STRĂISTENI · COMUNA BĂCIOISfinții zilei
Biserica din StrăisteniCREDINȚĂ ȘI COMUNITATE

Sfinții zilei și viețile lor

4 septembrie / 17 septembrie

Stil vechi / stil nou · 2026 / 2026

Postul zileiZi fără post

Pomenirile zilei

  • Sf. Mucenic Vavila, arhiepiscopul Antiohiei celei mari și Sfinții trei prunci Vavila al Antiohiei — citește viața
  • Sf. Vavila dascălul de la Antiohia împreună cu cei de sub ascultarea lui 84 de copii
  • Sf. Teotim și Teodul
  • Sf. Prooroc Moise Moise — citește viața
  • Sf. Ermiona, una din fiicele lui Filip Apostolul Ermiona — citește viața
  • Sf. Mucenici Chentirion, Ochean, Teodor, Amian și Iulian
  • Sfinții Mucenici Petronie, Haritina, Zarvil, Tatuil și Veveea
  • Sf. 3628 de mucenici

Pomeniri: colectivul de autori OrthodoxWiki, sub CC BY-SA 2.5.

Viețile sfinților

Vavila al Antiohiei

Sfântul sfințit mucenic Vavila (gr. Babylas) a fost episcop al Antiohiei între anii 237 și 253. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la data de 4 septembrie.

Viața

Se știu puține lucruri despre viața Sf. Vavila. A fost numit episcop al Antiohiei în anul 237, ca succesor al episcopului Zebinus. Vavila este cunoscut pentru tăria cu care a apărat credința creștină înaintea împăratului Deciu, fapt pentru care a și fost martirizat. Mai multe surse prezintă mucenicia lui în mod diferit.

Mucenicia

Potrivit celor mai multe surse, lucrurile s-au petrecut după cum urmează. Sfântul Sfințit Mucenic Vavila, împreună cu cei trei tineri: Urban, Prilidjan, Epoloniu și cu mama lor Hristodula au primit moartea mucenicească în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor de pe vremea împăratului Deciu (249-251 d. Hr.)

Împăratul Deciu a poruncit să se organizeze în oraș o mare sărbătoare în cinstea zeilor păgâni. După ce s-a închinat zeilor păgâni, curios să afle cum se desfășurau sfintele slujbe ale creștinilor, împăratul a vrut să intre în biserică, unde Sfântul Vavila slujea Sfânta Liturghie. Întrucât păgânii nu aveau acces în biserică în vremea Sfintei Liturghii, gestul împăratului echivala cu o profanare a bisericii. De aceea, episcopul Vavila a ieșit el însuși în întâmpinarea împăratului și l-a oprit să intre în biserică, împingându-l afară cu propriile-i mâini. Furios, împăratul a vrut să-l pedepsească pe loc, însă, văzând mulțimea adunată, s-a temut de o răscoală.

Mai târziu, a poruncit să se dea foc bisericii, iar episcopul Vavila să fie adus înaintea lui pentru învinuirea de a fi jignit demnitatea imperială, neîngăduindu-i împăratului să intre în biserică și dându-l chiar afară. Episcopul i-a arătat că încercarea lui de a intra în biserică după ce adusese jertfe zeilor păgâni era o pângărire a bisericii și a sfintelor slujbe, lucru nedemn de un împărat.

Pentru a ispăși jignirea adusă împăratului Deciu i-a poruncit Sfântului Vavila să aducă jertfe zeilor păgâni. Acesta a refuzat, iar împăratul a dat poruncă să fie pus în lanțuri. Primind cu bucurie lanțurile, Vavila i-a spus împăratului că lanțurile erau pentru el un lucru la fel de cinstit cum era coroana imperială, iar prilejul de a muri pentru Hristos era o cinste la fel de mare precum socotea împăratul rangul său.

