15 decembrie / 28 decembrie

Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie al Iliriei a fost un episcop al Bisericii creștine din provincia romană Iliria (în latină: Illlyricum) care a primit mucenicia în timpul domniei împăratului Hadrian (117-138). Este prăznuit împreună cu mama sa, Antia (sau Evantia) pe 15 decembrie.

Viața

Sfântul Elefterie s-a născut la Roma, în ultima decadă a secolului I. Tatăl său, funcționar imperial, a murit pe când Elefterie era încă mic ca vârstă. Mama lui, Antia, care primise credința creștină de la însuși Sfântul Apostol Pavel, l-a încredințat pe fiul ei episcopului de atunci al Romei, Anicet, pentru a primi o educație creștină.

Episcopul Anicet l-a rânduit atunci încă din adolescență în rândul clericilor. L-a hirotonit diacon la vârsta de 15 ani, preot la 18 ani și episcop de Illyricum la doar 20 de ani. Ca urmare a propovăduirii episcopului Elefterie, mulți au primit credința creștină.

Pentru că vestea propovăduirii lui se răspândise, a fost chemat la judecată înaintea împăratului Hadrian și a prefectului imperial Coremon. Comandantul trupei trimise să îl aresteze, pe nume Felix, ascultând însă propovăduirea sfântului, a primit și el credința în Hristos, și s-a botezat pe drum.

Înfățișându-se la judecată, Sfântul Elefterie a mărturisit înaintea împăratului că era creștin. Pentru că a refuzat să se lepede de Hristos, a fost supus la chinuri. Mai întâi, a fost întins pe un pat de aramă în sub care erau așezați cărbuni aprinși; a fost ars cu ulei încins și cu smoală, însă Dumnezeu l-a păstrat nevătămat. A fost aruncat într-un cuptor aprins, împrejmuit cu țepușe. Mai înainte de a fi aruncat însă sfântul în foc, la rugăciunea acestuia, prefectul Coremon, care cunoștea credința creștină, a crezut atunci în Hristos și s-a aruncat el însuși în focul pregătit pentru episcopul Elefterie. Rămânând și el neatins, la rugăciunea primind astfel cununa muceniciei pentru Hristos. Elefterie însă, fiind aruncat în foc, a rămas neatins.

A fost aruncat în închisoare și înfometat multe zile la rând, însă fiind hrănit cu hrană îngerească, a răbdat și aceasta. Mai apoi, a fost legat de un car la care fuseseră înhămați cai sălbatici. Legăturile însă i s-au dezlegat, și, potrivit tradiției, a fost purtat de îngeri pe un munte din apropiere, unde a stat o vreme, și unde cuvintele lui îmblânzeau chiar și fiarele sălbatice.

Fiind descoperit după o vreme, a fost arestat din nou și chemat la judecată. Ostașii trimiși să îl aresteze au fost însă convinși, pe drum, de sfântul episcop să îmbrățișeze credința creștină și s-au botezat. Mulți dintre cei care au văzut acestea au primit și ei credința în Hristos. Ajuns înaintea împăratului, sfântul Elefterie a fost condamnat la moarte, punând să fie sfâșiat de lei. Fiarele însă nu s-au atins de el, astfel că în cele din urmă a fost ucis cu sabia de doi ostași, în anul 120 d.Hr. Aceștia au ucis-o și pe mama sfântului, Antia, care, fiind de față la execuția fiului ei, se apropiase ca să îmbrățișeze trupul fiului ei mort. Credincioșii care au asistat la moartea sfântului și a mamei sale au luat trupurile lor și le-au îngropat cu cinste.

Cinstirea și Sfintele Moaște

Potrivit tradiției apusene, moaștele Sf. Elefterie și Antia ar fi fost o vreme adăpostite la Roma, în biserica Sfânta Sabina, în altarul Sf. Laurențiu, apoi mutate în biserica San Giovanni della Pigna, împreună cu moaștele Sf. Genesius al Romei. Este posibil ca acestea să fi fost însă moaștele Sf. Elefterie, episcopul Romei (175-189). Aceste moaște au fost mutate într-o biserică din apropierea orașului Rieti. Cultul Sf. Elefterie, cinstit uneori și sub numele de Sf. Liberalis sau Liberator (traducerea latină a numelui grecesc Eleutherios, care înseamnă „cel liber”) s-a dezvoltat considerabil în Italia. I-au fost închinate mai multe biserici la Roma, Rieti, Chieti, Nepi, Porec, Vasto, Arce, Benevento, Salerno ș.a.

Potrivit tradiției românești, moaștele Sf. Elefterie au fost adăpostite o vreme la Mănăstirea Țigănești, fiind apoi dăruite Bisericii Sf. Elefterie din București (în anul 2009).

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Cu haină de preot fiind împodobit și cu sângele curgând șiroaie fericite, ai alergat la Stăpânul tău, Hristos, înțelepte Elefterie, nimicitorul satanei. Pentru aceasta, nu înceta a te ruga pentru cei ce cu credință cinstesc fericitele tale nevoințe.

Condac, glasul al 2-lea:

Ca pe o podoabă a preoților, cuvioase, și îndemn al purtătorilor de biruință, toți te lăudăm, cuvioase, și te rugăm, sfințite mucenice Elefterie; pe cei ce prăznuiesc pomenirea ta liberează-i din multe feluri de nevoi, rugându-te neîncetat pentru noi toți.

Surse

• Sinaxar 15 decembrie
• Pătimirea cinstitului mucenic Elefterie, episcopul Iliricului și a mamei sale Antia, Viețile Sfinților, 15 decembrie.
• OrthodoxWiki:Eleutherios of Illyria
• en:Wikipedia:Eleutherius and Antia

Legături externe

• Acatistul Sf. Mc. Elefterie
• Biserica Sf. Elefterie din București

Sfânta Cuvioasa Muceniță Suzana din Palestina a trăit în secolele III-IV, în vremea împăratului Maximian (286-305) și a primit mucenicia la Elefteropolis (un oraș din Palestina, la cca. 50 de kilometri de Ierusalim). Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe 15 decembrie.

Viața și mucenicia

Sfânta Suzana s-a născut și a trăit în Palestina în secolele III-IV, primind mucenicia în vremea împăratului roman Maximian (286-305). Mama ei era evreică, iar tatăl ei păgân. Crezând în Hristos, a primit botezul din mâinile episcopului Silvan. La moartea părinților ei, și-a eliberat toți robii și roabele și și-a împărțit averea săracilor.

După aceea și-a tuns părul, s-a îmbrăcat în haine bărbătești și, luându-și numele de Ioan, a intrat într-o mănăstire de călugări din eparhia de Elefteropolis. S-a nevoit acolo vreme de douăzeci de ani, cu stăruință. Venind într-o zi la mănăstire o schimnică, crezând că era bărbat, a îndemnat-o la desfrânare, și pentru că „Ioan” nu a primit, l-a pârât mai-marilor mănăstirii că ar fi încercat s-o necinstească. Chemată la judecată, Suzana nu s-a împotrivit clevetirii, ci a cerut să i se dea canon de pocăință pentru păcatul de care era învinuită.

Aflând însă episcopul de Elefteropolis despre acest scandal, ducându-se la fața locului, l-a certat pe starețul mănăstirii pentru cele întâmplate, iar starețul a hotărât atunci să o scoată din călugărie și să o alunge din mănăstire pe Suzana. Auzind acestea, a cerut să fie chemate două fecioare și două diaconițe și, fiind lăsată singură cu ele, le-a descoperit acestora că era femeie, și nu bărbat. Acestea au dat mărturie episcopului, care, aflând acestea, a hirotesit-o diaconiță și a așezat-o stareță la o mănăstire de femei.

Când a venit în Elefteropolis un nou guvernator pe nume Alexandru și a hotărât să aducă jerfe idolilor, Sfânta Suzana s-a dus la locul hotărât pentru jertfă și, rugându-se, a dărâmat idolii păgâni. A fost denunțată guvernatorului și, în timpul procesului, a fost supusă la multe chinuri, pe care le-a răbdat cu curaj. În cele din urmă a primit cununa muceniciei fiind arsă de vie.

Sursa

• Sinaxar 15 decembrie.

Sfântul Elefterie Cubicularul a fost un mucenic care se crede că a trăit în secolul al IV-lea la curtea împăratului Iulian Apostatul (361-363)Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 15 decembrie.

Viața

Sfântul Elefterie provenea dintr-o familie ilustră de rang senatorial din Constantinopol. Din copilărie fusese crescut la curtea imperială și acolo primise mari cinstiri, între care și aceea de a ocupa demnitatea de cubicularPsalm 83, 11).

Dorind să se depărteze de lume, a cerut suveranului permisiunea de a se retrage pentru motive de sănătate și de a petrece ceva timp la țară, în apropierea râului Sangarin (gr. Sangarios) din Asia Mică. Acolo și-a achiziționat o casă și a construit o capelă subterană, unde a fost botezat și unde participa frecvent la ospățul vieții veșnice, era cu ochii minții ațintiți spre Dumnezeu și se îndeletnicea în fiecare zi cu cântări dumnezeiești și plinea toată virtutea.

La întoarcerea sa la curte, cu fața palidă și slăbită de austeritățile ascetice și de vegherile nocturne îndelungate, nu a putut scăpa de întrebările îngrijorate și pline de suspiciune ale împăratului.

Dar stricătorul sufletelor noastre, diavolul, n-a suferit să vadă toate acestea; s-a slujit de o slugă a fericitului punându-i în gând să se ducă la împărat și să pârască pe stăpânul său. S-a dus deci sluga la împărat și i-a spus că stăpânul său Elefterie s-a botezat și că a zidit o biserică. I-a mai spus că se închina Celui Răstignit, că batjocorește legiuirile și rânduielile împărătești. A mai adăugat că are sub pământ o casă ascunsă, că aduce Dumnezeului creștinilor slujbe de toată noaptea, că-și chinuie trupul cu post, cu plânsete și cu culcări pe pământ. Împăratul s-a aprins de mânie și l-a chemat pe sfânt la el. Când a venit, împăratul i-a pus întrebări, la vedere pașnice și măgulitoare, grăindu-i așa: „De ce ne-ai părăsit, Elefterie? Cum te-ai depărtat atâta vreme de la noi? Cum ai disprețuit dorul nostru și curțile noastre împărătești? Cum ai disprețuit dragostea noastră cea mare și curată ce-ți păstrăm?”. „Împărate, i-a răspuns Sfântul Elefterie, trupul mi-i șubrezit de multe și nenumărate boli; am voit să stau la aer curat ca să-mi recapăt sănătatea.” „Dar pentru ce să te desfătezi numai tu singur, i-a spus împăratul, de aerul cel curat? Pentru ce să te bucuri numai tu singur de bunătatea lui? Pentru ce să nu ne bucurăm împreună, mergând și eu cu tine acolo?”.

