24 noiembrie / 7 decembrie

Cel întru sfinți părintele nostru Clement Romanul (uneori numit și Clement, episcopul Romei) a fost al treilea episcop al Romei după Apostolul Petru. Clement este cunoscut mai ales pentru Scrisoarea sa către Corinteni, scrisă în 95 sau 96 d.Hr. Este socotit un părinte apostolic. Prăznuirea lui se face la 24 noiembrie.

Viața

Se cunosc puține lucruri despre viața sfântului Clement. Scriitura sa pare să denote un autor provenit din iudaismul elenistic, convertit la creștinism.

Cei care au scris despre el - printre care Irineu de Lyon (130-202), Tertulian (sec. II-III), Eusebiu de Cezareea (sec. IV), Ieronim (sec. IV), Epifanie de Salamina (sec. IV) - au făcut-o după ce trecuse destul de mult timp de la moartea sa (dar urmând desigur surse sau tradiții pe care le-au avut la dispoziție).

Data nașterii Sf. Clement nu este cunoscută. El a fost un ucenic al Sfinților Apostoli Petru și Pavel din ultima perioadă a șederii acestora la Roma (anii 60 d.Hr.). Se pare că a fost hirotonit chiar de către Sf. Petru

În epistola Sf. Apostol Pavel către Filipeni (Fil. 4, 3) se face o referire la un anume Clement („care au luptat pentru Evanghelie, împreună cu mine și cu Clement și cu ceilalți împreună-lucrători cu mine, ale căror nume sunt scrise în cartea vieții”), dar nu se poate stabili cu exactitate dacă este vorba chiar despre Clement Romanul

Un alt Clement apare la sfârșitul viziunii a doua din scrierea apostolică Păstorul lui Herma; acesta este identificat de cei mai mulți specialiști ca fiind chiar Clement Romanul.

Clement a fost ales episcop al Romei în jurul anului 88, ocupând acest rang ierarhic până în anul 98, când a murit. Despre moartea sa, datele sunt incerte. Sursele mai vechi relatează că ar fi murit de moarte naturală, în anul 98, probabil în Grecia. O tradiție care datează din secolul al IX-lea povestește despre martirizarea sa, în Crimeea, în anul 102, prin înecare, fiind aruncat peste bordul unei nave, cu o ancoră legată de el.

Scrisori

Scrisoarea (epistola) trimisă în anul 96 d.Hr. Bisericii din Corint în numele Bisericii din Roma, îi este atribuită sfântului Clement, episcopul Romei în acea perioadă. Scrisoarea a fost trimisă într-o încercare de a restabili pacea și unitatea în Biserica din Corint, unde câțiva oameni, aparent violenți, se revoltaseră împotriva conducerii comunității creștine de acolo.

O a doua scrisoare către Corinteni i-a fost, de asemenea, atribuită Sf. Clement inițial, pe baza faptului că ea a fost inclusă într-un manuscris grec vechi care conținea și prima scrisoare a lui Clement către Corinteni, cu titlul de „a doua Epistolă a lui Clement către Corinteni”. Există însă controverse asupra autorului real al acestei de a doua scrisori, deoarece atunci când partea de la sfârșit a epistolei (parte care lipsea din manuscrisul grecesc) a fost regăsită, aceasta s-a dovedit a fi o omilie a unui autor necunoscut.

Doctrina

Epistola Sfântului Clement Romanul către Corinteni are puține învățături intenționat dogmatice, fiind în mare măsură un îndemn de suflet la pace și bună înțelegere creștină.

Unul din cele mai importante pasaje este cel în care Sf. Clement mărturisește adevărul trinitar: „Nu avem oare un singur Dumnezeu și un singur Hristos și un singur Duh al harului revărsat peste noi?” (cap. 58).

În contextul scrisorii sale, Sf. Clement vorbește despre succesiunea apostolică: sfinții Apostoli au prevăzut certurile și dezbinările din Biserici, și de aceea au lăsat o succesiune de episcopi și diaconi, care nu poate fi eliminată după plăcerea oricui. (cap. 42-44)

Capitolele 59-61 cuprind o rugăciune euharistică care amintește de anaforalele liturgice cele mai vechi cunoscute.

Imnografie

Troparul Sfinților Clement Romanul și Petru al Alexandriei, glasul al 4-lea:

Dumnezeul Părinților noștri, care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile lor, în pace ocârmuiește viața noastră.

Condacul Sfinților Ierarhi, glasul al 4-lea:

Ca cei ce sunteți turnuri neclintite și dumnezeiești ale Bisericii, stâlpi de Dumnezeu însuflețiți și puternici ai dreptei credințe, Clement și Petru, prealăudaților, ocrotiți pe toți cu mijlocirile voastre!

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Sfințit Clement Romanul se zugrăvește ca un bătrân cu barba albă, lungă și lată.