Împreună cu episcopul Vavila fuseseră arestați și trei tineri, frați după trup, care refuzaseră să-l părăsească. Întrebat de împărat cu privire la ei, episcopul a arătat că aceia erau fiii lui duhovnicești pe care îi povățuia în credința și dragostea pentru Hristos și l-a poftit să-i pună la încercare. Împăratul a încercat să-i ademenească pe cei trei tineri prin intermediul mamei lor, Hristodula, care era însă și ea o creștină cucernică. Aceasta a refuzat să-și îndemne copiii să se lepede de Hristos. Drept aceea, împăratul a poruncit ca cei trei să primească fiecare atâtea lovituri de bici câți ani avea fiecare – unul douăsprezece, altul zece și al treilea șapte ani. Dar copiii au răbdat fără să cârtească.

Îndepărtându-i pe cei trei și pe mama lor, împăratul l-a chemat apoi iarăși înaintea lui pe episcop, spunându-i că aceia se lepădaseră de Hristos. Dar episcopul nu l-a crezut, iar minciuna a ieșit repede la iveală.

Atunci împăratul a poruncit ca Sfântul Vavila dimpreună cu Hristodula și cu cei trei copii ai ei să fie legați de un copac și fie chinuiți punându-li-se pe trup cărbuni aprinși. Dar ei au răbdat și aceasta cu mulțumire, iar în cele din urmă împăratul a poruncit să li se taie capetele. Ei au primit astfel cununa muceniciei.

Moaștele

Mai târziu, împăratul creștin Gallus a luat moaștele Sfântului Mucenic Vavila și le-a așezat în cetatea Dafni, unde se afla un vechi și vestit templu și oracol al zeului Apollon. Dar venind ca împărat Iulian Apostatul, care s-a întors la rătăcirea păgânilor, a venit la oracolul lui Apollon, vrând să primească o proorocire de la el, însă răspunsul primit de la slujitorii idolești a fost că idolul nu mai răspundea de când fuseseră aduse în oraș moaștele Sfântului Vavila și ale celor trei tineri. Furios, împăratul le-a cerut creștinilor să ia de acolo moaștele sfântului, iar aceștia le-au dus cu cinste în Antiohia. Dar la scurt timp după mutarea moaștelor sfântului, a căzut foc din cer, iar templul și statuia lui Apollon au ars cu totul.

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Şi părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, sfințite Mucenice Vavila, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Măririle credinței în inima ta punându-le, ai păzit-o, Sfințite Mucenice Vavila, netemându-te de chinuitori, sluga lui Hristos. Pentru Acesta, păzește-ne pe noi.

Iconografie

Potrivit Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 153, 183), Sf. Vavila se zugrăvește bătrân, cărunt, cu barba lată, îmbrăcat în veșminte arhierești. Atunci când se zugrăvește mucenicia lui, Sf. Vavila e zugrăvit îngenuncheat, cu capul tăiat (sau imediat înainte), lângă el fiind călăul cu sabia ridicată (însângerată). Lângă Sf. Vavila sunt îngenuncheați cei trei prunci, cu capul plecat și călăul gata să le taie capetele.

Note

  1. ↑ Eusebiu, H. E. vi. 39; Sf. Chrys. de St. Bab, c, Gentes, tom. i.; Epifanie (de Mens. xviii.); Sf. Ieronim (de Scriptt. Eccl. Iiv. Ixii.)

Surse

OrthodoxWiki:Babylas of Antioch, după:

  • en: Article: Babylas Bishop of Antioch
  • en: Hieromartyr Babylas the Bishop of Antioch
  • en: GOARCH: Babylas the Holy Martyr
  • en: Catholic Encyclopedia: St. Babylas
  • wikipedia:Babylas_of_Antioch

Legături externe

  • Sinaxar 4 septembrie, Sf. Sfințit Mucenic Vavila
  • Sf. Sfințit Mucenic Vavila, Viețile Sfinților, 4 septembrie.

Moise

Moise este un nume de origine semită (din limba ebraică: משה, mōše, însemnând „scos din [apă]”) purtat de mai mulți sfinți și personalități ai Bisericii Ortodoxe.

Acest nume mai prezintă formele populare rar întâlnite: Moicea, Moisi, Moisil, Moisin și Moiș.

