16 decembrie / 29 decembrie

Sfântul prooroc Agheu (ebr. חַגַּי care se tălmăceşte: „sărbătoare” sau „cel ce sărbătorește” sau ”cel ce este sărbătorit”)prooroci ziși „mici” din Vechiul Testament, căruia i se atribuie Cartea lui Agheu. A fost contemporan cu Proorocul Zaharia. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 16 decembrie

Viața și activitatea

Când regele perșilor, Cirus, a luat împărăția Babilonului (539 î.Hr.), Dumnezeu l-a inspirat ca să-i elibereze pe evrei, care erau ținuți în captiviate în Babilon de la căderea Ierusalimului (586), pentru a reconstrui Templul sub conducerea lui Zorobabel, cârmuitorul lui Iuda, și a marelui preot Iosua (Cartea I a lui Ezdra). De cum s-au întors în Cetatea sfântă, aceștia au restaurat cultul, conform cu preceptele Legii lui Moise, și au început lucrările. Dar nu după mult timp, descurajați din cauza aversiunii și a amenințărilor populațiilor păgâne instalate în împrejurimi, ei au întrerupt lucrările până sub domnia împăratului Darius I (521-486), regele perșilor. Atunci sfinții prooroci Agheu și Zaharia (prăznuit la 8 februarie) au fost trimiși de Dumnezeu ca să-i încurajeze să continuie reconstruirea Templului, dar împreună cu Templul să-și reconstruiască și conștiințele care să fie ca niște pietre vii în construirea templului spiritual, poporul lui Dumnezeu (1 Petru 2, 5).

Originar din tribul lui Levi, Agheu s-a născut în Babilon, a cunoscut viața în exil și a venit la Ierusalim cu primul val de exilați care se întorceau în Cetatea sfântă.

Mișcat de Duhul lui Dumnezeu, Agheu a început să profețească către 521-520 î.Hr. (între lunile august-decembrie 520), adresându-se lui Zorobabel, lui Iosua marele preot și întregului popor, dezvăluindu-le că seceta care a lovit țara a fost îngăduită de Dumnezeu pentru că s-au oprit din reconstruirea Templului. Agheu i-a încurajat pe evrei să reia contruirea Templului, profețind că acest al doilea Templu va deveni mai cunoscut decât primul și-l va agale într-o zi în slavă (Ag 1, 8). El le-a reamintit că Dumnzeu locuiește în toată slava Sa în Templu (simbol al Templului spiritual și veșnic, care este Biserica, Trupul lui Hristos), dar că, în același timp, Templul însuși nu poate aduce sfințenie poporului care lucrează fapte necurate (Ag 2, 6-7).

În profeția finală Agheu proorocește sfârșitul imperiului persan ca urmare a unui război civil.

Talmudul atribuie proorocului Agheu mai multe legi.

Imnografie

Tropar, glasul al 2-lea:

Prăznuind pomenirea proorocului Tău Agheu, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

Condac, glasul 1:

Cela ce ca un Dumnezeu toate le vede și le ştie, luminându-ți ochiul cel curat al sufletului, prea lăudate Proorocule, te-ai arătat lumii povățuitor. Pentru aceasta săvârșind sfântă pomenirea ta, te aducem pre tine rugător către Dumnezeu, Agghee.

Sinaxar

Sinaxarul Sfântului prooroc Agheu în Mineiul pe luna decembrie, ziua a 16-a:

Note

1. ↑ În Mineiul pe luna decembrie din 1873 grafia numelui proorocului este Aggheu.
2. ↑ Ca și în Biserica latină, unde martirologiul roman notează la data de 16 decembrie: „Commémoraison de saint Aggée, prophète, qui, vers 515 avant le Christ au temps de Zorobabel, chef de Juda, avertit le peuple de reconstruire la maison du Seigneur, dans laquelle viendrait le Trésor de toutes les nations.” - cf. https://nominis.cef.fr/contenus/saint/9631/Saint-Aggee.html

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
• https://calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie16.htm
• https://nominis.cef.fr/contenus/saint/9631/Saint-Aggee.html
• Wikipedia

Sfântul Marin din Roma este un mucenic din secolul al III-lea, care a pătimit la Roma în timpul împăratului Carin (283-285). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă (și în tradiția occidentală) se face la 16 decembrie.

Viața și pătimirea

Sub domnia împăratului Carin (283-285) la Rome, sfântul Marin, un tânăr nobil roman de rang senatorial, a fost denunțat ca fiind creștin și i s-a pun în vedere să sacrifice public zeilor Imperiului.

Dar pentru că n-a vrut să se lepede de Hristos și să jertfească idolilor, a fost supus la multe chinuri. Mai întâi a fost legat de stâlp și biciuit, apoi a fost pus pe un grătar înroșit în foc, ca mai apoi să fie aruncat într-un cazan cu apă fiartă. După ce a purtat cu curaj aceste chinuiri cu ajutorul Duhului Sfânt, a fost aruncat la fiare în arenă, dar fiarele sălbatice nu au vrut să se atingă de el din porunca lui Dumnezeu.

Apoi sfântul a spus împăratului că va merge la altarul idolesc să aducă jertfă; acolo însă a doborât, cu rugăciunile lui, idolii. Și atunci a primit fericitul sfârșit prin sabie, tăindu-i-se capul.

Iar tatăl lui și mama lui, creștini și ei, l-au însoțit până la locul de osândă, fericindu-l și bucurându-se că copilul lor a putut în acest fel să-L slăvească pe Dumnezeu.

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras
• http://calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie16.htm
• https://nominis.cef.fr/contenus/saint/9674/Saint-Marin.html

Sfântul ierarh Memnon al Efesului a fost arhiepiscop de Efes în perioada tulburărilor nestoriene care au condus la convocarea Sinodului III Ecumenic (431). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 16 decembrie.

Viața și activitatea

Originar din Siria, Sfântul Memnon era deja arhiepiscop al Efesului în anul 428, când a început controversa privind doctrina susținută de Nestorie. Sprijinind ferm cauza ortodoxiei apărate de Sfântul Chiril al Alexandriei (prăznuit la 9 iunie), alături de o sută de episcopi, a obținut convocarea Sinodului III Ecumenic în cetatea sa. Deoarece arhiepiscopul Ioan I al Antiohiei și a sa delegație întârziau excesiv, Părinții Sinodului au început sesiunile fără ei și l-au condamnat pe Nestorie, care a refuzat să se prezinte, pe 22 iunie 431.

Pentru a sărbători acest triumf al ortodoxiei, Memnon a organizat o mare procesiune în cinstea Maicii Domnului și a scris clerului din Constantinopol. Trei zile mai târziu, delegația antiohiană, care includea patruzeci de episcopi, a ajuns în cele din urmă la Efes și, ofensați de decizia luată fără ei, i-au depus pe Chiril și pe Memnon, apoi s-au constituit într-un sinod autonom. Decizia acestui sinod autonom al antiohienilor, aprobată inițial de împăratul Teodosie al II-lea, care nu era bine informat despre evenimente, nu a avut efecte și Sfântul Memnon a continuat să susțină cu curaj și fermitate credința sfântului Chiril, scriind în acest sens către Părinții sinodului (prăznuiți pe 9 septembrie). Împăratul a ajuns în cele din urmă să recunoască deciziile sinodului legitim și Sfântul Memnon a condus în pace eparhia sa până la sfârșitul său binecuvântat (aproximativ în anul 440).

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras

Cel întru sfinți Părintele nostru Modest al II-a al Ierusalimului (gr. Μόδεστος Ιεροσολύμων) a fost patriarh al Ierusalimului în anii 632-634. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 16 decembrie

Viața

Sfântul Modest era un călugăr renumit pentru virtuțile sale și luminat de Duhul Sfânt. De aceea, el a fost numit egumen al mănăstirii întemeiate de Sfântul Teodosie Chinoviarhul în secolul al V-lea și a condus cu înțelepciune turma sa spirituală.

