STRĂISTENI · COMUNA BĂCIOISfinții zilei
Biserica din StrăisteniCREDINȚĂ ȘI COMUNITATE

Sfinții zilei și viețile lor

5 octombrie / 18 octombrie

Stil vechi / stil nou · 2026 / 2026

Postul zileiZi fără post

Pomenirile zilei

Pomeniri: colectivul de autori OrthodoxWiki, sub CC BY-SA 2.5.

Viețile sfinților

Haritina Romana

Sfânta muceniță Haritina Romana sau Haritina din Amisos s-a născut pe timpul persecuțiilor împăratului Dioclețian (284-305) și a fost martirizată în anul 304. Pomenirea ei în Biserica Ortodoxă se face pe 5 octombrie.

Viața

Sfânta muceniță Haritina a fost orfană din copilărie și a fost crescută, ca pe propria lui fiică, de către creștinul Claudiul cel Pios. Copila era foarte smerită, drăguță și sensibilă, și avea o credință foarte puternică.

Studia poruncile lui Dumnezeu ziua și noaptea dorind să-și petreacă toată viața în feciorie asemenea unei adevărate mirese a lui Hristos. Împărtășea tuturor celorlalți dragostea ei pentru Hristos aducându-i pe mulți pe calea mântuirii.

În anul 302, pe timpul persecuției lui Dioclețian, guvernatorul Dometius a arestat-o, supunând-o la chinuri înfricoșătoare, întrucât sfânta mărturisea credința ei puternică în Iisus Hristos. Atunci când judecătorul a poruncit ca în cele din urma sfânta să fie violată de către niște tineri ușuratici, aceasta s-a rugat lui Dumnezeu să-i primească sufletul. Și pe când se afla încă în genunchi la rugăciune, trupul ei a rămas neînsuflețit, iar sufletul s-a dus către veșnicul Mire Hristos. A murit în anul 304.

Surse

  • en: Martyr Charitina of Amisus
  • en: Charitina of Amisus

Făcător de minuni

Numeroși sfinți ai Bisericii au supranumele de făcător de minuni sau taumaturg, mai rar purtător de semne, pentru faptul că sunt recunoscuți în mod special pentru faptul că au făcut și fac minuni, încă din timpul vieții, și chiar după moarte.

Și unii sfinți mai noi au această reputație, precum Sfântul Nectarie din Eghina, Taumaturgul.

Minunile și vindecările pe care le fac ei sunt desigur atribuite lui Dumnezeu, sfinții fiind mijlocitorii acestui dar al lui Dumnezeu.

Spunem, de asemenea, despre unele icoane și moaște că sunt făcătoare de minuni.

Sfinți făcători de minuni

Câțiva din sfinții care poartă supranumele sau apelativul „făcător de minuni” sunt:

  • Sfântul ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei
  • Sfântul mare mucenic Mina
  • Cuviosul Tit, făcătorul de minuni
  • Sf. ierarh Spiridon al Trimitundei
  • Sfinții Cosma și Damian (Roma)
  • Sfinții Cosma și Damian (Asia Mică)
  • Sfinții Chir și Ioan
  • Sf. mare mucenic Pantelimon

A se vedea și

  • Sfinți
  • Titlurile sfinților
  • Minunea în Biblie

Dionisie al Alexandriei

Cel întru sfinți părintele nostru Dionisie al Alexandriei a fost episcop al Alexandriei la mijlocul secolului al III-lea. Convertit la creștinism la o vârstă matură, Dionisie a condus Școala catehetică din Alexandria înainte de a deveni episcop al Alexandriei. A fost numit Dionisie cel Mare de către Eusebiu de Cezareea, sfântul Vasile cel Mare și alții. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 5 octombrie.

Viața

Mare parte a informațiilor existente despre viața Sf. Dionisie al Alexandriei provin din corespondența sa extinsă, care a supraviețuit prin lucrările lui Eusebiu al Cezareei. Dionisie s-a născut în jurul anului 190 în Alexandria. S-a născut într-o familie păgână bogată. Avea o educație aleasă. A studiat în profunzime tradițiile eretice înainte de a deveni creștin, la vârsta adultă. Dionisie s-a alăturat Școlii Catehetice din Alexandria, unde a devenit elev al lui Origen și Heraclas. În anul 232, când Heraclas a devenit episcop al Alexandriei, Dionisie, care pe atunci era preot a preluat conducerea Școlii din Alexandria.

În anul 248, Dionisie i-a urmat lui Heraclas pe tronul episcopal al Alexandriei, păstrându-și însă, pe cât se pare, și rolul de conducător al Școlii catehetice. În anul 249, în Alexandria a izbucnit o revoltă împotriva creștinilor, incitată de un poet și profet popular păgân. Viețile creștinilor din oraș erau amenințate de mulțimile furioase. La scurt timp după aceea, sub domnia noului împărat, Decius, revoltele împotriva creștinilor au devenit forme legale de persecuție împotriva creștinilor. Creștinii au fost supuși la tot felul de chinuri și acte de cruzime menite să îi silească pe creștini să jertfească zeilor păgâni. Mulți creștini au primit atunci mucenicia, și mulți alții au fugit în deșertul egiptean. Dionisie s-a alăturat celor care au luat calea deșertului, însă a fost identificat și luat prizonier. Vestea despre prinderea lui Dionisie a ajuns la urechile unui grup de creștini care au năvălit asupra soldaților care-l păzeau, pentru a-l elibera. Soldații au fugit, iar Dionisie a rămas în pustiul egiptean până la încetarea persecuțiilor, în anul 251.

La sfârșitul persecuțiilor, Novațian i-a cerut acesta ajutorul pentru a urca în scaunul de episcop al Romei și împotriva episcopului Corneliu, care tocmai fusese ales. Dionisie a refuzat să îl sprijine și i-a cerut să se retragă. În privința controverselor legate de reprimirea în Biserică a creștinilor care se lepădaseră de Hristos în timpul persecuțiilor, Dionisie era de părere că aceștia nu trebuiau să fie excluși definitiv din Biserică, ci că ar trebui primiți înapoi, după o perioadă de pocăință, fără a fi rebotezați.

O altă controversă în care a fost implicat Dionisie a fost cea hiliastă (milenaristă). Potrivit hiliaștilor, Iisus Hristos urma să se întoarcă pe pământ și să întemeieze o împărăție pământească ce avea să dureze 1000 de ani, poziție pe care Dionisie a condamnat-o vehement. În timpul controverselor legate de aceste erezii, Dionisie a folosit expresii care transmiteau ideea că Iisus nu ar fi fost Dumnezeu în aceeași măsură ca și Tatăl, dar s-a corectat curând. În jurul anului 250, și-a clarificat și mai mult poziția cu privire la natura lui Hristos, folosind pentru Fecioara Maria apelativul de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) în corespondența sa cu Paul de Samosata. Apelativul fusese folosit pentru prima dată de Origen, în anul 230.

Sfântul Dionisie a trecut la Domnul la 17 noiembrie 265.

Surse

  • en: OCA: Dionysius the Bishop of Alexandria
  • en: wikipedia: Pope_Dionysius_of_Alexandria
  • en: Catholic Encyclopedia: Dionysius of Alexandria
  • en: Saint Dionysius

Haritina a Lituaniei

Sfânta și binecredincioasa prințesă Haritina († 1281) este o sfântă din secolul al XIII-lea, născută într-o familie regală, dar care a ales viața monahală. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 5 octombrie.

Viața

Haritina s-a născut într-o familie nobilă lituaniană la mijlocul secolului al XIII-lea. Păgânismul asupritor și frământările civile au forțat-o să-și părăsească patria. Ea a căutat refugiu în Rusia, ajungând la Novgorod. Haritina a intrat în Mănăstirea Sfinților Petru și Pavel, întemeiată în secolul al XII-lea. Unele surse indică faptul că era logodită cu prințul rus Teodor, dar și-a lepădat privilegiile regale atunci când a devenit călugăriță.

A dus o viață aspră, ascetică, și a ajuns stareța mănăstirii. S-a mutat la Domnul în anul 1281 și a ajuns să fie cinstită ca sfântă a lui Dumnezeu. Sfintele ei moaște au rămas în biserica Sfinților Petru și Pavel până la Revoluția Rusă.

Surse și legături externe

  • St. Charitina the Princess of Lithuania (from OCA)

Sunt incluse articolele disponibile în OrthodoxWiki. Unele pomeniri nu au încă un articol biografic în această sursă.