2 septembrie / 15 septembrie

Sfântul Mamant, sau Mamas (gr. Μάμας), este un mucenic care a pătimit la Cezareea Capadociei în a doua jumătate a secolului al III-lea, în jurul anului 275. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 2 septembrie.

Viața

Acest sfânt a trăit în a doua jumătate a secolului al III-lea și era din cetatea Gangra, în Paflagonia (Asia Mică). Părinții săi, Teodot și Rufina, erau creștini de neam nobil, dar fiind arestați pentru credința în Hristos și aruncați în temniță, Mamant (Mamas) s-a născut acolo, în închisoare, în jurul anilor 260.

Murind părinții lui ca mucenici în temniță, fericitul acesta a fost luat de o femeie creștină patriciană, anume Ammia, care l-a crescut. Și deoarece copilul striga adesea pe maică-sa zicând „mama”, ea i-a pus numele Mamant sau Mamas.

Iar dacă s-a făcut de cincisprezece ani, aflându-l că este creștin, l-au prins, l-au dus la Cezareea Capadociei și l-au bătut cu toiege, dar nevrând să se lepede de credința în Hristos și să jertfească idolilor, spânzurându-i un plumb pe grumaz l-au aruncat în mare. Dar prin dumnezeiască putere, mântuit de primejdie, s-a ascuns într-o peșteră, și se hrănea cu lapte de la caprele sălbatice.

După un timp, noul guvernator al Capadociei, Alexandru, care auzise despre tânărul ascet mărturisitor, a trimis ostași pentru a-l aresta. Prevenit din timp de sosirea lor printr-un semn dumnezeiesc, Mamas i-a întâmpinat oferindu-le pâine și brânză și a acceptat să-i urmeze. După ce și-a mărturisit credința cu îndrăzneală, a fost supus la noi torturi, care nu au făcut altceva decât să arate și mai strălucitor prezența harului în sufletul și în trupul său. Aruncat într-un cuptor încins, a rămas — asemenea celor trei tineri evrei în cuptorul din Babilon — să cânte slava lui Dumnezeu, păzit de arderea flăcărilor printr-o rouă divină. A fost apoi dat fiarelor sălbatice, care s-au comportat cu el ca odinioară cu Adam în rai, venind să-i lingă picioarele. În cele din urmă, călăii i-au străpuns măruntaiele cu o furcă și l-au lăsat ca mort. Totuși, Mamas a găsit puterea de a ieși din oraș, ținându-și măruntaiele cu mâinile. Ajuns într-o grotă, s-a întins pe pământ și acolo a auzit o voce venită de sus care îl chema să vină să se odihnească de ostenelile sale în lăcașurile veșnice.

Posteritatea

Deasupra acestei grote, în secolul al IV-lea, s-a ridicat o mare bazilică dedicată Sfântului, care a devenit centrul cultului său. Acolo, Sfinții Părinți, în special Sfântul Vasile cel Mare (PG 31, 589-600), au rostit omilii în cinstea lui.

Până la expulzarea grecilor din Asia Mică (1922), femeile grecești și chiar și femeile turce aveau obiceiul de a-și duce copiii bolnavi în ruinele acestei bazilici pentru a obține vindecarea lor.

Sfântul Mamas este venerat în mod special la Paphos, în insula Cipru, unde se păstrează craniul său. De asemenea, sfântul este popular și în Liban.

În secolul al VIII-lea o parte din moaștele lui au fost mutate în Langres, Franța, unde s-a construit o mare catedrală în cinstea lui. De aici, cultul lui s-a răspândit în toată Europa.

Imnografie

Tropar, glasul 4:

Mucenicul Tău, Doamne, Mamant, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condac, glasul 3:

Cu toiagul care ți s-a dat de la Dumnezeu, sfinte, păstoreşte poporul tău la pășune aducătoare de viață. Iar fiarele cele nevăzute și sălbatice sfărâmă-le sub picioarele celor ce te laudă pe tine. Că toți, cei ce suntem în primejdii, te avem pe tine, Sfinte Mamant, părtinitor fierbinte.

Surse

• Sinaxarul Păr. Macarie dela Simonos Petras
• https://calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie02.htm
• https://doxologia.ro/sfantul-mucenic-mamant
• https://fr.wikipedia.org/wiki/Mamm%C3%A8s_de_C%C3%A9sar%C3%A9e

Cel întru sfinți părintele nostru Ioan al IV-lea al Constantinopolului, cunoscut adesea sub numele de Ioan Postitorul, a fost al 23-lea episcop al Constantinopolului, între anii 582–595. A rămas în istorie drept primul episcop al Constantinopolului care a luat titlul de „patriarh ecumenic”, dar și pentru nomocanonul său penitențial. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 2 septembrie.

Viața

Data nașterii sfântului Ioan este necunoscută. S-a născut probabil în Constantinopol, unde a fost crescut de părinți creștini, meșteri în lucrul auruluiascetică, care a și făcut să fie supranumit „Postitorul”. A fost mai întâi diacon la catedrala Sfânta Sofia din capitala imperiului sub patriarhul Ioan al III-lea (Scolasticul), iar apoi a devenit sachelar (gr. skallarios), adică vicar patriarhal pentru mănăstiri. Sub patriarhul Eutihie I, care a fost reinstalat ca patriarh după moartea lui Ioan Scolasticul în 577, Ioan a devenit din ce în ce mai apreciat de clerul din Constantinopol. La moartea lui Eutihie în 582, el a fost numit patriarh, cu numele de Ioan al IV-lea, de către împăratul Tiberiu al II-lea, pe 11 aprilie 582. A rămas și în grațiile împăratului Mauriciu, care i-a urmat lui Tiberiu la sfârșitul anului 582.

În 588, Ioan al IV-lea a convocat un sinod în Constantinopol pentru a investiga anumite acuze împotriva patriarhului Grigorie al Antiohiei, care a și fost achitat. Convocarea trimisă către episcopii din Orient a fost făcută în numele lui Ioan al IV-lea, Patriarh Ecumenic. Deși acest titlu mai fusese folosit, drept compliment, și în timpul patriarhatului lui Acachie (471-489), cu referire la Patriarhul de Constantinopol, utilizarea lui de către Ioan al IV-lea ca titulatură oficială în documentele sale de cancelarie a fost o premieră. Titlul de Patriarh Ecumenic a fost utilizat în actele sinodului, ceea ce i-a atras protestul papei Pelagius al II-lea de la Roma. În 595, papa Grigore I a obiectat și el, destul de aspru, față de folosirea acestui titlu

Patriarhul Ioan Postitorul adormit în Domnul pe 2 septembrie 595 în Constantinopol.

Nomocanonul penitențial

În cadrul Bisericii, Ioan al IV-lea mai este remarcat și ca fiind compilatorul unui nomocanon penitențial, conținând canoane de pocăință. Canoanele sunt instrucțiuni pentru preoți cu privire la modul în care spovedesc păcatele cu știința și cu neștiința. Deoarece vechile canoane bisericești reglau modalitățile și durata unor penitențe publice, a fost necesar să se adapteze aceste canoane pentru păcatele ascunse și respectiv penitențele individuale. Ioan al IV-lea a scris nomocanonul său în așa fel încât să țină cont de pocăința și de intenția bună a omului care-și mărturisește păcatele, precum și de starea conștiinței lui în procesul de împăcare cu Dumnezeu. În astfel de situații de reală pocăință și conștientizare a păcatului, nomocanomul sfântului Ioan Postitorul reduce penitențele stabilite de Sfinții Părinți din vechime la jumătate sau chiar mai mult. De asemenea, el a definit mai exact caracterul și durata penitențelor, cum ar fi asprimea postului, numărul de metanii pe zi, sau milostenia. Durata penitențelor este stabilită de preotul spoveditor.

Scopul principal al Nomocanonului sfântului Ioan Postitorul a fost tocmai acela de a adapta canoanele de pocăință, astfel încât ele să reflecte starea de spirit a persoanei care se mărturisește.

Imnografie

Tropar (glasul al 4-lea)

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării, te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate, Părinte Ierarhe Ioane, roagă pe Hristos Dumnezeu, ca să mântuiască sufletele noastre.

Note

1. ↑ După Sinaxar, 2 septembrie.
2. ↑ A se vedea: Egumen Andrew Wade, Când papii erau ortodocși. Douã scrisori papale pe care Ioan Paul al II-lea pare să le fi uitat, 1999.

Surse

• ro: Sinaxar 2 septembrie, Sf. Ioan Postitorul
• en: OCA: John the Faster
• en: GOARCH: John the Abstainer
• en: Wikipedia: Patriarch John IV of Constantinople

Legături externe

• ro: Egumen Andrew Wade, Când papii erau ortodocși. Douã scrisori papale pe care Ioan Paul al II-lea pare să le fi uitat, 1999.
• en: Catholic Encyclopedia: John the Faster

Dreptul Finees a fost nepotul Marelui Preot Aaron și fiul Marelui Preot Eleazar, a fost el însuși mare preot, foarte râvnitor în funcția sa. Dreptul Finees este prăznuit în Biserica Ortodoxă pe 2 septembrie (împreună cu Aaron și Eleazar), precum și pe 12 martie (în tradiția slavă).

Viața

Când poporul evreu era aproape de pământul făgăduit, după ce Sfântul Prooroc Moise (prăznuit în 4 septembrie) i-a condus afară din Egipt, vecinii lor, moabiții și madianiții au fost cuprinși de frică și invidie. Nevrând să se bazeze pe propria lor forță, aceștia l-au invocat pe Balaam să blesteme poporul evreu. Însă Domnul i-a făcut cunoscută voia Sa lui Balaam astfel încât acesta a renunțat la blestem, văzând că Domnul vrea să-i binecuvânteze (Numeri 24, 1).

Apoi moabiții i-au făcut pe evrei să se închine lui Baal-Peor. Dumnezeu i-a pedepsit pe evrei pentru apostazia lor și a trimis o boală asupra lor, murind mii dintre ei. Ceilalți, văzând mânia lui Dumnezeu s-au căit și s-au întors la El.

Pe atunci, un anumit om cu numele Zimri din tribul lui Simeon a venit și a adus între frații săi o madianită, în ochii lui Moise și în ochii întregii obști a fiilor lui Israel, când plângeau ei la ușa cortului adunării (Numeri 25, 6). Finees, plin de mânie, a intrat în cortul lui Zimri și l-a ucis pe acesta dar și pe femeie cu o lance.

„Și a grăit Domnul cu Moise și a zis: Finees, feciorul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la fiii lui Israel, râvnind între ei pentru Mine, și n-am mai pierdut pe fiii lui Israel în mânia Mea; De aceea spune-i că voi încheia cu el legământul Meu de pace, și va fi pentru el și pentru urmașii lui de după el legământ de preoție veșnică, căci a arătat râvnă pentru Dumnezeul său și a ispășit păcatul fiilor lui Israel” (Numeri 25, 10-13).

Apoi, la porunca Domnului, Finees s-a dus ca și căpetenie a oastei israeliților și s-au ridicat împotriva moabiților bătându-i pentru necredința și trădarea lor. După moartea Marelui Preot Eleazar, Dreptul Finees a fost ales în unanimitate Mare Preot, purtând această slujire timp de 20 de ani. Marea preoție, după promisiunea Domnului, a continuat și pentru urmașii săi. Sfântul Finees a murit la o vârstă înaintată, în jurul anului 1500 î.Hr. și a fost înmormântat în catatea lui, Ghibeea (Iosua Navi 24, 33-34).

Surse

• http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie12.htm
• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras