STRĂISTENI · COMUNA BĂCIOISfinții zilei
Biserica din StrăisteniCREDINȚĂ ȘI COMUNITATE

Sfinții zilei și viețile lor

28 iulie / 10 august

Stil vechi / stil nou · 2026 / 2026

Postul zileiZi fără post

Pomenirile zilei

Pomeniri: colectivul de autori OrthodoxWiki, sub CC BY-SA 2.5.

Viețile sfinților

Apostolul Prohor

În Faptele Apostolilor (6, 1-6) se spune că Cei Doisprezece Apostoli au ales șapte bărbați plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune și i-au așezat în treapta diaconiei.

La început, Sfântul Prohor l-a însoțit pe Sfântul Apostol Petru care, ulterior, l-a hirotonit episcop în orașul Nicomidia. După Adormirea Prea Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, Sfântul Prohor l-a însoțit și a fost împreună-lucrător cu Sfântul Apostol Ioan Teologul și a fost exilat în Insula Patmos împreună cu acesta. După reîntoarcerea în Nicomidia, Sfântul Prohor a propovăduit Evanghelia printre păgânii din Antiohia și acolo a primit cununa muceniciei.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Prohor, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Prohor, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos: Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

La 28 iulie:

Tropar, (glasul al 3-lea):

Sfinților Apostoli Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul 1):

Diaconi cinstiți, singuri văzători ai Cuvântului și vase alese v-ați arătat prin credință, Nicanor și Prohor, Parmena și Timon mărite. Pentru aceasta astăzi a voastră pomenire prăznuim întru veselia inimii, pe voi fericindu-vă.

Iconografie

  • Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, pp. 150), arată că Sf. Apostol Prohor din cei Șapte Diaconi trebuie zugrăvit în chipul unui bărbat nu prea bătrân, cu păr pe jumătate cărunt, cu barba neagră scurtă, despicată în două, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Sursa

  • en:Apostle Prochorus

Legături externe

  • Apostle Prochorus the Deacon of the Seventy, July 28 (OCA)
  • Apostle Prochorus the Deacon of the Seventy, January 4 (OCA)
  • Prochoros, Nicanor, Timon, & Parmenas the Apostles of the 70 (GOARCH)
  • The Holy Apostles Prochorus, Nicanor, Timon and Parmenas
  • Icon of Evangelist John and St. Prochorus

Apostolul Nicanor

Sfântul, gloriosul și mult-lăudatul Apostol Nicanor din cei Șaptezeci a fost printre primii diaconi ai Bisericii alături de Ștefan, Filip, Parmena, Prohor, Timon și Nicolae. Cu toate că ei au murit la momente diferite și în locuri diferite, ei sunt prăznuiți împreună în 28 iulie. Sfântul Nicanor este, în plus, comemorat și în 4 ianuarie o dată cu Sinaxa celor 70 de Sfinți Apostoli.

În Faptele Apostolilor (6:1-6) se spune că cei doisprezece Apostoli au ales șapte bărbați plini de Duhul Sfânt și înțelepciune să servească ca diaconi.

Cu toate că Sfântul Nicanor a fost martirizat în aceeași zi cu Sfântul Întâiul-mucenic Ștefan (27 decembrie) alături de mulți alți creștini omorâți prin lapidare, el este prăznuit în 28 decembrie.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Nicanor, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Nicanor, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos : Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

La 28 iulie:

Tropar, (glasul al 3-lea):

Sfinților Apostoli Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul 1):

Diaconi cinstiți, singuri văzători ai Cuvântului și vase alese v-ați arătat prin credință, Nicanor și Prohor, Parmena și Timon mărite. Pentru aceasta astăzi a voastră pomenire prăznuim întru veselia inimii, pe voi fericindu-vă.

Iconografie

  • Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 149), arată că Sf. Apostol Nicanor din cei Șapte Diaconi trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr cu început de barbă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Sursa

  • en:Apostle Nicanor

Legături externe

  • en: Apostolul Nicanor Diaconul din cei Șaptezeci, 28 iulie (OCA)
  • en: Apostolul Nicanor Diaconul din cei Șaptezeci, 28 decembrie (OCA)
  • en: Apostle Apostolul Nicanor Diaconul din cei Șaptezeci, 4 ianuarie (OCA)
  • en: Procoros, Nicanor, Timon, & Parmenas Apostolii celor 70 (GOARCH)

Apostolul Timon

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Timon se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El a fost printre primii şapte diaconi ai Bisericii alături de Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Parmena şi Nicolae. Cu toate că ei au murit la date diferite şi din motive variate, ei sunt prăznuiți împreună în Biserica Ortodoxă la 28 iulie. Sfântul Timon este pomenit şi în 30 decembrie.

În Faptele Apostolilor (6, 1-6) se spune că Cei Doisprezece Apostoli au ales şapte bărbaţi, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune care să slujească în Biserică.

Mai târziu, Sfântul Timon a fost ridicat ridicat de către apostoli la rangul de episcop în cetatea Bostra în Arabia şi a suferit din cauza evreilor şi păgânilor printre care propovăduia Evanghelia. El a fost aruncat într-un cuptor aprins, dar prin puterea lui Dumnezeu el a ieşit nevătămat. Tradiţia Bisericii Catolice spune că el a murit prin crucificare.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Timon, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 4-lea):

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Timon, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos : Mântuieşte pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

La 28 iulie:

Tropar (glasul al 3-lea):

Sfinţilor Apostoli Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac (glasul 1):

Diaconi cinstiți, singuri văzători ai Cuvântului și vase alese v-ați arătat prin credință, Nicanor și Prohor, Parmena și Timon mărite. Pentru aceasta astăzi a voastră pomenire prăznuim întru veselia inimii, pe voi fericindu-vă.

Iconografie

  • Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 149), îl identifică pe Apostolul Timon cu Apostolul Timotei.

Sursa

  • en:Apostle Timon

Legături externe

  • en: Apostle Timon the Deacon of the Seventy, July 28 (OCA)
  • en: Apostle Timon the Deacon of the Seventy, December 30 (OCA)
  • en: Prochoros, Nicanor, Timon, & Parmenas the Apostles of the 70 (GOARCH)
  • en: The Holy Apostles Prochorus, Nicanor, Timon and Parmenas, July 28 (Proloagele de la Ohrida)
  • en: The Holy Apostle Timon, December 30 (Proloagele de la Ohrida)

Apostolul Parmena

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Parmena a fost unul din primii Șapte Diaconi aleși de Cei Doisprezece Apostoli să slujească în Biserica din Ierusalim, după cum este precizat în Faptele Apostolilor 6, 5. El a fost, de asemenea, unul din Cei Șaptezeci de Apostoli trimiși de Iisus Hristos să propovăduiască, așa cum se precizează în Evanghelia după Luca în capitolul 10.

Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Apostolul Parmena la 2 martie, la 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci și la 28 iulie cu cei Șapte Diaconi.

Viața

După ce a slujit ca diacon la Ierusalim și după ce a propovăduit mulți ani în Asia Mică ca apostol, Parmena s-a stabilit în Macedonia. Ipolit Romanul spune că Parmena a fost episcop în Soli. Se crede că a avut moarte de mucenic în Filipi, Macedonia, în anul 98 d.Hr., în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor din vremea Împăratului Traian.

După Lecționarul Paris BN gr. 282 (din secolul al IX-lea), sfântul apostol Parmena s-a pus pe sine toată viața sa în slujirea celor doisprezece Apostoli și a trecut cu pace la Domnul în urma unei boli, fiind prohodit de către Apostoli. În acest lecționar prăznuirea lui este indicată la 2 martie.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Parmena, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Parmena, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos: Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

La 28 iulie:

Tropar, (glasul al 3-lea):

Sfinților Apostoli Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul 1):

Diaconi cinstiți, singuri văzători ai Cuvântului și vase alese v-ați arătat prin credință, Nicanor și Prohor, Parmena și Timon mărite. Pentru aceasta astăzi a voastră pomenire prăznuim întru veselia inimii, pe voi fericindu-vă.

Iconografie

  • Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 151), arată că Sf. Apostol Parmena dintre cei Șapte Diaconi trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr (diacon), fără barbă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Surse

  • en:Apostle Parmenas
  • fr:Apôtre Parménas

Legături externe

  • en: Apostle Parmenas the Deacon of the Seventy (OCA)
  • en: Prochoros, Nicanor, Timon, & Parmenas the Apostles of the 70 (GOARCH)

Maica Domnului

Maica Domnului, (Aramaică: ܡܪܝܡ‎ Mariam; Ebraică: מִרְיָם‎ Miriam; cca.18 î.Hr. – cca. 43 d.Hr), Prea Curata Fecioară Maria este „Născătoare de Dumnezeu”, maica lui Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, pe Care L-a zămislit prin puterea („umbrirea”) Duhului Sfânt. Iosif, logodnicul Ei, la îndemnul îngerului (Mat.1,20), a avut grijă de Ea și a luat-o în casa sa împreună cu Pruncul, pe care L-a crescut ca și cum ar fi fost copilul său. Prea Curata Fecioară Maria a fost fecioară înainte, în timpul și după nașterea cea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu, după cum o atestă și unul din apelativele cu care Biserica o cinstește: Pururea Fecioara Maria.

Cultul Maicii Domnului

Cultul marial sau Cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat lent până în sec. al IV-lea, iar în sec. al V-lea, după condamnarea ereziei nestoriene, a cunoscut o dezvolatre excepțională.

Într-adevăr, în privința Maicii Domnului, nestorienii respingeau termenul Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dat Fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos (Născătoare de Hristos) sau Anthropotokos (Născătoare de om). Nestorie susținea că deoarece în ființa lui Hristos ar exista două persoane deosebite (una dumnezeiască și cealaltă omenească), Sfânta Fecioară nu a născut decât pe Omul Hristos și deci nu poate fi numită „Născătoare de Dumnezeu“, ci numai „Născătoare de om“ (gr. ἀνθρωποτόκος — antropotokos) sau cel mult „Născătoare de Hristos” (gr. Christotokos). Prin condamnarea ereziei nestoriene (dioprosopiste) se formulează doctrina marială ortodoxă a Bisericii, prin recunoașterea celor două atribute ale Sfintei Fecioare: θεοτόκία (gr. teotokia), adică meritul de a fi născut pe Dumnezeu în trup, și αειπάρθενος (gr. aipartenos), adică pururea-fecioria ei.

Doctrina marială a început deci a fi mai limpede formulată la Sinodul III Ecumenic (Efes 431) și s-a manifestat sub forme multiple: 1. sărbători închinate Maicii Domnului; 2. cântări, rugăciuni și slujbe divine, compuse în cinstea ei (cum ar fi: acatiste, paraclisele Maicii Domnului, troparele Maicii Domnului care se numesc Bogorodicine sau θεοτόκια - theotokia, la vecernie și utrenie; Axionul sau Cuvine-se cu adevărat la Sfânta Liturghie; mai recent - prohodul Maicii Domnului) ; 3. zidiri de biserici cu hramul Sfintei Fecioare; 4. icoane; 5. predici și omilii; 6. onomastica.

Sărbători/ Praznice ale Maicii Domnului

Biserica Ortodoxă pomenește viața Născătoarei de Dumnezeu prin mai multe Praznice. Anul liturgic începe și se sfârșește cu praznicele Născătoarei de Dumnezeu. Pentru cinstirea unora dintre Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului s-au instituit, de asemenea, zile de pomenire.

Sărbători mari

Patru dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului sunt zugrăvite pe catapeteasmă în șirul praznicelor împărătești, Sf. Fecioară fiind numită și „Doamna sau împărăteasa cerului“, cultul ei fiind strâns legat de al Mântuitorului. Acestea sunt praznice „cu roșu”, adică cu ținere și sunt socotite între praznicele împărătești.

Nașterea Maicii Domnului

Nașterea Maicii Domnului (lat. Nativitas Beatae Mariae Virginis; slv. Rojdestvo Bogorodiți), numită în popor Sf. Măria Mică, se sărbătorește pe 8 septembrie.

Intrarea în Biserică

Aducerea Maicii Domnului la Templu, popular Vovidenia sau Ovidenia, se sărbătorește la 21 noiembrie. Praznic în amintirea aducerii la templu a Sf. Fecioare de către părinții ei Ioachim și Ana, care, fiind bătrâni și neavând copii, s-au rugat lui Dumnezeu că, de le va da unul, I-l vor închina Lui; când Maria a împlinit trei ani, a fost adusă la templu, unde era o școală de educație religioasă pentru copiii pe care părinții lor îi promiseseră Domnului, chiar înainte de zămislirea lor; aici Maria a rămas până la vârsta de 15 ani, primind o educație profund religioasă.

Bunavestire

Vestea cea bună adusă Maicii Domnului de Sfântul Arhanghel Gavriil, popular Blagoveștenia, se sărbătorește pe 25 martie. Acest praznic ce amintește ziua când Sf. Arhanghel Gavriil, trimis de Dumnezeu, a vestit pe Sf. Fecioară că va naște pe Mesia (Luca 1, 26-38); apusenii (catolicii) numeau această sărbătoare Zămislirea Domnului (lat. Festum Conceptionis Christi).

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului, numită în popor Uspesnia și Sfânta Măria Mare, se pomenește pe 15 august, când se comemorează sfârșitul pământesc al Sf. Fecioare; după tradiția pioasă, la trei zile de la „adormire“, Sf. Fecioară ar fi fost ridicată cu trupul la cer, ca și Fiul ei dumnezeiesc. La catolici sărbătoarea se numește Assumptio Beatae Mariae Virginis, adică Ridicarea la cer a Sf. Fecioare Maria.

Sărbători mai mici

Sărbători „mai mici” ale Maicii Domnului, adică fără ținere obligatorie, ar fi:

Soborul Maicii Domnului

Soborul Maicii Domnului sau Adunarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu (slv. Sobor Prezviație Bogorodiție), adică adunarea de slujbă a credincioșilor în cinstea Fecioarei, se sărbătorește a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie. În vechime era obiceiul ca în această zi să se împartă pâinișoare făcute din făină de grâu numite semidale, ca o cinstire simbolică a lăuziei Maicii Domnului.

Acoperământul Maicii Domnului

Acoperământul Maicii Domnului (slv. Pocrov) se sărbătorește la 1 octombrie. Praznic în amintirea unei minuni petrecute în biserica Maicii Domnului din cartierul Vlahernelor (Constantinopol), pe timpul împăratului Leon înțeleptul (886-911), când Sf. Fecioară s-a arătat ca ocrotitoare a creștinilor; grecii țin această zi ca o sărbătoare națională la 28 octombrie, când aniversează respingerea atacului italian asupra Greciei din 1940, în al doilea război mondial. Pocrovul se ține și la români, mai ales în mănăstiri.

Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tămăduirii se sărbătorește vineri în Săptămâna luminată. Se pomenește la acest praznic una din minunile permanente ale Maicii Domnului și se face sfințirea apei sau agheazmă în biserici, la fântâni.

Alte pomeniri ale Maicii Domnului, în calendarul ortodox, mai avem la: 2 iulie, „Punerea cinstitului veșmânt al Maicii Domnului în raclă“ (sinaxar în Mineiul pe iulie); la 31 august, „Punerea brâului Maicii Domnului în raclă“ (sinaxar Minei pe august) și la 1 sept. (sinaxar Minei pe sept.).

Cum este numită Maica Domnului în Biserica Ortodoxă

În slujbele Bisericii Ortodoxe, Maica Domnului este numită adesea Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria.

Preasfânta

Numele de Panaghia (Preasfânta) nu face obiectul nici unei definiții dogmatice, dar este recunoscut și folosit în întreaga Biserică Ortodoxă. Acest nume i s-a dat Maicii Domnului pentru că ea este exemplul desăvârșit al colaborării între Dumnezeu și voința liberă a omului: „Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38). Uneori, Fecioara Maria mai este numită și „Noua Eva”, deoarece ascultarea Ei desăvârșită a voii lui Dumnezeu a constituit contraponderea neascultării de Dumnezeu de care Eva a dat dovadă în Rai.

Preacurata

Biserica Ortodoxă o numește pe Maica Domnului Preacurată sau Fără de prihană (achrantos în limba greacă). Prea Curata nu a avut păcat, în afară de păcatul strămoșesc, de care a fost izbăvită prin zămislirea întru sine a Fiului lui Dumnezeu.

În ceea ce privește doctrina romano-catolică a Imaculatei Concepții, ortodocșii resping această doctrină considerând-o drept neavenită și chiar eretică, întrucât prin aceasta se încearcă să se scoată de sub influența păcatului originar pe Maica lui Dumnezeu, Care nu ar mai fi părtașă la mântuirea care vine prin Fiul și Dumnezeul Ei.

Preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră

Biserica Ortodoxă o cinstește pe Maica lui Dumnezeu, pentru Fiul Ei. Sfântul Chiril al Alexandriei, împreună cu Sfinții Părinți ai Sinodului de la Efes au insistat asupra apelativului Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) pentru Maica Domnului, nu doar pentru a o cinsti pe aceasta, ci și pentru a garanta păstrarea învățăturii corecte asupra Întrupării. Creștinii ortodocși consideră că este imposibil ca un om care crede în Întruparea Domnului să nu o cinstească pe Maica Lui.

Theotokos (Născătoarea de Dumnezeu)

Theotokos (în limba greacă: Θεοτοκος) este un cuvânt din limba greacă, care înseamnă Purtătoare de Dumnezeu sau Cea care I-a dat naștere lui Dumnezeu (în română termenul este tradus ca: Născătoare de Dumnezeu sau, după numirea cea mai uzitată în Biserica Ortodoxă Română, Maica Domnului).

În ceea ce privește numirea de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dată Fecioarei Maria, acesta i-a fost recunoscut în Biserica Ortodoxă la Al treilea Sinod Ecumenic, ținut la Efes în anul 431. Acest apelativ era deja folosit de câtăva vreme în practica liturgică și prin evlavia credincioșilor Bisericii. Semnificația teologică a acestui nume este: reafirmarea faptului că Fiul Mariei, Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, Om adevărat și că natura divină și natura umană a lui Hristos erau, în El, unite într-o singură Persoană a Sfintei Treimi. O viziune concurentă, susținută de Nestorie, pe atunci Patriarh al Constantinopolului susținea că Maria trebuia numită doar Christotokos, adică Născătoare de Hristos. Intenția implicită în această denumire era de a limita rolul Maicii Domnului doar la cel de Maică a „umanității lui Hristos”, cu excluderea naturii Sale dumnezeiești.

Viziunea lui Nestorie a fost anatemizată de Sinod ca erezie, (cunoscută ca nestorianism), întrucât s-a considerat că Îl împărțea pe Hristos în două. S-a stabilit că, deși Hristos are două naturi, umană și divină, acestea erau unite, întru veșnicie, într-o singură Persoană. Întrucât Fecioara Maria este Maica lui Dumnezeu-Fiul, numirea corectă pentru a o desemna este cea de Născătoare de Dumnezeu (Theotokos).

Numind-o Theotokos sau Maica Domnului (Μητηρ Θεου), nu s-a dorit niciodată afirmarea faptului că Fecioara Maria ar fi fost deopotrivă veșnică (co-eternă) cu Dumnezeu sau că Ea ar fi existat înainte de a fi existat Dumnezeu sau Domnul nostru Iisus Hristos. Biserica recunoaște taina Ei, într-o cântare mai veche: „Cel pe care lumea nu L-a încăput, în pântecele Tău a încăput, Născătoare de Dumnezeu”.

Numirea de Născătoare de Dumnezeu se regăsește și în mai multe din cântările Bisericii Ortodoxe.

Traducerea cuvântului Theotokos

În timp ce unele din limbile folosite în Bisericile Ortodoxe traduc Theotokos printr-un singur cuvânt, în limba română el este tradus cel mai adesea ca Născătoare de Dumnezeu, uneori ca Maica lui Dumnezeu sau, în limbaj curent, Maica Domnului.

Traducerea prin Maica lui Dumnezeu poate fi o traducere corectă (mai rară în limba română), aceasta fiind însă de fapt traducerea literală a unei alte formulări, prezentă în aproape toate icoanele Născătoarei de Dumnezeu: Μητηρ Θεου (Meter Theou), abreviată de regulă ca ΜΡ ΘΥ. De aceea, când cei doi termeni apar într-aceeași cântare, Theotokos este tradus cu Născătoare de Dumnezeu, iar Meter Theou cu Maica lui Dumnezeu, pentru a se păstra distincția pe care imnograful dorea să o facă între cei doi termeni.

Pururea Fecioară

Una din cele mai deconcertante tradiții ortodoxe referitoare la Născătoarea de Dumnezeu este, pentru creștinii din ziua de astăzi, învățătura conform căreia aceasta este Pururea Fecioară, mai precis, că a rămas fecioară înainte, în timpul și pururea fecioară după ce L-a născut pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Faptul că Sfânta Fecioară Maria este Pururea Fecioară (Aeiparthenos) nu înseamnă că i se acordă un statut special, nici nu constituie o invitație la a venera creatura, iar nu pe Creator. Este mai degrabă o învățătură care o reafirmă pe cea cu privire la Domnul Iisus Hristos. Întrucât a fost aleasă să Îi fie mamă, să-L zămislească, să-I dea un trup, să-I dea naștere, Ea este pentru noi locașul finit al necuprinsului Dumnezeu. Astfel, deoarece, într-un anumit sens, ea este noua Sfânta Sfintelor, pururea fecioria Ei este însușirea firească a unei realități atât de extraordinare/minunate.

Întreaga Tradiție a Bisericii Creștine Ortodoxe a afirmat întotdeauna că Ea este cu adevărat Pururea Fecioară, lucru știut de cei care au cunoscut-o personal și care a fost transmis din generație în generație, fără a uita sau fără a adăuga ceva față de cele cunoscute dintru început. Cu excepția câtorva cazuri izolate, niciodată creștinii nu s-au raportat altfel la Ea, până târziu, chiar și în protestantism. Există mai multe mărturii cu privire la pururea fecioria Maicii Domnului. Vom prezenta câteva în cele ce urmează.

Mărturii din Sfânta Scriptură

Accepțiunea principală a pururea-fecioriei Maicii Domnului este dată de înțelegerea Fecioarei Maria ca fiind noul Chivot al Legământului, o creație care, cumva, L-a putut cuprinde pe Dumnezeu Cel necuprins. Motivul pentru care Dreptul Iosif, („Logodnicul”, cum îl numește Tradiția) nu a avut relații maritale cu ea. Iosif a văzut-o ca fiind aleasă, pusă deoparte pentru a fi folosită de Dumnezeu (tot astfel cum ar putea cineva înțelege Arca sau Chivotul Legământului), astfel că pântecele ei fusese, într-un anume sens, transformat într-un templu. Limbajul folosit în Noul Testament pentru a face referire la Fecioara Maria se aseamănă cu cel folosit pentru Arca din vechime:

Pentru prima dată prezența lui Dumnezeu s-a pogorât asupra unei persoane, făcând din ea o nouă Arcă (sau Chivot) a(l) Legământului... Rene Laurentin vorbește de subtila utilizare a imaginilor referitoare la Chivot (la începutul Evangheliei după Luca). De exemplu, arată cum în II Regi 6 există o referire la faptul că Arca legământului a călătorit spre dealurile (munții) lui Iuda. Aceeași frază este folosită pentru a descrie călătoria Mariei: „sculându-se Maria, s-a dus în grabă la munte, într-un oraș al lui Iuda...” (Luca 1, 39). Și David, și Maria, „sculându-se... s-au dus”. Laurentin merge mai departe cu descrierea: când, la II Regi 6,2 și Luca 1, 39, Chivotul și Maria ajung la destinație, ambele sunt întâmpinate cu „strigăte de bucurie”. Iar cuvântul folosit pentru a exprima „închinarea” Elisabetei, anafametezein, este unul foarte rar. Este folosit numai în legătură cu vechile ceremonii liturgice având în centru Chivotul Legământului. Tradus literal, înseamnă „a striga cu glas tare”, „a proclama” sau „a intona”.
Elisabeta o salută pe Maria în același fel în care a fost întâmpinat Chivotul Legământului. Intrarea Chivotului și cea a Mariei sunt percepute ca o binecuvântare pentru întreaga casă. După cum casa lui Obed-edom a fost binecuvântată, tot astfel Elisabeta consideră că și casa ei este binecuvântată. Laurentin continuă: vorbește despre modul în care atât David, cât și Elisabeta reacționează cu uimire/teamă (awe): „Cum va intra chivotul Domnului la mine?”, spune David la II Regi 6, 9; iar Elisabeta, de asemenea, zice „Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?” Chivotul Legământului și Maica Domnului nostru sunt, într-un anumit sens, două moduri de a privi aceeași realitate - realitate care devine mai limpede și mai personală odată cu Maica Domnului. În sfârșit, atât Chivotul, cât și Maria rămân în casele respective câte trei luni (II Regi 6, 11 și Luca 1, 56).
La Luca 1 și 2 apar: vestirea Arhanghelului Gavriil către Zaharia și, șase luni mai târziu, bunavestire a acestuia către Maria; mai apoi, după alte nouă luni, nașterea lui Iisus și, după alte treizeci de zile, aducerea Lui la templu. Dacă se adună cele 180 de zile ale primelor șase luni cu cele 270 de zile ale celor nouă luni și patruzeci de zile pentru aducerea la Templu, rezultatul este 490, număr foarte rar care se găsește într-una din cele mai impresionante profeții din Vechiul Testament, cea de la [Cartea profetului Daniel|Daniel] 9. Evanghelistul Luca dă încă o dată o indicație în plus, ceea ce înseamnă, pentru cei care sunt dispuși să cerceteze înțelesurile mai adânci ale textului pentru a descoperi toate sensurile inspirate de Dumnezeu, ca să arate ce a făcut El ca să instituie un Nou Legământ spre mântuirea oamenilor, întru Hristos și Preabinecuvântata Lui Maică.
Acesta este Chivotul Legământului. Acum să ne întoarcem și să încheiem cu Apocalipsa 11 și 12. Aici Fecioara Maria este Chivotul Legământului. Este adevăratul TABERNACOL. Ea este imaginea Noului Ierusalim. Cum este descris Noul Ierusalim, la sfârșitul Apocalipsei? Ca o mireasă neîntinată, dar și ca maică a copiilor lui Dumnezeu. Deci cum poate fi cineva feciorelnic, neîntinat și în același timp să aibă odrasle, ca o maică? Pare imposibil pentru natura umană, dar nu pentru Maria, nu doar ca Maica Domnului Iisus, ci și, după cum aflăm de la Ioan 19, la Răstignire și în Apocalipsa 12, 17, ca aceea care a devenit, după Har, Maica tuturor copiilor lui Dumnezeu.

Cum dar Domnul Hristos ar putea avea frați? Mulți înțeleg istoria Dreptului Iosif și a Fecioarei Maria ca pe cea a unor tineri căsătoriți care se pregătesc să-și înceapă viața împreună. Dar Tradiția Bisericii spune altceva. Dreptul Iosif era mult mai bătrân decât Fecioara Maria, era văduv și avusese copii din prima sa căsătorie, astfel încât fiii lui erau, într-un anumit sens, frații lui Iisus. Iar faptul că aceștia erau cu mult mai vârstnici decât El poate explica în parte și modul în care L-au tratat, ca pe un mezin al familiei, oarecum ieșit din minți. Iosif o ia pe Maria oarecum sub tutela lui deoarece, trăind pe lângă Templu ca fecioară închinată lui Dumnezeu, ea nu putea ieși în lume de una singură. De aceea Iosif, un om drept, respectat, a fost ales să o ia la el. Aceasta explică și de ce ideea că ei ar fi trebuit să aibă relații intime este falsă: căci Ea alesese deja fecioria pentru toată viața, iar el era un bărbat mult mai în vârstă, care avusese deja copii și a cărui soață murise. O altă posibilă explicație pentru existența unor "frați" ai Domnului este aceea (exprimată de Fericitul Ieronim) conform căreia aceștia ar fi fost fiii lui Cleopa, fratele Sf. Iosif, care murise și ai cărui copii și văduvă erau, conform tradiției mozaice, în custodia lui.

Mai mult, atât termenul evreiesc, cât și termenul grecesc folosit pentru „frate” este adesea folosit pentru a desemna rude care nu este ceea ce se înțelege în română prin „frați” putea fi vorba de veri, unchi sau alte rude. De exemplu, Avraam și Lot sunt numiți adelphoi în Facerea 14,14 din Septuaginta (traducerea grecească a Vechiului Testament), deși ei sigur nu erau ceea ce noi am numi „frați”. Iacov și Laban sunt și ei numiți „frați” (Facerea 29, 15), deși Laban era unchiul lui Iacov. În orice caz, cuvântul folosit nu înseamnă exact același lucru cu termenul „frați” din limba română (problema se reproduce în toate limbile romanice și în engleză).

În plus, nu există nici un loc din Scriptură în care altcineva decât Dumnezeu-Omul Iisus Hristos să fie numit „fiul Mariei”.

Unii folosesc acel „până ce” din Scriptură („...și n-a cunoscut-o pe ea până ce [în greacă = eos] a dat naștere Fiului său cel întâi-născut...” (Matei 1,25; Luca 2,7)) pentru a afirma că, după ce I-a dat naștere lui Dumnezeu-Omul, Sf. Iosif ar fi „cunoscut-o” în sens marital. Din nou, este vorba de o problemă de traducere.

De aici:

Se pare că acest verset este adesea tradus ca „nu a cunoscut-o pe ea decât după ce...” Dar acesta nu era sensul corect. În originalul grecesc, eos indică sensul real, care este: „nu a avut relații intime cu ea înainte ca ea să nască”. Evanghelistul face această afirmație pentru a ne asigura că Iosif nu a participat deloc la zămislirea lui Iisus. Textul indică doar că, în ceea ce privește nașterea lui Iisus, întrucât nu avusese mai înainte relații cu Maria, Iosif nu era tatăl lui Iisus. Aceasta e doar o formulare comună, utilizarea unui mod de exprimare familiar. Același termen este folosit în același sens în Biblie cu alte ocazii, ca expresie comună și în mod clar nu înseamnă ceea ce heterodocșii (neortodocșii) pretind că înseamnă. Astfel, la II Regi 6,23 citim: „Și Micol, fiica lui Saul, n-a avut copii până [eos] în ziua morții ei”. Oare asta înseamnă că a avut copii după ce a murit? Desigur că nu! Și nici Iosif nu a „cunoscut-o” pe Maria după nașterea lui Iisus. La Facere 8, 7 citim că Noe „a dat drumul corbului, ca să vadă de a scăzut apa pe pământ. Acesta, zburând, nu s-a mai întors până ce [eos] a secat apa de pe pământ”. Ori, știm din Scriptură că de fapt corbul nu s-a mai întors niciodată pe Arcă. Un alt exemplu din Biblie: la Marcu 12, 36 se spune: „Șezi de-a dreapta Mea până ce [eos] voi pune pe vrăjmașii tăi așternut picioarelor Tale”. Oare asta înseamnă că Hristos nu va mai sta la dreapta slavei Tatălui după ce vrăjmașii Săi vor fi fost biruiți? Desigur că nu! Astfel, Biblia nu spune că „Iosif nu a cunoscut-o până ce L-a adus pe lume pe Fiul său cel întâi-născut, dar după aceea da”. Scriptura spune pur și simplu că „nu a cunoscut-o pe ea până ce (înainte ca ea) nu a dat naștere Fiului său Cel întâi-născut”, ceea ce înseamnă, pur și simplu, că „nu Iosif era tatăl. Nu o cunoscuse înainte ca ea să fie însărcinată, astfel că nu luase parte la zămislirea lui Iisus.”

O altă mărturie din Scriptură este aceea că, pe Cruce fiind, Domnul a încredințat-o pe preasfânta Sa Maică Sfântului Apostol Ioan (Ioan 19, 26). Pare o atitudine foarte practică, dar trebuie să ne amintim că Legea mozaică ar fi stabilit ca ea să fie încredințată copiilor ei naturali, întrucât întâiul-născut era pe moarte. Hristos, care a împlinit mereu Legea în chip desăvârșit nu ar fi încălcat-o sub nici un aspect. Astfel că atunci când a încredințat-o pe mama Sa ucenicului Său, a făcut aceasta numai pentru că nu avea alți copii care să o ia în casa lor, dat fiind că Sf. Iosif murise de mai multă vreme.

Mărturii din Biserica primelor veacuri

Biserica a continuat să o numească Fecioară pe Născătoarea de Dumnezeu (Theotokos) chiar și după ce se presupune, cum zic unii, că ar fi avut alți copii. Ar fi destul de ciudat să continui să numești o femeie Fecioară sau Pururea Fecioară dacă te găseai, în Biserică, în prezența altor odrasle ale acesteia.

În plus, în cele mai timpurii Liturghii ale Bisericii, Ea este mereu numită Pururea Fecioara. Referiri la pururea-fecioria Ei se găsesc și în scrierile unor Părinți ca Petru al Alexandriei, Epifanie de Salamina, Atanasie cel Mare, Didim cel Orb, Ieronim, Chiril al Alexandriei, Leon cel Mare, Sofronie al Ierusalimului, Ioan Damaschin, Ioan Casian, Efrem Sirul și în capitulele celui de-al Cincilea Sinod Ecumenic (al II-lea din Constantinopol) din anul 553 d.Hr. Practic, aceste indicații se găsesc peste tot. Iată, de exemplu, ce spune Sf. Ambrozie al Milanului: „Fecioara nu a căutat mângâiere în nașterea altor copii.” (A se vedea Scrisoarea 63; NPNF v.10, pg. 473). Există multe astfel de citate. Oricine este familiarizat cu scrierile Părinților Bisericii știe că Maica Domnului este adesea numită „Fecioara” și „Pururea Fecioara”.

Ipolit era un învățat, episcop și mucenic care a trăit în sau lângă Roma și care a scris în limba greacă; a fost martirizat în anul 235 d.Hr. Este considerat unul din martorii cei mai importanți în ceea ce privește cultul Bisericii primare. Iată câteva fragmente din ce scria el (cca. 210? d.Hr.) în privința Preabinecuvântatei Maici a lui Dumnezeu:

Dar credinciosul evlavios mărturisește că, în ceea ce privește mântuirea noastră... Făcătorul tuturor S-a întrupat, având suflet rațional și trup sensibil, din Preasfânta, Pururea Fecioara Maria, prin zămislire neîntinată, fără schimbare, și S-a făcut Om după natură, în afară de răutate: Același era Dumnezeu adevărat și Același era Om adevărat; Același era, după natură, Dumnezeu și Om desăvârșit (Împotriva lui Beron și Helix, Fragmentul VIII).

Se observă că Hipolit o numește pe Maria „preasfântă și pururea-fecioară”. Dat fiind că spune aceasta doar în treacăt, este sigur că nu introducea aici nici o învățătură nouă, așa încât se poate considera că a se referi la Maica Domnului în acești termeni era un lucru comun încă dinainte de momentul în care scria Hipolit.

Tot astfel, ei au propovăduit venirea în trup a lui Dumnezeu, venit în lume, prin naștere și creștere, prin neprihănita Maria, purtătoarea de Dumnezeu, și în chipul vieții și propovăduirii Lui între oameni... (Un discurs despre sfârșitul lumii)

Ipolit se referă aici în mod comun la Maria ca fiind neprihănită și de Dumnezeu purtătoare. Se poate presupune că acesta este echivalentul termenului Theotokos din limba greacă, termen care se traduce prin Purtătoare de Dumnezeu sau, în traducerea comună, „Maica lui Dumnezeu” (Fiul). Această denumire este recunoscută oficial de Sinodul de la Efes.

Sf. Efrem (sec. al IV-lea):

Unii îndrăznesc să susțină că, după nașterea Mântuitorului, Maria ar fi devenit întru totul soața lui Iosif. Cum ar fi putut, ea care era adăpost al Duhului, ea care fusese umbrită de puterea dumnezeiască să se facă soață a unui muritor și să dea naștere la prunci întru dureri, după vechiul blestem? Căci prin Maria, cea „binecuvântată între femei”, blestemul dintru început, după care cea care năștea în dureri nu putea fi numită binecuvântată, a fost ridicat. După cum Domnul a intrat prin ușile închise, tot astfel a ieșit din pântecele Maicii Sale, căci această Fecioară L-a purtat cu adevărat și pe deplin fără dureri.

Al II-lea Sinod de la Constantinopol, 553 d.Hr., Capitolul II:

Dacă cineva nu va mărturisi că Cuvântul lui Dumnezeu are două nașteri, una din veșnicie, de la Tatăl, fără timp și fără trup, și cealaltă în zilele din urmă, coborând din Ceruri și luând trup din sfânta și slăvita Maria, Maica lui Dumnezeu și Pururea Fecioară și născut din ea: să fie anatema.

Vechile denumiri date de creștini Mariei, cel de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) și Meter Theou (Maica lui Dumnezeu) nu trebuie înțelese ca și cum ea L-ar fi creat în vreun fel pe Dumnezeu. Nici chiar mamele care dau naștere unor simpli oameni nu se poate spune că își creează propriii copii. Aceste nume date Fecioarei sunt mai degrabă afirmația faptului că Hristos, Cel pe care L-a purtat în pântece, este cu adevărat Dumnezeu, „Omul-Dumnezeu” (Theanthropos în greacă). Ea nu este nici originea Lui, nici sursa dumnezeirii Sale, dar se poate spune despre ea că ea este, literal, născătoare de Dumnezeu. Dacă afirmăm că Iisus Hristos este Dumnezeu, atunci trebuie să o numim Theotokos, deoarece I-a dat naștere lui Dumnezeu Însuși. Nestorie, ereticul din Biserica veche, pentru că nu putea concepe ideea că o creatură a putut da naștere Creatorului, a refuzat să o numească Theotokos, preferând să îi spună Christotokos (adică doar purtătoare, născătoare de Hristos, nu de Dumnezeu). Dar acest scandal nu se află oare chiar în inima tainei Întrupării? Doctrina lui Nestorie insista asupra separării între Logosul divin și omul Iisus, afirmând că Fiul lui Dumnezeu doar ar fi locuit, într-un anume sens, într-un om, iar nu că „Dumnezeu S-a făcut om”, după cum spune învățătura creștină dintotdeauna. Dacă Cel care S-a aflat în pântecele Mariei era Dumnezeu, atunci pe Ea trebuie să o numim Theotokos.

Mărturii ale reformatorilor protestanți despre Maica Domnului

Deși Biserica Ortodoxă nu urmează învățăturile reformatorilor protestanți, modul în care văd ei pururea-fecioria Maicii Domnului este unul din punctele pe care aceștia le au în comun cu Ortodoxia. Unii dintre fondatorii Reformei protestante credeau în pururea-fecioria Maicii Domnului.

Jean Calvin:

El afirmă că [Maria lui Cleopa] era sora mamei lui Iisus și, astfel, adoptă terminologia ebraică, conform căreia verii și alte rude sunt desemnați și ei cu cuvântul folosit pentru frați – Jean Calvin, Comentariu la Evanghelia după Ioan, referitor la pasajul: Ioan 19, 25.
Cuvântul frați pe care l-am menționat mai înainte se folosește, conform limbii ebraice, pentru a indica orice fel de rude; și astfel Helvidius dovedește o nemăsurată ignoranță atunci când ajunge la concluzia că Maria trebuie să fi avut mulți copii, fiindcă „frații” lui Hristos sunt menționați uneori. – Jean Calvin, Comentariu asupra concordanței Evangheliștilor Matei, Marcu și Luca, vol. II, p. 215 (asupra pasajului: Matei 13, 55).

[Notă: Helvidius a fost un creștin din secolul al V-lea care a negat pururea-fecioria Mariei, care a fost admonestat și ale cărui idei au fost demontate de Fericitul Ieronim în tratatul său Asupra pururea fecioriei Maicii Domnului, împotriva lui Helvidius.]

Huldrych Zwingli:

Să dau un exemplu: învățați, prin lumina credinței, că Hristos S-a născut dintr-o fecioară, știm că acest lucru este adevărat, și nu avem nici un dubiu că acei care au încercat să considere această afirmație drept o figură de stil se înșelau în mod categoric, și declarăm absurde lucrurile pe care Helvidius și alții le-au inventat despre pururea-feciorie. – Huldrych Zwingli. "Friendly Exegesis, that is, Exposition of the Matter of the Eucharist to Martin Luther, February 1527", în Selected Writings of Huldrych Zwingli, Volume Two, trans. and ed. by H. Wayne Pipkin, Pickwick Publications, 1984 p.275.
Apoi, mintea evlavioasă găsește minunate bucurii în căutarea motivelor pentru care Mielul a ales să se nască dintr-o pururea-fecioară; dar în ceea ce privește acest lucru [Zwingli se referă la Prezența reală a lui Hristos în Euharistie], se îngrozește. – Huldrych Zwingli. "Subsidiary Essay on the Eucharist, August 1525", în Selected Writings of Huldrych Zwingli, Vol. 2, trans. and ed. by H. Wayne Pipkin, Pickwick Publications, 1984 p.217.

Martin Luther:

A fost pusă în circulație o nouă minciună cu privire la mine. Se zice că, prin predică și prin scris, aș fi afirmat că Maria, Maica lui Dumnezeu nu a fost fecioară nici înainte, nici după ce I-a dat naștere lui Hristos, ci că aș fi spus că L-a zămislit pe Hristos de la Iosif și că ar fi avut mai mulți copii după aceasta. – Martin Luther, "That Jesus Christ Was Born a Jew", în Luther's Works, vol. 45, ed. Walther I. Brand, 1962, Muhlenberg Press, p.199.
Forma de exprimare folosită de Matei este cea comună, cum aș zice eu: 'Faraon nu l-a crezut pe Moise până ce s-a înecat în Marea Roșie.' De aici nu rezultă că Faraon l-a crezut mai târziu, după ce s-a înecat; dimpotrivă, înseamnă că nu a crezut niciodată. Tot astfel, atunci când Matei spune că Iosif nu a cunoscut-o pe Maria până ce nu L-a născut pe Fiul. Și iarăși: Marea Roșie l-a înconjurat pe Faraon până să apuce să treacă. Nici de aici nu rezultă că Faraon a reușit mai târziu să treacă Marea Roșie, ci că nu a trecut-o deloc. Tot astfel, când Matei zice: 'Și s-a aflat purtând în pântece, până să fi fost ei împreună', nu rezultă că ulterior Maria ar fi avut relații cu Iosif, ci că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. – Martin Luther, "That Jesus Christ Was Born a Jew", în Luther's Works, vol. 45, ed. Walther I. Brand, 1962, Muhlenberg Press, p. 212.

John Wesley:

Cred că El S-a făcut om, alăturând natura divină și pe cea umană într-o singură persoană; că a fost zămislit prin lucrarea deosebită a Sfântului Duh, și născut din binecuvântata Fecioară Maria care a rămas fecioară nestricată și neîntinată atât înainte cât și după ce I-a dat naștere (lui Hristos). – John Wesley, Scrisoare către un romano-catolic.

Protestanții care neagă pururea-fecioria Maicii Domnului se găsesc în dezacord cu propriii lor învățători în materie de credință.

Citate despre Maica Domnului

  • „Ea nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă.” – Mitropolit Kallistos Ware
  • „Preasfânta Fecioară Maria, ea singură, șezând între Dumnezeu și oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului, iar pe oameni i-a făcut fiii lui Dumnezeu.” – Sfântul Nicodim Aghioritul
  • „Căci așa cum fiecare mamă dă copiilor ei simpla existență, tot așa și Mama lui Dumnezeu dăruie tuturor existența fericită.” – Sfântul Teofan al Niceei
  • „Maica Domnului este și cauză a celor dinaintea ei, și patroană a celor de după ea, și procurătoare a celor veșnice. Ea este tema profeților, obârșia apostolilor, temelia martirilor, postamentul dascălilor. Ea este slava celor de pe pământ, desfătarea celor din cer, podoaba întregi creații. Ea este început, izvor și rădăcină a bunătăților negrăite. Ea este pisc și desăvârșire a tot ce-i sfânt.” – Sfântul Grigorie Palama
  • „Când te rogi în biserică ori acasă, străduiește-te ca în rugăciune să îți înfățișezi toate cuvintele și chipurile — chipul Maicii Domnului, chipurile îngerilor, ale sfinților sau oamenilor de pe pământ pentru care te rogi — la modul ideal, adică așa cum sunt ele în esența lor sau așa cum ar trebui să fie (arhierei, preoți, diaconi și ceilalți, fiecare după cinul lor): să ți-i înfățișezi sfinți, potrivit temeiului lor dumnezeiesc, nu în chip trupesc, sau material, sau păcătos, și îți va fi rugăciunea ta întru bucurie.” – Sfântul Ioan din Kronstadt
  • „Femeia trebuie prețuită, să știți, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăția cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ți-e și frică să vorbești comparând-o pe ea cu oamenii.” – Părintele Arsenie Papacioc
  • „Așadar deci fecioria ne propune ca model al ei, viața Mariei, în care ca într-o oglindă fecioria își privește frumusețea ei și virtuțile exemplare. Maria a fost fecioară nu doar cu trupul ci și cu mintea, printr-o dragoste sinceră unde nu este loc nici pentru fățărnicie nici pentru falsitate... Smerită la inimă, atentă, tăcută, iubitoare de citire a Sfintelor Scripturi nu își punea nădejdea în bogățiile trecătoare ci în rugăciunile săracilor. Nu ieșea afară decât pentru a merge la templu și atunci însoțită de părinți sau cunoscuți.” – Sfântul Ambrozie al Milanului
  • „În Maica Domnului avem în cer o inima de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei și a bătut și bate ea însăși la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiție, ci de iubire între Dumnezeu și oameni.” – Părintele Dumitru Stăniloae
  • „Da, frații mei! Într-adevăr, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovnicești. Însă darul cel mai mare care i-a fost ei pricină de slavă și de cinste negrăită a fost darul smereniei. Fără de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de nici un folos.” – Părintele Cleopa Ilie
  • „Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degrabă după cele trei stele — una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe umărul stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria înainte de naștere, în naștere și după naștere.” – Sfântul Nicolae Velimirovici
  • „Era ascuns în neamul acesta al poporului evreu un mare destin: desăvârșirea prin el a tainei celei din veac ascunse și de îngeri neștiute. Trebuia, era scris în istoria nevăzută, ca la plinirea vremii, să răsară între oameni crinul neamului omenesc: Sfânta Fecioară, Maica Domnului.” – Părintele Arsenie Boca
  • „Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate și Maica Domnului cu rugăciunea.” (Dicton patristic)

Galerie Icoane

  • Maica Domnului Prodromita, Muntele Athos
  • Maica Domnului Vindecătoarea
  • Maica Domnului binecuvântând
  • Maica Domnului Theotokos
  • Nașterea Domnului Iisus Hristos
  • necunoscută
  • Maica Domnului, icoană rusească (Rugul aprins)
  • Fecioara Maria a Peșterilor (Spiliani)
  • necunoscută
  • Fecioara Maria și Pruncul, Berati (Albania)
  • Eleous Theotokos, cu scene din viața Maicii Domnului, sec.XVIII
  • Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Dălhăuți
  • Maica Domnului Ierosolimitissa (Ierusalim)
  • Maica Domnului, Kazan (Rusia)
  • Panagia Chrysafitissa
  • Theotokos din Czestochowa
  • Icoana Maica Domnului „Pantanassa” (Împărăteasa tuturor); Mănăstirea Vatopedi, Muntele Athos
  • ‎Maica Domnului - Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț

Surse

  • OrthodoxWiki:Theotokos

A se vedea și:

  • Acatistele Maicii Domnului
  • Icoanele Maicii Domnului
  • Troparele Născătoarei de Dumnezeu

Lucrări referitoare la Maica Domnului

  • XXX, De ce o cinstim pe Maica Domnului, ed. Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1994 [Biblioteca bunului creștin].
  • XXX, Mari duhovnici români despre Maica Domnului, Eikon, s.l., 2004.
  • Monahia Semfora Gafton, Maica Domnului în Biserica Ortodoxă, ed. Sophia, București, ISBN: 973-98327-6-8 ([1]).
  • Pr. Michel-Philippe Laroche, Theotokos. Maica Domnului în trăirea duhovnicească a Bisericii Ortodoxe, traducere din limba franceza de Dora Mezdrea, ed. Sophia, București, 2004, ISBN: 973-7740-19-X ([2]).
  • Protosinghel Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Bunavestire, Bacău, 1994 (fragmente disponibile [3]).
  • Pr. Dr. Cornel-Mihail Militaru, Învățătura despre Maica Domnului înainte de Sinodul de la Efes: perspectiva hristologică, ed. Emia, 2006?
  • Monah Teoclit Dionisiatul, MAICA DOMNULUI în teologia și imnografia Sfinților Părinți, ed. Bizantină, București.
  • Sf. Ioan Maximovici, Cinstirea Maicii Domnului în Tradiția Ortodoxă

Despre icoanele Maicii Domnului

  • Pr. Alex Kiselev, Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului din Rusia, ed. Bunavestire, Bacău.
  • Arhim. Teofilact Marinakis, Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la Sfântul Munte Athos, ed. Bunavestire, Bacău, 2002.

Legături externe

  • Arhimandrit Teofil Părăian – Cine este Maica Domnului pentru mine?
  • Părintele Cleopa – Cinstirea Maicii Domnului

Irina din Hrisovalant

Sfânta noastră maică Irina din Hrisovalant a fost stareța mănăstirii din Hrisovalant, în secolul al IX-lea. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 28 iulie.

Deși inițial a fost propusă pentru a se căsători cu împăratul, ea s-a retras în mănăstirea din Hrisovalant și s-a angajat imediat în priveghere și rugăciune. Apoi, foarte curând, ea a înlocuit-o pe stareță, și și-a intensificat eforturile spirituale, cu mare încredere în Domnul, pentru păstorirea obștii cât mai bine. A primit darurile înainte vederii și exorcismului. Rugăciunile ei de noapte continuau în curtea mănăstirii și îi provocau levitația sau făceau chiparoșii să se încline în fața ei. A primit în dar de la Sfântul Ioan Evanghelistul trei mere, a avut viziuni cu îngeri și, în vis, i-a apărut împăratului pentru a-l convinge să elibereze un om condamnat pe nedrept. După moartea sa (la vârsta de 102 ani) a continuat să fie o făcătoare de minuni.

Nunta împărătească

Irina s-a născut în Capadocia într-o familie aristocrată. A avut o soră care s-a căsătorit cu Bardas, fratele împărătesei Teodora a II-a.

Împărăteasa Teodora, care conducea imperiul după moartea împăratului iconoclast Teofil (842), ca regentă a fiului ei - viitorul împărat Mihail al III-lea Methusos (842-867) -, a restabilit ortodoxia și a îndepărtat iconoclasmul. La cea de-a douăzecea aniversare a fiului ei, Împărăteasa Teodora a trimis mesageri să găsească o fată potrivită, rafinată, frumoasă și virtuoasă pentru a-i fi soție lui Mihail. Venind la Irina, ei i-au oferit și ea a acceptat să se căsătorească cu Mihail, iar mesagerii (cu o parte din membrii familiei Irinei) s-au întors la Constantinopol pentru nuntă.

Pe drumul spre Constantinopol ei au trecut Muntele Olimp, iar Irina a cerut să îl vadă pe pustnicul Ioanichie cel Mare (prăznuit la 4 noiembrie) și să primească binecuvântările lui. Curăția interioară a pustnicului i-a permis să prevadă sosirea grupului și, de asemenea, viitorul Irinei, și a spus: Bine ai venit, Irina, slujitoarea Domnului. Mergi la Curtea Imperială cu bucurie pentru că obștea din Hrisovalant are nevoie de tine.

Irina, uimită de puterile profetice, s-a prosternat în fața lui și i-a cerut binecuvântarea. Ioanichie a ridicat-o, a întărit-o cu sfaturi duhovnicești și i-a dat binecuvântarea sa, iar Irina, plină de bucurie și-a continuat călătoria spre Constantinopol. La sosirea ei, a fost primită cu mare ceremonial de rude, patricieni, senatori și popor.

Dar, nunta nu a fost să fie: Mihail se căsătorise deja. Irina nu s-a supărat, ba chiar a mulțumit lui Dumnezeu; refuzând multe propuneri de căsătorie cu oameni iluștri din Bizanț, ea s-a stabilit la Mănăstirea Hrisovalant.

Călugăriță la Hrisovalant

Irina a fost impresionată de atmosfera din mănăstire și de modul de viață al obștii așa de mult încât ea și-a eliberat sclavele, și-a dăruit bogăția și zestrea cuvenită săracilor și a intrat în comunitate, îmbrăcându-se cu o haină din pânză de sac. Cu smerenie și supunere, ea a slujit obștea de maici cu voioșie și împlinind cu grijă și cele mai de jos și disprețuite sarcini, niciodată folosind sofisme în vorbire sau indignări aristocratice.

Stareța de la Hrisovalant a băgat de seamă că Irina se călăuzea după cuvintele Mântuitorului Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine, nu puteți face nimic(Evanghelia după Ioan|Ioan 15:5); Novicea era admirată de toate pentru ascultarea ei, pentru umilință, iubire și entuziasm; obștea ei a ajuns să spună că are sufletul unui sclav eliberat.

În chilia ei citea viețile sfinților, învățând de la Sfântul Arsenie rugăciunea lungă de toată noaptea. Irina a cerut binecuvântare ca să se încumete la această rugăciune, iar stareța, cunoscând smerenia Irinei, i-a dat acceptul înainte de terminarea primului an de noviciat. Irina era capabilă să stea de dimineața până noaptea cu mâinile ridicate, câteodată rămânând zile întregi nemișcată, spre marea uimire a stareței.

Irina avea să facă acestea timp de trei ani, și însuși diavolul nu a fost în stare să o abată datorită succesului Irinei în evitarea gândurilor și tentațiilor pământești prin abstinență și smerenie. Mâncarea ei era formată din pâine și apă, cu suplimente ocazionale de ierburi și legume; Veșmântul și-l schimba de Sfintele Paști, și îl spăla doar ca să-l dea săracilor în timpul Postului Paștelui. Ascultarea ei consta în spălarea toaletelor. Orice gând ne la locul lui sau semne ale ispitelor diavolului erau imediat mărturisite stareței, urmată de reînceperea canonului Irinei.

După acestea, Irina nu mai trebuia decât să-și facă cruce ca o apărare de nebiruit împotriva diavolului; cu toate acestea, odată, a fost atât de cuprinsă de îndoială încât s-a aruncat la pământ, vărsând lacrimi de rugăciune în fața Domnului, a Sfintei Sale Maici și a tuturor sfinților și arhanghelilor (cărora le era închinată mănăstirea).

Treime binecuvântată, (Tată, Fiu și Duh Sfânt), Dumnezeu veșnic, pentru mijlocirile Preasfintei Maicii Tale și împreună cu arhanghelii, armatele lor, cerești-le puteri și toți sfinții Tăi, ajută roabei Tale. Scapă-mă de ispitele diavolului.

După multe nopți și multe lacrimi, ea a fost capabilă să înfrângă această neliniște, și starea de har reînnoită ea a apărut schimbată la față multor oameni pe care i-a adus la credință, întărind credința la bogați și săraci și făcând multe femei să intre în mănăstire.

După un timp, stareța a slăbit și i s-a apropiat sfârșitul. Văzând aceasta, obștea s-a întristat adânc, iar Irina a vărsat multe lacrimi. În ultima ei zi, s-au adunat mai multe măicuțe în chilia ei, dar Irina nu era cu ele; stareța a băgat de seamă și le-a spus:

Nu plângeți plecarea mea pentru că în succesoarea mea aveți un conducător mai înțelept decât am fost eu: Ascultați-o, pe această fiică a luminii, miel al lui Hristos și vas al Duhului Sfânt. Să nu primiți pe altcineva decât pe Irina.

Apoi, cu cuvintele Slavă Ţie, Doamne, cu mila Ta, și-a dat sufletul. Irina nu a aflat de aceste dezvăluiri de dragul smereniei sale, dar obștea s-a rugat la Domnul să se împlinească, apoi a cerut sfatul patriarhului. Patriarhul Metodie I al Constantinopolului a fost un păstor de mare curaj, și, printre iconoclaști, purta stigmatele lui Hristos, având în plus și darul înainte-vederii. Când patriarhul a întrebat cine ar trebui să fie stareță, ele au răspuns că patriarhul trebuie să hotărască, călăuzit de Duhul Sfânt. Patriarhul Metodie a întrebat dacă este o măicuță modestă numită Irina; și dacă da, aceasta este alegerea plăcută Domnului. Obștea s-a bucurat așa de mult de lucrarea Sfântului Duh încât Metodie s-a ridicat și a ars tămâie ca mulțumire Domnului, și apoi a hirotonit-o pe Irina diaconeasă. După ce a sfătuit-o în treburile administrative și în conducerea comunității, patriarhul a îmbrăcat-o ca stareță și a binecuvântat obștea de rămas bun.

Stareță la Hrisovalant

Când comunitatea s-a reîntors la mănăstire, au ținut un festin mare pentru prietenii și copii spirituali ai mănăstirii. Irina era tristă pentru că se simțea complet nepotrivită pentru această însărcinare, cu toate acestea, obștea a convins-o. În chilia ei, se ruga mereu, spunând:

Doamne Iisuse Hristoase, Bunule Păstor al oilor Tale, ajută roabei Tale și acestora, turma mea, pentru că numai de la noi nu avem putere să rezistăm asalturilor vrăjmașului. Nu ne lipsi de mila Ta.

La care rugăciuni ea a primit următorul răspuns:

Veghează și te roagă neîncetat pentru că de acum ai răspunderea binelui spiritual pentru mulți pentru care Domnul nostru s-a întrupat și a vărsat scump sângele Său, suflete pe care ți le-a încredințat. Ai grijă ca 'orbul să nu-l ghideze pe cel orb' astfel încât amândoi să cadă-n șanț.

Primind această poruncă, Irina și-a dublat eforturile spirituale și a primit o mare înțelepciune și revelații cum să-și conducă turma. Cu tărie de la Dumnezeu, ea a vorbit obștii:

Ştiu, preiubite surorii întru Hristos, că nu este firesc ca eu, umila, nedemna și analfabeta servitoare, să fie chemată să vă îndrume, dar căile Domnului sunt misterioase. Dacă este voia Lui ca eu să vă fiu superioară, atunci mă rog ca voi să vă supuneți mie. bineînțeles că dacă noi nu ne supunem regulilor veșmântului pe care îl purtăm (promise în fața Domnului și a îngerilor), nu vom obține nimic. Pentru că este scris: Credința fără fapte este moartă'(Iacov 2:17). De ce am părăsit noi lumea amăgitoare și trecătoare ? Ca să-i călcăm poruncile Domnului ? Dacă e așa, la fel ca fecioarele nebune, noi vom pierde Împărăția Cerurilor. (Matei 25:1-13). Sufletul nu se poate împărți ca să avem parte și de mândrie și de smerenie, plăcere fără limite și abstinență. De aceia să ne ridicăm sufletul de la dorința lumească și să căutăm doar curăție, umilință, răbdare și dragoste (rugăciunea Sfântului Isaac Sirul) altfel nu ne vom pierde doar pe noi ci și pe alții.

Cu cât Irina era mai respectată pentru judecata ei, pentru viața sfântă și pentru minunile sale, cu atât mai mult se smerea ea. Se considera un tâlhar nepocăit astfel încât, la primirea Sfintei Împărtășanii, își acoperea fața pentru ca ceilalți să nu-i vadă lacrimile. Câteodată, Irina rămânea în rugăciune și contemplație câte o săptămână întreagă fără încetare, hrănindu-se doar cu legume crude și apă.

Făcătoarea de minuni de la Hrisovalant

Darul înainte-vederii

Unul din darurile Irinei era înainte-vederea. Irina a cerut Domnului darul înainte-vederii pentru a cunoaște încercările dificile ale surorilor și astfel să fie în stare să le sfătuiască. Un înger păzitor a venit la ea, spunând Te salut, slujnică rodnică a lui Dumnezeu, Domnul m-a trimis pentru că mulți pot fi salvați de călăuzirea lor de către tine. Voi rămâne lângă tine și îți voi dezvălui viitorul. El a dispărut, dar a rămas cu ea, revelându-i mereu problemele ascunse ale măicuțelor și ale tuturor care-i căutau sfatul. Irina a fost capabilă să-și folosească acest har pentru a îndrepta spovedaniile, niciodată pentru a mustra sau umilii. Aducând mulțumire Domnului, indiferent de câți îi căutau sfatul, ea a crescut în smerenie.