Note

1. ↑ 1,0 1,1 Chapman, John, "Pope St. Clement I", in The Catholic Encyclopedia, 1908
2. ↑ Origen, Epifanie de Salamina, Eusebiu de Cezareea și Ieronim se află printre autorii vechi mai importanți care identifică pe Clement din Filipeni 4, 3 cu Clement Romanul — Kelly (1985). The Oxford Dictionary of Popes. Oxford University Press. pp. 7.
3. ↑ Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000, pp. 153, 191.

Legături externe

• en: Catholic Encyclopedia: Pope Clement I
• en: Wikipedia: Pope Clement I
• en: Hieromartyr Clement the Pope of Rome from OCA Web site.

A se vedea și

• Părinții apostolici

Sfântul Sfințit Mucenic Petru al Alexandriei a fost conducătorul Școlii catehetice din Alexandria și a fost arhiepiscop al Bisericii din Alexandria (300-311) în timpul înfloririi ereziei ariene la începutul secolului al IV-lea. A primit moarte mucenicească în timpul persecuțiilor împăratului Dioclețian. Sfințitul Mucenic Petru este pomenit pe 24 noiembrie sau, în alte tradiții, pe 25.

Viața

Nașterea și prima parte a vieții Sfântului Petru se cunosc doar în mare. Se crede că a crescut sub tutela arhiepiscopului Teona, predecesorul lui Petru în scaunul arhieresc al Alexandriei. Petru a condus Școala catehetică din Alexandria, care era la vremea aceea centrul teologiei Bisericii. Petru a fost ales arhiepiscop de Alexandria în anul 300, după moartea mentorului său, Teona, care l-a recomandat pe Petru liderilor Bisericii ca succesorul său.

Trei ani mai târziu, în 303, au început persecuțiile împăratului roman Dioclețian. Odată cu extinderea persecuțiilor, Petru a stabilit în Alexandria reguli pentru readmiterea, după o pocăință adecvată, înapoi în Biserică a celor care căzuseră din credință. Regulile sale i-au adus opoziția extremiștilor, conduși de Meletie, episcop de Licopolis, care l-a considerat pe Petru prea îngăduitor. În anul 306, Petru a fost obligat să părăsească Alexandria din cauza reluării persecuțiilor romane. În perioada în care a stat ascuns, Meletie a uzurpat poziția lui Petru ca episcop de Alexandria și a început să-și hirotonească adepții ca episcopi, chiar și în scaunele unde episcopii titulari erau în închisoare pentru apărarea credinței. Printre cei hirotoniți de Meletie întru preot se afla se pare și Arie, viitorul eretic, care nega divinitatea lui Hristos. După reîntoarcerea sa la Alexandria, Petru l-a anatemizat și excomunicat pe Arie după ce acesta a refuzat să-și corecteze poziția și să revină la adevăr.

În 311, Petru s-a reîntors la Alexandria, într-o pauză a persecuțiilor, dar a fost arestat curând și condamnat la moarte. La aflarea sentinței, o mulțime numeroasă, exprimându-și revolta, s-a adunat la porțile închisorii unde era ținut. Pentru a evita o răzmeriță, cu vărsarea de sânge pe care ar fi provocat-o, Petru le-a sugerat autorităților romane să-l ascundă în fundul închisorii astfel încât să poată fi dus pe ascuns la locul execuției. Călăii l-au luat pe Petru din închisoare în întunericul nopții și dus la locul unde primise moarte mucenicească și Sfântul Marcu și acolo Petru a fost decapitat. Tradiția menționează că în acea noapte o fecioară pioasă a auzit o voce din ceruri spunând: „Petru a fost primul dintre Apostoli; Petru este ultimul mucenic al Alexandriei.”

În perioada în care Petru a fost arhiepiscop, el a întărit Biserica din Alexandria, făcând-o mai puternică și mai mare în ciuda persecuțiilor. După executarea sa, poporul s-a adunat la locul execuției sale unde au luat trupul și capul și l-au dus la catedrală. Acolo l-au îmbrăcat în haine de episcop și l-au așezat pe tronul său din altar. În timpul vieții sale, Sfântul Petru a stat întotdeauna pe un taburet lângă tronul pe care nu a stat niciodată. Odată, el a explicat că nu îndrăznește să stea pe tron deoarece oricine se apropie de acesta vede o lumină divină strălucind din el și simte prezența puterii divine.

Scrieri

Sfântul Petru este cunoscut ca un mare teolog și susținător al Ortodoxiei. Sinoadele de la Efes și de la Calcedon au consultat pasaje din cărțile sale: Despre Divinitate (a lui Iisus Hristos). Cele mai cunoscute și prețuite în Biserică sunt Canoanele de penitență ale sale.

Imnografie

Troparul Sfinților Clement Romanul și Petru al Alexandriei, glasul al 4-lea:

Dumnezeul Părinților noștri, care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile lor, în pace ocârmuiește viața noastră.

Condacul Sfinților Ierarhi, glasul al 4-lea:

Ca cei ce sunteți turnuri neclintite și dumnezeiești ale Bisericii, stâlpi de Dumnezeu însuflețiți și puternici ai dreptei credințe, Clement și Petru, prealăudaților, ocrotiți pe toți cu mijlocirile voastre!

Surse

OrthodoxWiki:Peter of Alexandria, pagină realizată după:

OCA: Hieromartyr Peter the Archbishop of Alexandria Catholic Encyclopedia: St. Peter of Alexandria Pope Peter of Alexandria

Legături externe

• en: Life of St. Peter of Alexandria by Anastasius the Librarian
• en: Wikipedia: Meletius of Lycopolis

Cuviosul Carion a fost unul din Părinții pustiei în Egipt, în secolul al IV-lea. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 24 noiembrie.

Viața

Cuviosul Carion și fiul său Zaharia au trăit în secolul al IV-lea, în a doua generație a călugărilor de la Schetia, generație cuprinsă între moartea lui sfântului Antonie cel Mare (356) și până la moartea lui Macarie cel Mare (390), și din care mai fac parte și alți mari Părinți: Arsenie cel Mare, Daniel, Evdemon, Heron, Ischirion, Isidor preotului Schetiei, Pafnutie, Porfirie, Siluan, Marcu și Zenon, Teonas, Teopempt.

Tot ce se știe despre avvii Carion și Zaharia se găsește în Patericul egiptean.

Pentru avva Zaharia (în Patericul egiptean)

4. Şezând odată avva Zaharia în Schetia, i-a venit lui vedenie și sculându-se i-a vestit părintelui sau Carion, iar bătrânul, fiindcă era lucrător, nu era iscusit la acestea și sculându-se l-a bătut zicând că de la draci este. Dar a rămas cu gândul la aceasta. Și sculându-se, s-a dus către avva Pimen noaptea și i-a vestit lui lucrul acesta și cum se ard cele dinlăuntru ale lui și văzând bătrânul că de la Dumnezeu este, i-a zis: mergi către cutare bătrân și orice îți va zice ție, fă! Și ducându-se către bătrânul, mai înainte de a întreba el ceva, apucând bătrânul, i-a spus lui toate și cum că vedenia este de la Dumnezeu. Ci, mergi și supune-te părintelui tău!

Pentru avva Carion (în Patericul egiptean)

1. Zis-a avva Carion: multe osteneli trupești am făcut, mai mult decât fiul meu Zaharia şi n-am ajuns la măsurile lui, întru smerenia și tăcerea lui.

2. Fost-a în Schit un călugăr ce se zicea avva Carion. Acesta având doi copii, lăsându-i pe ei la femeia sa, s-a dus la viața călugărească. Iar după o vreme făcându-se foamete în Egipt, strâmtorându-se femeia lui, a venit la Schit, aducând cei doi copii cu sine. Și era unul de parte bărbătească și se numea Zaharia, iar altul de parte femeiască. Și ședea departe de bătrânul în luncă. Că este luncă alături de Schit, unde bisericile sunt zidite la izvoarele apelor. Şi acest obicei era în Schit, că de venea femeie să grăiască cu vreun frate al ei, sau cu altă rudenie de departe șezând vorbeau unii cu alții. Atunci a zis femeia lui avva Carion: iată te-ai făcut călugăr și foamete este. Cine dar va hrăni copiii tăi? I-a răspuns ei avva Carion: trimite-mi-i pe ei aici! Zis-a femeia, copiilor: duceți-vă la tatăl vostru! Deci când mergeau ei la tatăl lor, copila s-a întors la mamă-sa, iar copilul a venit la tatăl său. Atunci i-a zis ei: iată, bine s-a făcut. Ia tu pe copilă și te du, și eu iau pe copil! Deci îl creștea în Schit, toți știind că este fiul lui. Iar după ce a venit in vârstă, cârtire s-a făcut între frați pentru dânsul. Și auzind avva Carion a zis fiului său: Zaharie, scoală-te să mergem de aici, că părinții cârtesc! I-a zis lui tânărul: avvo, toți știu aici că fiul tău sunt. Iar de vom merge aiurea nu pot zice că fiul tău sunt? Și i-a zis bătrânul: scoală-te să mergem de aici! Și s-au dus la Tebaida. Iar după ce și-au luat chilie și au șezut puține zile acolo, aceeași cârtire s-a făcut pentru copil. Atunci i-a zis lui tatăl: Zahario, scoală-te să mergem la Schit! Și după ce au venit ei la Schit și au trecut puține zile, iarăși cârtire s-a făcut pentru dânsul. Atunci Zaharia copilul venind la iezerul cel de pucioasă și dezbrăcându-se, s-a pogorât jos până la nările lui, cufundându-se. Și stând multă vreme, cât putea, și-a prăpădit trupul său, căci s-a făcut ca un bubos. Și ieșind s-a îmbrăcat cu hainele sale și s-a dus la tatăl său și abia l-a mai cunoscut. Și mergând el la Sfânta Împărtășire după obicei, s-a descoperit Sf. Isidor, preotului Schitului ceea ce a făcut. Și văzând și minunându-se, a zis: Zaharia copilul în duminica trecută a venit și s-a împărtășit ca un om, iar acum ca un înger s-a făcut.

Surse

• Patericul egiptean
• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras