite Sava, săditor al cucerniciei te-ai arătat. Pentru aceasta ai fost podoaba cuvioșilor și cetățean vrednic de laudă al pustiului. Drept aceea strigăm către tine: Bucură-te, Părinte, de trei ori fericite!

Icos:

O ! mai marele părinților, și podoaba cuvioșilor, îndrăzneala pustnicilor către Hristos, cetățeanul pustiei, și săditorul; cum voi lăudă viața ta, Cuvioase? Că strălucești marginilor ca soarele. Pentru aceasta strig către tine acestea: Bucură-te Cuvioase lauda Capadochilor! Bucură-te cinstita podoaba lumii! Bucură-te odrasla pustiei cea prea frumoasă! Bucură-te dumnezeiască desfătarea părinților! Bucurăte că în ceruri cu îngerii locuești! Bucură-te că cele de pe pământ din Cer le îndreptezi! Bucură-te îndreptarea călugărilor și canonul! Bucură-te mijlocitorul celor leneși către Dumnezeu! Bucurate izvorul minunilor cel de Dumnezeu izvorât! Bucură-te cuviosul organ al Duhului! Bucură-te prin carele s-a împodobit răsăritul! Bucură-te prin carele cele despre apus strălucesc! Bucură-te Savo de trei ori fericite.

A se vedea și

• Lavra Sf. Sava cel Sfințit

Referințe

• John Patrich. Chapels and Hermitages of St. Sabas’ Monastery, Yoram Tsafrir, ed., Ancient Churches Revealed, Jerusalem: Israel Exploration Society, 1993. ISBN 965-221-016-1
• Joseph Patrich. The Sabaite Heritage in the Orthodox Church from the Fifth Century to the Present. Peeters Publishers, 2001. 463 pp. ISBN 9789042909762

Surse

en:Sabbas the Sanctified, după:

• en: www.oca.org - Lives of Saints, December 5.
• en: Icon of Saba the Sanctified
• en: Icon of Savas the Sanctified

Legături externe

• en: Wikipedia: Sabbas the Sanctified
• en: Catholic Encyclopedia: St. Sabbas

Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul. Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului.

Viața Sf. Ioan Botezătorul

Nașterea

Nașterea Sfântului Ioan a fost ea însăși o minune. Părinții Sfântului Ioan, preotul și proorocul Zaharia și Elisabeta, din neamul lui Aaron, au ajuns la bătrânețe fără să aibă copii, lucru rușinos în rândul poporului evreu în acea vreme (Luca 1,25). Un înger pe nume Gavriil îl anunță pe Zaharia că rugăciunea sa a fost ascultată și că nevasta sa, Elisabeta îi va naște un fiu căruia îi va pune numele de Ioan. Zaharia însă nu a crezut aceste vorbe (Luca 1,20), invocând faptul că și el și nevasta sa erau bătrâni (Luca 1,18). Drept pedeapsă pentru necredința lui, Zaharia a rămas mut până când s-a săvârșit ceremonia tăierii-împrejur, cu punerea numelui pruncului.

Elisabeta era mătușă sau verișoară a Maicii Domnului. Și ei i s-a vestit în chip minunat că avea să nască un copil și a primit vestea cu bucurie, însă a ascuns-o vreme de cinci luni (Luca 1,24).

Pruncul pe care îl purta s-a arătat a fi profet încă din pântecele maicii lui. După Bunavestire, Fecioara Maria, purtându-L în pântece pe Mântuitorul Iisus Hristos, a vizitat-o pe Elisabeta. Când cele două femei s-au întâlnit, Ioan a săltat de bucurie în pântecele maicii lui, iar mama lui s-a umplut și ea de Duhul Sfânt și a binecuvântat-o pe Maica Domnului și pe Prunc (Luca, cap. 1).

În ziua a opta, când avea loc ceremonia tăierii împrejur, participanții vroiau să îi pună numele de Zaharia, după numele tatălui său. Elisabeta se opune, spunând că numele noului născut avea să fie Ioan. Cei de față au insistat, spunându-i Elisabetei că nimeni dintre rudele ei nu purta acest nume și l-au întreabă și pe Zaharia care era numele pe care dorea să îl dea pruncului. Acesta a scris pe o tăbliță același nume, Ioan, pentru că acesta era numele pe care i-l spusese mai înainte îngerul Gavriil. Toți s-au minunat, pentru că cei doi soți nu se înțeleseseră de mai înainte unul cu altul asupra numelui pruncului. Din acel moment Zaharia și-a recăpătat darul vorbirii și la rândul său a început să profețească despre fiul său ca înaintemergător al lui Mesia (Luca 1,59-79).

Când, după nașterea Domnului Iisus, regele Irod cel Mare a poruncit uciderea pruncilor de până la doi ani, Sf. Elisabeta și pruncul ei s-au refugiat, potrivit Protoevangheliei lui Iacov (cap. XXII-XXIII), pe dealurile din jurul Ierusalimului. Urmăriți cu insistență de soldați, întrucât se știa despre nașterea miraculoasă a lui Ioan, Elisabeta s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o apere, iar pământul s-a deschis și i-a adăpostit, mamă și prunc, până la trecerea primejdiei. Zaharia a fost însă ucis, chiar în Templul din Ierusalim, de către ostașii trimiși de Irod (Matei 23,35).

Pustnicia

Când a ajuns aproape de vârsta adultă, Ioan s-a retras în pustiu, ducând o viață aspră, de post și rugăciune. Purta o haină aspră, din păr de cămilă (în semn de pocăință) și încinsă cu o curea de piele (care, potrivit exegeților, simbolizează stăpânirea pornirilor trupești). Se hrănea cu lăcuste

Botezul lui Ioan

Aproximativ în anul 29 d.Hr., în vremea domniei împăratului Tiberiu (14-37 d.Hr.), Ioan s-a dus, la porunca lui Dumnezeu, în regiunea Iordanului și și-a început propovăduirea, chemând oamenii la pocăință și vestind apropiata venire a lui Mesia (Matei 3,2). Pe cei care veneau la el în număr din ce în ce mai mare, atrași de viața sa sfântă și de puterea cuvintelor sale, îi boteza prin afundarea în apa Iordanului, în semn de curățire a păcatelor și de lepădare de ele și spre a-i pregăti pentru venirea lui Mesia, Mântuitorul (Luca 3, 1-28).

Îi îndemna pe toți să își părăsească păcatele, fără deosebire de condiția lor socială. Le cerea celor care veneau la el să se boteze să nu o facă doar de formă, ci să facă și „roade vrednice de pocăință”. Le arăta că faptul că descindeau din patriarhul Avraam nu era suficient pentru a le aduce mântuirea (Matei 3,7-12). Îndemna la milostenie și la o viață dreaptă și propovăduia venirea apropiată a lui Mesia. Astfel Ioan îndemna poporul să facă pomeni cu tot prisosul lor de haine și mâncare; vameșilor care veneau la el le spunea să nu ceară nimic peste taxele stabilite oficial, iar ostașilor să nu stoarcă nimic de la nimeni prin amenințări, să nu învinuiască pe nimeni pe nedrept și să se mulțumească cu solda lor (Luca 3,11-14).

Întrebat fiind dacă nu era el însuși Mesia, Sf. Ioan arată despre sine însuși că este doar înaintemergătorul Domnului, „glasul celui ce strigă în pustie”, făcând aluzie la un fragment din profețiile lui Isaia:

Un glas strigă: „În pustiu gătiți calea Domnului, drepte faceți în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea să se umple și tot muntele și dealul să se plece; și să fie cele strâmbe, drepte și cele colțuroase, căi netede. Și se va arăta slava Domnului și tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit”.(Isaia 40, 3-5).

Le precizează că botezul lui era unul pregătitor și că Cel care avea să vină era mai mare decât el: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc.” (Luca 3,11).

Întâlnirea cu Mântuitorul

Pentru viața lui îngerească, Sf. Ioan s-a învrednicit să-L vadă pe Mântuitorul a Cărui cale o pregătise și să Îl boteze în Iordan, fiind atunci și martorul descoperirii Sfintei Treimi (de acest moment se face pomenire la Teofanie, 6 ianuarie). Atunci când, după ce restul poporului se botezase, Iisus înaintează și El spre apa Iordanului ca să fie botezat, Ioan Îl recunoaște drept Mesia – „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” – și mărturisește că el ar fi avut mai degrabă nevoie să fie botezat de Iisus, iar nu invers, pentru că Iisus nu avea nevoie de pocăință. Primește însă cu smerenie să Îl boteze pe Domnul la cererea Acestuia, moment în care vede cerurile deschizându-se și aude mărturia dumnezeiască: „Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit”, și pe Duhul Sfânt în chip de porumbel pogorându-Se deasupra lui Iisus (Matei 3,13-17).

Și mai târziu avea să-și păstreze aceeași atitudine smerită față de Mântuitorul. Când ucenicii săi îl întreabă mai târziu despre Iisus, el reafirmă cele spuse despre Mântuitorul și se descrie pe sine doar ca „prietenul mirelui [Hristos], care stă și ascultă pe mire, [și] se bucură cu bucurie de glasul lui”

Probabil pentru a-i convinge pe ucenicii săi despre adevărul mărturiei lui și pentru a le arăta drumul de urmat mai departe, Ioan, aflat deja în închisoare, îi trimite la Iisus pe doi dintre ucenicii săi ca să-L întrebe dacă El era Mesia, Cel care trebuia să vină, iar atunci Domnul le spune: „Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește./Și fericit este acela care nu se va sminti întru Mine” (Luca 7, 22-23).

Hristos însuși mărturisește despre Ioan că a fost prooroc „și mai mult decât prooroc”, „cel mai mare dintre cei născuți din femei” și, totuși, „cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el”, așa cum spune Iisus (Matei 11,11). De la el încolo împărăția cerurilor se ia prin străduință (Matei 11,12). El este mărturisitor al adevărului, „făclia care arde și luminează”, de lumina căreia oamenii au vrut să se bucure o clipă (Ioan 5, 35) și, cu cuvintele lui Isaia, „înger trimis înaintea feței Domnului ca să-I pregătească calea” (Luca 1,27).

Reproșurile adresate lui Irod

Sfântul Ioan, care se ruga și medita mereu la Cuvântul lui Dumnezeu și își trăia viața în curăție, dobândise nu doar darul smereniei, ci și pe cel al proorociei. Îi mustra pe cei păcătoși, de orice condiție ar fi fost, cu cuvinte aspre.

Între cei care veneau la Ioan pentru a-i asculta cuvintele se afla și Irod Antipa, tetrarhul Galileei, care la început îl respecta pe Ioan ca pe un om drept și sfânt și asculta sfaturile lui, dar se și temea de el, pentru că era foarte iubit de popor. Însă sfântul Ioan nu s-a temut să adreseze aspre mustrări nici lui Irod. Astfel, Ioan l-a mustrat pe față pe Irod Antipa, pe care l-a învinuit că trăiește într-un păcat grav, acela de a o fi luat de soție pe Irodiada, soția lui Filip, fratele său, aflat încă în viață (Luca 14,3-4) Căci, potrivit legii ebraice, era interzis cu desăvârșire oricui să „descopere goliciunea” nevestei fratelui, căci ea echivala cu descoperirea goliciunii fratelui (Levitic 18,16; 20,21), fiind, în plus, o preacurvie care se pedepsea cu moartea ambilor păcătoși (Levitic 20,10; Deuteronom 22,22). De asemenea, Ioan l-a mustrat pe Irod Antipa și pentru toate relele pe care le făcuse (Luca 3,19). Irod Antipa l-a întemnițat pe Ioan și ar fi vrut să-l omoare (Matei 14,5), ceea ce dorea și Irodiada (Marcu 6,24). Irod se temea însă de popor, pentru că acesta îl privea pe Ioan ca pe un prooroc (Matei 14,5, Luca 20,6) și se temea și de Ioan, căci știa că era „bărbat drept și sfânt” (Marcu 6,20). Irod îl și ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă; și îl asculta cu plăcere (Marcu 6,20).

Moartea Sf. Ioan Botezătorul

Uciderea lui Ioan

La cererea Irodiadei, Irod Antipa l-a aruncat în închisoare pe Ioan (Marcu 6,17). O vreme, a fost probabil tratat mai bine, întrucât li se îngăduia ucenicilor săi să-l vadă și să vorbească cu el, acesta primind astfel știri din afară (Matei 11, 2).

Totuși, atunci când Irod și-a prăznuit ziua de naștere, dând un ospăț curtenilor săi, mai-marilor oastei și fruntașilor Galileii, Salomeea (fiica Irodiadei) a intrat la ospăț, a dansat și i-a plăcut lui Irod și oaspeților lui. Regele i-a zis Salomeeei: „Cere-mi orice vrei, și-ți voi da”. Apoi a adăugat cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îți voi da, fie și jumătate din împărăția mea”. Fata a ieșit afară și a întrebat-o pe mama ei ce să ceară, iar Irodiada i-a spus să ceară capul lui Ioan Botezătorul. Regele s-a întristat, dar pentru că jurase și rușinându-se de invitații săi, a poruncit să i-l dea. Ioan a fost decapitat, iar sfântul său cap a fost adus pe un platou și înmânat Salomeei, care i l-a dat mai departe Irodiadei (Matei 14, 1-12; Marcu 6, 14-29).

Rostul morții

Moartea sângeroasă a lui Ioan de atunci a fost probabil îngăduită de Dumnezeu pentru ca Înaintemergătorul lui Hristos din această lume să vestească venirea Izbăvitorului și în împărăția morților, mai înainte ca Hristos, prin patima și moartea Sa pe Cruce, să biruiască puterea morții și a iadului și să aducă învierea și mântuirea.

După moarte

După moartea acestuia, ucenicii Sfântului Ioan i-au luat trupul și l-au îngropat în Sevastia, dându-i apoi de știre și lui Iisus. Moaștele sale au fost regăsite mult mai târziu, în chip miraculos, iar acum fragmente din acestea se găsesc în mai multe locuri din lume.

Moștenirea lăsată de Sf. Ioan

Sfântul Ioan Înaintemergătorul este pentru toți creștinii cel mai mare dintre prooroci, întruchipare a vieții duhovnicești. Viața lui este ea însăși un model pentru toți creștinii: trăitor în nevoință și în rugăciune, grăitor și apărător al dreptății, al fidelității în căsătorie (Matei 14,3-4), al milei față de săraci (Luca 3,11), propovăduind ascultarea față de Legea lui Dumnezeu și curățirea de orice păcate.

Întruchipare a smereniei, curăției, iubitor și propovăduitor al pocăinței, „înger în trup”, el este considerat în mod deosebit drept arhetipul vieții monahale.

Sfintele Moaște

Părți din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul se găsesc la:

• Biserica Sfântul Dimitrie, Neo Phaleron, Pireu, Grecia
• Biserica Sfântul Macarie din Alexandria, Egipt
• Catedrala Notre-Dame din Amiens, Franța
• Muzeul Benaki, Atena
• Muzeul Topkapi, Istanbul
• Moscheea Ummayazilor, din Damasc, Siria
• Mănăstirea Cetinje, Muntenegru
• Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, Lipnița, jud. Constanța

În anul 2010 au fost descoperite moaște ale Sf. Ioan Botezătorul în Bulgaria, în orașul Sozopol.

Prăznuirile Sfântului Ioan Botezătorul

Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie):

• 23 septembrie - Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul
• 7 ianuarie - Soborul Sfântului prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie)
• 24 februarie - Întâia și a doua aflare a Capului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan
• 25 mai - A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul
• 24 iunie - Nașterea sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică.
• 29 august - Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru).

Onomastică

Potrivit statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.957.468 de cetățeni români, dintre care 1.429.887 bărbați și 527.581 femei, poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul.

Din totalul româncelor, 369.219 se numesc Ioana, 140.333 - Ionela, 11.323 - Nela, iar 6.706 - Ionelia. Majoritatea bărbaților se numesc Ioan - 521.561, Ion - 418.448, Ionuț - 317.270, Ionel - 146.035, Nelu - 21.847 sau Ionică - 4.726.

Imnografie

La Zămislirea Sf. Ioan Botezătorul (23 septembrie):

Tropar, glasul al 4-lea:

Ceea ce mai înainte erai stearpă neroditoare, veselește-te; că iată ai zămislit pe sfeșnicul Soarelui, Cel ce va să lumineze toată lumea care pătimea cu nevederea. Dănțuiește Zaharia cu îndrăzneală strigând: Prooroc Celui Preaînalt este cel ce va să se nască!

Condac, glasul 1:

Se veselește luminat marele Zaharia, cu Elisabeta, soția sa cea întru tot mărită, după vrednicie zămislind pe Ioan Înaintemergătorul, pe care Arhanghelul l-a binevestit bucurându-se. Iar noi oamenii după datorie îl cinstim, ca pe un tăinuitor al darului.

La Soborul Înaintemergătorului Domnului (7 ianuarie):

Tropar, glasul al 2-lea:

Pomenirea dreptului este cu laude; iar ție destul îți este mărturia Domnului, Înaintemergătorule; că te-ai arătat cu adevărat și decât proorocii mai cinstit, că și a boteza în repejuni

Condac, glasul al 6-lea:

De venirea Ta cea trupească temându-se Iordanul, cu frică s-a întors; și slujba cea duhovnicească plinind-o Ioan, cu frică s-a tras înapoi. Cetele îngerești s-au spăimântat, văzându-Te și toți cei din întuneric s-au luminat, lăudându-Te pe Tine, Cel ce Te-ai arătat și ai luminat toate.

La Nașterea sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie):

Tropar, glasul al 4-lea:

Proorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-au dezlegat întru mărită și cinstită nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.

Condac, glasul al 3-lea:

Ceea ce mai înainte era stearpă, astăzi pe Înaintemergătorul lui Hristos naște, și El este plinirea a toată proorocia că pe Cel pe Care proorocii mai înainte L-au propovăduit, pe Acesta în Iordan mâna punându-și, s-a arătat Cuvântului lui Dumnezeu prooroc, propovăduitor, împreună și Înaintemergător.

La Tăierea capului Înaintemergătorului (29 august):

Tropar, glasul al 2-lea:

Pomenirea dreptului cu laude... (A se vedea mai sus )

Condac, glasul al 5-lea:

Mărita tăiere a Înaintemergătorului, rânduială dumnezeiască a fost, ca și celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut ucidere fără de lege; că nu legea lui Dumnezeu, nici viața cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare și vremelnică.

Iconografie

Dionisie din Furna

Sf. Ioan Botezătorul se zugrăvește ca un bărbat de vârstă mijlocie, cu barbă ascuțită, nu prea lungă, cu barba și părul închise la culoare și în neorânduială, purtând un veșmânt mițos (de păr de cămilă), iar pe deasupra purtând un himation (un fel de mantie prinsă cu o agrafă pe piept sau pe umăr) de culoare ocru deschis sau verde. Se zugrăvește singur, precum și în diferite scene din Evanghelie. Atunci când este zugrăvit singur, ori arătând spre Hristos, poartă înscrisul: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!” sau „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!”

În reprezentări mai târzii (începând cu sec. al XVI-lea), atunci când este reprezentat singur, Sf. Ioan Botezătorul se zugrăvește purtând în mână o tipsie pe care este așezat capul său tăiat. Uneori mai este zugrăvit purtând și aripi, amintind de viața sa îngerească. Dionisie arată detaliat și cum se zugrăvesc diferitele scene și minuni din viața Înaintemergătorului.

Poate cea mai cunoscută reprezentare a sa este cea de la Botezul Domnului, când este zugrăvit botezându-L pe Hristos. Atunci Domnul este zugrăvit intrat în râul Iordan până la brâu, iar pe lângă El niște pești. Sf. Ioan ține mâna dreaptă pe capul lui Hristos, iar mâna stângă este întinsă în sus; ține un toiag de cioban. Dionisie insistă că aici Sf. Ioan nu trebuie zugrăvit ca purtând ceva (de ex. o cochilie) în mâna dreaptă, cu care-L botează pe Domnul, ci doar mâna goală. Peste Domnul se coboară Duhul Sfânt în chip de porumbel, iar deasupra este cerul deschis, și se aud cuvintele: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Carele am binevoit”, iar în jur sunt îngeri, stând cuviincios, cu mâinile ascunse sub veșminte, și mai în jos este reprezentat un bătrân în pielea goală, culcat, privind înapoi cu teamă, spre Hristos, care ține un potir din care toarnă apă (probabil o reprezentare antropomorfă a râului Iordan).

O altă reprezentare foarte cunoscută este cea din icoana Deisis, unde el și Maica Domnului sunt zugrăviți de o parte și de alta a lui Hristos – Dreptul Judecător (aceasta se așază adesea în centrul registrului al treilea al iconostasului – cel cu reprezentările apostolilor).

În biserici, el se poate picta, după cum arată Dionisie, „în naos, spre apus, sus pe arc sau în pronaos, pe una dintre bolți, ori pe tâmplă în stânga icoanei împărătești a lui Hristos, dacă tâmpla e largă”.

Note

1. ↑ Lăcustele erau între animalele considerate curate, potrivit prescripțiilor Legii Vechi: Levitic 11,21-22.
2. ↑ Mierea era un aliment consumat, recomandat și apreciat foarte mult: I Regi 14,27; Psalmi 19,10; Pilde 16,24; 24,13; 27,7, Cântarea Cântărilor 5,1.
3. ↑ Imaginea lui Hristos-Mirele și pe cea a „prietenilor mirelui” se regăsește și la Matei 9, 15, Matei 25 și Marcu 2, 19-20. Iar mireasa lui Hristos este Biserica (Efeseni 5).
4. ↑ Moaște ale Sf. Ioan Botezătorul, descoperite în Bulgaria, Gândul, 4 august 2010; Părticele din Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite de arheologi în Bulgaria, Theologhia, 7 august 2010; Radu Alexandru, Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul din Sozopol - Bulgaria, crestinortodox.ro; Părticele din Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite de arheologi în Bulgaria, Lăcașuri ortodoxe; Autoritățile din Bulgaria și experții Vaticanului: ”Moaștele Sf. Ioan Botezătorul sunt autentice", Libertatea 28 august 2010.
5. ↑ Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2, pag. 218
6. ↑ Agenția Națională de Presă AGERPRES, accesat 7 ianuarie 2013
7. ↑ REPEJÚNE s. v. grabă, iuțeală, rapiditate, repezeală, repeziciune, viteză, zor. (DEX online) Aici arhaism poetic, face trimitere la apa repede a Iordanului.
8. ↑ Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 89, 92, 107, 144, 186, 192, 198, 206, 208, 212, 213, 229, 236.
9. ↑ Loc. cit., pp 168-170.

Surse

• Biblia sau Sfânta Scriptură
• Sinaxar 29 august, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.
• Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, pp. 218-219, ISBN 973-97569-7-2

A se vedea și

• Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul

Legături externe

• Arhim. Cleopa Ilie, Predică la Nașterea Sf. Ioan Botezătorul
• Nicolae Steinhardt, Predică la praznicul Sf. Ioan Botezătorul.
• Constantinos Cavarnos, Sfântul Ioan Botezătorul în iconografie
• Adrian Cocoșilă, Sfântul Ioan Botezătorul
• Paraclisul Sf. Ioan Botezătorul

Sfântul, slăvitul și drept-victoriosul sfințit mucenic Iuvenalie din Alaska, Întâiul-mucenic al Americii, a fost membru al primului grup de misionari ortodocși care au venit de la Mănăstirea Valaam pentru a aduce Cuvântul lui Dumnezeu locuitorilor băștinași ai Alaskăi. El a suferit moarte mucenicească în timp ce îi evangheliza pe eschimoșii de pe continent în 1796. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face în 2 iulie singur, împreună cu toți sfinții din Alaska în 24 septembrie, iar împreună cu primii mucenici ai tărâmurilor americane în 12 decembrie.

Viața

El s-a născut la Ekaterinburg, Russia în 1761 cu numele de Iacob Govoucikin. La tunderea în monahism a primit numele de Iuvenalie în amintirea Sfântului Iuvenalie, Patriarh al Ierusalimului în secolul al V-lea. După tundere, a fost hirotonit, succesiv, diacon și apoi preot, devenind ieromonah. Primii ani de călugărie i-a trăit în zona din jurul lacului Ladoga din nordul Rusiei, lângă Finlanda, la Konyavesky și la Mănăstirea Valaam.

În 1793, la Mănăstirea Valaam a fost format un grup de opt călugări care să meargă să propovăduiască Cuvântul Domnului nativilor din Alaska. Acest grup era condus de Arhimandritul Iosif (Bolotov) și era format din patru ieromonahi, printre care Iuvenalie și Macarie, un ierodiacon, Steven, și doi călugări mireni, printre care și Herman. Destinația lor era așezarea rusă din Insula Kodiak, Golful Alaska, aproape 8,000 de mile depărtare, peste toată Asia, prin Siberia și apoi peste înghețata Mare Bering din nordul Oceanului Pacific. Grupul a ajuns pe Insula Kodiak în 24 septembrie 1794 găsind o situație neașteptată. Așezarea era mai primitivă decât își închipuiau ei iar violența era un lucru obișnuit. Biserica promisă nu exista iar proviziile promise pentru trei ani lipseau cu desăvârșire.

În timp ce arhimandritul Iosif și liderul așezării, Baranov, își disputau conducerea acesteia, ieromonahul Iuvenalie și ceilalți membri ai grupului au început munca misionară. În mai puțin de doi ani, zelul lor a adus la credința creștină ortodoxă mai mult de 12000 de locuitori ai Alaskăi. Ei au realizat acest lucru, nu prin discreditarea religiei bazate pe șamanism, anterioară sosirii misionarilor, ci prin prezentarea creștinismului ca împlinirea tuturor credințelor.

Pe măsură ce grupul a continuat să propovăduiască din ce în ce mai departe de așezarea din Insula Kodiak, Ieromonahul Iuvenalie a început munca misionară pe continent, în Alaska în 1796. Aici el a continuat seria succeselor din ultimii doi ani, botezând sute de indieni din triburile Chugach Sugpiag și Athabaskan. Dar, continuându-și munca misionară spre nord-vest către Marea Bering, el a dispărut. Nu a fost găsită nici o dovadă materială a dispariției sale, dar printre relatările tradiției orale a poporului din Alaska există și aceea a muceniciei sale. Această relatare spune că în momentul în care a intrat în teritoriile locuite de eschimoși, unii dintre aceștia nu au înțeles simbolistica gesturilor sale, în special semnul crucii. Deranjat, un șaman yupiat a ordonat atacarea ieromonahului și acesta a fost ucis cu sulițe și săgeți. Astfel, Iuvenalie a devenit primul mucenic ortodox al Americilor.

Mucenicia

Există mai multe relatări contradictorii ale muceniciei sale. Într-un articol intitulat "Biserica Ortodoxă în America și Supraviețuirea Istorică" (Revista rusă, Vol. 31, No. 2. (Apr., 1972), pp. 138-152 [1], [2]), Părintele Dmitry Grigorieff scrie: "Părintele Iuvenalie a fost ucis de nativii din teritoriul continental din Alaska în 1795. El i-a îndemnat pe locuitorii unui sat să-și trimită copii la școala misiunii de pe Insula Kodiak. Ei au fost de acord iar Părintele Iuvenalie a plecat cu un grup de copii spre țărm. Pe drum a fost ajuns și ucis de locuitorii care se răzgândiseră." (p. 139).

În privința presupusului jurnal al Sfântului Iuvenalie: "Acest document destul de neinspirat, care contrazice atât tradiția Bisericii cât și pe cea a băștinașilor referitor la activitatea sfântului, a fost rezumată în influenta Istorie a Alaskăi a lui Bancroft și acceptată timp de un secol ca o sursă de bază importantă. Cu toate acestea, în prezent este puternic suspectată ca fiind o scriere falsificată a unuia dintre asistenții lui Bancroft." - Lydia T. Black, "The Daily Journal of Reverend Father Juvenal: A Cautionary Tale," Ethnohistory 28(1)33, 1981.

The Death of Hieromonk Juvenaly (DOC) - "The Death of Hieromonk Juvenaly" in Richard Pierce, ed. Russia in North America: Proceedings of the 2nd International Conference on Russian America, Sitka, Alaska, August 19-22, 1987. Limestone Press, Fairbanks, AK, 1990. 322-357.

Acest document face referire la un însoțitor băștinaș al Sfântului Iuvenalie. (vezi și Russian America: A Biographical Dictionary, ed. Richard A. Pierce, The Limestone Press, 1990).

O altă sursă spune: "El a fost ucis de băștinași iar motivul uciderii sale a fost, în parte, că imediat după ce i-a botezat le-a ordonat să renunțe la poligamie. De asemenea, el i-a convins pe șefii și pe ceilalți lideri ai triburilor să-i încredințeze copiii lor pentru a fi educați pe Insula Kodiak. După ce el a plecat însoțit de copii, aceștia s-au răzgândit, au plecat după el și l-au prins din urmă și l-au ucis."[3]

O altă variantă se găsește în unele versiuni ale vieții sfântului: "Când Părintele Iuvenalie a fost atacat de sălbatici, el nu a încercat să se apere sau să fugă, ceea ce ar fi putut face ușor, deoarece avea o armă de foc cu el. S-a lăsat luat fără nici un fel de rezistență, cerând doar ca însoțitorii săi să fie eliberați, ceea ce s-a și făcut.

Mult mai târziu, cei care au fost eliberați au relatat că Părintele Iuvenalie, fiind deja mort, s-a ridicat și a plecat după ucigașii săi, spunându-le ceva. Sălbaticii, crezând că este încă viu, l-au atacat din nou și l-au bătut. Dar imediat ce l-au lăsat, el iarăși s-a ridicat și i-a urmat și aceasta de câteva ori. Într-un sfârșit, pentru a se descotorosi de el, sălbaticii i-au tăiat corpul în bucăți. Doar după aceasta, acest zelos propovăduitor a rămas tăcut, un mucenic al Cuvântului lui Dumnezeu. În locul în care au rămas rămășițele propovăduitorului, a apărut brusc o coloană de foc înaltă până la cer.." [4], [5]

Pentru mai multe detalii, vezi și aici.

Imnografie

Din prăznuirea lor din 24 septembrie

Tropar (Glasul 4)

Astăzi Alaska se bucură și America sărbătorește,

Pentru că lumea nouă a fost sfințită prin mucenicie.

Kodiak răsună de cântecele de mulțumire,

Iliamna și Kenai asistă la sărbătoarea credinței.

Apostolul și mucenicul Iuvenalie este slăvit,

Iar Petru Aleutul este mărit prin sacrificiul său acceptat,

Prin dragostea și supunerea lor în fața Domnului,

Ei s-au arătat pregătiți să-ndure persecuții și moarte pentru Adevăr,

Iar acum, din Împărăția cea Cerească, mijlocesc pentru sufletele noastre!

Condac (Glasul 4)

Astăzi Valaam se alătură Alaskăi

În sărbătorirea acestei zile sfinte,

Pentru că fiul ei spiritual Iuvenalie

Cu dragoste îl îmbrățișează pe noul mucenic Petru.

Împreună au suferit pentru Domnul în America

Şi au unit lumea veche cu cea nouă prin sacrificiul lor acceptat.

De acum și până-n veci, ei stau în fața Domnului Slavei și mijlocesc pentru sufletele noastre.

Legături externe

• America's New Saints - Protomartyrs Juvenal and Peter the Aleut from Orthodox America Issue 7, Vol. 1, No. 8. February, 1981.
• St. Juvenaly from the website of the All Saints of North America Russian Orthodox Church in Middlebrook, VA (ROCOR)
• Martyr Juvenal of Alaska from the OCA website
• Audio lectures by Fr. Michael Oleksa: The Monastic Mission to Kodiak and the First Fruits of the Harvest: St. Herman, St. Peter the Aleut, and others – Tape 1 The Monastic Mission to Kodiak and the First Fruits of the Harvest: St. Herman, St. Peter the Aleut, and others – Tape 2

Articole suplimentare

• "The Death of Hieromonk Juvenaly" by Fr. Michael Oleksa, St. Vladimir's Theological Quarterly 30:3 (1986), pp. 231-268.
• "The oral tradition about the death of Fr Juvenaly among the native peoples of southwestern Alaska" by Fr. Michael Oleksa, St. Vladimir's Theological Quarterly 27:2 (1983), pp. 133-137.

Duminica dinaintea Nașterii lui Iisus Hristos, numită Duminica Sfinților Strămoși, a fost rânduită în Biserica Ortodoxă de sfinții şi de Dumnezeu purtătorii părinți să se facă pomenire de toţi drepții părinți care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, de la Adam şi până la Iosif, logodnicul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, după neamuri, precum i-a numărat istoricește Evanghelistul Matei. La fel, tot în această zi, se face pomenirea proorocilor şi proorocițelor.

Slujba și sinaxarul sfinților strămoşi se găsesc în mineiul pe luna decembrie, la sfârșitul zilei de 18 decembrie - cea mai depărtată dată posibilă pentru această duminică.

Imnografie

Troparul Sfinților Strămoși, glasul al 2-lea :

Întru credință pe strămoși i-ai îndreptat, printr-înșii mai înainte logodindu-ți Biserica cea din păgâni; laudă-se întru slavă sfinții, că din sămânța lor este rodul cel prea slăvit, ceea ce Te-a născut mai presus de fire. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele noastre.

Condac, glas 6:

Chipul cel scris de mână ne cinstindu-l, ci cu ființa cea nescrisă întrarmându-vă, de trei ori fericiților, în lupta focului v-ați prea slăvit, și în mijlocul văpăiei celei nesuferite stând, pe Dumnezeu ați chemat: Grăbește, o îndurate, și aleargă ca un milostiv spre ajutorul nostru, că poți câte voiești.

Icos:

Tinde-ți mâna ta dela care oarecând au luat ispită egiptenii ce se oștiau, și jidovii cei biruiți. Nu ne lăsă pre noi, nu îngădui să ne înghită moartea care însetează de noi, și satana carele ne urăște, ci te apropie de noi și te milostivește spre sufletele noastre, precum te-ai milostivit oarecând spre tinerii cei din Babilon, care neîncetat te-au mărit pe tine, și s-au aruncat pentru tine în cuptor, și dintr-însul au strigat către tine: Grăbește, o îndurate, și aleargă ca un milostiv spre ajutorul nostru, că poți câte voiești.

Sinaxarul Sfinților Strămoși

Pomenirea celor întâi zidiţi, Adam şi Eva.

Pomenirea dreptului Abel, fiul lui Adam.

Pomenirea dreptului Set, fiul lui Adam.

Pomenirea dreptului Enos, fiul lui Set.

Pomenirea dreptului Cainan, fiul lui Enos.

Pomenirea dreptului Maleleil, fiul lui Cainan.

Pomenirea dreptului Iared, fiul lui Maleleil.

Pomenirea dreptului Enoh, fiul lui Iared.

Pomenirea dreptului Matusalem, fiul lui Enoh.

Pomenirea dreptului Lameh, fiul lui Matusalem.

Pomenirea dreptului Noe, fiul lui Lameh.

Pomenirea dreptului Sem, fiul lui Noe.

Pomenirea dreptului Iafet, fiul lui Noe.

Pomenirea dreptului Arfaxad, fiul lui Sem.

Pomenirea dreptului Cainan, fiul lui Arfaxad.

Pomenirea dreptului Selah, fiul lui Cainan.

Pomenirea dreptului Eber, fiul lui Selah, de la care şi iudeii s-au numit evrei.

Pomenirea dreptului Peleg, fiul lui Eber.

Pomenirea lui Ragav, fiul lui Peleg.

Pomenirea dreptului Serug, fiul lui Ragav.

Pomenirea dreptului Nahor, fiul lui Serug.

Pomenirea dreptului Terah, fiul lui Nahor.

Pomenirea dreptului patriarh Avraam, fiul lui Terah.

Pomenirea patriarhului Isaac, fiul lui Avraam.

Pomenirea patriarhului Iacob, fiul lui Isaac.

Pomenirea patriarhului Ruben, întâiul fiu al lui Iacob.

Pomenirea patriarhului Simeon, al doilea fiu al lui Iacob.

Pomenirea patriarhului Levi, al treilea fiu al lui Iacob, din care este seminția levitică.

Pomenirea patriarhului Iuda, fiul lui Iacob, din a cărui seminţie S-a născut Hristos.

Pomenirea patriarhului Zabulon, fiul lui Iacob, a cărui seminţie este pe ţărmul mării.

Pomenirea patriarhului Isahar, fiul lui Iacob, a cărui seminţie lucrează pământul.

Pomenirea patriarhului Dan, fiul lui Iacob, din a cărui seminţie sunt judecătorii.

Pomenirea patriarhului Gad, fiul lui Iacob a cărui seminţie este furată sau fură.

Pomenirea patriarhului Aşer, fiul lui Iacob, a cărui seminţie e bogată, cu recolte bogate pe ogoare.

Pomenirea patriarhului Neftali, fiul lui Iacob, a cărui seminţie este numeroasă.

Pomenirea patriarhului Iosif, fiul lui Iacob, a cărui seminţie este slăvită şi vestită.

Pomenirea patriarhului Veniamin, fiul lui Iacob, a cărui seminţie din sălbatică a ajuns blând.

Pomenirea lui Fares şi Zara, gemenii, fiii patriarhului Iuda. Pomenirea lui Esrom, fiul lui Fares.

Pomenirea lui Aram, fiul lui Esrom.

Pomenirea lui Aminadav, fiul lui Aram.

Pomenirea lui Naason, fiul lui Aminadav.

Pomenirea lui Salmon, fiul lui Naason.

Pomenirea lui Booz, fiul lui Salmon.

Pomenirea lui Obed, fiul lui Booz, care s-a născut din Rut.

Pomenirea lui Iesei, fiul lui Obed.

Pomenirea lui David împăratul, fiul lui Iesei.

Pomenirea lui Solomon împăratul, fiul lui David.

Pomenirea lui Roboam împăratul, fiul lui Solomon.

Pomenirea lui Abia împăratul, fiul lui Roboam.

Pomenirea lui Asa împăratul, fiul lui Abia.

Pomenirea lui Iosafat împăratul, fiul lui Asa.

Pomenirea lui Ioram împăratul, fiul lui Iosafat.

Pomenirea lui Ozia împăratul, fiul lui Ioram.

Pomenirea lui Ioatan împăratul, fiul lui Ozia.

Pomenirea lui Ahaz împăratul, fiul lui Ioatan.

Pomenirea lui Iezechia împăratul, fiul lui Ahaz.

Pomenirea lui Manasi împăratul, fiul lui Iezechia.

Pomenirea lui Amon împăratul, fiul lui Manasi.

Pomenirea lui Iosia împăratul, fiul lui Amon.

Pomenirea lui Iehonia împăratul, fiul lui Iosia.

Pomenirea lui Salatiel, fiul lui Iehonia

Pomenirea lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, care a ridicat templul din Ierusalim ce fusese ars.

Pomenirea lui Abiud, fiul lui Zorobabel.

Pomenirea lui Eliachim, fiul lui Abiud.

Pomenirea lui Azor, fiul lui Eliachim.

Pomenirea lui Sadoc, fiul lui Azor.

Pomenirea lui Ahim, fiul lui Sadoc.

Pomenirea lui Eliud, fiul lui Ahim.

Pomenirea lui Eleazar, fiul lui Eliud.

Pomenirea lui Matan, fiul lui Eleazar.

Pomenirea lui Iacob, fiul lui Matan.

Pomenirea lui Iosif, logodnicul, fiul lui Iacob.

Pomenirea dreptului Melhisedec.

Pomenirea dreptului Iov.

Pomenirea Proorocilor Moise, Or, şi Aaron, preoţi.

Pomenirea lui Isus, fiul lui Navi.

Pomenirea Sfântului Prooroc Samuel.

Pomenirea Proorocului Natan.

Pomenirea Sfântului Prooroc Daniel.

Pomenirea Sfinților trei Tineri.

Pomenirea dreptei Sarra, femeia lui Avraam.

Pomenirea dreptei Raveca (Rebeca), soţia lui Isaac.

Pomenirea dreptei Lia, întâia soţie a lui Iacob.

Pomenirea dreptei Rahila, a doua soţie a lui Iacob.

Pomenirea dreptei Asineta, soţia lui Iosif cel prea frumos.

Pomenirea dreptei Mariam, sora lui Moise.

Pomenirea dreptei Debora, care a judecat pe Israel.

Pomenirea dreptei Rut.

Pomenirea dreptei Saraftia, la care a fost trimis Ilie.

Pomenirea dreptei Sumanitida, care a găzduit pe Elisei

Pomenirea dreptei Iudita, care a ucis pe Olofern.

Pomenirea dreptei Estera, care a izbăvit pe Israel de moarte.

Pomenirea dreptei Ana, mama Proorocului Samuel.

Pomenirea dreptei Suzana.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne şi ne mântuiește pe noi. Amin.