Moartea Prințului Varda

Sora Irinei, soția prințului Varda, și-a trimis eunucul să o vadă pe Irina. Irina a informat-o de o descoperire ce o avusese de curând cum că prințul avea să moară în curând la dorința Împăratului Mihail, iar însăși împăratul își va pierde foarte curând viața și regatul. Chiar dacă această dezvăluire era confidențială, Prințul Varda a aflat totul de la soția sa; cu toate acestea, datorită mândriei și necredinței prințului Varda, el a ignorat această idee. Așa cum proorocise sfânta, prințul Varda a fost ucis în luptă, urmat destul de repede de împărat. Irina a continuat să slujească biserica sub domnia lui Vasile Macedoneanul, succesor la tron.

Şiretlicurile vrăjitorului

O fată tânără și frumoasă a venit la mănăstirea Hrisovalant și a devenit novice. Pentru a o face să renunțe, diavolul l-a instigat pe fostul ei logodnic să caute ajutorul unui vrăjitor din Capadocia. Vrăjile acestuia au făcut ca novicea să-și piardă mințile și să amenințe că se va îneca. Irina și-a deplâns neglijența și a primit puterea să-l desfidă pe demonul responsabil de această luptă.Adunând obștea laolaltă, ea le-a explicat situația și a dispus o săptămână întreagă de post, 100 de mătănii zilnic, și rugăciune neîntreruptă pentru aflarea voii lui Dumnezeu. În cea de a treia noapte, Sfântul Vasile i-a apărut Irinei, sfătuind-o să o ia pe novice la adunarea de la Vlaherne, unde Maica Domnului o va vindeca. Luând și două maici în vârstă cu ea, la sosire au adormit în timpul primei nopți întregi de priveghere datorită epuizării.

Viziunile Irinei au continuat în timp ce dormea: o procesiune de pelerini în haine albe și aurii i-a apărut, strălucind de o lumină ciudată și nepământeană, împrăștiind flori și tămâie în drumul lor. Irina i-a întrebat de ce fac aceasta, ca să i se spună că Maica Domnului trebuie să sosească.Maica Domnului a sosit acolo, înconjurată de grupuri de îngeri, atât de strălucitoare încât nimeni nu se putea uita la ea; ea a mers la bolnavă, apoi a venit la Irina care s-a aruncat pe jos cu mare frică. În timp ce era prosternată, Irina a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i Sfântului Vasile din Cezareea să o vindece pe tânăra din Cezareea, spunând: Fiul Meu și Dumnezeu ți-au dat această putere. Irina s-a trezit apoi cu acest mesaj: Întoarce-te la adunare și în trei zile novicea ta va fi vindecată. Ea le-a dezvăluit companioanelor sale această viziune și ele au plecat înapoi cu mare bucurie, ajungând la timp pentru vecernia de vineri.

După vecernie, Irina a cerut obștii să-și ridice ochii și mâinile către cer și să strige: Doamne, ai milă; după multe ore și multe lacrimi, Sfântul Vasile și Anastasia i-au spus Irinei: Coboară-ți mâinile, primește darul și nu ne mai deranja. Darul era format din uneltele magicianului, inclusiv idoli sculptați ai măicuței și fostei sale logodnice.

Mulțumind Domnului în timpul privegherii de toată noaptea, dimineața au trimis-o pe novice la Vlaherne cu pâine sfințită și cu toate uneltele vrăjitorului. După Sfânta Liturghie de la Vlaherne, preotul a miruit-o și apoi a ars uneltele vrăjitorului. În timp ce acestea ardeau, novicea suferindă era dezlegată din legăturile ei, iar uneltele scoteau sunete ca porcii care așteaptă să fie tăiați. Novicea, și toți cei prezenți, s-au umplut de o frică sfântă și au adus mulțumiri Domnului.

Distrugătoarea demonilor

Nicolae era un bărbat tânăr, responsabil de via mănăstirii. El s-a îndrăgostit de o măicuță, astfel încât a început să piardă nopțile ascultând sugestiile demonilor pentru a afla cum își poate satisface pofta. Într-o noapte a căzut inconștient ca urmare a acestui fapt. În dimineața următoare, Irina a auzit acestea și a spus: Binecuvântat fie Domnul că a lăsat ca noi să fim în atenția diavolului, și a dispus ca Nicolae să fie dus în Biserica Sfintei Anastasia astfel încât Irina să nu fie considerată responsabilă de vindecarea lui Nicolae. Cu toate acestea, Sfânta Anastasia i s-a arătat Irinei și i-a spus să nu se lase pe tânjeală și să-și vindece slujitorul.

Irina s-a hotărât să-l lege pe Nicolae într-o cămașă de forță de unul din stâlpii bisericii. Imediat după Intarea Mare, Nicolae a fost atât de cuprins de furie încât și-a rupt lanțurile, a alergat la Ușile Împărătești și a început să muște din trupul preotului, atât de tare încât Irina a trebuit să-și părăsească strana și să-i ordone să rămână nemișcat; o poruncă atât de puternică încât încât el s-a liniștit imediat. El a încercat să se dea înapoi, dar nu mai putea să se miște.

După Liturghie, Irina s-a prosternat ea însăși alături de Nicolae și s-a rugat Domnului pentru vindecarea lui.După ceva timp, ea s-a ridicat și i-a poruncit demonului să-l lase pe Nicolae, care era apucat și făcea tărăboi pe jos, după care Nicolae s-a vindecat. A fost trimis iarăși la muncă cu un regim strict de viață, a fost sfătuit să se roage pentru a primi protecția sfinților îngeri ca să evite ca asemenea lucruri să se mai întâmple pe viitor și a fost lăsat să se roage Domnului.

Năframele chiparoșilor

De sărbătorile mari Irina avea obiceiul să vegheze în curtea mănăstirii, aducând mulțumiri pentru frumusețea neasemuită a creației. În timpul unei astfel de privegheri, una din măicuțe, care nu putea dormi, și-a părăsit chilia și a mers în curte. Măicuța a fost binecuvântată să o vadă pe Irina nemișcată, cufundată în rugăciune și ridicată la un metru deasupra pământului, cu doi chiparoși aplecați până la pământ înaintea ei. După ce Irina și-a încheiat rugăciunea, ea a binecuvântat copacii și ei s-au îndreptat.

Prima dată, măicuța s-a gândit că este o viziune a diavolului. După aceea, când celelalte măicuțe au năframele legate în vârful chiparoșilor, măicuța care o văzuse pe Irina le-a povestit ce a văzut. Drept urmare, toată comunitatea a fost atât de entuziastă încât Irina s-a văzut nevoită să le certe, insistând pe nevoia de concentrare pe propriul lor canon de rugăciune și poruncindu-le să nu relateze nici un miracol înainte de moartea ei.

Merele Sfântului Vasile

Irina prăznuia ziua Sfântului Vasile cu multă pioșenie pentru că amândoi erau din Capadocia. După sărbătoarea Sfântului Vasile, în timpul celui de-al treilea ceas al nopții, ea a auzit o voce spunându-i: primește-l cu bucurie pe marinarul care-ți aduce fructe astăzi și mănâncă-le cu bucurie; să se veselească sufletul tău; urmată de o voce similară în timpul Utreniei care spunea: mergi la ușă și adu-l înăuntru pe marinarul care vine în vizită la tine. Ea l-a invita pe marinar înăuntru și s-au salutat unul pe celălalt, și apoi au rămas la Sfânta Liturghie. După Liturghie, Irina l-a întrebat pe marinar despre călătoria lui, la care el a răspuns:

Sunt un marinar din Patinas și m-am îmbarcat pe o corabie venind spre acest oraș pentru afaceri. În timp ce treceam pe lângă coasta insulei, am văzut un om foarte bătrân pe țărm care ne-a strigat să-l așteptăm. Nu am putut să oprim pentru că eram aproape de stânci, astfel încât având un vânt bun l-am lăsat în urmă. Apoi el a strigat către noi toți și mai tare cerându-ne să oprim corabia. A făcut aceasta o dată. Apoi a venit către noi mergând pe apă și curând a ajuns la corabie. Şi apoi scoțând trei mere de sub haina sa, mi le-a dat spunând: 'Când vei ajunge în capitală, dă-i acestea patriarhului și spune-i că cel Atotputernic i le trimite de la prea iubitul Său discipol Ioan.' După aceea a luat alte trei mere și mi-a cerut ca acestea să ți le aduc ție, stareță din Hrisovalant. Şie ți-a transmis: 'Mănâncă acestea și tot ceea ce sufletul tău curat va dori va și primi pentru că acest dar vine de la Ioan din Rai.' Spunând acestea el l-a binecuvântat pe Domnul, i-a urat binețe și apoi a plecat.

Irina a făcut o rugăciune de mulțumire, cu lacrimi de bucurie Sfântului Ioan Teologul, Apostolul și Evanghelistul, și preaiubit ucenic al Domnului. Marinarul a cerut binecuvântare și a părăsit mănăstirea. Irina a sărbătorit o săptămână, mulțumind Domnului pentru mere. După aceea, ea a mâncat bucățele m ici din primul măr zilnic, fără să mănânce altceva timp de patruzeci de zile; când mânca, ea mirosea ca și cum ar fi transpirat mir; în acest timp, merele rămase s-au făcut și mai frumoase și mai aromate. În Joia Mare, ea și-a condus obștea la Împărtășanie; după Liturghie, cel de al doilea măr a fost împărțit între ele; când l-au mâncat, așa de dulce încât surorile s-au simțit ca și cum sufletul lor ar fi fost hrănit. Al treilea măr a fost păstrat până când Irina avea să afle ce să facă cu el.

În Vinerea Mare, în timpul cântării imnurilor Patimilor, Irina a avut o vedenie cu nenumărate ființe angelice intrând în biserică: unii cu instrumente cu coarde, cântând imnuri minunate lui Dumnezeu; altele cu cupe cu mir, pe care îl turnau pe masa Sfântului Altar, ceea ce a umplut mănăstirea cu o mireasmă minunată. Printre aceste ființe se afla și un om deosebit de maiestuos, cu fața strălucind ca soarele, care era privit cu evlavie. El s-a apropiat de altar, și luând învelitoarea oferită lui de celelalte ființe, a acoperit altarul înmiresmat.

Îngerul care stătea aproape de altar, cu mare tristețe, a strigat către cel măreț: "Până când, Doamne?" la care o voce a replicat: "Până la al doilea Solomon, atunci când înălțimile se vor uni cu adâncimile și toate vor fi una. Atunci Domnul va fi preaslăvit și amintirea Irinei va fi slăvită." Irina a considerat acestea ca o confirmare a învățăturilor ei că nimeni, fie ea fie celelalte surori, nu pot fi slăvite până când nu vor intra în Împărăția Cerurilor prin moarte. Irina a adunat obștea, insistând asupra necesității părăsirii onorurilor lumești pentru atingerea și păstrarea slavei lui Dumnezeu.

Viziunea împăratului

Irina avea o rudă nobilă care a fost condamnată pe nedrept pentru conspirație împotriva împăratului, care atunci i-a condamnat ruda la înecare în mare. Prieteni și rude ale celui condamnat au alergat la Irina pentru intervenție. Ea i-a alinat și le-a spus să se întoarcă acasă și să aibă credință în Dumnezeu. A mers apoi în chilia ei pentru a mijloci pentru cel condamnat pe nedrept.

Dumnezeu i-a îngăduit Irinei să îi apară împăratului în vis. Irina l-a amenințat pe împărat, spunându-i "Rege, scoală-te imediat și eliberează prizonierul condamnat din gelozie. Dacă nu mă asculți o să-i cer Regelui Regilor să îți ceară sufletul și să dea trupul tău fără valoare animalelor sălbatice." Împăratul, mânios, a întrebat cine l-a amenințat; ea i-a răspuns: "Sunt stareța din Hrisovalant, Irina este numele meu" și l-a lovit atât de tare încât s-a trezit iar ea a dispărut. Împăratul le-a cerut gărzilor explicații despre cum a reușit femeia să scape. Gărzile și-au apărat nevinovăția iar el a realizat că avusese o viziune.

În ziua următoare, condamnatul a fost anchetat și și-a dovedit loialitatea spre satisfacția împăratului. Împăratul l-a întrebat dacă cunoaște o Irina din Hrisovalant. "Sigur", a fost răspunsul. "Este rudă cu mine, o stareță foarte virtuoasă și cu frică de Dumnezeu, atât de smerită încât niciodată nu părăsește mănăstirea și doar arareori primește vizitatori."

Împăratul și-a trimis nobilii împreună cu un artist, să meargă la mănăstirea Hrisovalant, astfel încât artistul să-i facă Irinei portretul după intrarea în mănăstire; toate acestea i-au fost revelate Irinei.După Utrenie ea s-a reîntors în biserică împreună cu obștea, spunându-le să –i aducă pe vizitatori imediat. Când ei au ajuns la ea, a devenit atât de strălucitoare încât ei s-au aruncat la pământ, incapabili să reziste la o așa prezență. Irina le-a spus imediat: "Nu vă temeți. Şi eu sunt o creatură supusă greșelii. Dar de ce v-a pus în încurcătura aceasta scepticul vostru stăpân? Spuneți-i să facă cum îi spun și să elibereze prizonierul, căci altfel toate acele profeții pe care le-am făcut se vor împlini." Nobilii au căzut de acord să îi transmită împăratului acestea, dar au cerut să mai stea cu ea, în mod oficial că să o asculte, dar și ca să îi poată face portretul.

Artistul i-a pictat portretul, dar când i l-a arătat împăratului toată suita a fost copleșită de o lumină mare. Orbit, împăratul a recitat începutul Psalmului 50, și spre marea lui uimire, orbirea i-a trecut. Apoi a privit portretul și și-a dat seama că era aceeași persoană cu cea din visul lui. Prizonierul a fost eliberat cu mari onoruri, iar Irinei i-a fost trimis un mesaj de mulțumire pentru intervenția ei. El i-a cerut să vină la palat să îl binecuvinteze pe el și pe împărăteasă., dar ea a răspuns:"Mulțumește-I lui Dumnezeu, care nu dorește moartea păcătosului, ci să se pocăiască. Nu-mi mulțumi mie, slăvește-L pe El", și "Nu este bine nici pentru tine, maiestate, să vii la mănăstire și nici pentru mine să te vizitez. Nu ai nevoie de binecuvântarea unei femei păcătoase când îi ai pe sfântul patriarh și pe călăuzitorii spirituali ai marilor mănăstiri să te povățuiască. Fă cum îți spun ei și vei cârmui imperiul cu înțelepciune. Ţine de ceea ce ți-am zis și fie ca mâna dreaptă a Domnului să vegheze asupra ta."

După aceste evenimente, casa regală, cât și familia fostului prizonier, urmau exemplul și învățăturile mănăstirii Hrisovalant; drept mulțumire pentru acestea, mănăstirea a primit numeroase daruri. Printre multe altele, Irina a devenit cunoscută pentru darul ei de a prezice moartea. Folosindu-și darul de la Dumnezeu, ea a fost capabilă să întărească multe persoane în ceasurile lor ultime.

Trecerea la cele veșnice a Sfintei Irina

În concordanță cu profeția angelică, cum că Irina va trece la cele veșnice în ziua de după prăznuirea Sfântului Pantelimon, mănăstirea a sărbătorit ziua de dinaintea celei a Sfântului Pantelimon pentru a aniversa fondarea mănăstirii.

Irina și-a petrecut toată săptămâna de dinainte pregătindu-se. Şi-a petrecut toate zilele în meditație și ajunare, doar bând apă și mâncând bucățele din ultimul măr rămas pe care l-a mâncat pentru că și-a simțit aproape moartea. Imediat ce a mâncat prima bucățică de măr orice dușmănie a dispărut din mănăstire, iar mănăstirea s-a umplut de aroma mărului. Într-un moment de îndoială Irina a strigat cu multă siguranță. Obștea a alergat la ea, iar Irina recăpătându-și calmul, a spus:

"Astăzi, copiii mei, Voi pleca din lumea aceasta și nu mă veți mai vedea. Pentru că a sosit vremea să trec în viața eternă. De aceia vă aleg ca maică superioară pe Sora Maria, pentru că știu că ea a fost deja aleasă de Dumnezeu. Ştiu că vă va conduce urmând Voia Domnului și o să vă țină pe calea îngustă astfel încât să ajungeți să mergeți pe străzile largi ale Raiului. Urâți lumea și tot ce este al ei, pentru Domnul și Stăpânul a spus: 'Nu iubiți lumea sau cele ale lumii. Dacă cineva iubește lumea, nu este dragoste pentru Tatăl în el' (Ioan I 2:15), pentru că toate lucrurile trecătoare sunt inutile. Niciodată nu urmați calea trupului ci numai Voia Domnului pentru că El este cel care va dat toate lucrurile pe care apoi voi puteți să i le înapoiați în acea zi."

Şi astfel, după ultimele ei instrucțiuni și după ce și-a numit stareța care o va înlocui la Hrisovalant, ea și-a ridicat mâinile și ochii spre Rai și s-a rugat astfel:

"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului celui viu, Bunule Păstor care ne-ai salvat și hrănit cu Preascump Sângele Tău, pun în Preasfintele Tale Mâini această mică turmă. Ascundea cu umbra aripilor Tale (Psalmul 90), apăr-o de ispitele demonilor pentru că a Ta este Împărăția, Puterea și Slava și Ţie îți mulțumim în vecii vecilor."

După ce a terminat rugăciunea s-a așezat și a zâmbit la vederea îngerilor care o întâmpinau, iar fața ei strălucea. A închis ochii și a adormit în Domnul.

Înmormântarea

În timpul privegherii de toată noaptea, erau prezenți așa de mulți oameni – bogați și săraci – încât porțile mănăstirii au putut fi închise doar forțat. În ziua următoare, la înmormântare, mulțimea și mai mare a fost uimită de frumusețea Irinei, care avea peste 102 ani. În timpul slujbei și a înmormântării o mireasmă inexplicabilă și indescriptibilă a umplut mănăstirea.

Sfânta Irina Făcătoarea de Minuni

Nenumărate miracole o înconjoară pe Sfânta Irina. Primul dintre acestea este mireasma, la fel ca cea de la înmormântare, care a continuat la mormântul sfintei ani de zile. Nenumărate miracole au avut loc acolo, și încă se aduc multe rugăciuni pentru intervențiile ei. O astfel de serie de miracole este pentru mamele care nu sunt capabile să zămislească: după solicitarea ajutorului Sfintei Irina, adesea este născut un copil, iar părinții îl botează Hrisovalant sau Hrisovalanta.

Imnografie

Tropar Glasul unu plagal (Glasul 5)

asemenea cu "Ton Synarnarhon Logon (Împreună etern cu Tatăl)"

Nu o împărăție trecătoare din fire tu ai câștigat
ci pe Hristos, cel mai frumos Mire, care ți-a dat ție coroanele cerești,
și tu vei împărăți ca o regină, cu El pentru vecie;
pentru că I te-ai dedicat din tot sufletul tău,
Irina, Maică preacinstită,
laudă a Hrisovalantului și puternic sprijin al întregii ortodoxii.

Condac în Glasul 3

asemenea cu "I Parthenou Simeron (Fecioara astăzi...)"

Lăsând toate cele lumești în urmă cu gloria ei trecătoare,
te-ai nuntit cu Hristos, eternul și nemuritorul Rege,
aducând Lui ca zestre frumusețea ta feciorelnică
și cununile tale câștigate asupra demonilor prin fecioria ta.
Irina, Maică preaslăvită, imploră-L pe Mirele Tău să ne arate nouă Mila Sa.

Legături externe și izvoare

  • Sinaxar 28 iulie
  • Sfânta Irina din Hrisovalant (OCA)
  • Viața Sfintei Irina din Hrisovalant Tradusă de Maica Xenia din Ierusalim, compilată de Arhimandritul Nektarios Serfes
  • Sfânta noastră Maică Irina, Cea mai binevoitoare Stareță din Sfânta Mănăstire din Hrisovalant
  • Irina cea Preaslăvită din Hrisovalant (GOARCH)
  • Icoana Sfintei Irina din Hrisovalant

Sunt incluse articolele disponibile în OrthodoxWiki. Unele pomeniri nu au încă un articol biografic în această sursă.