Sfinți

  • Moise, proorocul din Vechiul Testament
  • Moise Arapul
  • Moise Măcinic din Sibiel
  • Moise Ungurul

Personalități

  • Moise Nicoară (30 noiembrie 1784 – 10 octombrie 1861) — luptător pentru drepturile românilor din Banat și Crișana
  • Moise Vodă (†29 august 1530) — domn al Țării Românești între 1529-1530
  • Moise Movilă (1596–1661) — domn al Moldovei între 1630-1631 și 1633-1634

Ermiona

Sfânta slăvită muceniţă Ermiona sau Hermione, cea fără de arginţi a fost una din cele patru fiice ale sfântului apostol Filip din cei 7 Diaconi. Este prăznuită de Biserică pe 4 septembrie, împreună cu surorile ei Haritina și Eutihia, cu Petronie, ucenicul Sf. Ioan Teologul și cu slujitorii Teotim și Teodul.

Viața

Sf. Ermiona s-a născut în Cezareea Palestinei în secolul I. A fost fiica sfântului apostol Filip din cei 7 Diaconi (prăznuit pe 11 octombrie). Sf. apostol Filip a avut patru fiice, despre care Sf. Evanghelist Luca spune în Faptele Apostolilor că erau proorociţe şi fecioare (FA 21, 9). Numele a doar trei dintre ele s-au păstrat în tradiția Bisericii, anume Ermiona, Haritina și Eutihia.

Două dintre acestea, Ermiona şi Eutihia au plecat în Asia, în căutarea sfântului apostol Ioan Teologul. Întrucât acesta se mutase la Domnul (26 septembrie), acestea l-au mai găsit doar pe ucenicul Sf. Ioan, Petronie (Petroniu), şi au primit de la el poveţe pentru viaţa creştină.

Încă din Palestina, Ermiona dobândise cunoştinţe medicale, şi mulţi veneau la ea pentru îngrijiri. Mulţi dintre cei care veneau la cele două surori erau vindecaţi. Ermiona și Eutihia considerau că vindecarea trupului nu se putea face decât împreună cu cea a sufletului, și de aceea îmbinau îngrijirile cu rugăciunea şi le propovăduiau totodată credinţa în Domnul Iisus Hristos, fiind astfel între întemeietorii unei tradiţii terapeutice creştine care s-a păstrat în Biserica Ortodoxă până în prezent. Pentru ajutorul pe care îl dădeau celorlalţi, surorile nu cereau nici o răsplată, motiv pentru care Biserica le-a aşezat în rândul sfinţilor doctori fără de arginţi.

În timpul campaniei din 113-114 a împăratului Traian (98-117) împotriva parţilor (114), pe când trupele romane se găseau în apropierea satului unde trăia Ermiona, aceasta a fost denunţată că era creştină şi a fost chemată spre cercetare înaintea împăratului. Într-o primă etapă a cercetării, i s-a cerut să se lepede de credinţa creştină, însă judecătorii nu au reuşit sa o convingă nici cu sfaturi, nici cu ademeniri, nici cu ameninţări. Atunci împăratul a poruncit ca fecioara să fie bătută peste faţă vreme îndelungată, pentru a o face să se abată de la credinţă. Însă sfintei îl vedea cu duhul stând de faţă la judecată pe Petroniu, ucenicul Sf. Ioan Teologul, iar prin glasul acestuia îi vorbea însuşi Domnul, întărind-o în credinţă. De aceea, sfânta nu a luat în seamă bătăile. Văzând că nu era chip să o abată de la credinţa creştină, împăratul a eliberat-o. După eliberarea ei, sfânta Ermione, împreună cu sora ei, Eutihia, care se ocupa de primirea străinilor şi a călătorilor nevoiaşi, au pus bazele unuia dintre primele xenodohia (gr. sg. Xenodocheion, din xenos = străin şi dechomai = a lua, a primi) creştine, aşezămând care funcţiona în acelaşi timp ca spital pentru cei bolnavi şi casă de oaspeţi pentru călători şi străinii nevoiaşi. Acestea aveau să devină parte integrantă a tradiţiei ospitalităţii creştine pentru multe secole. S-au îngrijit de acest spital până la moartea împăratului Traian, în anul 117 d.Hr.