Când în anul 614 regele Persiei, Horsoe al II-lea, s-a apropiat de Ierusalim cu trupele sale, patriarhul Zaharia (prăznuit la 21 februarie) l-a trimis pe Modest în spatele liniilor inamice pentru a cere ajutor la Ierihon. După un asediu de trei săptămâni, Orașul Sfânt a fost cucerit de persani și supus timp de trei zile jefuirii sistematice și unor masacre înfricoșătoare (între 30.000 și 50.000 de victime).

Cum patriarhul Zaharia a fost trimis în exil în Persia cu Sfânta Cruce și mii de alți creștini, Modest a fost ales să îl înlocuiască în orașul încă în flăcări. Cu sacrificiul său necontenit, Sfântul Modest s-a străduit să îngroape zecile de mii de victime și să restaureze, cât a fost posibil, asemenea unui nou Zorobabel, sanctuarele și locurile sfinte care fuseseră devastate și întinate de barbari. El a adunat supraviețuitori, i-a mângâiat, le-a redat speranța și, datorită generozității patriarhului Alexandriei, Sfântul Ioan cel Milostiv (prăznuit la 12 noiembrie), a reușit să dea viață Bisericii de pe Muntele Sion, afectată de perși și lipsită de resurse. În această perioadă, el l-a botezat pe un persan convertit la credință, Sfântul Anastasie, care mai apoi a suferit martiriul la Cezareea în 628 (prăznuit la 22 ianuarie).

Puțin după întoarcerea Sfintei Crucii și moartea patriarhului Zaharia, Sfântul Modest i-a urmat ca patriarh și succesor al Sfântului Iacov cel Drept. Vas ales al harului și propovăduitor harnic al Sfintei Evanghelii, el a împodobit tronul Mamei Bisericilor cu strălucirea virtuților și a minunilor sale.

Puțin timp după aceea, sfântul patriarh s-a dus să se întâlnească cu împăratul pentru a nevoile în administrarea Bisericii sale. Ajungând în orașul Sozos din Palestina, a fost chemat acolo la Domnul pe 17 decembrie 634.

Din acest Sozos, prețioasele sale moaște au fost depuse, alături de cele ale predecesorilor săi, în Biserica Apostolilor din Ierusalim, în prezența întregului popor care ținea lumânări și aprindea tămâie la trecerea sa.

Note

1. ↑ „Datele contradictorii din istoria bisericească și tradiția Sinaxarelor l-au determinat pe Sfântul Nicodim Aghioritul să distingă doi sfinți Modest din Ierusalim: primul, sfințit mucenic din secolul al IV-lea, comemorat, conform manuscriselor, pe 16 sau pe 18 decembrie, este acum sărbătorit pe 18; iar al doilea, cunoscut de istorici ca înlocuitor al patriarhului Zaharia în timpul ocupației persane din secolul al VII-lea, este comemorat pe 16. Dar în unele documente aghiografice georgiene, este sărbătorit pe 17, ziua odihnei sale, alături de Sfântul Zaharia (Gérard Garitte, Calendrier pelestino-géorgien du Sinaiticus 34 (Xe siècle), Bruxelles 1958, p. 110-111). Numele lui Modest I nu este menționat în cataloagele episcopilor din Ierusalim, existența sa reală fiind pusă sub semnul întrebării de către unii, dar tradiția bisericească îl cinstește totuși ca protector al animalelor domestice.” (Nota P. Macarie în Sinaxar). „17. In Discipulorum (ecclesia), commemoratio beati Modesti (modistos) patriarchae Hierosolymitani qui post incendium aedificavit sanctam Sion (sioni), Anastasin (anastasia) et Catholicam (kat'olike) et sanctas ecclesias (=in Resurrectione) (...)” (Garitte, Calendrier..., op.cit.)

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
• https://nominis.cef.fr/contenus/saint/9684/Saint-Modeste.html

Numeroși sfinți ai Bisericii au supranumele de făcător de minuni sau taumaturg, mai rar purtător de semne, pentru faptul că sunt recunoscuți în mod special pentru faptul că au făcut și fac minuni, încă din timpul vieții, și chiar după moarte.

Și unii sfinți mai noi au această reputație, precum Sfântul Nectarie din Eghina, Taumaturgul.

Minunile și vindecările pe care le fac ei sunt desigur atribuite lui Dumnezeu, sfinții fiind mijlocitorii acestui dar al lui Dumnezeu.

Spunem, de asemenea, despre unele icoane și moaște că sunt făcătoare de minuni.

Sfinți făcători de minuni

Câțiva din sfinții care poartă supranumele sau apelativul „făcător de minuni” sunt:

• Sfântul ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei
• Sfântul mare mucenic Mina
• Cuviosul Tit, făcătorul de minuni
• Sf. ierarh Spiridon al Trimitundei
• Sfinții Cosma și Damian (Roma)
• Sfinții Cosma și Damian (Asia Mică)
• Sfinții Chir și Ioan
• Sf. mare mucenic Pantelimon

A se vedea și

• Sfinți
• Titlurile sfinților
• Minunea în Biblie

Sfânta Teofana (gr. Θεοφανώ – Theophano; 866/67 – 10 noiembrie 897) a fost o împărăteasă bizantină, soția împăratului Leon al VI-lea cel Înțelept. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face pe 16 decembrie.

Viața

Sfânta Teofana s-a născut și a crescut în Constantinopol. Era de neam din înalta noblețe constantinopolitană, din vestiții Martinachi (gr. Martinakios, care erau înrudiți cu dinastia bizantină amorianăRugăciunile lor și le făceau în cinstita biserică a Maicii Domnului din Vascu. Și se rugau, zicând: „Să ni se dezlege, Doamnă, stăpâna lumii, lipsa de copii, care ne topește pe noi, robii tăi!”. Și pentru că s-au rugat cu credință au primit o fetiță. După ce a fost înțărcată și după ce a împlinit șase ani, a învățat Sfintele Scripturi și se împodobea cu tot felul de virtuți. Părinții vedeau toate acestea și se bucurau; se gândeau că nu-i departe ziua când vor culege roadele unui copil atât de bun. Iar când copila a crescut și a întrecut pe cele asemenea ei, chiar pe cele mai bune dintre ele, s-a făcut căutare de către împăratul Vasile I Macedoneanul (867-886) după o copilă frumoasă și virtuoasă, ca să fie dată soție fiului lui, Leon, viitorul împărat Leon al VI-lea cel Înțelept. Și au găsit împărații toate aceste bunătăți la Teofana, fiica lui Constantin și a Anei. Atunci toate s-au umplut de bucurie și de veselie.

Dar n-a trecut multă vreme și vicleanul diavol a semănat zâzanie în urechile împăratului Vasile, prin limba lui Santovarin, așa că împăratul a închis pe fiul său Leon împăratul, împreună cu soția sa, trei ani. De sfințirea bisericii Sfântului Prooroc Ilie s-a împăcat cu fiul său, și au ieșit împreună la slujbă.

Când împăratul Vasile l-a lăsat singur împărat pe fiul său Leon (886-912), din pricina bolii ce venise peste el, atunci cinstita împărăteasă Teofana trăia în palatele împărătești, dar se îngrijea de mântuirea sufletului ei. Socotea ca nimic mărirea împărătească, iar desfătările vieții, ca pe o pânză de păianjen și umbră, le disprețuia; nu înceta zi și noapte să slujească lui Dumnezeu cu psalmi, cântări și rugăciuni și să-L facă îndurător prin milostenii. Purta haine înflorate de porfiră, era înveșmântată pe dinafară cu toate podoabele împărătești, dar pe sub podoabele acestea își chinuia în ascuns trupul în zdrențe. Îi plăcea viețuirea schimnicească și disprețuia mesele bogate și scumpe; se hrănea cu pâine și cu legume. Dădea săracilor banii ce-i cădeau în mână și podoabele, socotite de lume de preț pentru desfătările vieții; dădea celor lipsiți hainele ei scumpe; îndestula cu cele de trebuință pe văduve și orfani; îmbogățea cu bani și cu moșii locașurile sărace ale monahilor. Se îngrijea de slugi ca de frați; nu chema niciodată pe nimeni pe nume, ci tuturora le spunea: "Domnule". Nu rostea jurământ cu limba ei și nici minciună sau ocară nu ieșea de pe buzele ei. Niciodată nu a încetat să se întristeze și să jelească pe ascuns, să ude așternutul ei cu lacrimi. Cei din jurul ei vedeau patul ei acoperit cu așternuturi țesute cu aur; dar când se lăsa noaptea, împărăteasa părăsea patul și se culca jos, pe podea, pe care așternea o rogojină și zdrențe de păr. Se scula din ceas în ceas ca să înalte laude lui Dumnezeu. De aceea, din pricina viețuirii sale prea aspre, s-a îmbolnăvit. Dar și boala a fost pentru ea prilej de înfrânare; n-a încetat să împartă pâine la săraci, iar gura ei, obișnuită cu grăirea dumnezeieștilor cântări, nu contenea să grăiască graiurile sfinte ale lui David; nu trecea cu vederea să laude de șapte ori pe zi pe Domnul. Niciodată n-a dormit somn de odihnă fără lacrimi. O durea inima de suferințele celorlalți; se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi pentru ei; întindea mâna de ajutor celor osteniți, sprijinea pe văduve, era bucurie și mângâiere celor împresurați de necazuri și nevoi.

După moartea fiicei sale, Evdochia (în 892), împărăteasa a dorit să renunțe definitiv la lume și să se retragă într-o mănăstire, dar nu a obținut binecuvântarea de a face acest lucru de la părintele ei duhovnicesc, Sfântul Eftimie (viitor patriarh al Constantinopolului, prăznuit la 5 august).

Totuși, de dragul lui Hristos Teofana s-a lepădat de lume și de toate cele din lume; a luat jugul cel bun al Domnului, a ridicat pe umerii ei crucea și n-a fost lipsită de bunătățile cele făgăduite. Simțind că pleacă din trup și din lume, a chemat pe toți să o sărute cu sărutarea cea mai de pe urmă, și așa și-a dat în pace lui Dumnezeu sufletul, la 10 noiembrie 895. Teofana nu avea încă treizeci de ani când a murit. Imediat după trecerea ei la Domnul și înmormântarea ei în Biserica Sfinților Apostoli, minunile și vindecările s-au înmulțit la racla cu sfintele ei moaște, care este păstrată până în zilele noastre în biserica Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol

Note

1. ↑ V. https://en.wikipedia.org/wiki/Byzantine_Empire_under_the_Amorian_dynasty
2. ↑ Nota P. Macarie în Sinaxar: L’empereur ayant fait construire une église en son honneur, à côté de celle des Saints-Apôtres, il la dédia à tous les saints en disant : « Si Théophano est sainte, qu’elle soit unie à tous les saints ». Ce fut, d’après le Synaxaire du Pentecostaire composé par Nicéphore Calliste Xanthopoloulos (XIVe s.), l’origine de la fête de Tous les Saints, célébrée le dimanche après la Pentecôte.

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
• https://calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie16.htm
• https://en.wikipedia.org/wiki/Theophano_Martinakia

Duminica dinaintea Nașterii lui Iisus Hristos, numită Duminica Sfinților Strămoși, a fost rânduită în Biserica Ortodoxă de sfinții şi de Dumnezeu purtătorii părinți să se facă pomenire de toţi drepții părinți care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, de la Adam şi până la Iosif, logodnicul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, după neamuri, precum i-a numărat istoricește Evanghelistul Matei. La fel, tot în această zi, se face pomenirea proorocilor şi proorocițelor.

Slujba și sinaxarul sfinților strămoşi se găsesc în mineiul pe luna decembrie, la sfârșitul zilei de 18 decembrie - cea mai depărtată dată posibilă pentru această duminică.

Imnografie

Troparul Sfinților Strămoși, glasul al 2-lea :

Întru credință pe strămoși i-ai îndreptat, printr-înșii mai înainte logodindu-ți Biserica cea din păgâni; laudă-se întru slavă sfinții, că din sămânța lor este rodul cel prea slăvit, ceea ce Te-a născut mai presus de fire. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele noastre.

Condac, glas 6:

Chipul cel scris de mână ne cinstindu-l, ci cu ființa cea nescrisă întrarmându-vă, de trei ori fericiților, în lupta focului v-ați prea slăvit, și în mijlocul văpăiei celei nesuferite stând, pe Dumnezeu ați chemat: Grăbește, o îndurate, și aleargă ca un milostiv spre ajutorul nostru, că poți câte voiești.

Icos:

Tinde-ți mâna ta dela care oarecând au luat ispită egiptenii ce se oștiau, și jidovii cei biruiți. Nu ne lăsă pre noi, nu îngădui să ne înghită moartea care însetează de noi, și satana carele ne urăște, ci te apropie de noi și te milostivește spre sufletele noastre, precum te-ai milostivit oarecând spre tinerii cei din Babilon, care neîncetat te-au mărit pe tine, și s-au aruncat pentru tine în cuptor, și dintr-însul au strigat către tine: Grăbește, o îndurate, și aleargă ca un milostiv spre ajutorul nostru, că poți câte voiești.

Sinaxarul Sfinților Strămoși

Pomenirea celor întâi zidiţi, Adam şi Eva.

Pomenirea dreptului Abel, fiul lui Adam.

Pomenirea dreptului Set, fiul lui Adam.

Pomenirea dreptului Enos, fiul lui Set.

Pomenirea dreptului Cainan, fiul lui Enos.

Pomenirea dreptului Maleleil, fiul lui Cainan.

Pomenirea dreptului Iared, fiul lui Maleleil.

Pomenirea dreptului Enoh, fiul lui Iared.

Pomenirea dreptului Matusalem, fiul lui Enoh.

Pomenirea dreptului Lameh, fiul lui Matusalem.

Pomenirea dreptului Noe, fiul lui Lameh.

Pomenirea dreptului Sem, fiul lui Noe.

Pomenirea dreptului Iafet, fiul lui Noe.

Pomenirea dreptului Arfaxad, fiul lui Sem.

Pomenirea dreptului Cainan, fiul lui Arfaxad.

Pomenirea dreptului Selah, fiul lui Cainan.

Pomenirea dreptului Eber, fiul lui Selah, de la care şi iudeii s-au numit evrei.

Pomenirea dreptului Peleg, fiul lui Eber.

Pomenirea lui Ragav, fiul lui Peleg.

Pomenirea dreptului Serug, fiul lui Ragav.

Pomenirea dreptului Nahor, fiul lui Serug.

Pomenirea dreptului Terah, fiul lui Nahor.

Pomenirea dreptului patriarh Avraam, fiul lui Terah.

Pomenirea patriarhului Isaac, fiul lui Avraam.

Pomenirea patriarhului Iacob, fiul lui Isaac.

Pomenirea patriarhului Ruben, întâiul fiu al lui Iacob.

Pomenirea patriarhului Simeon, al doilea fiu al lui Iacob.

Pomenirea patriarhului Levi, al treilea fiu al lui Iacob, din care este seminția levitică.

Pomenirea patriarhului Iuda, fiul lui Iacob, din a cărui seminţie S-a născut Hristos.

Pomenirea patriarhului Zabulon, fiul lui Iacob, a cărui seminţie este pe ţărmul mării.

Pomenirea patriarhului Isahar, fiul lui Iacob, a cărui seminţie lucrează pământul.

Pomenirea patriarhului Dan, fiul lui Iacob, din a cărui seminţie sunt judecătorii.

Pomenirea patriarhului Gad, fiul lui Iacob a cărui seminţie este furată sau fură.

Pomenirea patriarhului Aşer, fiul lui Iacob, a cărui seminţie e bogată, cu recolte bogate pe ogoare.

Pomenirea patriarhului Neftali, fiul lui Iacob, a cărui seminţie este numeroasă.

Pomenirea patriarhului Iosif, fiul lui Iacob, a cărui seminţie este slăvită şi vestită.

Pomenirea patriarhului Veniamin, fiul lui Iacob, a cărui seminţie din sălbatică a ajuns blând.

Pomenirea lui Fares şi Zara, gemenii, fiii patriarhului Iuda. Pomenirea lui Esrom, fiul lui Fares.

Pomenirea lui Aram, fiul lui Esrom.

Pomenirea lui Aminadav, fiul lui Aram.

Pomenirea lui Naason, fiul lui Aminadav.

Pomenirea lui Salmon, fiul lui Naason.

Pomenirea lui Booz, fiul lui Salmon.

Pomenirea lui Obed, fiul lui Booz, care s-a născut din Rut.

Pomenirea lui Iesei, fiul lui Obed.

Pomenirea lui David împăratul, fiul lui Iesei.

Pomenirea lui Solomon împăratul, fiul lui David.

Pomenirea lui Roboam împăratul, fiul lui Solomon.

Pomenirea lui Abia împăratul, fiul lui Roboam.

Pomenirea lui Asa împăratul, fiul lui Abia.

Pomenirea lui Iosafat împăratul, fiul lui Asa.

Pomenirea lui Ioram împăratul, fiul lui Iosafat.

Pomenirea lui Ozia împăratul, fiul lui Ioram.

Pomenirea lui Ioatan împăratul, fiul lui Ozia.

Pomenirea lui Ahaz împăratul, fiul lui Ioatan.

Pomenirea lui Iezechia împăratul, fiul lui Ahaz.

Pomenirea lui Manasi împăratul, fiul lui Iezechia.

Pomenirea lui Amon împăratul, fiul lui Manasi.

Pomenirea lui Iosia împăratul, fiul lui Amon.

Pomenirea lui Iehonia împăratul, fiul lui Iosia.

Pomenirea lui Salatiel, fiul lui Iehonia

Pomenirea lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, care a ridicat templul din Ierusalim ce fusese ars.

Pomenirea lui Abiud, fiul lui Zorobabel.

Pomenirea lui Eliachim, fiul lui Abiud.

Pomenirea lui Azor, fiul lui Eliachim.

Pomenirea lui Sadoc, fiul lui Azor.

Pomenirea lui Ahim, fiul lui Sadoc.

Pomenirea lui Eliud, fiul lui Ahim.

Pomenirea lui Eleazar, fiul lui Eliud.

Pomenirea lui Matan, fiul lui Eleazar.

Pomenirea lui Iacob, fiul lui Matan.

Pomenirea lui Iosif, logodnicul, fiul lui Iacob.

Pomenirea dreptului Melhisedec.

Pomenirea dreptului Iov.

Pomenirea Proorocilor Moise, Or, şi Aaron, preoţi.

Pomenirea lui Isus, fiul lui Navi.

Pomenirea Sfântului Prooroc Samuel.

Pomenirea Proorocului Natan.

Pomenirea Sfântului Prooroc Daniel.

Pomenirea Sfinților trei Tineri.

Pomenirea dreptei Sarra, femeia lui Avraam.

Pomenirea dreptei Raveca (Rebeca), soţia lui Isaac.

Pomenirea dreptei Lia, întâia soţie a lui Iacob.

Pomenirea dreptei Rahila, a doua soţie a lui Iacob.

Pomenirea dreptei Asineta, soţia lui Iosif cel prea frumos.

Pomenirea dreptei Mariam, sora lui Moise.

Pomenirea dreptei Debora, care a judecat pe Israel.

Pomenirea dreptei Rut.

Pomenirea dreptei Saraftia, la care a fost trimis Ilie.

Pomenirea dreptei Sumanitida, care a găzduit pe Elisei

Pomenirea dreptei Iudita, care a ucis pe Olofern.

Pomenirea dreptei Estera, care a izbăvit pe Israel de moarte.

Pomenirea dreptei Ana, mama Proorocului Samuel.

Pomenirea dreptei Suzana.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne şi ne mântuiește pe noi. Amin.