Sfântul nu i-a dat răspuns la aceste cuvinte. Iar împăratul, îndată ce s-a făcut seară, a trecut râul Sangarin, căci dincolo de acest râu își avea sfântul locuința. S-a uitat pe o ușă ascunsă și a văzut o gaură ca gura unui puț. S-a coborât pe ea și a dat de o biserică frumos împodobită. Cele văzute l-au tulburat. A lăsat mânia la o parte și a început să spună cuvinte lingușitoare, căutând să slăbească tăria fericitului. Dar pentru că izbea cu pumnii în aer, căci n-a putut să-l înduplece pe sfânt cu cuvintele lui, a poruncit să i se taie capul cu sabia, iar cinstitul lui trup să fie aruncat mâncare câinilor și pasărilor.

Fericitul și-a dat lui Dumnezeu sufletul, iar trupul lui, care zăcea părăsit, a fost luat de un creștin împodobit cu harul preoției, evlavios și iubitor de Dumnezeu, care l-a înmiresmat cu mir și l-a îngropat într-un loc de seamă.

Note

1. ↑ Cf. Sinaxarului Părintelui Macarie de la Simonos Petras.
2. ↑ Cubicularul (gr. κουβικουλάριος, lat. cubicularius) era un demnitar roman sau bizantin care se ocupa de camera de culcare a împăraților. – a se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Cubicularius

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
• https://calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie15.htm

Sfântul Vah cel Nou este un mucenic care a trăit și pătimit în Palestina la sfârșitul secolului al VIII-lea. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 15 decembrie

Viața

Sfântul Mucenic Vah cel Nou era de loc din Palestina și a trăit pe vremea binecredincioșilor împărați Irina și Constantin al VI-lea (către anul 790). Tatăl lui, creștin din moși-strămoși, era căsătorit cu o femeie creștină foarte credincioasă. Ademenit însă de slava deșartă a lumii acesteia și de înșelăciune, s-a lepădat de credința cea adevărată moștenită din strămoși și a trecut la necurata credință a agarenilor (adică a musulmanilor arabi care ocupau Țara Sfântă în acea vreme). A avut șapte copii, pe care i-a crescut în aceeași rătăcire. Stricându-și viața în necredință, a lăsat, la moartea lui, pe soția lui cu cei șapte copii. Al treilea dintre ei în șirul nașterii, cu numele Dahac, care tălmăcit înseamnă Ghelasie (gr. Γελάσιος ; lat. Gelasius), nu s-a însurat. Chiar înainte de moartea tatălui său voia să se facă creștin, lucru pe care l-a săvârșit după ce tatăl său a murit. I-a spus mamei sale gândul; ea a consimțit și l-a încurajat. Atunci a plecat de la mama lui și s-a dus la Ierusalim. De acolo, povățuit de un monah, s-a dus în Lavra Sf. Sava cel Sfințit, unde a fost învrednicit de Sfântul Botez și i s-a pus numele Vah. Apoi în urma rugăciunilor lui, s-a făcut călugăr și a fost îmbrăcat cu haina monahală.

Ca monah a viețuit bine și s-a întărit în înfrânare și în celelalte virtuți. La porunca starețului a plecat din mănăstire, că starețul se temea să nu afle de el agarenii care stăpâneau Palestina și să atace mănăstirea. Din întâmplare, sau mai bine-zis din rânduială dumnezeiască, s-a dus la Ierusalim și acolo s-a întâlnit cu mama lui, căreia i-a spus tot ce a făcut; i-a mai spus că-l doare inima că frații lui trăiesc în rătăcire. Când frații lui au auzit aceasta de la mama lor, au trecut și ei la credința în Hristos, afară de unul care a rămas în rătăcire. Acesta a spus agarenilor toate cele făcute de Sfântul Vah. Agarenii l-au căutat, l-au prins și l-au dus la emirul Amira, stăpânul cetății Ierusalimului. Amira l-a trimis la așa-numitul de ei general și la judecători. Înaintea lor a mărturisit cu tărie pe Hristos, a defăimat ca deșartă credința agarenilor. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, în anul 787.

Note

1. ↑ În documentele aghiografice georgiene din Palestina Sf. Vah cel Nou este prăznuit la 11 aprilie - cf. Gérard Garitte, Calendrier pelestino-géorgien du Sinaiticus 34 (Xe seècle), Bruxelles, 1958, p. 59.

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
• https://calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie15.htm

Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur (grec. Ιωάννης ο Χρυσόστομος, n. 347 - d. 407), Arhiepiscop al Constantinopolului, a fost un cunoscut episcop, teolog și predicator din secolele IV-V, în Siria și Constantinopol. Este binecunoscut pentru elocvența cuvântărilor sale publice și pentru denunțarea abuzurilor de autoritate din Biserică și din Imperiul Roman din acea vreme. Avea o mare aplecare spre asceză. După trecerea sa la Domnul, a fost numit Chrysostom (grec.: Χρυσόστομος, română: Gură de Aur). Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt (cu pomenirea la 13 noiembrie) și l-a rânduit între Sfinții Trei Ierarhi (pomeniți la 30 ianuarie), alături de Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul. Este recunoscut și de Biserica Romano-Catolică, care îl cinstește ca Sfânt și Doctor al Bisericii, precum și de Biserica Anglicană, ambele făcându-i pomenirea la 13 septembrie. O parte din sfintele sale Moaște au fost furate de cruciați în 1204 (amintirea acestui eveniment se face la 27 ianuarie) și duse la Roma, fiind restituite Bisericii Constantinopolului pe 27 noiembrie 2004 de către Papa Ioan Paul al II-lea.

Uneori este numit și „Ioan al Antiohiei”, dar acest nume se referă în realitate la un episcop al Antiohiei din anii 429-441 d.Hr., care a condus un grup de episcopi răsăriteni moderați în timpul controversei nestoriene.

Viața

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia din părinți nobili: tatăl său, Secundus, era un ofițer de rang înalt în armata imperială. Tatăl său a murit la scurt timp după nașterea sa, astfel încât el a fost crescut de mama sa, Antuza, care era creștină. A fost botezat în 370 și hirotesit citeț. Și-a început educația pe lângă educatorul păgân Libanius, apoi a studiat teologia cu Diodor din Tars (unul din conducătorii a ceea ce mai târziu s-a numit Școala din Antiohia), timp în care practica o aspră asceză. Nemulțumit de acestea, devine pustnic (cca. 375 d. Hr.) și rămâne retras până când sănătatea sa precară îl silește să se întoarcă în Antiohia.

Atunci a fost hirotonit diacon în 381 de către Sfântul Meletie al Antiohiei, iar mai apoi preot în 386 de către episcopul Flavian I al AntiohieiSfânta Scriptură. Cele mai valoroase lucrări ale sale sunt Omiliile la diferite cărți ale Bibliei. Sfântul Ioan insista foarte mult asupra milosteniei. De asemeni, el se îngrijea foarte mult de nevoile duhovnicești și materiale ale săracilor. A predicat mult împotriva abuzurilor de bogăție și de dreptul de proprietate. În multe privințe, faptul că avea atât de mulți ascultători nu era de mirare. Întrucât avea o înțelegere directă a Scripturilor (foarte deosebită de tendința alexandrină de interpretare alegorică), aceasta însemna că majoritatea temelor abordate în cuvântările lui erau prin excelență sociale, explicând cum ar trebui să trăiască creștinii.

Un incident petrecut în timpul slujirii sale în Antiohia ilustrează poate cel mai bine influența predicilor sale. Cam în vremea în care ajunge în Antiohia, episcopul trebuie să intervină pe lângă împăratul Teodosie I în favoarea cetățenilor care participaseră la o revoltă în timpul căreia statuile împăratului și ale familiei sale fuseseră mutilate. De-a lungul Postului Mare, în anul 397, Sf. Ioan ține 21 de predici în care arată poporului greșelile pe care le făcuse. Se pare că acestea au avut o influență durabilă asupra multora: se știe că mulți păgâni s-au convertit la creștinism în urma acestora. Cu această ocazie, răzbunarea împăratului Teodosie nu a fost atât de aspră pe cât putea fi: acesta s-a mulțumit să schimbe statutul legal al cetății cu unul inferior.

În anul 397, Sf. Ioan a fost chemat (oarecum împotriva voinței sale) să devină episcop de Constantinopol. El a fost mâhnit de faptul că protocolul curții imperiale îi conferea privilegii mai mari decât ale celor mai mari dregători laici. Pe când era episcop, a refuzat net să găzduiască orice fel de petreceri luxoase. Aceasta i-a adus popularitatea în rândul poporului, dar nu și pe cea a bogaților și clerului. Curând după venirea sa în oraș, el spunea: "poporul îl laudă pe înaintaș ca să îl poată critica pe urmaș". Reforma clerului pe care acesta o întreprinde i-a adus nemulțumiri în rândul acestuia. El le-a cerut predicatorilor itineranți să se întoarcă, fără nici o plată, la bisericile unde fuseseră rânduiți să slujească.

Perioada petrecută acolo a fost mult mai tulbure decât cea din Antiohia. Teofil, Papă al Alexandriei dorea să aducă și Constantinopolul sub influența sa și s-a opus numirii lui Ioan în scaunul constantinopolitan. Fiind un opozant al învățăturilor lui Origen, el l-a acuzat pe Sf. Ioan că ar fi susținut prea mult învățăturile lui Origen. Teofil mustrase patru monahi egipteni (cunoscuți drept "Frații cei înalți") pentru că susțineau învățăturile lui Origen. Aceștia fug din Alexandria și sunt primiți de Ioan. Acesta își mai face un dușman în persoana Aeliei Eudoxia (soția împăratului Răsăritului, Arcadie) care considera (probabil nu fără motiv) că vehementa critică a Sf. Ioan la adresa extravaganței veșmintelor feminine se referea la ea.

Sf. Ioan era neînfricat în arătarea greșelilor celor mari. Teofil, Eudoxia și ceilalți dușmani ai săi s-au aliat împotriva lui. Aceștia au convocat un sinod în anul 403 pentru a-l condamna pe Sf. Ioan, sub acuzația de origenism. Ca urmare a acestui sinod, este depus și exilat. Împăratul Arcadie îl recheamă însă aproape imediat, din cauza nemulțumirii poporului. Mai avusese loc și un „cutremur” în iatacul imperial (se crede că a fost vorba fie un cutremur de pământ, fie de faptul că împărăteasa pierduse o sarcină sau dăduse naștere unui prunc mort), ceea ce fusese interpretat ca un semn al mâniei lui Dumnezeu. Pacea a fost de scurtă durată. O statuie de argint a împărătesei Eudoxia a fost ridicată în apropierea catedralei Aghia Sophia. Ioan critică atunci ceremoniile de consacrare a acesteia. Vorbește împotriva împărătesei pe un ton dur: "Iarăși Irodiada se îndrăcește, iarăși de tulbură, iarăși joacă și saltă, iarăși caută capul lui Ioan" (aluzie la ceea ce se întâmplase cu Sfântul Ioan Botezătorul). Este din nou exilat, de data aceasta în Caucaz, în Georgia.

Papa Romei, Inochentie I a protestat împotriva surghiunirii Sf. Ioan, dar fără folos. Ioan a scris o serie de scrisori care încă aveau o mare influență în Constantinopol, astfel încât a fost exilat și mai departe, la Pityus (pe malul răsăritean al Mării Negre). Nu a ajuns însă la destinație, deoarece a trecut la Domnul în timpul călătoriei, la 14 septembrie 407. Ultimele sale cuvinte au fost: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Sfinte Moaște

Părți din Sfintele Moaște ale Sf. Ioan Gură de Aur se găsesc aici [1]:

• Biserica "Sfânta Ecaterina" - București
• Mănăstirea Darvari - București
• Mănăstirea Secu - Judetul Neamț
• Mănăstirea Filoteu (Muntele Athos): Mâna dreaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur;
• Mănăstirea Vatoped - Muntele Athos : Capul Sfântului Ioan Gură de Aur, cu urechea stângă întreagă. La urechea stângă i-a tâlcuit îngerul Sfintele Evanghelii și a rămas neputredă spre mărturie că a fost adevărată tâlcuirea îngerului.
• Catedrala Episcopală, Oltenia, Craiova - racla de argint cu părticele din moaștele Sfântului Ioan Hristostomul
• Capela Imaculatei Concepțiuni a Basilicii San Pietro, Roma - restituite Patriarhiei Constantinopolului în anul 2004 și plasate în Catedrala Sf. Gheorghe din Constantinopol.

Reprezentarea iconografică

Erminia lui Dionisie din Furna (Editura Sophia, București, 2000, p. 151) dă următoarele indicații pentru reprezentarea Sf. Ioan Gură de Aur:

"Sfântul Ioan Gură de Aur (Hrisostom, nepurtând mitră), [scund foarte și subțirel, mare la cap, cu nasul plecat și nările late, galben cam albineț; melcii ochilor găvănați și ochii mari beșicați, având căutătura veselă; mare la frunte și golaș, cu multe zbârcituri, și cu urechile mari și fălcile trase înăuntru, de mult post și grijă necurmată ce avea]; cu puțină barbă, [părul plăviț și cărunt], zice: 'Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Cela ce pâinea cea cerească, hrană a toată lumea, pre Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos [L-ai trimis Mântuitor]' ".

Sf. Ioan apare adesea zugrăvit în Sfântul Altar. Când este zugrăvit pe Ușile împărătești, poartă în mână Sf. Liturghie scrisă. Când este reprezentat în trapeza unei mănăstiri, pe răvașul pe care îl poartă stă scris (ibidem, p. 239): "De păcatele ce a făcut cineva mai înainte, de se va căi, cum că cu adevărat însuși a greșit, mântui-se-va".

Foarte frecvent el este reprezentat împreună cu Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie Teologul, împreună cu care este pomenit la data de 30 ianuarie.

Imnografie

Tropar (Glas 8)

Din gura ta, ca o lumină de foc strălucind, harul toată lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a câștigat, înălțimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci cu cuvintele tale învățându-ne, Părinte Ioane Gură de Aur, roagă pe Cuvântul Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Condac (Glas 5)

Din cer ai primit dumnezeiescul har și cu buzele tale pe toți îi înveți să se închine unui Dumnezeu în Treime, Ioane Gură de Aur, preafericite cuvioase; după vrednicie te lăudăm deci pe tine, că ești învățător, ca cel ce arăți cele dumnezeiești.

Condac, glasul 1 (la Aducerea moaștelor sale, pe 27 ianuarie):

Veselitu-s-a în taină Biserica de întoarcerea cinstitelor tale moaște; și pe acelea ascunzându-le ca pe niște aur de mult preț, dăruiește celor ce te laudă neîncetat, prin rugăciunile tale, harul tămăduirilor, Ioane Gură de Aur.

Importanța Sf. Ioan Gură de Aur

Într-o vreme în care clerul cetății era vehement criticat pentru stilul său de viață luxos, Sfântul Ioan era hotărât să reformeze clerul din Constantinopol. Eforturile sale s-au lovit de o serioasă rezistență și au avut un efect limitat. Ca teolog, el a fost și rămâne foarte important pentru creștinătatea răsăriteană, dar a fost considerat mai puțin important pentru creștinii din Occident. El a refuzat în general să urmeze aplecarea contemporanilor săi spre alegorie, preferând vorbirea directă si aplicând pasaje și lecții din Sfânta Scriptură la viața de zi cu zi. Într-o anumită măsură, scrierile lui constituie o sinteză între metoda hermeneutică a mai alegoricei Școli din Alexandria și literalismul Școlii Antiohiene.

Exilarea sa în mai multe rânduri arată că puterea seculară avea o puternică influență în Biserica răsăriteană din această perioadă istorică. Aceasta revelă totodată rivalitatea dintre Constantinopol și Alexandria, fiecare dorind să aibă întâietatea în Biserică. Această ostilitate reciprocă a adus, în cele din urmă, multe suferințe atât Bisericii cât și Imperiului Roman de Răsărit. Între timp, în Vest, primatul Bisericii Romei rămăsese necontestat începând cu secolul al IV-lea. Este interesant de menționat, în perspectiva evoluției ulterioare a autorității Papei, faptul că protestele Papei Inocențiu al II-lea în acel moment nu au avut nici un efect, ceea ce arată lipsa de influență a episcopilor Romei asupra Răsăritului chiar din acea perioadă.

Cuvinte de învățătură

"În ceea ce privește evlavia, sărăcia ne este mai de folos decât bogăția și munca mai bine decât trândăvia, mai ales pentru că bogăția devine o piedică, chiar și pentru cei care nu i se dedică întru totul. Dar atunci când trebuie să lăsăm deoparte furia, să ne îmblânzim pizma, să ne îmblânzim mânia, să aducem Domnului rugăciunile noastre și să ne arătăm, după cum se cuvine, raționali, blânzi, binevoitori și iubitori, cum ne-ar putea sărăcia împiedica de la acestea? Căci ajungem la acestea nu cheltuind bani, ci făcând alegeri potrivite. Milostenia mai presus de toate se face cu bani, dar chiar și ea strălucește mai mult atunci când milostenia o facem din sărăcia noastră. Văduva care a adus cei doi bănuți era mai săracă decât oricine, dar ea a dat mai mult decât toți".

"Creștinilor însă, mai mult decât tuturor oamenilor, le este interzis să îndrepteze cu de-a sila poticnirile păcătoșilor... oamenii trebuie făcuți mai buni nu prin folosirea forței, ci convingându-i. Nu avem nici autoritatea, dată nouă de lege, de a îi împiedica pe păcătoși, nici n-am ști, dacă am avea-o, cum să o folosim; căci Dumnezeu dăruiește cunună celor care se opresc de la rău nu prin forță, ci din alegerea proprie".

"Când un arcaș vrea să tragă săgețile sale cu folos, el se îngrijește mai întâi de poziția lui, așezându-se corect în fața țintei. Și voi, care vă pregătiți de a săgeta capul vicleanului diavol, ar trebui să faceți la fel. Să ne îngrijim mai întâi să ne punem în rânduială simțurile și apoi de buna așezare a gândurilor noastre."

"Chiar de-am fi făcut o mie de fapte foarte virtuoase, încredințarea noastră că vom fi auziți de Domnul să se întemeieze pe încrederea în mila lui Dumnezeu și în iubirea Lui pentru noi. Chiar dacă suntem desăvârșiți în virtute, vom fi mântuiți doar din mila Domnului."

"De ce lovești aerul și de ce alergi în zadar? Orice lucrare are scopul ei, firește. Atunci spuneți-mi, care e rostul tuturor lucrărilor lumii? Vă provoc să răspundeți! Este deșertăciunea deșertăciunilor: toate sunt deșertăciune."

Lucrarea liturgică

Două din scrierile sale merită o atenție deosebită. Sf. Ioan a armonizat viața liturgică a Bisericii, revizuind rugăciunile și indicațiile din Sfânta Liturghie sau celebrarea Sfintei Euharistii. Până în zilele noastre, Biserica Ortodoxă celebrează cel mai adesea Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur, ca și Biserica Catolică de Rit Bizantin (uniații). În aceste Biserici se citește în fiecare an de Sfintele Paști (cea mai mare sărbătoare creștină), Omilia la Sfintele Paști a Sf. Ioan Gură de Aur.

Dispute moderne: Sf. Ioan Gură de Aur și antisemitismul

Pe când era doar citeț al Bisericii Antiohiei, Sf. Ioan a scris mai multe omilii, Omiliile împotriva Iudeilor (sau "împotriva iudaizanților") pentru a combate unele obiceiuri ale creștinilor care proveneau din rândurile evreilor și care continuau sa păstreze unele obiceiuri și reguli din Legea lui Moise. El a scris aceste omilii pentru a îndrepta aceste obiceiuri, considerate greșite, ale creștinilor. Astfel, el își folosește întregul talent oratoric spre a demonstra erorile iudaismului din acea vreme, și implicit ale creștinilor "iudaizanți".

Pe baza unor fragmente din aceste omilii în care, retoric, Sf. Ioan se exprima în termeni duri la adresa iudaismului, unii autori moderni au interpretat scrierile Sfântului (ca si pe ale altor Părinți ai Bisericii) ca fiind antisemite. Aceasta cu atât mai mult cu cât, dincolo de intenția originară a Sf. Ioan, amintită mai sus, scrierile sale au fost uneori folosite și de diferite grupuri care încercau să promoveze antisemitismul sau opoziția la creștinism. Este cazul naziștilor din timpul celui de-al doilea Război Mondial care au folosit scrierile Sf. Ioan în încercarea de a-i convinge pe creștinii din Germania și Austria că evreii meritau să fie exterminați. Deși în Adversus Iudaeos se regăsesc tonalități foarte dure la adresa evreilor și a practicilor lor religioase, trebuie totuși precizat că aceasta nu are nimic în comun cu antisemitismul, concept modern care traduce o formă de rasism. După cum se poate deduce și din cele de mai sus, Sf. Ioan nu susținea folosirea violenței împotriva evreilor. Polemica Sfântului Ioan Hrisostom este exclusiv cu religia iudaică, a cărei perpetuare după venirea Mântuitorului o considera neavenită și cu acei creștini care urmau această cale greșită.

Note

1. ↑ Palladie, Despre viața Sf. Ioan Hrisostom, V. Potrivit scriitorului Socrate Scolasticul (Istoria bisericească, VI, 3), Sf. Ioan ar fi fost hirotonit preot de Evagrie al Antiohiei

Surse

• OrthodoxWiki, preluat după John Chrysostom de pe Wikipedia.

Legături externe

În limba română:

• Site dedicat Sf. Ioan Gură de Aur. Aici se găsește o Viață a Sfântului, după Viețile Sfinților, Acatistul Sf. Ioan Gură de Aur, o mare parte din scrierile Sfântului Ioan și un catalog al edițiilor de limbă română ale acestora.
• Calendar ortodox - 13 noiembrie, calendar ortodox - 27 ianuarie, Sinaxar
• Siteul Mănăstirii Dervent - Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, cu o explicație de Pr. Florin Botezan.

În limba engleză:

• The Saint John Chrysostom Webpage
• Works about and by John Chrysostom from the Christian Classics Ethereal Library
• John Chrysostom, Archbishop of Constantinople (GOARCH)
• Removal of the Relics of John Chrysostom, Archbishop of Constantinople (GOARCH)
• St. John Chrysostom the Archbishop of Constantinople (OCA)
• Repose of St John Chrysostom, Archbishop of Constantinople (OCA)
• Translation of the relics of St John Chrysostom the Archbishop of Constantinople (OCA)
• A few beautiful icons of St. John Chrysostom

În limba franceză:

• Le 13 novembre, mémoire de notre Père dans les Saints Jean Chrysostome, Archevêque de Constantinople - dans le Synaxaire du Père Macaire de Simonos-Petras (Mont Athos)

Duminica dinaintea Nașterii lui Iisus Hristos, numită Duminica Sfinților Strămoși, a fost rânduită în Biserica Ortodoxă de sfinții şi de Dumnezeu purtătorii părinți să se facă pomenire de toţi drepții părinți care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, de la Adam şi până la Iosif, logodnicul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, după neamuri, precum i-a numărat istoricește Evanghelistul Matei. La fel, tot în această zi, se face pomenirea proorocilor şi proorocițelor.

Slujba și sinaxarul sfinților strămoşi se găsesc în mineiul pe luna decembrie, la sfârșitul zilei de 18 decembrie - cea mai depărtată dată posibilă pentru această duminică.

Imnografie

Troparul Sfinților Strămoși, glasul al 2-lea :

Întru credință pe strămoși i-ai îndreptat, printr-înșii mai înainte logodindu-ți Biserica cea din păgâni; laudă-se întru slavă sfinții, că din sămânța lor este rodul cel prea slăvit, ceea ce Te-a născut mai presus de fire. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele noastre.

Condac, glas 6:

Chipul cel scris de mână ne cinstindu-l, ci cu ființa cea nescrisă întrarmându-vă, de trei ori fericiților, în lupta focului v-ați prea slăvit, și în mijlocul văpăiei celei nesuferite stând, pe Dumnezeu ați chemat: Grăbește, o îndurate, și aleargă ca un milostiv spre ajutorul nostru, că poți câte voiești.

Icos:

Tinde-ți mâna ta dela care oarecând au luat ispită egiptenii ce se oștiau, și jidovii cei biruiți. Nu ne lăsă pre noi, nu îngădui să ne înghită moartea care însetează de noi, și satana carele ne urăște, ci te apropie de noi și te milostivește spre sufletele noastre, precum te-ai milostivit oarecând spre tinerii cei din Babilon, care neîncetat te-au mărit pe tine, și s-au aruncat pentru tine în cuptor, și dintr-însul au strigat către tine: Grăbește, o îndurate, și aleargă ca un milostiv spre ajutorul nostru, că poți câte voiești.

Sinaxarul Sfinților Strămoși

Pomenirea celor întâi zidiţi, Adam şi Eva.

Pomenirea dreptului Abel, fiul lui Adam.

Pomenirea dreptului Set, fiul lui Adam.

Pomenirea dreptului Enos, fiul lui Set.

Pomenirea dreptului Cainan, fiul lui Enos.

Pomenirea dreptului Maleleil, fiul lui Cainan.

Pomenirea dreptului Iared, fiul lui Maleleil.

Pomenirea dreptului Enoh, fiul lui Iared.

Pomenirea dreptului Matusalem, fiul lui Enoh.

Pomenirea dreptului Lameh, fiul lui Matusalem.

Pomenirea dreptului Noe, fiul lui Lameh.

Pomenirea dreptului Sem, fiul lui Noe.

Pomenirea dreptului Iafet, fiul lui Noe.

Pomenirea dreptului Arfaxad, fiul lui Sem.

Pomenirea dreptului Cainan, fiul lui Arfaxad.

Pomenirea dreptului Selah, fiul lui Cainan.

Pomenirea dreptului Eber, fiul lui Selah, de la care şi iudeii s-au numit evrei.

Pomenirea dreptului Peleg, fiul lui Eber.

Pomenirea lui Ragav, fiul lui Peleg.

Pomenirea dreptului Serug, fiul lui Ragav.

Pomenirea dreptului Nahor, fiul lui Serug.

Pomenirea dreptului Terah, fiul lui Nahor.

Pomenirea dreptului patriarh Avraam, fiul lui Terah.

Pomenirea patriarhului Isaac, fiul lui Avraam.

Pomenirea patriarhului Iacob, fiul lui Isaac.

Pomenirea patriarhului Ruben, întâiul fiu al lui Iacob.

Pomenirea patriarhului Simeon, al doilea fiu al lui Iacob.

Pomenirea patriarhului Levi, al treilea fiu al lui Iacob, din care este seminția levitică.

Pomenirea patriarhului Iuda, fiul lui Iacob, din a cărui seminţie S-a născut Hristos.

Pomenirea patriarhului Zabulon, fiul lui Iacob, a cărui seminţie este pe ţărmul mării.

Pomenirea patriarhului Isahar, fiul lui Iacob, a cărui seminţie lucrează pământul.

Pomenirea patriarhului Dan, fiul lui Iacob, din a cărui seminţie sunt judecătorii.

Pomenirea patriarhului Gad, fiul lui Iacob a cărui seminţie este furată sau fură.

Pomenirea patriarhului Aşer, fiul lui Iacob, a cărui seminţie e bogată, cu recolte bogate pe ogoare.

Pomenirea patriarhului Neftali, fiul lui Iacob, a cărui seminţie este numeroasă.

Pomenirea patriarhului Iosif, fiul lui Iacob, a cărui seminţie este slăvită şi vestită.

Pomenirea patriarhului Veniamin, fiul lui Iacob, a cărui seminţie din sălbatică a ajuns blând.

Pomenirea lui Fares şi Zara, gemenii, fiii patriarhului Iuda. Pomenirea lui Esrom, fiul lui Fares.

Pomenirea lui Aram, fiul lui Esrom.

Pomenirea lui Aminadav, fiul lui Aram.

Pomenirea lui Naason, fiul lui Aminadav.

Pomenirea lui Salmon, fiul lui Naason.

Pomenirea lui Booz, fiul lui Salmon.

Pomenirea lui Obed, fiul lui Booz, care s-a născut din Rut.

Pomenirea lui Iesei, fiul lui Obed.

Pomenirea lui David împăratul, fiul lui Iesei.

Pomenirea lui Solomon împăratul, fiul lui David.

Pomenirea lui Roboam împăratul, fiul lui Solomon.

Pomenirea lui Abia împăratul, fiul lui Roboam.

Pomenirea lui Asa împăratul, fiul lui Abia.

Pomenirea lui Iosafat împăratul, fiul lui Asa.

Pomenirea lui Ioram împăratul, fiul lui Iosafat.

Pomenirea lui Ozia împăratul, fiul lui Ioram.

Pomenirea lui Ioatan împăratul, fiul lui Ozia.

Pomenirea lui Ahaz împăratul, fiul lui Ioatan.

Pomenirea lui Iezechia împăratul, fiul lui Ahaz.

Pomenirea lui Manasi împăratul, fiul lui Iezechia.

Pomenirea lui Amon împăratul, fiul lui Manasi.

Pomenirea lui Iosia împăratul, fiul lui Amon.

Pomenirea lui Iehonia împăratul, fiul lui Iosia.

Pomenirea lui Salatiel, fiul lui Iehonia

Pomenirea lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, care a ridicat templul din Ierusalim ce fusese ars.

Pomenirea lui Abiud, fiul lui Zorobabel.

Pomenirea lui Eliachim, fiul lui Abiud.

Pomenirea lui Azor, fiul lui Eliachim.

Pomenirea lui Sadoc, fiul lui Azor.

Pomenirea lui Ahim, fiul lui Sadoc.

Pomenirea lui Eliud, fiul lui Ahim.

Pomenirea lui Eleazar, fiul lui Eliud.

Pomenirea lui Matan, fiul lui Eleazar.

Pomenirea lui Iacob, fiul lui Matan.

Pomenirea lui Iosif, logodnicul, fiul lui Iacob.

Pomenirea dreptului Melhisedec.

Pomenirea dreptului Iov.

Pomenirea Proorocilor Moise, Or, şi Aaron, preoţi.

Pomenirea lui Isus, fiul lui Navi.

Pomenirea Sfântului Prooroc Samuel.

Pomenirea Proorocului Natan.

Pomenirea Sfântului Prooroc Daniel.

Pomenirea Sfinților trei Tineri.

Pomenirea dreptei Sarra, femeia lui Avraam.

Pomenirea dreptei Raveca (Rebeca), soţia lui Isaac.

Pomenirea dreptei Lia, întâia soţie a lui Iacob.

Pomenirea dreptei Rahila, a doua soţie a lui Iacob.

Pomenirea dreptei Asineta, soţia lui Iosif cel prea frumos.

Pomenirea dreptei Mariam, sora lui Moise.

Pomenirea dreptei Debora, care a judecat pe Israel.

Pomenirea dreptei Rut.

Pomenirea dreptei Saraftia, la care a fost trimis Ilie.

Pomenirea dreptei Sumanitida, care a găzduit pe Elisei

Pomenirea dreptei Iudita, care a ucis pe Olofern.

Pomenirea dreptei Estera, care a izbăvit pe Israel de moarte.

Pomenirea dreptei Ana, mama Proorocului Samuel.

Pomenirea dreptei Suzana.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne şi ne mântuiește pe noi. Amin.