Acestuia i-a urmat la tron împăratul Hadrian (117-138), ginerele său. Probabil în contextul reprimării revoltelor evreieşti izbucnite în partea orientală a Imperiului de Răsărit în 116, împăratul a reluat şi investigarea creştinilor din zonă. Astfel a aflat şi despre Sfânta Ermione. Constatând că aceasta se declara creştină, şi văzând că nu vroia să răspundă la alte întrebări, împăratul a poruncit să fie bătută crunt, lucru pe care ea l-a răbdat. A fost chinuită în felurite chipuri, însă nu a vrut să se abată de la credinţa creştină, ci se ruga mereu şi îi mulţumea lui Dumnezeu pentru toate.

În cele din urmă, văzând că nu reuşise nimic, a poruncit ca sfânta să fie aruncată într-o căldare mare plină cu smoală, pucioasă şi plumb topit. Când au aruncat-o însă în căldare, căldarea a dat în foc, pe care l-a stins, iar sfânta a rămas nevătămată. Crezând că probabil căldarea se răcise, chinuitorii, atingându-se de ea, s-au ars foarte tare. La porunca împăratului, slujitorii au dezbrăcat-o pe sfânta Ermione şi au pus-o a doua oare într-un fel de tavă mare plină cu cărbuni aprinşi, însă un înger al Domnului a risipit cărbunii, şi Ermione a rămas iarăşi nearsă de foc, cântând şi mulţumind lui Dumnezeu.

Sfânta Ermione le-a cerut atunci chinuitorilor să fie dusă în templul zeului Hercule (Heracle), prefăcându-se a fi gata să se închine acestuia. Crezând că reuşiseră să înfrângă hotărârea fecioarei, aceştia i-au poruncit să intre în templu. Iar sfânta a intrat, rugându-se în sine lui Dumnezeu, cu stăruinţă. Atunci s-a auzit ca un tunet din cer, şi a zguduit toate statuile care erau în templu, care au căzut la pământ şi s-au spart în bucăţi. Intrând împăratul în templu şi văzând distrugerea idolilor, a poruncit ca sfânta să fie scoasă afară din cetate şi să i se taie capul.

Mai mulţi slujitori ai împăratului au scos-o în afara cetăţii. Doi dintre aceştia, pe nume Teodul şi Timotei, grăbindu-se să îndeplinească porunca, au vrut să îi taie capul fără să mai aştepte ca aceasta să îşi facă rugăciunea. Însă atunci mâinile li s-au uscat,iar ei, înspăimântaţi, s-au rugat de sfânta Ermione să se roage pentru ei. Făcând ea rugăciune pentru ei către Domnul Iisus Hristos, aceştia s-au însănătoşit şi, mărturisind credinţa creştină, li s-au tăiat lor mai întâi capetele, iar la scurt timp după aceea şi Sfintei Ermiona, primind cu toţii astfel mucenicia

Potrivit obiceiului vremii, unii creştini au luat atunci moaştele sfinţilor mucenici şi le-au înmormântat cu cinste la Efes Maria Magdalena mir binemirositor şi tămăduitor, pe care creştinii din veacurile următoare îl foloseau pentru vindecarea bolnavilor

Note

  1. ↑ Potrivit altor relatări, sfânta a trecut la Domnul cu pace, la scurt timp după cei doi slujitori.
  2. ↑ Clive Foss, ”Pilgrimage in Asia Minor”, Dumbarton Oaks Papers no. 56, 2002, p. 130.
  3. ↑ Potrivit unei relatări a Sf. Sofronie al Ierusalimului, într-un Cuvânt de laudă despre Sf. Ioan Teologul
  4. ↑ După cum se arată, de exemplu, în viaţa Sfintei Merope (Miropi), prăznuită pe 2 decembrie.

Surse

  • "Lives of the Saints," Vol. 11, Synaxis Press.
  • Macaire, hieromoine de Simonos-Petras, Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Eglise Orthodoxe, Thessalonique: ΤΟ ΠΕΡΙΒΟΛΙ ΤΗΣ ΠΑΝΑΓΙΑΣ, 1993

Legături externe

  • en: Martyr Hermione the Daughter of St Philip the Deacon - OCA website
  • ro: Sinaxar 4 septembrie, Sf. Mc. Ermiona

Sunt incluse articolele disponibile în OrthodoxWiki. Unele pomeniri nu au încă un articol biografic în această sursă.