Cuvioasa Macrina cea Tânără (c. 327 - 19 iulie 379) a fost o sfântă cu viață cuvioasă, văduvă și monahie. A fost sora sfinților ierarhi Vasile cel Mare și Grigorie de Nyssa. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 19 iulie.

Viața

Soră a sfântului Vasile cel Mare (prăznuit la 1 ianuarie) și a sfântului Grigorie de Nyssa (prăznuit la 10 ianuarie), sfânta Macrina era cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii de sfinți. La nașterea ei (anul 327), un personaj misterios i-a apărut în trei rânduri mamei ei, Emilia din Cezareea, poruncindu-i să dea copilei numele de Tecla, prima muceniță și modelul fecioarelor creștine (prăznuită la 24 septembrie). Dar mama ei a păstrat secret acest nume și a dat copilei numele bunicii ei, Macrina cea Bătrână - care a fost ucenică a sfântului Grigorie Taumaturgul (prăznuit la 17 noiembrie) - și a trăit câțiva ani în pădurile din Pont, în timpul Marii Persecuții (care a izbucnit în 303 în timpul domniei lui Dioclețian).

După ce frații ei au crescut mari și tatăl lor a murit, Macrina a convis-o pe mama ei, sfânta Emilia, și ia amândouă schima monahicească. După moartei mamei ei s-a instalat cu maicile cu care viețuia într-o mănăstire.

Și trăind cu cuviință și sihăstrește până la cea de apoi răsuflare, către Domnul s-a dus în anul 379/380 și a fost înmormântată împreună cu părinții ei. La moartea ei, fratele ei Sf. Grigorie de Nyssa a pronunțat o laudatio și mai apoi a scris o carte: Viața sfintei Macrina.

Surse

  • Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
  • https://calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie19.htm

Legături externe

  • Cuvioasa Macrina (în sinaxarul OCA)
  • Macrina the Righteous, sister of St. Basil (sinaxarul GOARCH)
  • The Life of Saint Macrina a translation of the work by St. Gregory of Nyssa (Medieval Sourcebook)
  • "A Fourth-Century Saint for Our Times" from Again Magazine, a publication of the Antiochian Orthodox Christian Archdiocese of North America. September 1994, p. 3.